18 decembrie: Ilarie Voronca, n. 19 dec. 1903 - d. 5 aprilie 1946

 

Cloroform

În suburbie cinematograf si bordel. Iată

Geometria oraşului: logaritm stelar, vals

Pe fire electrice soneria Europei ţipând fals,

Luntre si pasăre de azur, viziune descuiată.

Desigur, vreau să fiu lampagiul tău. Pe chei

Singur te voi aprinde ca un felinar în amurg

Streşini pentru licoarea cerului, eprubete, curg

Viscolul a întins sârme ghimpate, a lovit chei.

Gând încordat ca un muşchi în carnaval,

Stăruie, stăruie, coagulata lumină în cultură,

Cât de frumos câmpul cânta fără partitură

Între pânze cerul a făcut un salt mortal.

De sus vântul înşurubat. Clovnul: floare de făina vie,

Îti spun, catalogul îngerilor lăuntric fard

Râsul se rupe în două ca un gard

Se-apropie noaptea: despletire albă, troică în nebunie.

***

Poetul brăilean, evreu de origine ((numele real Eduard Marcus), asemenea concitadinului Mihail Sebastian, tot brăilean şi evreu, ambii sosiţi la Bucureşti ca să se afirme, cei doi tineri literați s-au reflectat ca într-o oglindă - se va observa că este vorba despre două destine scriitoriceşti interbelice semnificative, încheiate dramatic: Sebastian a suferit un accident de stradă, în 1945, în Bucureşti; Ilarie Voronca s-a sinucis un an mai târziu, în 1946, la Paris, după o vizită triumfală la Bucureşti, bucurie peste care femeia iubită (şi pentru care I.V. revenise în ţară) a turnat catran, respingându-l fără milă. Poetul s-a sinucis, lăsând neterminată cartea la care tocmai lucra, intitulată cum altfel?: Mic tratat de fericire perfectă...

Poetul, stabilit în Franţa încă din 1933, naturalizat în 1938, combatant în Rezistenţă, se afirmase la Paris ca poet de limbă franceză, unde după debutul românesc mai publicase, cu succes alte două trei volume de versuri. Racordat pe deplin mişcării avangardiste, spre mirarea mea îl găsesc în Istoria lui Călinescu (mereu consultată cu folos), la capitolul Tradiţionalişti, alături de Radu Gyr, de Zaharia Stancu.  Cu atât mai neaşteptat, cu cât Călinescu subliniază apăsat chiar faptul că după un prim volum Restrişti, etalând, în manieră clasică, "tristeţi provinciale", tânărul poet schimbă din temelii abordarea, în 1924 iniţiind, împreună cu Victor Brauner şi Stephan Roll revista 75 HP, cultivând ermetismul, limbajul eliptic; cu al doilea volum de poeme Colomba, publicat la Paris se raliază suprarealismului, onirismului. Urmează Ulise, în 1926, Plante şi animale, 1929, Brăţara nopţilor, 1929, A doua lumină, 1930, Zodiac, 1930, Invitaţie la bal, 1931, Incantaţii, 1931. Urmându-i lui Tristan Tzara, doi alţi poeţi evreii sosiţi din România: Ilarie Voronca şi Benjamin Fondane se impuseseră ca poeţi francezi de primă linie ai interbelicului.

Toate aceste cărţi de Voronca, au apărut în tiraje limitate, însă în condiţii grafice de excepţie, cu ilustraţii de cei mai la modă artişti plastici. Un volum are desene de C. Brâncuşi, altele conţin desene de Mark Chagall, de Victor Brauner, de H.D. Maxy, de Miliţa Petraşcu. Am avut toate aceste volume în mână, pe vremea când eram redactor la Vinea, unde poetul editor N. Tzone i-a resuscitat pe avangardiştii români, a scos ediţii anastatice, apreciate de cunoscători, vânate de colecţionari.
*

I-am pus o placă memorială în str. Parfumului nr. 20, unde locuise înainte de plecarea la Paris. O casă veche, despre care în cartierul Hala Traian circulă o legendă privind o fantomă care bântuie...(Să fie duhul neostoit al poetului, neconsolat nici în Parnas de refuzul femeii adorate?) A se citi şi Vedere din parfumerie, de Silvia Kerim.

Imaginea casei în care a trăit autorul se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009.

Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale

4 august 2007. (...) Vin din Valeriu Branişte înapoi pe Traian, de acolo pe Parfumului, constat că la nr. 25 unde a locuit cândva Ştefan Popescu acea "căsuţă albă" a fost demolată, s-a ridicat un zid, iar intrarea la noua firmă ce s-a aciuat aici este din strada cealaltă. Ajung la nr. 20, sun şi de data asta îmi răspunde cineva, câinele cel mare alb-bălţat latră din rărunchi, ca şi dăţile trecute; iese un domn spre 50 de ani, foarte înalt şi mai ales foarte gras, fără bluză pe el, în vipia lui august, cu ţâţe ca de femeie, numai în pantaloni scurţi. Mă recomand, îmi cere o carte de vizită, îi etalez legitimaţia, zic: cartea de vizită poate fi falsificată, oricum nu e cu fotografie, iar el, pe fază: Au falsificat ei paşapoarte, acte importante, titluri de proprietate, dar mite o legitimaţie. Domnule, zic, ce om cu minte la cap ar falsifica o legitimaţie de scriitor?! Poate una de parlamentar... Îi spun de marele poet Ilarie Voronca, din prima linie interbelică, lansat apoi la Paris, direct în franceză, unul dintre cei mai... Domnul: nu ştie cât de mare va fi fost, în manuale nu apare, el a auzit ceva, n-a citit nimic, e curios faptul că nu i s-a tipărit nimic după revoluţie. Nu e chiar aşa! Şi îi spun că am lucrat la editura Vinea, profilată pe poezia avangardei, acolo i-am scos mai multe cărţi, unele în ediţii anastatice, studii despre, reeditarea unor reviste faimoase, mărturisiri, memoriile combatanţilor etc. Portretizat de însuşi Brâncuşi, de Chagall, de Marcel Iancu... Pare să înţeleagă că unele lucruri pot scăpa chiar unui inginer destupat la minte şi bucureştean pe deasupra... Da, zice, vreţi să puneţi o placă de marmoră; dar vedeţi, e o casă veche ca vai de lume, tencuiala curge din pereţi ca făina...; însă există acea Lege 126 care stipulează că timp de 10 ani de la cumpărarea unei locuinţe nu ai voie să execuţi nici o lucrare de renovare, ca nu cumva între timp să apară vreo revendicare.

S-a luptat din greu să obţină această casă. E de acord cu fixarea unei plăci memoriale, îmi dă telefonul. Şi imediat: Se spun tâmpenii, în Cancan, despre o „casă cu fantome”. (Inclusiv Silvia Kerim pomeneşte de aşa ceva, însă eu nu-i dau apă la moară împotriva vecinei sale.). Îi spun în schimb că ieri am ascultat la Radio o dizertaţie despre credinţa în moroi, oameni cu două inimi, etc. Şi concluzionez, amar: Am recăzut în cel mai atroce şi întunecat misticism de ev mediu, zic. Şi mai schimbăm nişte impresii de surtucari. Între timp dl Filipeanu a transpirat din abundenţă. A stat în soare, zice, nu-i face bine... şi îl înţeleg, având în vedere tonajul...

Şi  iată cum, dragii moşului, am rezolvat în mod nemaisperat acestă problemă care tărăgăna de anul trecut, găsindu-l acasă la o oră ca asta pe proprietar.

10 sept. 08, miercuri. Ieri dimineaţă am fost la chioşcul USR să fac toaleta plăcilor memoriale, îndepărtând stropii, punând diacriticele. Mi-a luat vreo două ore. Apare în curte A.M. Baros, salută, îl chem să vadă şi el cele 20 plăci nou sosite. Vede Noica, Voronca, Vintilă Horia..., face ochii mari; şi-mi spune că la Paris se predau la Universitate doar 18 poeţi ai secolului 20, dintre care 6 sunt români: Tzara, Celan, Voronca, Gherasim Luca, Fundoianu, iar acum şi Nichita şi Radu Gyr. Probabil are aceste date de la fiica sa Linda Maria Baros. Acţiunea mea i se pare de toată lauda. Îl întreb, pentru efecte retorice: Dar îţi poţi da cu părerea ce atitudine au ceilalţi confraţi în privinţa plăcilor memoriale? Să-ţi spun tot eu: Consideră că ar fi sub demnitatea lor să se ocupe de aşa ceva. Ce, ei sunt ciocli?! Iar pe de altă parte mă şi invidiază, din cel puţin două motive: simt că ei nu ar putea face această lucrare dificilă; şi pentru că nu le-a venit lor ideea. Îi spun şi de Proiectul cu memorialul scriitorilor încarceraţi – îi arăt şi locul unde va fi ridicat monumentul, tufa roz înflorită. Habar nu avea. Câţi au fost închişi, câţi au murit în închisori, câţi s-au exilat etc.

