Scriitorul zilei:

23 decembrie: Radu Ionescu, n. 1834  - d. 23 dec. 1872

 Bucureştrean prin naştere, probabil dintr-o familie cu stare, a făcut Colegiul Sf. Sava. Preocupat de poezie încă din prima tinereţe, la numai 20 de ani, în 1854, îşi adună versurile într-o culegere: Cânturi intime. În anul următor va semna prefaţa la o antologie din poezia lui Dimitrie Bolintineanu. Îşi continuă studiile de Litere şi Filosofie la Paris, acolo colaborând cu satire şi articole politice la revista Buciumul. Tot acolo, în 1859, îi apare volumul Odă la România. Revenit în Bucureşti, va fi pe rând redactor la câteva reviste: Dâmboviţa, 1860, alături de D. Bolintineanu, al cărui discipol se dovedeşte, apoi la Independenţa, revistă suprimată, de unde trece la Uniunea română, iar din 1862 devine director şi proprietar la Independenţa română. (De observat insistenta utilizare a sintagmei română). Intense colaborări cu versuri, studii, articole de atitudine, adesea semnate Radion. A militat pentru înlăturarea lui Al. I. Cuza.  Va fi apoi deputat de Argeş, reprezentant diplomatic al ţării la Belgrad.

Vremurile fiind cum erau, iar RI având de protejat un nume cu implicaţii oficiale, multe din articolele sale nu sunt semnate, cum nici unele dintre lucrările sale literare. Astfel, este considerat unul dintre posibilii autori ai romanului apărut în foileton, 1861-1862: Don Juanii din Bucureşti (ceilalţi bănuiţi autori putând să fie Ion Ghica sau Pantazi Ghica). Nesemnat este şi studiul introductiv la Catastihul amorului, ca şi romanul La gura sobei, 1865.  Este în mod sigur autorul unei bune nuvele O zi de fericire.

Cu temeinică pregătire în variate domenii, articolele şi studiile sale se bazează pe o bună cunoaştere a problemelor de filosofie, istorie, economie, sociologie, politică, dar şi a literaturii străine. Ca poet, este un epigon al lui Bolintineanu, însă a reuşit să introducă în lirică, după modelul german, teme pe care le va dezvolta Mihai Eminescu, tot aşa după cum o dovedesc şi abordările sale cu privire la rolul criticii literare, care trebuie să se exerseze după o temeinică cercetare a speciilor literare în evoluţia lor, spre a fi cunoscute direcţiile, tendinţele, sensul literaturii. Criticul ar trebui să unească două deziderate: cel al raportării la evoluţia genului şi cel al raportării la frumosul ideal. Inspiraţia este obligatorie şi "nimic nu poate înlocui talentul în arte". Literatura nu este imitaţie, ci creaţie, iar criticul literar musai să cunoască specificul acestora. Este deci un teoretician precursor al junimismului maiorescian. O notă specială pentru teatru, căruia îi recunoştea rolul educaţional asupra maselor.

Dispărut pretimpuriu, la doar 38 de ani, acest spirit luminat ar fi putut da multe alte lucrări importante pentru literatura română aflată  în plină edificare.

Întorcându-mă la Istoria... lui G. Călinescu, acesta îi publică o fotografie cu deosebire expresivă, interesantă pentru un intelectual clarvăzător. Cânturile intime, remarcabile uneori, sunt " de un romantism negru delirant"(p. 336). Ni se spune că a studiat la Paris cu sprijinul unui boier şi al unui arhiereu. Cunoştea germana, franceza şi slavona. A tradus sonete din germană, a scris un studiu despre Al. Donici. A fost închis din motive politice. Tablourile vremii îl arată ca participant la detronarea lui Cuza.

Dintr-o perspectivă mult mai cuprinzătoare, N. Manolescu vorbeşte în a sa Istorie critică..., în termeni entuziasmanţi, despre structura Catehismului..., a Don Juanilor..., a  romanului La gura sobei, unde sunt juxtapuse relatări directe, alături de naraţiuni, de fragmante de jurnal, scrisori,  forme apocrife etc, criticul nostru canonic văzând aici tehnici romaneşti dezinhibate, sofisticate, dacă nu chiar mai mult: nişte texte precursoare directe ale metaromanului, redescoperit apoi de Mircea Horia Simionescu,. de Mircea Ciobanu, de Costache Olăreanu şi desigur, livrat nouă ca mare noutate-mare, de actanţii postmodernismului. Foarte incitante pagini de istorie şi teorie literară! (p. 350-353)

Opera literară:• Cânturi intime, Bucureşti, 1854;• Odă la România, Paris, 1859;• Scrieri alese, ediţie îngrijită şi prefaţă de Dumitru Bălăeţ, Bucureşti, 1974;• Catastihul amorului şi La gura sobei, ediţie îngrijită şi introducere de Dumitru Bălăeţ, Cluj Napoca, 1986.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Radu_Ionescu

Poezia zilei: Radu Ionescu

Nopturnă 

Ascunde-te o lună în marea de uitare

Acolo şi voi stele duceţi-vă-a pieri!

