Trei sculpturi de Mihai Caranica la Sala C. Brâncuși de la Palatul Parlamentului

Omagiu lui Antoine Poncet

Scriitorul zilei: Anișoara Odeanu, n. 28 mai 1912 – d. 3 sept. 1972

Una dintre scriitoarele cu care se poate mândri Banatul (şi sunt semne clare că o face!), fiică a unui profesor de română şi mare animator al vieţii culturale din Logoj, Anişoara Adeanu, pe numele adevărat Doina Stella Graţiana Peteanu, şi-a asumat pseudonimul cu care semnase o primă proză scurtă, în presa locală. De fapt, cu deosebire precoce, se făcuse remarcată ca şcolăriţă, scriind poezii, primul ciclu Lumea copiilor datează de la vârsta de 10 ani. Îşi face şcoala  şi liceul la Lugoj şi Timişoara, va veni la Bucureşti pentru Drept , cu licenţa în 1936, dar urmase şi Literele, fără să finalizeze . Episoade de studii în Franţa şi Elveţia. Se face remarcată încă în 1929 de G. Călinescu şi de Camil Petrescu prin  proza publicată în Adevărul literar şi artistic. Va deveni redactor cu rubrică permanentă la această revistă: Cronica feminină, dar va colabora şi la Revista Fundaţiilor regale, la alte reviste de prestigiu ale vremii.  Se căsătoreşte în 1946 cu un medic şi se va sinucide a doua zi după moartea acestuia, în 1972. Câteva romane i-au apărut în anii imediat următori. Şi publicarea cărţilor A.O. nu a încetat după 1989, semn de bună receptare critică şi de public.

Lirica Anişoarei Odeanu  este în tonul Cîntării cântărilor, imnuri ale iubirii din partea unei preotese care oficiază pe altarul iubirii ideale.

Editorial debutase în 1934 cu un roman din viaţa studenţească: Într-un cămin de domnişoare, cu fine observaţii din mediul respectiv şi cu introspecţii interesante din trăirile eroinei cu care autoarea poate fi identificată. O psihologie dificilă, „artistică”,  cu capricii feminine, atracţii şi respingeri, inconsecvenţe şi reveniri descumpănitoare. Împlinirile din imaginaţie sunt aprig cenzurate în prezenţa iubitului, considerat cu suspiciune cumva morbidă. Roman bine cotat de Pompiliu Constantinescu, acesta reproşându-i excesul de feminism.  Celelalte vreo 3 romane sunt scrise în aceeaşi notă, insistându-se pe fascinaţia iubirii şi pe frigiditatea relaţiei ca atare dintre cei doi actanţi. Împlinirea în iubire rămâne o aspiraţie a eroinei, inconvenientele venind dinspre datele temperamentale ale celor doi dar şi din partea contextului social-familial, dacă nu de-adreptul din accidente ale hazardului. După neîncrederea în împlinirea prin iubire vas fi atacată tema disjuncţiei dintre intenţiile unui autor-artist şi  receptarea în cu totul alt registru din partea publicului cititor.  Un astfel de scriitor de mare talent şi cu succes la public, însă „răstălmăcit iar şi air va sfârşi prin a se spânzura. (Nu e diferit faţă de ceea ce ales autoarea însăşi, în 1972) . În ultimul ei roman, se fac referiri la viaţa dintr-un sat bănăţean al cărui protegonist este un preot şi la momentul de enturiasm naţional la sosirea armatei române eliberatoare.

Opera: Într-un cămin de domnişoare, Bucureşti, 1934; • Călător din noaptea de Ajun, Bucureşti, 1936; ediţia (Anotimpul pierdut), Bucureşti, 1971; • Fata lui Codru-împărat, Bucureşti, 1939; • Ciudata viaţă a poetului, Bucureşti, 1942; • Moartea în cetate, Bucureşti, 1943; • Noaptea creaţiei, Bucureşti, 1943; • Sub lumina verii, Bucureşti, 1967; • Nedumeririle lui Duduţă, Bucureşti, 1969; • Noaptea creaţiei, ediţie îngrijită şi prefaţă de Ion Oarcăsu, Bucureşti, 1969; • Legile jocului, Bucureşti, 1972; • Acele lucruri mari, Bucureşti, 1973; • Ciudata viaţă a poetului, ediţie îngrijită şi prefaţă de Ion Oarcăsu, Timişoara, 1975; • Într-un cămin de domnişoare. Călător din noaptea de Ajun, ediţie îngrijită şi introducere de Cornel Ungureanu, Timişoara, 1983; • Domnişoara Lou şi trandafirul galben, ediţie îngrijită şi prefaţă de Cornel Ungureanu, Timişoara, 1985.

 Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Anisoara_Odeanu

Alţi scriitori:

George Macovescu, n. 1913

Werner Bossert, n. 1918

Ion Agârbiceanu, m. 1963

Poezia zilei: Nicolae Labiș

Miorița

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Zbuciumat se plânge fluierul de fag.
Inima mi-o strânge şi pătrunde-n sânge
Acest cântec dureros şi drag.

Stelele făclii, păsărele mii,
Jalea îşi descântă-n fluierul de os...
Tainic îşi frământă cadenţarea sfântă
Acest cântec trist şi luminos.

Se îngână lin linişti în arin,
Tremură la stână fluierul de soc.
Măicuţă batrână cu brâul de lână,
Ce mai caţi bătutul de noroc?

Brâul tău din copcii s-a desprins - târzii,
Paşii ţi-i înseamnă pe cărări cu lună...
Pentru ce şi astăzi lăcrămezi şi vii
Când la stână fluierele sună?

El, cu ochi ca mura, tras ca prin inel,
El, cu plete negre-n vânturi scuturate,
N-are să mai poată mândrul ciobănel
Înaintea ta să se arate...

Ochilor tăi tulburi pentru vecii li-i dat
Legănat pe triluri, palid, să îl vadă,
Paşilor să-l cate pentru veci li-i dat
În pădurea lungă de baladă...

Osteneşti... O clipă numai să te-opreşti.
Odihneşte-ţi ochii în afund de zare...
Vai, pe zare-s nouri - turmele cereşti -
Şi-auzi glasul tragicei mioare...

De ce fugi pe câmpuri, după ce chemări?
Despletit ţi-i părul - albă vâlvătaie...
Vezi, de vânturi dusă, s-a topit sub zări
Mioriţa laie, bucălaie...

*

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Stau câteodată împietrit şi mut
Să-nţeleg o clipă neînţelesul grai
Plin de jalea unui veac trecut...

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

2 sept. Aseară, la Tinerimea, Conferinţele Cuvântul, Posteritatea lui Lovinescu. Autonomia esteticului, sincronismul, mutaţia valorilor etc. Bine vorbeşte NM, probabil citind dintr-un curs, sau capitolul din Istoria pe care o pregăteşte. Lovinescu, cu foarte bune intuiţii, încă din Paşi pe nisip, 1906, ocupîndu-se de cei care debutaseră chiar atunci: Sadoveanu, Goga, etc. Dar un ins care deşi a fost imparţial, toţi l-au invidiat, atacat, trădat. Iar Călinescu i-a făcut o prezentare elogioasă abia la 1 an după moarte. Apoi Simion despre posteritatea propriu-zisă, întreruptă în 46, ideologic, reluată de Simion şi alţii prin 70. Şi adevărata posteritate, ideile care au rămas, cele deja spuse mai sus.

Nu prea multă lume, Martin a încercat să găsească o explicaţie în schimbarea locaţiei, în vacanţă etc. Stînd în spatele lui Buzura, observ că-şi notează unele idei, cu un scris mare. Dar de la un moment la altul văd că începe să se bîţîie necontrolat, din cap, din umeri, din tot corpul. Stă deci foarte rău cu nervii. Chiar pleacă înainte de încheiera discuţiilor, unde şi eu i-am pus două întrebări lui Simion, una referitoare la Agende, unde l-a impresionat teribil consemnarea unei mari iubiri tîrzii – l-am întrebat dacă nu e şi ficţiune în acele notiţe?, alta la fraza din Proust: Lumea merge la expoziţiile domnilor..., iar pictorii se duc la Luvru. La nici una nu a răspuns adecvat, ceea ce i-am şi notificat după aceea. Nu era vorba despre receptare, ci despre ceea ce fac şi ce admiră creatorii. Chiar teza despre care vorbise, ne-modernismul modernilor. Înaintea mea vorbise din sală și Daniel Cristea Enache.

Aceşti oameni au experienţa vorbitului de la catedră, a monologului pe o temă dată. Un avantaj, pînă la un punct. Iar N. Manolescu, la care nu putusem intra la Uniune, îmi spune că pleacă pînă după 20 septembrie.

Revenit acasă, mai buchisesc la articolul Scriitorii şi Secu., îi trimit textul lui Murgeanu, iar azi dimineaţă, după alte retuşuri şi completări, i-l trimit şi Doinei Jela, subliniindu-i că sunt chiar problemele abordate în cartea ce i-am propus. Că Murgeanu a publicat deja Refuzul, etc. Să vedem dacă reacţionează cumva. Azi la TV aflăm despre doi înalţi prelaţi cu angajament la Secu.

Va urma

Fotografii din expoziție,II . Trei sculpturi de Mihai Caranica

Compoziție

Portretul unui necunoscut

Autorul și lucrările sale