 Teodor Scarlat, n. 6 oct. 1907 - d. 18 dec. 1977

         

      

Vine din Câmpia Bărăganului, comuna Argova, dinspre Călăraşi, viitorul literat purtând numele familiei care l-a adoptat. După ce începe liceul la Ploieşti, este nevoit să întrerupă, continuând mai târziu, în particular studiile liceale şi lucrând ca ucenic mecanic, învăţător suplinitor, angajat civil la Pirotehnica etc. La o primă estimare, ar fi condiţii care să-l ţină departe pe un tânăr de Muză. La o a doua estimare, mai cumpătată, vedem că TS, prin datele de pornire, nu s-a plasat nici mai aproape nici mai departe de biografia altor scriitori ce au reuşit să sfideze originile. Iar de vom merge până la capăt cu cercetarea, vom constata că, începând din 1944, fostul poet cu volume şi patalamale a fost nevoit să se întoarcă pentru tot restul vieţii la munca de jos, redevenind muncitor la CFR, apoi la Fabrica Zarea, magaziner la Teatrul Mic, apoi la Teatrul Ion Creangă, de unde s-a şi pensionat. Ca imediat să pornească pe drumul cel fără întoarcere... 

În 1930 (avea 23 de ani!), împreună cu Virgil Carianopol iniţiază revista Vraja, unde îşi publică primele poezii, de factură suprarealistă, iar în 1931 apare cu o primă plachetă: Artificii, în stilul comilitonilor săi C. Nisipeanu, Saşa Pană, Virgil Carianopol. În 1934 scoate o Antologie de imagini din poezia nouă, cu texte din Ilarie Voronca, Saşa Pană, Stephan Roll, A. Zaremba şi alţi câţiva: Totodată pregătise pentru tipar cel de al doilea volum original Dicteuri pentru fantoma ta, care se pierde, manuscrisul fiind regăsit mult mai târziu şi publicat, cu excluderi, în regie proprie, la Litera, consiliat fiind de acelaşi Saşa Pană. 

În 1936 fusese primit în SSR, va fi pe rând secretar literar la TNB, redactor la programe de spectacole, în perioada directoratului Liviu Rebreanu, 1941-1944. De aici, nevoia de a se face nevăzut în noul regim, prosovietic. Iar practic, la doar 37 de ani, cariera de scriitor a lui Teodor Scarlat este curmată de regimul comunist.

Poezia lui T. S. începe sub seducţia suprarealismului, a avangardei ce se agita intens în anii 30, însă în curând poetul îşi vine în fire, simte că este cazul să-şi urmeze propria vocaţie; va scrie "caligrafiind delicat", conform sintagmei lui Călinescu (Istoria... p. 944), care ignoră episodul avangardist iniţial. Un poet eminamente elegiac, cu prozodie clasică, mărturisind despre eşecurile în comunicarea cu semenii, în iubire, prietenie etc. Romanul cu implicaţii autobiografice Viaţa la-ntâmplare, 1938, aduce scene din lumea interlopilor interbelici. În Dicţionarul lui Marian Popa, apoi în Istoria sa de azi pe mâine sunt inserate datele ce v-am prezentat.

Opera literară:  • Artificii, Bucureşti, 1931; • Claviaturi, Bucureşti, 1935;• Viaţa la-ntâmplare, Bucureşti, 1938; • Floarea reginei, Bucureşti, 1939;• Ora de zbor, Bucureşti, 1940;• Anotimpurile în lirica noastră contemporană, Bucureşti, 1941;• Vatra magilor, Bucureşti, 1943;• Poeme, Bucureşti, 1969;• Dicteuri pentru fantoma ta, Bucureşti, 1972;• Nopţile din underground, Bucureşti, 1972. Antologii: • Antologie de imagini din poezia nouă, Bucureşti, 1934.

Citeşte mai mult:  http://www.crispedia.ro/Teodor_Scarlat 

https://sites.google.com/site/avangardaromana/teodor-scarlat 

http://agonia.ro/index.php/author/0033072/index.html 

 

Poeta Victoria Milescu, la 63 de ani (n. 18 dec. 1952)

     POEMUL

 În fiecare dintre voi sunt şi eu

cu frica mea

cu durerea mea

cu lacrima mea căutând

altă lacrimă

în mine

e puţin din fiecare dintre voi

şi totuşi, acum la amiază

pe pragul filei de ceară

ard singur…

NIMĂNUI, NESUPUSĂ

Câte mi-ai dat

şi cu cât de puţin am rămas

am risipit, am pierdut, am distrus

pe drumul întortocheat

dintre fiinţă şi nefiinţă

merg legată la ochi

pe podul incandescent

în jocul nostru

se năşteau, mureau regi, sori, planete

exist doar plecând

cu dureri şi izbânzi

ce nu se mai ivesc nicăieri

abia acum ştiu ce mult am contat

câte mi-ai dat

câte mi-ai luat, Doamne!

