Scriitorul zilei, 14 decembrie: I. Al. Brătescu - Voineşti, n. 1 ian. 1868  - d. 14 dec. 1946

              

Provine dintr-o familie de boiernaşi târgovişteni, mama este nepoata lui Ioan Voinescu II. Face şcoala primară la Târgovişte, apoi un pension Cocorăscu la Bucureşti, iar din 1882 până în 1887 face Liceul Sf. Sava, continuând un an la medicină, după care se transferă la Drept, cu licenţa în 1892.  Colaborări la revista liceului, la asociaţii studenţeşti, la România, la Fântâna Blanduziei; invitat de Titu Maiorescu să citească la Junimea: Cea din urmă scisoare. Magistrat între 1892-1896 la Bucureşti, Piteşti, Craiova, se stabileşte la Tîrgovişte. Rău impresionat de duritatea meseriei de judecător, se înscrie ca avocat în baroul Tîrgovişte. Va fi mereu un om hipersensibil, retractil, admirând trecutul, simţind ameninţarea actualului agresiv. Spre sfârşitul vieţii va ajunge să se ocupe anume de aceste aspecte negative, fire cârcotaşă. De fapt ajunge la excese de dreapta, naţionaliste, antisemite.

Din 1897 devenise redactor la Convorbiri literare, unde publică mai tot ce scria pe-atunci. În 1903 îi apăruseră Nuvele şi schiţe; se îndepărtează de junimişti, de Maiorescu, îşi dă demisia de la Convorbiri ,  se raliază liberalilor, va fi deputat de Dâmboviţa între 1907-1911; în curând va trece la Viaţa românească, admirat de Ibrăileanu, care lucrează intens la impunerea scriitorului său preferat. În 1907 îi apare volumul În lumea dreptăţii. Cunoaşte un succes eclatant. În 1912 apare volumul Întuneric şi lumină, texte ce fuseseră publicate în Viaţa românească. Devine secretar al SSR, secretar general al direcţiei Parlamentului, unde va funcţiona până la pensionarea din 1939. În preajma războiului pledase pentru intrarea alături de Antanta. Pe timpul ostilităţilor, îl găsim căpitan, şeful garnizoanei de la Târgu Frumos. În 1918 este ales membru al Academiei, din 1923 va  deveni preşedintele secţiei literare. În 1925 primeşte marele premiu naţional pentru proză. Adorat de marele public cititor şi desigur, contestat de Tudor Arghezi.

În 1928 SSR ia hotărârea fără precedent a sărbătoririi la nivel naţional a scriitorului, la împlinirea vârstei de 60 de ani.  Îi apar încă trei volume de preze scurte. Dar alunecă pe panta şovinismului, colaborând furibund la Porunca vremii, la Sfarmă Piatră, publicând Huliganism?. Îmediat în 1944 noul regim îl destituie de la Academie, idem din SSR, supus de data asta oprobiului public. După un succes fără egal, cufundarea în moarte, dar şi în totala uitare. reabilitat totuşi, începând cu 1957.

Un clasic în toată puterea cuvântului. Un povestitor de mare vocaţie, un stilist fără egal, o frază săpată în piatră, o epică impecabil condusă, observaţie psihologică de mare profunzime - realmente un mare câştig pentru evoluţia prozei scurte din România.  Povestirile sale, mai ales cele adresate copiilor - şi nouă de fapt -, vor fi citite şi peste sute de ani.

Am intenţionat să-i punem o placă memorială la adresa din Bdul N. Bălcescu nr. 24. Imposibil, căci aflat în reparaţii de vreun deceniu... (vezi şi Odiseea plăcilor memoriale, 2012).

