Salutări din Grecia !

 







Scriitorul zilei: George Ciprian, n. 7 iunie 1883 - m. 8 mai 1968 

     

  

   

Încă un buzoian, acesta născut dintr-un tată grec - de meserie brutar în cartierul Biserica Greci (original din insula Cipru! - Ciprian...), a făcut şcoala primară în cartierul buzoian deja amintit, apoi s-a mutat cu mama sa la Bucureşti, urmând liceul la Gh. Lazăr, coleg cu Vasile Voiculescu şi Dem. Demetrescu-Urmuz, cu care pe-atunci făcea diverse farse adolescentine, reamintite în scrierile sale memorialistice. Urmează Literele, cu licenţa în 1907, după care se înscrie la Conservator, devenind emulul lui C. Nottara. Actor şi publicist,  a jucat cu mare succes în piesele de bază ale vremii. Răzvan şi Vidra, Vlaicu Vodă  şi în alte piese din repertoriul autohton, dar şi în piese din dramatzurgia universală, adesea în rolul principal. S-a exersat încă de la început în film, jucând în  Războiul independenţei, 1912, dar şi în  O noapte furtunoasă, 1942, până şi în 2-3 filme de după război. Va rămâne însă ca unul dintre cei mai talentaţi dramaturgi interbelici.

Prima sa piesă,  Omul cu mârţoaga, 1927, va avea un succes fără precedent, ca urmare a fost jucată la Paris, Berlin, Praga şi Berna, fapt fără precedent la acea dată pentru dramaturgia românească.

Piesa sa  Capul de răţoi, 1938, reluată după a doua conflagraţie mondială, a dat de gândit exegeţilor, datorită mijloacelor avangardiste şi absurde, fiind de aceea considerată ca prefigurând teatrul lui Eugen Ionescu. (Mai reticent. G. Călinescu îl numeşte pe autor "un mic Calderon al nostru"). Nici n-ar fi de mirare, din moment ce bunul său prieten Urmuz a fost considerat unul dintre iniţiatorul absurdului în literatură - un Jarry al României.

Prea puţin jucat şi citit şi cu atât mai puţin cercetat exegetic, George Ciprian este fără dubiu una dintre piesele de rezistenţă ale dramaturgiei noastre. Din păcate, comunismul a căutat să eludeze tocmai aspectele de absurd indicate în operele acestor mari precursori, strecuraţi parcimonios, cu diverse stratageme şi deturnări ale atenţiei de la "direcţia loviturii principale", cum se spune în termeni militari, către, se înţelege, satirizarea lumii burgheze. Mai greu de explicat este faptul că în noile împrejurări, ale absurdului generalizat, este în continuare neglijat unul dintre clasicii dramaturgiei ce cultivă absurdul, grotescul, oniricul, fantasticul etc, ca mijloace de distanţare şi de indexare a metehnelor vremii. La Buzău a fost înfiinţat un Teatru ce-i poartă numele, inaugurat  în aprilie 1996 cu piesa Capul de răţoi, cum se şi cuvenea.

Sunt de neuitat serile în care au fost transmise piese de George Ciprian la emisiunea  Teatru la microfon.

                             

Teatru: Omul cu mârţoaga (1927);  Nae Niculae (1928);  Capul de răţoi (1938);  Ioachim - prietenul poporului (1947);  Un lup mâncat de oaie (1947), la care se adaugă volumele de memorialistică: Cutia cu maimuţe;  Măscărici şi Mâzgălici

Citeşte mai mult: http://www.teatrulgeorgeciprian.ro/pagini/george-ciprian.php

http://yorick.ro/george-ciprian/

 http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Ciprian

ro.wikipedia.org/wiki/George_Ciprian‎

Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale. 

5 iunie 2007, duminică:  (...) De acolo, ajung pe fosta Ştefan Furtună, acum Mircea Vulcănescu, la nr. 65-B, pentru George Ciprian. Apare un domn în vârstă, Buzatu, îmi dă telefonul său, să-l sun seara; aflu că a fost director la editura Litera, care scotea pe vremuri cărţi în regie proprie. Dl Buzatu l-a cunoscut bine pe G. Ciprian, dramaturgul a stat în apartamentul de la parter. Da, convenim, casa e cam retrasă de la stradă şi fără bună vizibilitate, să vedem cum facem cu fixarea plăcii. Într-o curte vecină, mi se spune, a existat o statuie de zeu grec, a dispărut, nimeni nu ştie cum... Iar în curticica asta văd cu mirare şi încântare o imensă geodă, înaltă de vreo 60 cm, cu frumoase cristale de cuarţ-ametist. De mare efect, însă locul fiind strâmt, practic doar o cărăruie de acces şi lumina precară, între clădiri, nu e lesne s-o identifici, s-o admiri... Îmi rămâne gândul la surprinzătoarea geodă.

