sâmbătă, 6 iunie 2015

Scriitorul zilei: Nicolae Iorga, n. 6 iunie 1871 - d. 27 noiembrie 1940 


N. Iorga, de Oskar Han
Născut la Botoşani dintr-o familie de aromâni, junele Nicolae Iorga, de o inteligenţă excepţonală şi dotat cu o memorie fabuloasă, a făcut gimnaziul la Botoşani, liceul la Iaşi, absolvit în 1888. I-a fost deajuns un singur an ca să absolve Universitatea din Iaşi, nu oricum, ci cu Magna cum laude. Îşi face specializarea la Paris, Berlin şi Leipzig, luându-şi doctoratul la 23 de ani, când devine membru corespondent al Academiei. La 24 ani, prin concurs, devine profesor la Universitatea din Bucureşti. Istoric, literat, politician, prim ministru, a fost asasinat de legionari în 27 noiembrie 1940, ca răzbunare pentru a-l fi dat în judecată pe Zelea-Codreanu, care apoi a fost lichidat în închisoare de oamenii lui Carol II.
A publicat peste 1200 de volume, cca 25000 de articole, a fondat reviste precum Neamul românesc, Revista istorică, Floarea darurilor, a înfiinţat Universitatea de vară de la Văleni de Munte, Scoala românească de lângă Paris (Fontenay-aux-Roses), a condus mişcarea semănătoristă, a scris poezie, teatru, memorialistică: Oameni cari au fost; O viaţă de om, aşa cum a fost.
Comuniştii l-au ocultat preţ de două decenii. Pe vremea liceului meu, se vorbea în taina despre marele Iorga. Profesorul nostru, student eminent al lui Iorga şi discipol de-al său, nevoit să păstreze absolută tăcere cu privire la mentorul său, vă daţi seama... Spre sfârşitul comunismului naţional, Valeriu Râpeanu a reuşit să-i reediteze cărţile de memorialistică, ajunse acum la ediţii definitive, necroşetate, ceea ce pe atunci fusese imposibil... I-au apărut şi poezii, unele memorabile. Învăţasem pe dinafară versurile: Au fost ucis un brad bătrân / Fiindcă făcea prea multă umbră. / Şi-atuncea în tăcerea sumbră / S-a auzit un glas spunând...
O personalitate copleşitoare, cum şi trebuie să apară în fiecare naţiune, la un secol, la două secole - ca să constituie repere, modele, direcţii de urmat, îndemnul spre perfecţiune: Iată ce poate face un om!  Ca să ştim că se poate, chiar dacă noi ne străduim cu rezultate prea de tot modeste. E ceva să afli că Iorga a învăţat limba spaniolă în trenul spre Madrid. Asta mai zic şi eu! Pentru tineret, scrierile lui Iorga ar fi şi un izvor de înţelepciune. Se găsesc maxime, cugetări de mare pregnanţă, demne a fi memorate.
Azi, la Târg, văd pe standul editurii Vremea un titlu insolit de N. Iorga: Scrisori de femei. Ce cuprinde cartea? Transcrierea unor scrisori ale unor soţii de domnitori de-ai noştri dar şi de boieri sau dregători. Iată: Doamna Voica a lui Mihnea cel Rău, Doamna Despina a lui Neagoe Basarab, Ecaterina, Teofana, mama lui Mihai Viteazul, Doamna Safta a lui Gheorghe Ştefan, Doamna Ecaterina a lui Dabija, Rada Filipescu, Ileana Cantacuzino, Maria Roset, Bălaşa Vladimirescu, Elena Cuza, Regina Elisabeta, Dora d' Istria, Catinca Kogălniceanu etc.
Geolog în localităţile de la poalele transilvane ale munţilor Făgăraşi, mi-l închipuiam pe Iorga bătând o vară întreagă Ardealul, cu trăsura, cu căruţa, din biserică în biserică, pentru a transcrie pisaniile, pentru a copia documente, zapise... Ca să nu se piardă urmele românismului, sub dominaţia austro-ungară...
Am o veneraţie fără limite pentru aceşti mari bărbaţi ai naţiunii noastre, oricât de puţini vor fi fost aceştia. Titanii, uriaşii care ne salvează în faţa Istoriei...
                   
           

Felix Sima, n. 6 iunie 1949
  
  
Unul dintre cei trei fii ai unei familii din comuna Mihăeşti de Vâlcea, numele de familie ne sugerează  provenienţa din oierii transhumanţi de dincolo de munţi - dar ne-o sugerează şi mustaţa poetului, de nu chiar mai mult atracţia sa irepresibilă spre natură, spre munţi şi păduri şi spre o sfială a firii specifică omului însingurat. A făcut şcoala primară în satul natal, cea secundară la Buleta, iar liceul la Rm. Vâlcea, pe când nu se mai numea Alexandru Lahovari ci Nicolae Bălcescu. A făcut o şcoală postliceală de bibliotecari la Bucureşti, absolvită în 1971 şi a avut diferite slujbe tranzitorii, de exemplu pe şantierele hidrocentralelor de la Lotru sau maşinist la Casa de cultură, până să devină bibliotecar la Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanu, unde funcţionează până în prezent. A debutat cu versuri în Luceafărul şi în volum la editura Albatros: Cineva mai tânăr, 1978, redactor poeta Gabriela Negreanu, într-un moment când poeţii încă mai puteau să publice cărţi cu nume propriu - căci după aceea nu mai apăreau decât culegeri ale debutanţilor...