Opera literară:  • Nuvele şi schiţe, prefaţă de Nerva Hodoş,  1903;• În lumea dreptăţii, 1907;• Pe marginea cărţilor, 1911;• Întuneric şi lumină,, 1912;• Sorana (în colaborare cu A. de Herz), 1915;• În slujba păcei,  1919;• Rătăcire,  1923;• Firimituri, 1929;• Cu undiţa, 1932;• Din pragul apusului,  1935;• Huliganism?, 1938;• Originea neamului românesc şi a limbei noastre, 1942;• Întuneric şi lumină. În lumea dreptăţii, îngrijită şi prefaţă de Mihai Gafiţa,1957;• Întuneric şi lumină, ediţie îngrijită de Andrei Rusu, prefaţă de Mihai Gafiţa, 1963;• Opere, I, ediţie îngrijită de Teodor Vârgolici, prefaţă de Al. Pini, 1994. Traduceri:  • Emile Augier, Guerin notarul,1909.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Alexandru_Br%C4%83tescu-Voine%C8%99ti

http://www.crispedia.ro/Ioan_Alexandru_Bratescu-Voinesti

*

Nu am reușit să pun placa memorială pentru Brătescu-Voinești la adresa din Bdul N. Bălcescu, nr. 24, blocul fiind în renovare…

Gaby Michailescu, n. 14 dec. 1910 - d. 4 sept. 2008

Fiu al unui intelectual cu doctorat la Paris, craiovean la origine, absolvent în 1928 al liceului militar A.D. Sturdza, acest împătimit al scenei româneşti, beneficiar al unei longevităţi absolut incredibile (fără doi ani ar fi întregit suta!) este indubitabil unul dintre cei mai importanţi memorialişti ai mişcării teatrale româneşti din interbelic. Animator al unor trupe de teatru, manager cum i s-ar spune astăzi, după instalarea regimului roşu a trebuit să se ascundă cât se putea de bine - a găsit locul din cuşca sufleurului, de unde a continuat să soarbă arta actoricească şi toate amănuntele vieţii de culise. Deja în  1935 dăduse o primă carte ilustrativă în privinţa pasiunii sale arzătoare pentru Thalia: volumul Culise şi reflectoare. În 1939 a editat Ion Brezianu. Amintiri. Au trebuit să treacă 25 de ani ca să re-debuteze cu Iancu Brezianu. O mie de ani într-o birjă, 1984. În acelaşi an: Leonard, soldatul de ciocolată; în 1986: 1: Cu şi fără machiaj. În 2003: Maria cea fără de moarte. Iniţiază o vastă lucra Vagonul de turneu. Însemnările unui impresar; în 1990, Cuşca suflerului , iar în 2000 o mare lucrare monografică priivind pe marii interpreţi ai scenei: Giganţii teatrului românesc, vol. 1. Oricare dintre aceste cărţi, scrise cu o irezistibilă forţă evocatoare, l-ar fi făcut celebru, în condiţii cât de cât normale. Oricum, se vindeau ca pâinea caldă.

*

L-am cunoscut tot după „evenimente”, când ţinea nişte lecturi cu public la Casa memorială Constantin Nottara, invitat de dl Mircea Petrovici şi însoţit de Lidia şi de Pan Izverna. Aproape nonagenar, acest om cu deosebire înalt şi neverosimil de slab, mişcându-se ca în secvenţele cu încetinitorul, ne citea  de pe coli minuscule, pe care scrisul său expandat, ca pentru alt soi de priviri, reuşea să "înghesuie" cam un sfert de frază...Evocarea? Un protocol ca de pe alte lumi, care totuşi te prindea în laţ şi te trăgea în lumea vrăjită a scenei, pe care evoluau, sub privirile tale hipnotizate, chiar "titanii" scenei româneşti, din vremurile de aur ale teatrului nostru. Apărut dintr-o cămăruţă adiacentă, după lungu-i recitativ, memorialistul se retrăgea în acelaşi mod, funambulesc, lăsându-ne în transă. Numărul de 10-15 ascultători , în semiobscuritatea săliţei de muzeu, nu chiar diferită de a Castelului Iulia Hasdeu de la Câmpina, ampliifica în modul cel mai eficient senzaţia unei şedinţe de spiritism. Dedicaţia pe una din cărţile Domniei sale, o propoziţie ceva mai dezvoltată, în condiţiile date nu a încăput pe cele două pagini de gardă ale Cuştii...

Am avut plăcerea să participăm la lansarea la Târgul Gaudeamus din 2009, sub egida editurii clujene Eikon, a ediţiei a II-a, bilingvă, franceză-română, a volumului Leonard, soldatul de ciocolată. În faţa unui public ce nu-şi dezminte interesul pentru memorialistica de excepţie a lui Gaby Michailescu. Nevoit să se retragă pentru o mai lungă reculegere în cuşca sulferului, magistrul Gaby Michailescu nu şi-a trădat o singură clipă muza căreia i se dedicase pe viaţă.