Să peară a vostre raze, ş-o noapte de teroare

Să vie acum din haos pe ceruri a domni!

Să fie noaptea neagră! aşa îmi place mie,

Căci noapte şi în mine etern a esistat;

Să plane noapte-asupră-mi, căci cerul cu urgie

În noaptea fioroasă pe mine m-a uitat.

În noaptea asta neagră să meargă-a mea durere

Spre cerul fără milă de nori acoperit;

Căci nimeni nu m-aude acuma în tăcere,

Căci nimeni nu mă vede şi asta am dorit!

Suflaţi şi voi acuma, o vânturi furioase,

prin munţii cei gigantici, prin văile adânci;

Suflaţi pe mări întinse, şi undele spumoase

Făceţi-le să geamă, spărgându-se de stânci.

(preluată din Istoria lui G. Călinescu, p. 336)

Alţi scriitori:

Ion Trandafir, n. 1924



Ion Lazu: Calendarul scriitorilor români, I,II, III, ed. TipoMoldova, 2014; ediția definitivă, 2015

 
















Ion Lazu - O pagină de jurnal american, 2008

Ne întindem pe pajişte, umbrele copacilor s-au lungit pe pantă, totul pare desprins dintr-o poveste colorată. Asta după ce am luat la rând sălile de expoziţii, sunt sculpturi din perioada antică, greceşti şi romane, am văzut pictura europeană de pe la 1600 încoace, dar şi un etaj întreg cu impresionişti. Se pot face foto, dar fără flash, ceea ce am reuşit şi eu, la indicaţiile unui domn cu multe aparate sofisticate. Ne-am întrerupt abia pe la 16.00 să ronţăim câte ceva, iar la 18:00 eram din nou jos, în parcarea de la intrare, unde ne-a găsit Ileana şi ne-a recuperat, noi încântaţi la culme după o zi fără asemănare de frumoasă şi luminoasă, într-un Gatty Center inegalabil şi de neuitat. Astfel de colţuri ar trebui să se găsească şi în Paradis, ca să nu te plictiseşti niciodată. (Însă pe această latură, trebuie s-o spun, textele biblice au mari lacune)

Seara ne-am tolănit în şezlongurile de pe terasă, vreo două ore, asistând la lansarea serii, contemplând apusul fremătător, luna ajunsă spre apogeu şi oraşul din valea cea largă, doldora de lumini scânteietoare, dar şi liliecii săgetând pe sus, dar şi puzderia de avioane cu traiectorii pulsatile-scintilante, decelabile pe firmamentul sensibil precum un ecran de computer şi mişunînd în toate direcţiile, de la cele multe aeroporturi ale LA şi pe care ziua le cam ignorăm, deşi sunt probabil şi mai multe în trafic.

După ora 22 revine Ileana cea copleşită de îndatoriri. Bem un pahar de şampanie, pentru că de data asta chiar a încheiat anul universitar. Iar Jerry este la rândul lui bucuros că îi va apărea un desen într-o antologie anuală a celor mai buni 500 ilustratori de carte din America. De aici o întreagă discuţie despre cartea din SUA şi din România. Centrul editorial american era până de curând la New York, dar a fost părăsit şi acele imobile au devenit apartamente de locuit iar ei s-au mutat mult în afara oraşului, probabil la chirii mai mici. Pe vremuri aceste antologii 500 apăreau cu doar 6 pagini color, tot restul fiind alb-negru. Japonezii le-au promis să le-o scoată la acelaşi preţ, în întregime color. Şi aşa, de la un an la altul, cartea s-a scos în provincie, apoi în Mexic, în Japonia, în China, în Coreea. Se scoate o primă ediţie, cartonată, care trebuie să aibă cronici favorabile şi în funcţie de succesul de critică se trage apoi al doilea tiraj, popular, de aici preţurile mici. Dar câştigul şi-l asiguraseră deja din tirajul de lux, cartonat. Cazul Codul lui da Vinci, idem. La noi, zic, pentru că nu există desfacere, nu-ţi permiţi să scoţi cărţi în tiraje mari, deci nici preţurile nu sunt mici, în limitele costurilor din tipografie. Cu astfel de prilejuri, Ileana ţine să traducă tot, în română şi engleză, iar Jerry se dovedeşte deodată foarte prezent, informat, competent, explicând în mare detaliu mecanismele editoriale americane. A fost cândva preşedintele juriului care alegea pe cei 500 din 25.000 de candidaţi, asta prin 1965, pe când nu avea decât 29 ani.

Spre sfârșitul serii, Ileana ne dă detalii despre Clubul Rotary, unde Lidia va avea un recital, poate cel mai dificil, în fața unor nevorbitori de limbă română.

Va urma



Ion Lazu: Doi românași fericiți la Gety Center, II