luni, 18 mai 2015

Scriitorul zilei, Aurel Covaci, n. 13 februarie 1932  - d. 18 mai 1993

   
    

* * *       

Pasărea cu clonţ de rubin
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.

Nu mai pot s-o mângâi.
M-a strivit,
Pasărea cu clonţ de rubin,
Iar mâine
Puii păsării cu clonţ de rubin,
Ciugulind prin ţărână,
Vor găsi poate
Urmele poetului Nicolae Labiş
Care va rămâne o amintire frumoasă...

 Poezie de Nicolae Labiş din Versuri şoptite pentru prietenul său Aurel Covaci la Spitalul de Urgenţă înaintea morţii poetului
***

Orădean prin naştere (mai puţin norocos decât concitadinul Titus Popovici, dar de asemenea cu o operă copleşitoare), dintr-un tată gardian public, apoi plutonier de miliţie, şi-a făcut liceul la Beiuş şi Oradea (1942-1950), după care a venit în Bucureşti ca redactor la Flacăra, apoi la Contemporanul, timp în care a fost, în două rânduri, cursant al Şcolii de literatură, unde a devenit marele prieten şi ocrotitor al lui Nicolae Labiş, care se oploşise la gazda acestuia din str. Miletin nr. 14, în anul fatal 1956. Arestat în 1958 pentru învinuirea de a fi găzduit discuţii primejdioase, a primit o condamnare de 3 ani pentru "Uneltire împotriva ordinii de stat", din care a executat doi ani. Fără drept de semnătură în următorii 5 ani, a fost caloriferist, apoi translator de engleză la Semănătoarea, ghid turistic ONT. Tradusese din poeţi sovietici, dar abia după un deceniu de interdicţie, la recomandarea expresă a lui Tudor Vianu, publică traducerea marii epopei Lusiada de Camoes, 1965. Este printre altele traducătorul Eneidei. Poate neegalat în literatura noastră, a fost un poliglot fără seamăn, cunoscând la mare subtilitate nu mai puţin de 13 limbi şi traducând din marii scriitori ai lumii: englezi: Yeats, Eliot, Keats, Milton, Byron; americani: Williams, Sandburg, etc; din latino-americani: Neruda, Marti, Goytisolo, Sabato, mulţi alţii; din marii ruşi, dar şi din marii francezi, din teatrul lui Corneille, dar şi din spaniolul Lope de Vega; practic din literatura anticilor până la poeţii contemporani, alcătuind antologii din sovietici, lituanieni, din neerlandezi, olandezi şi flamanzi, din chinezi etc, precum şi strălucite traduceri din poeţi români în limbi străine. Personalitate fascinantă pentru confraţii literaţi, uimiţi de vastele cunoştinţe lingvistice dar şi de marele talent de traducător, de recitator, era un prieten desăvârşit. L-a afectat mult demolarea casei din str. Gr. Alexandrescu nr. 21, în 1988 şi după câţiva ani de suferinţă cardiacă, a murit prematur, o pierdere inestimabilă pentru literele române.
O listă a traducerilor sale, cuprinzînd poate sute de titluri, nu va fi decât incompletă.

Citeşte mai mult:  http://www.crispedia.ro/Aurel_Covaci

ion lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale 

1 mai 2007. Am aflat pe căi întortochiate câteva noi adrese, Petru Comarnescu, Alice Botez, G. Ivaşcu, Valeriu Cristea, G. Macovescu, Aurel Covaci, G. M. Zamfirescu, Victor Ion Popa – să le identific pe teren, să obţin aprobările, datele şi tot ce urmează...

2 mai 2007. La telefon dna Stela Covaci, foarte emoţionată, căci deja aflase de la Victoria Dragu despre iniţiativa mea. Au stat în Gr. Alexandrescu 21 (unde l-am căutat eu pe Nichita, da!), i-au demolat, nu le-au plătit măcar terenul, cu greu a obţinut o repartiţie aici, în Th. Aman 9-A, unde este şi astăzi chiriaşă. Punerea unei plăci memoriale, crede, ar ajuta-o să poată cumpăra casa respectivă. Confirm. Ce rost ar avea s-o descurajez?
Venind dinspre Izvor-Cişmigiu, fac poză la Tudor Muşatescu, pe Luigi Cazzavilan 37, dar nu găsesc casa lui Victor Ion Popa pe Puţul cu Plopi, după descrieri vagi; ajung pe fostă Soarelui, acum Th. Aman 9-A, fac poză pentru Aurel Covaci; apoi îmi mut investigaţiile în cartierul Gării de Nord, mergând numai pe jos, în acest cartier Matache, unde am lucrat în anii 61-70...Ce constat? Căutând numere, adrese, cu totul altfel îmi apare cartierul. Omul care merge la slujbă  nu are răgaz pentru contemplare, el e legat la ochi...