Alţi scriitori:

Ioan Nădejde, n. 1854

Liviu Rusu, m. 1985

Ion Lazu - O pagină de Jurnal american, 2008

 

Luni, 12 mai. Revenire de la Palm Springs. Ajungem în Encino la 20:40. Acolo era soare, totul frumos, dar când am ajuns în chei s-a schimbat, de pe clina munţilor nordici se prăvăleau avalanșe mari de nori. Poze cu munţii luminaţi, poze şi cu bateriile de mori de vânt. Ileana ne relatează povestea bunilor ei prieteni din Franţa. Ea frumoasă, elegantă, multă grijă de sine, însă provenind dintr-o familie simplă; el urât, gras, păros dar om foarte bun la suflet. Cei doi se iau din iubire, însă după 7 ani pe ea „o înţeapă musca tze-tze” (poate de la faptul că era somnoroasă cu alţii...). El nu ştia că ea îl înşeală cu mulţi, credea că are de lucru peste program. Ileana ştia totul, în fine femeia cea focoasă îl pune pe soţ să-i schimbe internetul de la slijbă şi astfel soţul citeşte toată corespondenţa ei cu cei cinci hăndrălăi. Imund. Scandal monstru. Despărțire furibundă. Primeşte de la ea telefon la ora 2 noaptea. Eşti nefericită, du-te acasă, dar să-mi telefonezi când ajungi, ca să ştiu că nu s-a întâmplat nimic. X n-a telefonat. Apoi el îi dă telefon Ilenei, că se duce să-l ucidă pe Y.. De ce pe el, de ce nu pe toţi 5-6?! Şi ce-ai să faci la puşcărie toată viaţa? Întoarce maşina şi te du acasă. A ţinut-o la telefon două ore. S-a dus acasă, a făcut un duş şi s-a culcat. Despărţire. Revenire, după un timp. Părea să reintre în normal. Cumpără casa de vacanţă din Palm Springs. Ea pierde 60 mii franci cu firma la care era asociată, el însuşi e dator o sută de mii euro şi casa de vacanţă nu se vinde, iar ei trebuie să achite 1200 dolari lunar chiria pe pământ...

Marţi, 13 mai 08. Aseară, plimbare de peste două ore prin Encino, numai noi doi; dar tot aşa, pustietate, senzaţia de localitate părăsită, nu întîlnim decât un arab care coborâse dintr-o maşină şi în rest nu vedem decât 4-5 ferestre luminate, siluetele a două bătrâne într-o bucătărie şi cam atât. La întoarcere, ne latră prin gard un câine foarte rău, dezlănţuit, ne îndepărtăm indispuşi, dăm colţul străzii noastre şi, la vreo 30 de metri zărim un cerb neclintit pe tăpşanul din stânga străzii, probabil venit să pască peluza şi nepăsător la lătratul zăvodului. Lidia s-a speriat pentru o clipă, văzând ditamai arătarea dintr-o poziţie în care părea un câine uriaş, înspăimântător. Cerbul ne-a văzut, s-a întors în loc şi a dispărut din faţa noastră, printre case. Probabil că mai venise și altădată să pască pe-aici şi locul îi era cunoscut.

Reveniţi acasă, Ileana ne întreabă de-a dreptul: Nu aţi avut senzaţia că vă plimbaţi printr-o localitate după ce a suferit un bombardament atomic? Confirmăm. Reiese că aceşti americani se retrag în casă la ora 8-8:30 şi se odihnesc, dacă nu se uită puţin la televizor, oricum se scoală devreme ca să facă drumul cel lung până la slujbă. Astea sunt explicaţiile, dar pentru noi e un adevărat şoc această linişte şi pustietate în miezul unui cartier rezidenţial, atât timp cât la noi nimeni nu se culcă înainte de 10-11 noaptea. Zarvă, animaţie, oricum prezenţa unor oameni care fac să zumzăie apartamentele, blocul... Deci în filmele americane noi vedem doar discotecile, holurile hotelurilor, mall-urile, locuri unde merg să se distreze cei care nu au treabă mâine dimineaţă...

Va urma



Ion Lazu: De la Palm Springs la Encino