duminică, 24 mai 2015

Scriitorul zilei: Victor Felea,  n. 24 mai 1923 - d. 28 martie 1993         Imagini pentru victor felea imagini  Imagini pentru victor felea imagini
Fiu al unui preot unitarian (greco-catolic) dintr-un sat transilvănean, şi-a făcut studiile universitare la Filologia din Cluj, după care a fost scurt timp secretar literar la Teatrul Naţional Cluj, iar apoi redactor la Almanahul literar, la Steaua 1949-1970 şi în fine redactor şef-adjunct la revista Tribuna, 1970-1985. A debutat editorial cu versuri, continuând să publice volume de poezie, dar în paralel a desfăşurat o susţinută activitate de critic literar, cu rubrică permanentă, scriind totodată eseuri de artă şi făcând câteva traduceri din engleză: Robert Frost şi din franceză Marcel Brion. O prestaţie literară la vârf, s-ar spune. Totuşi, autorul, considerându-se o natură poetică, nu a părut niciodată pe deplin mulţumit de receptarea critică a liricii sale, deşi  scriind el însuşi în mod constant despre poeţii din prim-planul vieţii literare a momentului, s-ar fi putut întreba dacă împarte de fiecare dată pe merit laurii şi reproşurile.
Oricât ar fi de netipic, dar tocmai prin aceasta semnificativ, măsura întreagă a talentului său s-a materializet în Jurnalul unui poet leneş, carte surprinzătoare, apărută la doar un an de la moartea poetului, care în ultima vreme se preocupase de textul său memorialistic. Început încă din primii ani ai deceniului cinci, jurnalul fusese ţinut cu o anumită consecvenţă, semn că poetul şi criticul literar nu se simţea pe de-antregul exprimat ca personalitate creatoare. 
O spun fără ezitare, „Jurnalul unui poet leneş” a reprezentat nu doar o reală surpriză, prin raportare la poezia sa severă, echilibrată, niciodată ieşită din matca sobrietăţii. Este o cronică a vremurilor parcurse de societatea românească pe toată perioada comunistă, sub succesivele ei etichete, şi totodată o cronică a vieţii literare clujene-transilvănene; dar nu numai, căci V. F., cooptat în Consiliul Uniunii, a avut ocazia să ia pulsul mişcărilor de idei dar şi a înfruntărilor dintre grupările literare. Este în acelaşi timp o foarte avizată punere în pagină a mişcărilor literare din Occident, V. F. fiind cunoscător de limbi străine şi deci cu acces mai înlesnit la revistele literare străine. Este şi o cronică de familie, sensibilă, marcată de delicateţe şi solidaritate umană: Şi mai este impresionantă relatarea relaţiilor dintre mai tânărul poet şi o pereche de unguri la care în prima parte a vieţii stătuse în gazdă.  Îi "adoptă" ca pe nişte părinţi şi îi însoţeşte cu grijă şi tandreţe până la mormânt.
Nu cunosc în memorialistica noastră de după război decât două sau trei cărţi care se apropie valoric de acest impresionant Jurnal; mă gândesc desigur la Jurnalul în 4 volume al lui Mircea Zaciu, la Zidul martor al Florenţei Albu - şi n-aş mai putea adăuga decât încă 2-3 titluri la acest nivel. Nu mi-ar fi greu să produc măcar 2-3 citate edificatoare, însă fapt este că această carte trebuie citită pe îndelete, într-un ritm "leneş", propice asimlarii, rememorărilor, meditaţiei cu privire la vremurile ciudate/stresante/constrângătoare pe care le-am parcurs, sub spectrul secerii şi ciocanului - pe care acum le percepem ca un simbol al agresiunii ideologice.

Opera literară: 
Versuri: Soarele şi liniştea (1958); Voci puternice (1962); Revers citadin  (1966); Omul modern  (1967); Ritual solitar (1969); Sentiment de vârstă (1972); Cântecul materiei, versuri alese (1973); Cumpăna bucuriei (1975); Gulliver (1979); Reminiscenţe naive (1979);  Istorie personală (1983); De toamnă (1986); Decorul speranţei (1988); Jucător de rezervă (1990); Ritual solitar, antologie postumă (2001)
Critică literară: Dialoguri despre poezie (1965); Reflexii critice (1968); Poezie şi critică (1971); Secţiuni (1974); Aspecte ale poeziei de azi, vol. I-III (1977-1984); Prezenţa criticii (1982)
Memorialistică:Jurnalul unui poet leneş (2000)


Poezia zilei, Ion Caraion, n. 24 mai 1923:

Epitaf


Din tot ce-am spus, din tot ce vrem, 
ramîne-o lacrimă năucă
pe fundul vreunui vechi poem
care și el o să se ducă

așa cum altele s-au dus
și-n urma noastră, -n urma lui, 
răstoarnă paltini alt apus
prin ochii cine știe cui

ca-ntr-un pahar de apă-n care
fîntîna-ntreagă s-a tîrît
să-și moara ultima răcoare
sau nici atît ... sau nici atît ...