30 august 2007. Pe scurt, despre plăcile puse luni şi joi. Luni ne vedem la 12:00 la magazia Uniunii, eu ajuns mai devreme sortasem plăcile, le grupasem, să ne fie mai lesne la încărcatul în maşină. Dau telefon la Aurel Covaci, răspunde fiica. Maică-sa nu e pe moment acasă, dar vine îndată. Iute ajungem în Th. Aman 9-A, o sun din nou pe mobil, coboară mai întâi fiica, apoi şi dna Stela Covaci, văzută de mine de curând la MLR; căutăm un loc potrivit, aduc şi o scară, dar la colţul faţadei toată tencuiala e coşcovită, o dăm jos până la cărămidă, punem placa. Le spun căror scriitori le-am mai fixat plăci, apoi ce mi-a spus prietenul poet D. Alexandru despre A.C. când s-au cunoscut în închisoare: foarte cult, bun poet, ştiind numeroase limbi străine din care tradusese. Ea a scos la MLR o carte Persecuţia, despre urmărirea lui Labiş şi a lui Covaci; îi spun că manuscrisul a fost citit de mine ca lector când lucram la editura Vinea. Foarte recunoscătoare. Ne despărţim cu pupături. Se cam miră de solicitudinea Uniunii, a lui N. M. în particular, căci până acum n-au fost nicicum receptivi la solicitările ei. Simţind că e teren minat, o iau pe scurtătură; îi spun că mi s-a dat mână liberă în chestiunea plăcilor. 


Alţi scriitori:
Eugeniu Speranţia, n. 1888
Şerban Nedelcu, m. 1982



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006

1 august. Telefon de la Maria U., mîine pot trece să-mi iau banii de la Radio. Şi de la M.M.Maftei care va lăsa textul la cutia poştală. E-mail de la Lăcustă, interesat dacă am scris eu cronica sau altcineva. Îi spun că are un text în nr. următor şi îi cer ceva pentru nr. meu. În aşteptarea ultimei lecturi a lui Murgeanu fac un fel de statistică a primelor 200 pagini, deci exact jumătate din text, şi reiese că nicidecum eu nu mă autocitez mai mult decît partenerul. În rest, ies cifre mari de autori şi de titluri, deci vorbim aplicat, cu cărţile pe masă. Să-i arăt aceste calcule? Poate se supără din nou... Sigur, pe M. îl va fi deranjînd chiar faptul că partitura mea pare scrisă contra alei sale: el cu memorie fantastică, el elev excelentissim, el jucînd roluri eclatante, el scriind poezii din cea mai fragedă pruncie. Poate că anume astea sunt trăsăturile geniului literar. Dar ce pot spune la rîndu-mi altceva decît simplul adevăr: că n-am fost premiant, că nu scriam versuri, că nu jucam în piese decît roluri secundare, etc. La 22 de ani deja rupsese gura tîrgului, scrie despre el Călinescu, obține autograf de la Arghezi, deci are o totală încredere în harul lui. Eu, vrem sau nu, sunt exact contrariul acestei abordări a scrisului, anume dinspre chibiţarea celorlalţi, timid, cu jena de a nu păţi un afront, de a fi ridicol. El cu superbie, eu cu absolută modestie, ceea ce lui pînă la sfîrşit i se pare tot o stratagemă prin care eu încerc să mă pun în pagină. Chiar nu-şi poate imagina că se poate şi aşa?! Apoi, stilul acestui confrate întru confesiuni literare e cu fraze acroşante, meşteşugite, care iau ochii, o impresie briantă – dar pe de altă parte nu cumva acest stil strălucit ia faţa şi nu se mai ştie cît e adevărat şi cît e invenţie, artă pură adică? Scrie cu pregnanţă, peremptoriu, asta face bună impresie. Eu nu mă las în voia inspiraţiei, a frazelor meşteşugite, ci mă străduiesc să ajung la înţelesul a ceea ce mi s-a întîmplat. Neavând eu pic de experiență publicistică, nu? Asta numeşte el „ a fi ticăit”. Riscul meu e să devin neinteresant, chiar plictisitor. La el e mai bine, deşi s-ar părea că unele episoase din Via tatei să fie mai terne... Să vedem care-i este verdictul final. Poate îi pare rău că s-a combinat cu unul ca mine. Pentru mine însă e important că am scris cu plăcere acest text şi acum sunt mulţumit că am deşertat sacul. Ce urmează? Să mă ocup de Jurnal, de Album, de Cartea lui Andrei, de Bucuria privirii, de...

5 august. Logic, în adolescenţă, neştiind că am har, nu-mi puteam pune problema menirii speciale, nici pe cea a succesului; obiectivul meu era pe-atunci să nu ratez şansa de a fi un om întreg. Piatra mea de încercare...
Va urma




Fotografii... nori și ... floarea casei




Adăugaţi o legendă