consemnări, poezii, eseuri

Salutări din Elada !
Lidia Lazu - Cântece în aer liber, V. Flori galbene la Tolo
https://youtu.be/CY_lIBAYcU8

Scriitorul zilei: Mihail Ralea, n. 1 mai 1896 - d. 17 august 1964

Născut la Huşi, pe moşia părintească, îşi face liceul la Iaşi, 1914 apoi Dreptul şi Literele, cu licenţe obţinute imediat după război, scutit de frecvenţă, căci fusese mobilizat, ca ofiţer de rezervă; lucrarea de licenţă apreciată de Rădulescu-Motru, care l-a citat în lucrarea sa, fapt ce l-a favorizat pe M. R.; în acest context va merge la Paris, la Ecole Superieure, unde în doar 3 ani trece două doctorate, în Litere, 1923 cu Ideea de revoluţie în doctrinele socialiste şi în Drept. Este cooptat într-o lojă masonică, fapt ce îi va înlesni cariera la vârf. Revenit la Iaşi, va fi asistentul lui Ion Petrovici, apoi conferenţiar şi i se va crea ulterior o catedră de Psihologie socială. Foarte activ în cercetarea ştiinţelor sociale şi în psihologie, se va apropia de grupul de la Viaţa Românească, Garabet Ibrăileanu reprezentând, chiar în mărturisirile mai tânărului colaborator, personalitatea care i-a determinat formaţia literară. Din 1933 este chemat la direcţia revistei V.R., împreună cu D. I. Suchianu.

Intelectual cu vederi de stânga, va face carieră în Partidul Naţional Ţărănesc, ca deputat de Huşi, apoi va intra în Frontul Renaşterii, ca ulterior să fie unul dintre militanţii pentru răsturnarea monarhiei şi instaurarea noului regim. Devine ambasador la Washington, apoi reprezentant la UNESCO.. A publicat volume de psihologie, sociologie, estetică şi de memorialistică. Ridicat în rangul masonic de însăşi Ana Pauker. Academician, prieten din studenţie cu Tudor Vianu. Au dispărut în acelaşi an fatidic 1964.

Opera, selectiv: Introducere în sociologie, 1927; Sociologia şi teoria cunoaşterii; Formarea ideii de personalitate; Valori, 1935; Ipoteze şi precizări în ştiinţa sufletului; Specific şi frumos în comentarii şi sugestii; Atitudini, 1931; Psihologie şi viaţă; Explicarea omului; Înţelesuri (1942); Între două lumi (1943); Sociologia succesului (în colaborare); Cele două Franţe, 1956; Istoria psihologiei, 1958 (în colaborare); Introducere în psihologia socială, 1966 (postum)

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Ralea

Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale.

6 aprilie 2007 (...): Revin în Washington, pe colţul cu Londra, la nr. 19, o vilă tare domnoasă, unde a locuit Mihail Ralea; sunt două intrări pe Washington, sun la o intrare, la cealaltă, apare în fine o doamnă la fereastră, indignată, mă ia din scurt: de ce o deranjez?, ea face pregătiri de Paşti, bagă cozonacii la cuptor, nu are timp de afaceri. De ce Uniunea nu a prevenit-o cu un telefon, e o impoliteţe. Şi îmi trânteşte... fereastra. Înainte să o fi putut întreba dacă maestrul a locuit acolo, dacă ea este de acord cu... Intru la un fel de chioşc pe trotuarul de vis-a-vis, mă lamentez de circumstanţă, vânzătoarea se cruceşte şi ea: oameni ciudaţi...

11 august 2007 (...): Iau un autobuz până la staţia Roma. Ajung la colţul cu str. Washington, la vila Mihai Ralea poarta încuiată, la etajul I storurile trase. Sun. Nu răspunde. Trece o doamnă cu căţelul, crede că dna R. e la altă casă din apropiere, de-a părinţilor ei. Îi spun de plăcile memoriale şi i se pare că merită efortul. Un astfel de bărbat. Însă un ton ambiguu, ai fi putut crede că i-a făcut diverse figuri soţiei, cât au fost împreună; dar mi-e teamă că de fapt vorbeşte despre fiinca lui R, de Catinca, şi de soţul ei Petruţ. Oricum, nu pare dispusă să precizeze despre ce e vorba.

