consemnări, poezii, eseuri

Postarea cu numărul 1401 pe-al nostru blog!

Până ieri - o mie patru sute și una de postări fără întrerupere, zi de zi, pe-al nostru blog de scriitor! Nu cumva, cu ale sale 4-5 rubrici permanente, acest blog devine măcar prin asta singular în lumea scriitoricească? De meditat...(N-ar mai fi de adăugat decât faptul simplu că din această blogg-uială au ieșit (deocamdată!) două cărți: Odiseea plăcilor memoriale, 2012 și Calendarul scriitorilor români, I,II,III, 2014. Ce mai urmează?)

Scriitorul zilei: Iordan Chimet, n. 18 nov. 1924 - d. 23 mai 2006.

Dintr-o familie simplă de români din Galaţi (tatăl grefier, mama Paraschiţa...), a urmat cursurile liceale în oraşul natal (1944), apoi Literele la Bucureşti (1948), iar mai târziu a absolvit Dreptul (1957). Dar deja debutase cu meşteşugite versuri avangardiste în Revista Fundaţiilor Regale. Acest om exemplar, fără ambiţii personale, devotat înaltelor idealuri umaniste, democratice, slujindu-le cu puritate şi ardoare, considerat de cei ce l-au cunoscut "o minune de om", "un scutier al iluziei", s-a alăturat unui grup de intelectuali din Asociaţia Eminescu: Constant Tonegaru, Vladimir Streinu, Pavel Chihaia, străduindu-se să-i ajute pe confraţii ajunşi la ananghie, distribuind pachete de la Crucea Roşie, imediat după război, pe vremea foametei, când noul Regim se instala, cu ajutorul armat al sovieticilor. Din această acţiune donchijotească, unii militanţi au nimerit la puşcărie, i-am amintit la această rubrică pe Tonegaru şi pe Mihadaş. Ceilalţi au fost amnistiaţi, însă ţinuţi sub supravegherea strictă a Securităţii. (Nici acum nu-mi intră în cap cât de departe au împins zelul lor oamenii poliţiei politice, nenorocind/lichidând fizic indivizi şi familii, o întreagă pătură de intelectuali, numai ca să le fie lor bine, să le meargă salariul, să avanseze în grad şi funcţie. La adăpostul Statului pe care îl slugăreau, la modul criminal...)

Destul de târziu, într-o perioadă de relativă destindere, Iordan Chimet reuşeşte să-şi vadă publicate unele dintre manuscrisele definitivate cu două decenii înainte: Filmele vestului sălbatic, 1966; Comedia burlescă, 1967; Lamento pentru peştişorul Baltazar, 1968; Eroi, fantome, şoricei, Închide ochii şi vei vedea Oraşul, 1970; aceste cărţi l-au făcut preţuit îndeosebi de cititorii tineri şi de neconfundat printre scriitorii momentului. În 1972 apare O antologie a inocenţei, carte devenită best-seller, vândută pe sub mînă. Cititorul percepuse mesajul antitotalitarist al textelor antologate (din literatura întregii lumi, desigur). După care autorul se instalează într-un soi de protest mut, nemaipublicând ani la rând. Solidar cu alţi disidenţi, nu a făcut niciodată caz de aceasta, însă a continuat să corespondeze cu mari oameni de litere de peste graniţă, iar unele cărţi i-au fost comentate cu entuziasm în străinătate. preluate şi de semnatarii Cartei 77 din Cehoslovacia. Cenzura, avizată, îi blochează accesul la tipar.

Abia după Decembrie 1989 apare antologia Dreptul la memorie, în 4 volume. Le-am interceptat la Bistriţa-Năsăud, unde mă aflam în campanie geologică - şi m-am considerat un norocos. Impecabilul stilist a mai publicat: Cele două Europe, cele două Românii, 2004 carte ce se adresează conştiinţei civice a românilor; dar a scris şi memorialistică: Cartea prietenilor mei, 2005.