Alţi scriitori:

D. Solomon, n. 1932

Iulian Neacşu, n. 1941

Simion Mehedinţi, n. 19 oct. 1869 - m. 1962


Ion Lazu - O pagină de jurnal american, 2008

 Duminică, 11 mai, continuare: Ileana ne spune că românii din State nu sunt consideraţi o minoritate pentru că sunt plasaţi-dispersaţi în nord, vest, est. Despre emigraţia veche, în mai multe valuri. Ileana despre evreul nou venit, căruia i-a împrumutat 3000 dolari pentru două luni. Nu i-a adus banii. După 7 luni îi zice: Mai păsuieşte-mă vreun an şi jumătate. Cum?! Plătesc dobânzi la bancă. Cum? Ai făcut o mare prostie când m-ai împrumutat. Apoi tot el îi cere cele două volume cu autograf de la Mircea Eliade, cu care alde Ileana s-a cunoscut foarte bine. I le duce. Când i le cere: le-au rătăcit copiii... Ea insistă. Între timp, ascultând la ea un disc, îl cere împrumut. Erau în vizite, amici. Soţul Ilenei, Nik, un om blând, e de acord, dar ea îi spune: Nu, în mod special, ţie Nu! Şi curios, ceilalţi oaspeţi s-au dat de partea evreului. Ileana a continuat: Şi să-mi aduci cele două volume de Eliade. Îi aduce, însă doar un volum. Unde-i al doilea? Păi nu spuneai că te interesează autograful? Şi se discută în continuare despre mentalitatea lor.

Liviu Popa: Păi nu au brevetat ei ideea de ghetou?! Ei s-au izolat mereu de restul populaţiei, şi acum se plâng de holocaust. Au ridicat un monument pe care îl lustruiesc mereu şi cer altora să-l lustruiască la rândul lor doar pe acesta. Ileana: Însuşi Wiessel, provenind din Sighet, dus cu toată familia la Auschvitz, de unde ce-i drept nu a scăpat decât el, scrie negru pe alb în primul lui roman, altfel bine scris stilistic, că în dreptul bisericii noastre trecea pe celălalt trotuar. A scris asta şi nu se mai poate şterge, zice Ileana. I-au luat toată familia, i-au exterminat pe toţi... Nu mai apuc să le spun că între timp Eli Wiessel a fost la Sighet să revadă locul natal, însă a întors spatele când l-au invitat să vadă și Memorialul de la Sighet, cu cele făcute de comunişti. Bine, zic, dar se eludează faptul că familiile de evrei din Ardeal, trimise spre lagărele de exterminare au fost ridicate de jandarmii maghiari, după Diktat, din teritorile smulse României - deci România nu are nici un amestec în ce priveşte familia lui Wiessel şi celorlalte familii din Maramureş. Pe când acest Wiessel a indicat România drept cea mai feroce în aplicarea rasismului antisemit. De ce aceste răstălmăciri şi acuze aberante? Acuze la scenă deschisă, în fața unei omeniri care ar trebui să știe cum au stat lucrurile, în fața istoricilor, care ar trebui să protesteze de mama focului?! Liviu Popa: Grav este faptul că degeaba vei explica aceste lucruri americanilor, ei sunt subdezvoltaţi ca informaţie-educaţie etc. Nu ascultă decât de varianta oficială. Nu-i interesează geografia politică a Europei. Nici o mirare că iau de bună afirmaţia că România e în fruntea ţărilor care au aplicat Holocaustul.

Tânărul preot din faţa noastră nu este acel om blajin, bonom, cumsecade, popular şi oleacă neatent, cum suntem obişnuiţi să-i întâlnim în românime, ci dimpotrivă, se arată a fi un ins foarte bine informat, bine orientat în viaţa americană, nu e dispus să se îmbete cu apă rece şi să ia de bune toate câte i se toarnă în urechi, sub beneficiu de inventar, precum că: Lasă, taică, o să fie bine, cu voia Domnului; a învăţat temeinic pilda talantului care trebuie înmulţit, iar nu îngropat. Cred că unele idei din Veneticii îl vor surprinde.

Va urma



Ileana Costea: În vizită la familia preot Liviu Popa