17 august 2007: (...) . În fine, ajungem cu plăcile memoriale pe Berthelot 22, pentru Ch. A. Cantacuzino. Dna Rocco foarte mişcată, punem placa foarte sus, să se vadă pe deasupra gardului înalt; de acolo telefon la dl Buzatu, pentru placa lui George Ciprian. Acolo am vrea să o punem la balcon, dar scara nu ajunge, aşa că o plasăm sub balcon, cam departe de la stradă, totuşi vizibilă cumva. Vorbe cu dl Buzatu, fost director de editură particulară, l-a publicat pe Caius etc. Geoda de ametist, de mare efect, încă la locul ei, pe  cărăruia spre portiţă. Pornim la drum, avem de fixat încă 4-5 plăci. De la Muşatescu nu răspunde nimeni, deci mergem prin Griviţa în Buzeşti şi Al.I. Cuza să punem placa lui Octavian Paler... 

Alţi scriitori:

C. Dobrogeanu Gherea, m. 1920

G. I. Tohăneanu, n. 1926

Octavian Goga, m. 1938

Octavian Paler, m. 2007     

Poezia zilei, Lucian Blaga (n. 6 mai 1895):

trăim sub greul văzduhului:

http://www.youtube.com/vatch?v=phxL-tOAtIQ

Dacă lumina ar putea cânta:

http://youtu.be/-K-g5N7wrg8

Ion Lazu - Sonete ... altfel
(Şarje amicale pentru un venerabil sonetist)

Viroza - roza…

Bolesc de-un timp, nici gând să ies pe-afară…

De-ar fi doar tusea, junghiul și strănutul,

M-aș liniști, știind că e debutul

Virozei euro-comunitară…

O simt în mine, nicăieri anume,

Doar gheara care mi-a-nșfăcat gâtlejul

Și care n-ar rata nicicum prilejul

Să-mi sece valga și să mă sugrume…

Nopți de nesomn… și tusea nu-mi dă pace

De tunuri am în piept o baterie

În canonadă și-ntr-o  isterie

Ce nu-și dă rând, acerbă și robace.

Și tu, naiv, ori disperat?, poete

Încerci să-i pui capac, scriind sonete…

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

8 iulie. Dau telefon lui Stefan Agopian şi refuză să scrie despre nea Mitică. Precum că nu are ce spune, l-a cunoscut la nişte petreceri. Scrie greu. I-ar lua două trei zile. Şi îi vin zugravii pentru o lună întreagă. După care pleacă în concediu. Păi tocmai, zic! Dar el: Nu şi nu. Îi spun că Gabriela Melinescu mi-a răspuns la un interviu-fulger. Că nu l-a cunoscut?. Întreabă. Ba dimpotrivă! Că îşi aminteşte de extraordinarul poet care îşi recita inegalabilele balade... Şi ştie că a făcut puşcărie politică. Ei, eu nu l-am cunoscut la vreun cenaclu, ci la nişte petreceri... Un poet şi un mare povestitor autodidact, zic. Nu autodidact, ci mai puţin şcolit. Şi înţeleg că în cauză este lipsa generozităţii, crisparea omului mărunt, cînd ar fi să spună ceva de bine despre un om care ar merita laudele noastre. Atunci să vă publicăm o pagină de jurnal, zic. Nu are jurnal. Aşa că mă gîndesc să apelez pentru evocarea D. Alexandru la Cantuniari, la Negrici, la Ion Iovan şi desigur la Caius, căruia îmi amintesc că D.Al. i-a cerut o listă de lucrări filosofice pentru a se pune la punct. Căci literatură în general citise cam cît noi, ceilalţi.

Să-i solicit pe I.V. Strătescu, Maria Graciov şi Miron Georgescu. Pe Bălăiţă, pînă la urmă.

Puţină inconştienţă nu strică.

Începe cu puţinul bine pe care îl poţi face tu însuţi. Şi abia după aceea emite pretenţii de la ceilalţi.

Ratarea în viaţă, generalizată, este deductibilă din cărţile mele. Autorul nici nu ia în calcul pe oamenii de succes, ei lipsesc, nu sunt în atenţia lui.

9 iulie. Din chiar textele lui Ovidiu reiese clar şi fără echivoc că învăţase limba geţilor şi chiar că „mă ruşinez - am scris o carte-n limba getă - şi vorbele străine le-am pus în ritm latin... şi-am încept să am şi faimă de poet printre neciopliţii geţi”. Et getica scripsi sermone libellum - structaque sunt nostris barbara verba modis... Dar nu va fi perseverat, probabil din lipsă de cititori. Că nu a trimis cartea la Roma, e de înţeles, nimeni nu pricepea limba getă; dar nici geţii de la Pont nu ştiau să citească.

10 iulie. telefon lui Gh. Grigurcu, aflat la Tg. Cărbuneşti. Ca să-i spun că am primit cele 7 file din Fişele unui memorialist, cu foarte bună impresie la lectură. I-a scris despre mine lui Gr. Scarlat, de la Baia Mare, anunţîndu-l că sunt redactor la VR şi să facă împreună un interviu pe care să-l public în revistă. Sunt oameni care, departe aflîndu-se, îţi sunt mai de ajutor decît cei din proximitate, de care vei constata că nu ai nevoie şi merită să-i ignori fără regret...

Va urma 

Fotografii din Anavisos...