17 oct. 2007 (...): La telefon cu dna Orha, pentru Mihai Ralea. Să se intereseze, i s-a spus că îi va reveni obligaţia de întreţinere a casei etc. Vrea să se asigure, însă nu de la USR, pe care de altfel nu o recunoaşte ca instituţie (?). Nu vrea să-i spun eu, nici să se convingă întrebând la telefonul pe care i-l dau eu. În fapt, vrea în scris de la USR că nu-i revine nicio obligaţie.

Trec pe la Chifu, care zâmbeşte trist şi mă trimite la Istrate, unde confecţionăm ţidula pentru cazul Ralea. Căci e omul sub vremi...

24 oct.2007 (...): Înapoi, pe ploaie. Dau telefon pentru Mihai Ralea şi dna Orha vine cu altă năzbâtie: să-şi ia USR obligaţia că pe viitor, dacă primăria va pretinde ceva edilitar din cauza plăcii, USR să suporte cheltuielile. Să ne vedem joi la 10, vrea acte şi ştampile. A vorbit cu un eventual cumpărător... De ce să-şi ia USR obligaţii peste 50 de ani? Caz fără precedent. Discuţie care mi-a ridicat tensiunea. Apoi mă gândesc să punem alt amendament: dacă apar pretenţii ale Primăriei, legate de existenţa pe imobil a plăcii, USR se angajază să-şi retragă placa. Să nu ne lăsăm jucaţi pe degete. Oameni de tot ciudaţi. Şi culmea e că depindem de hachiţele lor, aşa cum sunt ei, suciţi sau scrântiţi de-a binelea.

25 oct. 07, joi. Zi însorită. La 10:00 sunt la Casa Scritorilor, în hol, pe canapeaua rotundă unde s-a aruncat de la etaj Ţepeneag, rupându-şi un picior. Ilie Constantin şi Mihaela, pregătiţi-încotoşmănaţi să plece undeva cu un microbuz al Uniunii, de fapt la Chişinău şi Cernăuţi, îmi cer fotografii de la Oglinzi. Aflăm că Nicolae Oprea şi altcineva au avut un accident pe drum şi mai întârzie. Îi spun că după exilul lui, ca geolog găseam prin librăriile orăşeneşti sau comunale cărţi de-ale lui, neepurate. Mă întreabă de un italian, dacă ştiu de vreo carte de-a lui, îi dau soluţia să-l caute prin internet, la anticariate.

Apare dna Orha, plecăm la România literară, pe drum îmi explică a fi întârziat pentru că a fost mai întâi la Casa Vernescu, de acolo la Academie, ca în fine să dea de Casa Scriitorilor, unde-şi aminteşte că a mai fost, pe vremuri. Urcăm la Al. Istrate, acesta citeşte actul ei în două exemplare, pune rezoluţia după dictarea ei, semnează, datează, ştampilează. Şi plecăm împreună, reconciliaţi după multe runde, convenind că vom pune placa în chiar săptămâna aceasta. Dar nu marţea, când e ocupată, nici vineri seara, are abonament la Ateneu. Se pune adică în pagină şi tot încearcă să dreagă busuiocul. Data trecută, când aproape m-a alungat, era în Vinerea mare şi pleca la gară. Era deci în aprilie, zic, cu obidă, iar acum suntem în octombrie şi la drept vorbind încă nu aţi răspuns la adresa pretinsă de Dvs şi trimisă de mine atunci...

