Scriitorul zilei, 24 decembrie: Gh. Vodă, n. 24 dec. 1934 - d. 24 febr. 2007

      

     

Biografia unui scriitor, fie el şi de primă linie, poate apărea în dicţionare ca extrem de simplă, mai ales dacă nu l-ai cunoscut personal. Gh. Vodă, născut spre începutul anilor 30, face parte din generaţia lui Labiş, care a trăit cu sentiment acut, adolescentin tragedia războiului. Aceste date biografice au fost agravate de  ceea ce Basarabia a suferit, desprinsă de la trupul României şi sfâşiată de agresivitatea sovieticilor. Ca abordare, Gh. Vodă se plaseză în acelaşi front cu Grigore Vieru, cu Ion Vatamanu, cu Liviu Damian, cu Leonida Lari şi Nicolae Dabija. Ei sunt tribunii naţiunii române călcată în picioare de sovietici, ei au întreţinut flacăra românismului acolo unde ea s-ar fi putut stinge, după o drastică politică de rusificare. Poezia sa se situează pe direcţia militantismului naţional şi desigur a stârnit emulaţia conaţionalilor dar şi ura  asupritorului instalat în capul mesei. 

S-a născut la Văleni, în judeţul Cahul, dintr-o familie de ţărani români, a făcut şcoala primară în satul natal, a continuat la Cahul, apoi a făcut Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din Chişinău. Dovedind pasiune pentru film, a studiat la Institutul de scenarişti şi regizori de la Moscova. Revenit pe plaiurile natale, a fost reporter, asistent de regie, regizor şi scenarist, apoi consilier la Uniunea Scriitorilor, redactor la reviste de literatură, redactor la Radio şi Televiziunea din Chişinău.

A debutat editorial în 1962 cu volumul de versuri Zborul seminţelor şi în timp s-a afirmat ca poet de substanţă, publicând nu mai puţin de 10 volume de poezie, câteva volume de poezii pentru copii, eseuri , dar este şi autorul unor scenarii de film, pe care apoi singur le-a regizat. A tradus din A. A. Tvardovski, 1972.

Opera literară • Zborul seminţelor, Chişinău, 1962;• Focuri de toamnă, Chişinău, 1965;• Ploaie fierbinte, Chişinău, 1967;• Aripi pentru Manole, Chişinău, 1969;• Versuri, Chişinău, 1970;• Pomii dulci, Chişinău, 1972;• Valurile, Chişinău, 1974;• Frumos să-i fie pururi chipul, Chişinău, 1976;• Rămâi, Chişinău, 1977;• Iscălitura, Chişinău, 1978;• Caietul din fântână, Chişinău, 1979;• Inima alergând, Chişinău, 1980;• Marele ştrengar, Chişinău,1980;• Bunicii mei, Chişinău, 1982;• De dorul vieţii, de dragul pământului, Chişinău, 1983;• La capătul vederii, Chişinău, 1984;• Leagănul, Chişinău, 1984; • Omul de la temelie, Chişinău, 1985;• Scrieri alese, prefaţă de Mihai Cimpoi, Chişinău, 1988;• Viaţa pe nemâncate, Chişinău, 1999.

Citeşte mai mult:http://www.crispedia.ro/Gheorghe_Voda

 http://romanism.ro/voda-gheorghe.html

http://romanism.ro/voda-gheorghe.html

http://leo-butnaru.blogspot.ro/2011/06/remember-gheorghe-voda.html

Poezia zilei: Gheorghe Vodă, n.  24 decembrie 1934

Rugăciune la sfârşit de veac

Doamne al cugetului, dă-mi o palmă

peste obrazul tăbăcit

În colhozul dintre Prut şi Nistru

Unde stau încă nedezmeticit.

Unde mai sunt prostănacul,

Banal preş aşternut

Picioarelor, să se şteargă

De mine, între Nistru şi Prut.

Pentru că nu mi-e ruşine

Să mă declar că altul sunt

Deasupra kilometrilor de oase

Ale strămoşilor mei din pământ.

