Salutări din Elada !

Lidia Lazu, Cântece în aer liber, V.

https://youtu.be/C5R9iOueUKc


Sidonia Drăguşanu, n. 4 august 1908 - d. 3 mai 1971

   

Bucureşteancă, şi-a făcut şcoala la Institutul Francez, iar în 1933 debutează cu reportaje; va avea mereu colaborări cu cronici, note, dialoguri, reportaje, literatură pentru copii. A scris romane dar şi piese de teatru şi a fost redactor la edituri din Bucureşti. Debut în romam cu Într-o gară mică, a redebutat în 1957 cu Jurnalul Aurorei Serafim, despre o dragoste neîmplinită, după care eroina se dedică educaţiei copiilor dintr-un orfelinat. Piesele de teatru sunt salvate de un dialog alert, inteligent, dezbătând iar şi iar problema adevărului şi minciunii în relaţiile interumane. A scris destule cărţi pentru copii şi tineret. A tradus din Zola, Balzac, Ibsen şi alţii.

Opera, selectiv: Într-o gară mică,  1934; Moaţa, Creaţă şi Grasu la bal,  1945; Cu Ţăndărică spre mările Sudului, 1946; Una din noi e de prisos,  1946; O javră, un câine şi un copil,  1947; Mia, Lia şi Cuţache,  1947; Una din noi e de prisos,  1947; Mache, răţoiul încălţat, 1952; Anişoara şi Chiuş-Chiuş, 1955; Paznicul florilor,1955; Hoţul din grădină,  1955; Jurnalul Aurorei Serafim, 1957; Părinţi şi copii (în colaborare cu Adriana Kiselef şi Tania Lovinescu), 1957; Seara răspunsurilor, 1958; Dragoste rea, 1960; Fiicele, 1963; Zizi şi formula ei de viaţă,  1964; Întâlnire cu îngerul,  1965; Teatru,  1971; Doamna cu ochelari negri,  1974; Sentimente şi naftalină . 

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Sidonia_Dragusanu

***

În ce mă priveşte, am citit la începuturile formării mele literare romanul Dragoste rea, 1960, scris onorabil, pe un subiect tezist: eroina se îndrăgosteşte de un ins acroşant, însă în fond neserios, cu comportamente de artist, însă fără autenticitate etc. Şi într-adevăr, ce garanţii morale prezenta un tânăr care se trezea spre prânz şi lăsa pe lângă pat revistele frunzărite?! Alte cărţi de-ale autoarei n-am mai citit.

Alţi scriitori:

Emil Giurgiuca, m. 1992

Poezia zilei, Emil Giurgiuca, d. 3 mai 1992

Înălţimi

În aerul ca apa de munte
Cicoarea ochiul şi-l va deschide
Şi sufletu-nflorit în larguri mii de
Guri de argint va ridica spre a zilei frunte.

Tânăr în turnul muntelui să mă recapăt,
Puternic să mă simt de mândre gânduri,
Să se dezghioace de pe boltă steaua lacăt
Şi, râset nou de soare, să scutur ceru-n vânturi.

Ion Lazu - Sonete... altfel, V
(Şarje amicale la un venerabil sonetist)

Spleen 

Mă simt atât de trist și plictisit,

Încât mă-apuc să încropesc sonete –

La nimereală, calpe, desuete,

Că din nimic Nimicul s-a ivit.

Uite, colea, la hâda arătare,

Cu mâini și labe strânse din pubele

Și alte mădulare, dintre-acele

Ce se aruncă, după amputare.

Doar rimele mai sunt în funcțiune

Și-i Poezia la Reanimare,

Cu doar furtune, pungi și monitoare –

Dar "nu învie morții ", ni se spune…

Să-i dai un brânci sonetului de-acum

Pe scări, se-alege numai praf și scrum…

              

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

 
Vorbeşte Ştefan Dimitriu, care spune că începuse să traducă o poezie de multe strofe închinată de Evgheni Evtuşenco Anei Ahmatova, dar n-a dus-o la capăt. De curînd soţia l-a îmboldit să facă triajul manuscriselor, a dat de acea poezie şi în două ore a terminat ce nu terminase în 40 de ani. Întrebat la telefon de Păunescu ce face, i-a citit o strofă, apoi toată poezia şi i-a publicat-o în Flacăra. De aici ideea unei antologii, a cărei traducere brută a făcut-o o doamnă care trăise 12 ani în Rusia şi acum e în SUA. I se dă cuvîntul unui băietan de 16 ani, (ne spune Manolescu că de 2 zile este membru al Uniunii!!!), acesta a scris o poezie dedicată lui E.E.; vine la microfon, ţine un spici şi la urmă recită cele 4 strofe care nu sunt cine ştie ce. Vorbeşte în fine Evtuşenco, spune că vin la el poeţi care nu cunosc poezia mare a antecesorilor. La ce te poţi aştepta de la aceşti oameni? Ei citeau pe marii poeţi, inclusiv pe cei din exil, îi recitau pe dinafară: Acum întocmeşte antolgia poeziei ruse de la origini, în ea a introdus 70 de mari poeţi din exil. La Mangalia profesoarele de rusă se plîngeau că nu mai au pentru cine să predea. Or, soţia lui, în SUA, are din ce în ce mai mulţi tineri înscrişi să înveţe limba rusă. Apoi, întrebări din sală. Victor Frunză, care prin 74 a publicat la Meridiane o primă traducere, au scos cele două poezii care îl entuziasmaseră şi îl mobilizaseră să-l traducă, au scos multe alte poezii, a ieşit o plachetă, pe care mergînd la Moscova a vrut să i-o dea lui E.E., dar nu a reuşit decît prin interpuşi, căci l-a aşteptat 2 ore la restaurantul indicat, iar apoi i s-a spus că tocmai plecase... Da, spune E.E. a primit volumul, dar el a cedat multe cărţi unei Universităţi americane, aşa că îl roagă pe autor să-i mai dea un exemplar. 

Şi plec la redacţie, lăsînd lumea încă strînsă la discuţii. Vine Andru, îl îndemn să meargă la lansare cu cartea mea şi să obţină autograf. Ceea ce face, cînd revine îmi spune că a obţinut autograful, că apoi a fost o trataţie cu de toate, l-a prins pe Păunescu cu Niki şi i-a mulţumit bardului că a scos în Parlament legea pentru acele sume de 300 dolari pentru cei cu premiile Uniunii. Zice: M-a scăpat din neagră sărăcie, aveam sume imense la întreţinere, nu puteam să le achit. M-a scos la liman, îl voi pomeni şi la Judecata de apoi. Iar alţii iau banii, dar îl înjură... Şi rămîne după discutarea sumarului lui LIS, de vorbă cu acesta, fiindcă se pregăteşte un profil Andru, după al lui Radu Petrescu.

Fotografii, în drum spre Anavisos, I