12 dec. 2007 (...): Plecăm spre Ralea, dau telefon, dna Orha e acasă. Sun, iese în capătul scării, ca o castelană, ne spune că deschide pe dincolo, a căzut un copac şi poarta din colţ e blocată. Cheamă dulăul înăuntru. Intrăm în curte, stabilim locul, ne dă curent, mă cheamă sus. Are multe să-mi arate, însă de data asta n-am eu timp destul pentru vizite tihnite. Câte ar fi de văzut! Camere ca de muzeu, numai tablouri, vaze, candelabre, aduse de la Sighişoara. Ei au venit de la Cluj, soţul ei era doctor renumit, au cumpărat casa de la Catinca, ea avea nişte verişoare care profitau de bunătatea ei. Au dat o primă sumă şi restul trimestrial, pe măsură ce primeau de la cei cărora le vânduseră casa din Cluj. Tablouri de pictori celebri: Negreni, Catargi, Ghiaţă, Bunescu, Şt. Grigorescu, Nedel, Dipşe.. câţi alţii. Au achiziţionat numai tablourile care le-au plăcut. Îmi arată o sobă de teracotă adusă de la Sighişoara, căptuşită cu cărămidă refractară, cu fante prin care iese căldura, cu portiţe forjate, acum adaptată pentru gaze. Numai lucruri de mare preţ, pe-atunci le puteai achiziţiona la preţuri acceptabile. Iar ei, se subînţelege, aveau bani. Îi spun ce plăci am mai pus. Aflu că Vianu şi Ralea organizau petreceri, cei doi se instalau la grătar, etc. Din păcate nu am timp să văd mai multe şi în tihnă, nici măcar să ascult ce-mi povesteşte, totul interesant, poate în compensaţie la hârâiala de dinainte.

***

Pentru Ury Benador (1 mai 1895-23 nov.1971), citeşte aici:

http://www.blogger.com/blogger.g?blogID=2678444635787075432#editor/target=post;postID=9048424031483095124

Alţi scriitori:

Vladimir Colin, n. 1921

Annie Bentoiu, n. 1927

Ion Ianoşi, n. 1928

Paul Zarifopol, m. 1934

Ion Vatamanu, n. 1937

Poezia zilei. Ion Vatamanu, n. 1 mai 1937
Aceste locuri

Aceste locuri par niste gradini din cele mai frumoase .
D. Cantemir
Cum infloresc ciresii, tu-mbraci odajdii albe,
Si-mi pari statuie-nvolburata-n marmura.
O apa alba de petale te-acopera revarsator
Cum infloresc ciresii
La nord, la bastina-mi, pe-acolo
Unde zarile se zbat de tarmul trudei,
Iar harnicia-n camp sta veche geamandura plutitoare
Pe mostenirea stramoseasca;
La nord, la bastina-mi, pe acolo,
Infloresc acum ciresii
Iar potopu-acest al florii,
Ca-n cuvantul de poveste,
Te tot farmeca, te duce,
Presurand vazduhul dulce
La nord, la bastina-mi, pe-acolo,
Cu oameni mai inceti, ingaduind respectuos
Timpului sa faca pas cu bun augur si roada buna,
Si priceputi la mandre case,
Destui de ageri la diferite intocmeli;
Care stiu din ochi a pune pret pe orice lucru,
Si mai ales pe timp, ce nici nu-l pierd la vorba,
Ci cu deprinderile acestea odrasla si-o deprind
La nord, la bastina-mi, pe-acolo,
Au inflorit acum ciresii
Vorbesc de nord, unde ciresii-ntarziind cu
floarea,
Dau flori de mare demnitate
Cum infloresc ciresii,
Imbraci odajdii albe
Si, -nvolburata-n marmura,
Tu-mi pari statuie
A albelor gradini

(preluare de pe internet)

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

26 iunie. Ideea de a publica separat toată producţia poetică din anul 1982, la Alexeşti, deci In dealul Viei din Poemul de dimineaţă, dar şi toate celelate poezii din campania respectivă.

27 iunie. Nimic nu ne arată mai bine cît de mult le semănăm părinţilor noştri decît felul în care la rîndu-ne ne purtăm cu propriii copii.