Pentru că din ţară mi se taie,

Din plaiul de mormânt şi de pat,

Eu însă mai stau ca netrebnicul

În amorţeală şi nerăzbunat.

Doamne al cugetului,

Dă-mi o palmă

Acum, ca la sfârşit de veac,

Să mă trezesc şi eu odată

Să strig cât am putut să tac.

Divină clipă

Divină clipă,

când cerul spală

cu lacrimi de rouă

iarba cea goală.

Divină clipă,

când laptele curge

în gura pruncului

prin mugure dulce.

Divină clipă,

când soarele sărută

cu-ntâia lui rază

neadormit, pământul.

(din Poeme creştine româneşti, Colecţia Ideal, ed. Biodova, 2011.) 

Alţi scriitori:

Ioan Alexandru, n. 24 decembrie 1941 - d. 16 septembrie 2000

Ion Ţugui, n. 1933

Ion Lazu - O pagină de Jurnal american, 2008

15 mai, continuare:  

La 13:30 spre bancă, la benzină, apoi la  univ. Nortridge pentru a lua proiectorul şi ecranele, apoi aţă spre west, la Santa Monica, prin capătul bul. Washington.

Plimbare pe plaja Pacificului, mari emoţii, soare, vânt, alge ciudate, fotogenice, pe ţărm, valuri mari, miros de iod şi de ocean. În entuziasmul nostru, luăm apă la pantofi. O lungă plimbare în lungul plajei, Cele două în mare entuziasm, apoi ne plimbăm pe faleză spre nord, cu multe poze. Revenim la maşină, rulăm cam la nimereală pe străzi din preajma oceanului, în căutarea unui azil de bătrâni unde se află un Shapira; după ezitări şi căutări, aflăm că Shapira nu mai este acolo.

Un intermezzo la familia Mary Gross, i-am retrocedat cheile vilei de la Palm Springs şi lenjeria; ne primesc cu drag, gustăm ceva, ieşim pentru poze în grădina casei lor, cu flori şi lămâi şi meri înfloriţi, alte poze de grup; un domn vârstnic, încercând să facă faţă, Lidia susţine un mic recital primit cu emoţie de cei câţiva, venerabilul domn încă verde întreabă textual: Dar improvizaţiile cine le-a compus? 

Apoi chiar plecăm, revenind pe faleză şi în sus, până la Getty Center, tot pândind fazele oceanice ale apusului; de acolo printr-un canion, Copanga pre numele său, traversăm lanţul muntos cu versanţi cam golaşi, tipic zonei californiene: petece de păduri, relief spectaculos, ajungem sus pe creasta-platou şi începem să coborâm spre larga vale San Fernando – pe aici toponimicele sunt ori spanioleşti, amintind Conquista, ori indiene, ceea ce este normal sau mai noi, americăneşti. Şi iată-ne descinşi în Ave Balboa, apoi spre casă. O zi ca leii! Aş exclama, străluminată şi de neuitat, de neuitat.

Ileana ne povesteşte despre cele două case ale familiei, de la Olăneşti şi Breaza, recâştigate prin proces, nu însă şi pământul de la Mangalia, pe care legal l-au pierdut, pentru că nu au construit în primul an după intrarea în posesie, cum erau prevederile, dar venise războiul... Alte poveşti de familie, una cu un medic polonez Mirek, alta cu copiii fratelui preot, ultimul, o fiică, se sinucide la numai 18 ani; povestea ca-n filme a unei nunţi cu 200 invitaţi dar la care mirele nu se prezintă, înbătat zdravăn de ţiitoarea lui. Nu a iertat-o niciodată. Pare o dramă tipică unei anumite epoci, care acum nu mai poate fi evaluată corect... Subiectele romanelor care nu mai sunt scrise...

Va urma

Ion Lazu: Un minirecital al Lidiei la fam. Grossu; și Întâlnirea cu Pacificul la Santa Monica