Pe autor l-am preţuit la superlativ, dar ca om nu am reuşit să-l identific, chiar de ne vom fi intersectat paşii, privirile. Prietenul poet Ion Murgeanu îl evocă în perioada când fucţiona ca suplinitor în judeţul Galaţi, venit anume pentru a participa la o lectură publică. De o modestie şi delicateţe extremă. Inconturnabilă.

Nu mă mai mir că, la doar 2-3 ani de la dispariţia sa, când mă interesam de aprobarea pentru o placă memorială a acestui scriitor singular printre co-breslaşi, nimeni din blocul unde a locuit două decenii nu şi-l aducea aminte:

Ion Lazu, Odiseea plăcilor memoriale, ed. BMB, 2013

..."Schimb tramvaie şi ajung în zona Nicolae Grigorescu, căutând imobilul lui Iordan Chimet. În zona Nicolae Grigorescu dau de adresa lui Pituţ, un bloc spre răscruce, deci în formă de Y, cu trei corpuri unite la centru, ocolesc pe toate laturile, în fine, dau de placa lui Gh. Pituţ, cu basorelief, îi fac o fotografie, deşi sunt convins că Valentina are aşa ceva. Trec intersecţia, spre capătul bulevardului, fiind vorba de nr. 18 - dar îmi dau seama că trebuie să caut în cealaltă parte. Dar câte scări la aceste blocuri de-a lungul bulevardului, câte intrări!; aştept să vină/să iasă cineva, întreb de scriitorul Iordan Chimet, nimeni nu ştie; merg la casiera care printr-un noroc era la post, dna Mari, amabilă, îmi dă telefoanele administratorului, preşedintelui, să aflu scara, perioada când a locuit în imobil, etc. Şi să obţin aprobarea pentru instalarea plăcii memoriale.

Poezia din lift, când am fost în blocul lui Iordan Chimet:

Al. Macedonski

Era oraşul de-altădată

Sub plopi de-argint muiaţi în soare

O verde oază fermecată

Cu repezi ape cântătoare

Pe-oricare străzi cântau izvoare

Şi sărutat de flori ce-mbată

Trăia oraşul de-altădată

Sub plopi de-argint, muiaţi în soare.

Cine să fi lipit acest afiş, nemaiîntâlnit de mine prin alte holuri de bloc, prin lifturi? Nu e cumva mîna abstractă a scriitorului nostru?

(Şi iată cum, printr-o întâmplare, - căci nu am studii filologice - identific sursa inspiraţiei lui Daniel B., din descrierea Bucureştiului de altădată...)

Adresele pe care cu atâta trudă le obţin de la Uniune, de la cunoscuţi, din cartea de telefon etc. se rezumă la stradă şi număr, dar sunt uneori 7-8 scări, îţi poţi pierde o zi ca să le bântui, adesea fără rezultat. Este și cazul imobilului unde a locuit Iordan Chimet...

Revin acasă obosit, după drumuri nesfârşite prin cele cartiere muncitoreşti, cu străzi, grupuri de blocuri şi numerotări complet aiuristice, care m-au buimăcit, nu alta. Rezultatul concret, pe cât de dezamăgitor? Azi, doar două adrese!

Adriana Bittel: O minune de om (în Rom.lit): http://www.romlit.ro/o_minune_de_om_iordan_chimet

Andrei Ursu> http://www.revista22.ro/despartire-de-iordan-chimet-2811.html

Alţi scriitori:

Garabet Ibrăileanu, n. 1871

G. M. Cantacuzino, n. 1809

Vladimir Streinu, n. 1902

Valeriu Armeanu, n. 1946

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006

20 august. Revenind de la Slatina, unde ne-am revăzut cu colegii de liceu, după 50 de ani!, Titi V.: N-am reuşit să-i înving pe mafioţii din construcţii. Doar pe strada lui a pus nişte borduri încît trotuarul să nu poată fi ocupat de limuzine... Ne despărţim chiar în faţa casei lui. Oftează: Eu n-am casă, nu vă pot invita! Soţia paralizată, două femei care o îngrijesc. Patetic.