29 iunie. Ce este scriitorul? Tot un mesager trimis de ai lui nu către Zeu, de data asta, ci către Veşnicie. Încă un mesager şi încă unul, a cîta oară. Pentru că şi Veşnicia este uitucă...Toţi sunt primiţi, prea puţini sunt menţionaţi.

3 iulie, de dimineaţă la Sala oglinzilor, lansarea antologiei Mierea tîrzie, în prezenţa poetului Evgheni Evtuşenco, o legendă vie a poeziei veacului XX, ieri primit la Mangalia, devenit cetăţean de omoare al urbei. Îşi aminteşte că România este prima ţară în care i s-a dat voie să plece peste graniţă, în anul 1960. La intrare cumpăr cartea, 120.000 lei, tradusă de Ştefan Dimitriu. Multă lume, n-aveai loc să treci, totuşi mă strecor, în pofida unui ins cu ochii albaştri care m-a chestionat dacă „sunt cu dînşii”. Nu, dar venisem pentru dînsul! Multă presă-televiziuni etc, traducere de la cabină. La prezidiu: N. Manolescu, - a început prin a spune că E.E. nu mai are nevoie de nici o prezentare, poate să ne prezentăm noi... Îi dă cuvîntul lui Toma George Maiorescu: s-au cunoscut acum 50 de ani, la Moscova, au făcut parte din aceeaşi grupă studenţească. S-au revăzut la intervale, l-a însoţit pe E.E. în acea primă descindere la Iaşi şi Bucureşti, i-a publicat poezii la Moscova şi banii aproape că îi ajungeau de o motocicletă, restul a completat E.E. Înţeleg că poetul are casă în Moscova şi o vilă în împrejurimi. Cînd a ajuns la Berlin, primul lucru a fost să spună că Zidul trebuie dărîmat! Honeker dă telefon lui Hruşciov: iată ce spune nebunul ăla, pedepsiţi-l! Răspunde Hruşciov, care avea umor: Ce să-i fac, domnule? Să-l deportez în Siberia? Păi ăsta chiar din Siberia este! Vorbeşte Lucian Avramescu, mai legat, mai elevat, (celălalt citise, mai fără vigoare...), i-a luat un interviu la Moscova, în ultima clipă. Ajungînd la renci cu un taxi, 15 ruble!, în noiembrie 89 şi nu a reuşit să-l publice decît după revoluţie. Vorbeşte Adrian Păunescu, cu voce mai mică, poate foarte răguşit, dar părînd de asta foarte emoţionat, oarecum cu lacrimile în gît... Noi pe-atunci nu-i iubeam pe ruşi, mai ales cei cu părinţi deţinuţi... dar într-o noapte a citit o poezie de Esenin: Persana... şi ne spune cele vreo 10 strofe, care se încheie cu „ţara mea de spice şi de gheaţă”. Zice A.P.: Poezia l-a emoţionat atît de mult, că a început să privească altfel acea Rusie, a prevalat deci imaginea din Esenin, în faţa a ceea ce vedeam şi ştiam noi despre ruşi. Arată că i-a făcut pagina I în Flacăra şi o altă pagină cu traduceri din poemele lui. Că noi, poeţii din România, urmăream cu mare interes îndrăznelile poeţilor de la Moscova, ca să ştim ce urmează.

Va urma

Ion Lazu - Sonete... altfel, V
(Şarje amicale la un venerabil sonetist)

Cu traista spartă

Te plângi că pierzi idei, că-i greu în artă,

Că vârsta se întrece în ravagii,

Iar cei din jur nu-s vii, ci sarcofagii,

Memoria ți-e, vai, o traistă spartă.

Se scurge tot ce vrei s-aduni, ca apa

Te uiți în fundul ei și vezi că-i goală…

Pe cât de albă ți-e și trista coală

În care n-ai înfipt condeiul (sapa)…

De-un biet sonet fusese vorba, parcă…?!