Opera: Cineva mai tânăr,  1978; Înfriguratul fierbinte, 1980;  Cartea de pământ, 1992; Tu să-mi spui de unde vii şi ce poezii mai ştii, 1993; Ridică-te, negură! Fereastra 1, postfaţă de Dan Ciachir, Fereastra 2, postfaţă de Constantin Georgescu, 1994; Cu un fir de ghiocel aş putea să scriu la fel, 1995; Din Ţara lui Anton Pann (în colaborare cu Dragoş Serafim), 1996; Case de piatră (Videopoeme),  1997; Poarta raiului - The Heaven's Gate, ediţie bilingvă, traducere de Tudor Iosifaru, postfaţă de Constantin Zărnescu,  2000.


Poezia zilei: Ion Lazu

Foarte sus, în tăcere 

                           Lui Felix Sima

În mijlocul grădinii, împrejmuită de pruni
Prin care întrezăresc satul;

De-ar lipsi ulmul, îngălbenit
Înainte de vreme,
Aş vedea pârâul şi vadul;

De-ar lipsi mierla din ulm, cântând
Raiul meu s-ar mărgini cu iadul;

De-ar lipsi liniştea asta-ntr-o doară,
s-ar auzi izvorul stors din pământ
de apăsarea noii case;

de-ar lipsi cuvintele ce mă-mpresoară
s-ar vedea cine sunt
în carne şi oase.
1980,Păuşeşti-Vâlcea
(Din volumul Muzeul Poetului, 1982)





Alți scriitori
Ion Șiugariu, n. 1914
Gh. Pituț, m. 1991


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006 
  3 sept. Visez o excursie la munte, undeva la poalele Făgăraşilor; drum în pantă prin pădurea de foioase în toamnă. Şi Lidia spunîndu-mi: Să găsim o babă, să avem grijă de ea şi să ne lase căsuţa ei, să putem veni aici oricînd. Priveam cărarea prin pădure, în sus şi mă întrebam dacă mai am chef să aleg un loc tihnit de vacanţă, unde să revin – şi dacă am chef să urc la deal pe drumeagul din acea pădure.
Visez că mă revăd cu un coleg-prieten mai de demult şi acela îmi spune: - Noroc că am avut răbdare cu tine şi mi-am putut da seama că în fond eşti un om foarte rezonabil.. – Adică? – Păi, dacă aş fi dat crezare la ceea ce citisem despre tine: încăpăţînat, certăreţ, logoreic, nesuferit, încrezut, nesociabil, nu m-aş fi apropiat niciodată de tine. Eu, foarte mirat. Şi ideea că acesta trebuie să fie vreo ispravă de-a lui Niţu, care pe vremea liceului îşi va fi exercitat aptitudinile criticiste. Iar cînd ne trezim, Lidia îmi spune: Musai să mergem mîine într-o excursie la munte!
Curios, Cezar Baltag nu simţea agresiunea Bucureştiului, a străzii, a cartierului, mi-a mărturisit că pe el nu-l deranjază. Ce-i drept, blocul lui e retras de la arterele principale, marele zgomot al traficului nu-l va fi zgîlţîit în pat, va fi putut să doarmă noaptea. Dar poate că era un pic autist, se izola în lumea gîndurilor lui şi reuşea să facă abstracţie de context.
Nichita Stănescu regreta că nu s-a născut în Rusia, probabil se gîndea că acolo ar fi avut de zeci şi sute de ori mai mulţi cititori şi admiratori, deci o glorie de proporţii continentale.
La orizont, şiruri de nori suprapuşi, parcă din etape diferite ale istoriei...
Românul din Regat îşi extinde gospodăria cu te miri ce acareturi şi coteţe, înșirate pe lângă garduri, în loc să ţintească masivitatea unei şuri atoatecuprinzătoare, comodă, călduroasă, ca în Ardeal. O viață de improvizații, pe fondul unei resemnări organice. Întâi cumpără porcul și abia după accea îi încropește un coteț... 
O limită tranşantă între Cîmpia Română şi dealurile subcarpatice – dar cine să o sesizeze? Or, acolo a fost un țărm de mare…
Înţeleg: nouă, românilor, ne plac buruienile, florile sălbatice. Mărăcinii... Arbuştii, copăceii de pe răzor au ceva uman. Iar cipreşii Italiei au ceva din silueta plopilor noştri. 
Căruntul în cîrje – fost zdrahon, bărbat nu urât, dar scofâlcit fără vreme - se vede pe chipul lui ridat că i-a plăcut viaţa, a trăit prin cîrciumi, a pierdut nopţi, a chiolhănit, a băut pînă a căzut sub masă... Atacul cerebral l-a secerat în plină desfășurare de om dedat plăcerilor lumești.
Mă simt în acel punct psihologic unde viaţa trecută se drenează pe neobservate în poveste, iar viaţa viitoare se arată chiar ca o teroare...

Va urma


Fotografii din Toscana, I 


 



Ne întâmpină florile din Colle di Val D-Elsa - Toscana



Plimbare de dimineață prin Colle Alto: Georgeta, Valeria, Lidia

Piața stradală în Colle Alto