Tot la venire în mașina lui, Titi îmi spune că apusenii s-au cam săturat de UE şi acum acceptă să ne bage şi pe noi, sperînd ca măcar aşa se va ajunge la autodesfiinţare. Nemţii sunt la ora asta cei mai nemulţumiţi, ei dau sumele cele mai mari la UE şi totuşi au salarii mai mici decît italienii. De ce? Caius şi Titi afirmă că în România lucrurile merg spre bine. Caius îmi spusese și el: au cam dispărut cerşetorii, ar fi un semn de bine (?) Titi: Doamna de vis-a-vis la masa festivă (Niţă) era ofuscată că ea cu leafa sau pensia ei nu-şi poate trage o vilă, doar cei care fură. Eu: Discuţia cu şoferul din Slatina, se plîngea că patronul îl exploatează, îi pretinde să lucreze 12/24. I-am explicat că patronul a făcut investiţii, şi-a asumat nişte răspunderi, inclusiv riscul de a da faliment. După ce îi arăt că gîndesc corect, ce observă amicul Titi V.? Nelule, trebuie să recunoşti că nu eşti făcut pentru afaceri. Dragul meu, m-aş pricepe și la afaceri, poate, nu sunt cu capul în traistă,- știi bine că fratele meu din Luxemburg are de vreo 2 decenii o bună afacere cu vinuri, sunntem de altfel negustori din neam, tata, bunicul făcea afaceri cu vinuri la Odessa etc; însă eu nu mă bag în afaceri pentru tristul motiv că nu mi-ar mai rămîne timp pentru literatură. În general, nu-mi ajunge timpul pentru cîte am de făcut cu manuscrisele mele. Titi: Caius i-a mărturisit că nu a citit nimic din mine. Oare de ce afirmă C. asta?, mă întreb. Ca să mă discrediteze pur şi simplu? Ca să nu fie nevoit să mă laude? Oricum, zic, eu l-am citit cu consecvență şi chiar am scris despre el. I-am făcut şi un referat pentru manuscrisul de la C. Românească. Iar tu m-ai lăudat fără echivoc cu Veneticii și ai împrumutat cartea altei cititoare, îți amintești? Sezația că acești colegi la vârf au mereu de tranșat niște conturi, de stabilit ierarhii. Dar nu numai ei, vai! Păcat.

Să te răzbuni, după două decenii, că nu ţi-a făcut un hatîr, acela de a-ţi da un tv color... Convins că tu, Niţu N. Marin nu meriţi să fii astfel ofensat. Tu, care ai călcat în picioare atîţia oameni, ca șef de miliție al unui oraș... - Ce-ar ieși dacă s-ar ridica aceia şi ar veni să-şi facă dreptate, cum tu, roşu la faţă, te-ai ridicat în picioare şi ai cerut tuturor foștilor colegi să te asculte cînd îl pîrai pe Titi V. pentru vina de a nu-ți fi dat un tv-color. Dar ce-ar fi fost ca toți cei 90 de colegi să fi cășunat pe Titi: dă-ne televizoaaare pe sub mână?! Te crucești. Titlu: Scrisoare semi-deschisă.

La o cercetare atentă, nici un copac din pădure nu seamănă cu ceilalţi, fiecare caută o soluţie personală în lupta acerbă pentru spaţiul vital. Soluţie personală înseamnă de fiecare dată cele mai diverse şi mai minunate siluete pe care le pot avea copacii într-o pădure.

Să citeşti cu atenţie prima pagină / capitol al unui roman, căci în literatură nu concluziile sunt edificatoare, ci semnificative sunt mai ales premizele. Și miza estetică, nu?

Va urma

Lansare Cristi Lavin la Tîrgul Bookfest: Criminalul de la ultima pagină, roman, ed. Tracus Arte