Vladimir Udrescu (n. 8.12. 1940)
ceva

auzi
foşneşte ceva în mestecenii
din iezerele cosmice

ţi-e frică
eşti transparenţa pe lama stiletului

jos pe peluze de litere
trece mesajul ca o fiinţă ireală
în faeton de licurici

teamă ţi-e de funinginea
din incunabule
un scâncet de copil iernatic
pulverizează
roua pe streşini de haos

vei încerca o minune
pe când degetele caută izbăvire
polul de gheaţă se-aprinde cu jerbe
diluviul năvăleşte-n oaze de închinări

ceva tot foşneşte prin stoluri
de frunze în înserare
în stepa de şoapte
te-ai prăvălit din copilărie

cu tine începe o fără de leac
nemărginire
şi-n ieslea de aur
scânceşte văzduhul
moartea îşi vine în fire

(din Îmblânzitorul de lumini, Ed. Tipo Moldova, Colecţia Opera omnia, 2014)


Alţi scriitori:
Antoaneta Ralian. N. 1924
Adrian Popescu, n. 1947
Florin Iaru, n. 1954
Al. Cazaban, m.1966 



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006

27 august. Cei trei țărănuși din Bărăgan, mărunţei, negricioşi, imberbi, în vagonul de metrou, privind fascinaţi la un telefon mobil cu ecran – se pozau pe rînd. Fac asta la nesfîrşit. Ce-or fi avînd în cap aceşti troglodiţi? Hipnoza de la TV. Cred că visul cel mai înalt al lor este să apară şi ei pe micul ecran, ca alţii...
Apoi, cu Lidia, în metrou, văd alt puştan care preţ de un sfert de oră a tras cu ochiul la ecranul întredeschis al mobilului, ţinut pe genunchi. Aşteptînd un SMS? Cu mintea nudă...
Viorel ot Făget. Sare în sus cînd fac observaţia că două milioane date pe nişte ghivece de flori nu e cine ştie ce sumă. El: Cum, de unde atîţia bani? Apoi reiese că supărarea lor este pe toţi cei care consideră că ofiţerii şi securiştii au pensii exagerat de mari, de 25-35 de milioane, cam de 5-7 ori mai mari decît ale inginerilor, profesorilor etc. Ai semnat dta un angajament că îți vei sluji patria cu preţul vieţii etc. etc.? Eu: V-a obligat cineva să-l semnaţi? Şi de fapt, acelaşi jurămînt l-am făcut şi eu în timpul convocării militare. În exact aceiaşi termeni. Nu vorbiţi cu un naiv. El: Eraţi obligat să purtaţi stricnină în orice moment? Nu, dar purtam serul antiviperin şi nu fac caz de asta. Ei au lucrat la Transfăgărăşan, la mină, la strîns recolta, etc. Pentru că eraţi nevoiţi să susţineţi un regim politic falimentar. Iar în mină nu v-am văzut.

Şi eu am lucrat 4 ani în Făgăraşi, am locuit chiar la mama colegului dvs Nelu Balu. Nu am auzit să fi fost dvs prin Făgăraş, pe Transfăgărăşan; apoi am lucrat 4 ani în mină, la Ocna de Fier, chiar am scris o carte de 450 pagini despre asta. Iar pe dvs nu vă cred că aţi fi lucrat în mină, în oricare mină din ţara asta. Viorel: Că la vîrsta de 3 ani fetiţa lui i-a scris: Eşti un erou ca Mihai Viteazu, dar vino acasă! Prea adînc pentru o fetiţă de 3 ani, chiar şi pentru o fată de securist! E un adevărat fenomen fata asta, un geniu. V-a scris ea aşa ceva, sau cumva a scris cu mîna soţiei dvs? O corcofeleşte. În fapt, Viorel al nostru, cam fonfăit, probabil nu şi-a pus dinţii la timp, încerca mereu, cu tupeu, să-mi vîndă fantasmagorii securistice de producţie svonistă pe care nu le-ar crede nici retardaţii mintal. Am să-l iau la rost pe cumnatul V.
Va urma



Fotografii cu scriitori, cărți, lansări...