consemnări, poezii, eseuri

Scriitorul zilei, Titus Popovici, n. 16 mai 1930 - d. 29 noiembrie 1994

Orădean prin naştere, dintr-un tată funcţionar la poştă şi o mamă învăţătoare, face liceul Emil Gojdu din urbea natală, apoi Filologia din Bucureşti, 1949-1953, dar deja devenise inspector la Ministerul Culturii.

Debutase în 1950, cu proze scurte, în colaborare cu alt ardelean, Francisc Munteanu, proze apărute în volum: Mecanicul şi alţi oameni de azi, 1951. Hotărât să trăiască din scris, în 1955 îi apare romanul Străinul, despre un licean exclus din învăţământ pe vremea războiului pentru a fi scris împotriva participării la război alături de germani. Talentul real al tânărului autor dar şi oportunismul său în alegerea temelor se vădesc şi în următorul roman: Setea, 1958, unde ţăranilor întorşi de pe front li se împarte pământ - prilej de a scoate în faţă lupta de clasă, cu tot ce înseamnă proletcultismul: eroi pozitivi, eroi negativi, duşmanii poporului, odioasele rămăşiţe ale burghezo-moşierimii; devotamentul faţă de idealul comunist mergând până la sacrificiul suprem; triumful forţelor progresiste etc. Astfel poziţionat în primul pluton al literaturii socialiste, lui Titus Popovici nimic nu i-a mai stat în cale.

Va parveni în CC al PCR, va deveni spre final membru corespondent al Academiei RSR. Prea puţin se va mai ocupa de literatura ca atare, ci va purcede la scrierea de scenarii, după propriile opere: Setea, Străinul, Moartea lui Ipu, sau dând scenarii scrise special, pe linia directivelor, sau ecranizând oportun mari romane ale scriitorilor interbelici, în primul rând aflându-se ardeleanul Liviu Rebreanu, cu Ion, cu Pădurea spânzuraţilor, dar şi Slavici: Moara cu noroc. Practic, în 33 de ani de colaborare cu cinematografia românească, din 1957 şi până în 1990, a făcut nu mai puţin de 35 de filme, practic anul şi filmul, sau câte două filme pe an, căci pentru unele producţia dura 2 sau 3 ani... Subiecte cu ilegalişti, din război, dar şi filme din trecutul glorios (Mihai, Mircea), sau din vremea războaielor daco-romane: Dacii, Columna; dar şi filme poliţiste sau de aventuri, acestea localizate în Vestul sălbatic american (seria Aurul şi ardelenii), precum şi comedii... Dar şi serialul TV în 18 episoade din trecutul ilegaliştilor: Lumini şi umbre. Mereu pe linie, la concurenţă doar cu Eugen Barbu, alt acaparator al cinematografiei noastre - ca un sârguincios propagandist cultural, care în fapt monopolizase industria cinematografică. (O singură dată, în 1970, Cinematografia a organizat un concurs de scenarii - apoi a regretat gestul, subiectele premiate au fost date de-o parte - de ce să se fi încurcat cu diverşi "particulari", când aveau colaboratorii lor de nădejde, care ştiau ce şi cum?!). Dacă dai la o parte filmele semnate Titus Popovici, prea puţin mai rămâne din filmografia socialistă. Moara cu noroc, Pădurea spânzuraţilor, Ion, în două serii, sunt piese de rezistenţă, incontestabil.

După cum e la fel de clar că Titus Popovici a slujit cu osârdie comandamentele politice ale partidului unic. Cu toate deturnările şi falsificările istorice de rigoare. Soarta tragică a marelui comediant Constantin Tănase, decedat după august 44, este în film pusă pe seama legionarilor. Era o deturnare oportunistă? Era totuşi o aluzie, o lovitură indirectă chiar la adresa sovieticilor? Un joc duplicitar, din care Titus Popovici a ştiut să câştige, cu deplin cinism: bani, glorie, putere... Or, pe vremea comunismului naţional ceauşist, cinematografia era arma principală de influenţare-manipulare a maselor. T.P. a fost unealta de mare eficienţă a Partidului. Dar năravul din fire... l-a făcut ca imediat după Evenimente să schimbe foaia, să scrie, cu talent, două romane demascatoare cu privire la nomenclatura din care el însuşi a făcut parte; să treacă fără păs la filme de gang: Crucea de piatră etc. Se spune că devenise incomod, ca scriitor de talent şi care deţinea multe secrete ceauşiste, deci ar fi fost lichidat într-un accident de circulaţie, în preajma oraşului Tulcea.

Opera literară:Povestiri (1955);Străinul (roman-1955) ;Setea (roman-1958);Pasacaglia (teatru-1960);Cuba, teritoriu liber al Americii (însemnări-1962);Moartea lui Ipu (nuvelă-1970);Puterea şi adevărul (teatru-1973); Cutia de ghete, 1990; Cartierul Primăverii - Cap sau pajură, 1998; Disciplina dezordinii, roman memorialistic, 1998.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Titus_Popovici

http://www.romlit.ro/titus_popovici

Alţi scriitori:

Simion Bărnuţiu, m. 1864

Constantin Cubleşan, n. 1939

Marin Preda, m. 1980

Poezia zilei: Florin Costinescu, n. 1938

Adună-te

Adună-te încă, adună-te,

din mările secate de tunete,

regăseşte-te, regăseşte-te încă

până nu te soarbe ceaţa adâncă,

Caută ţărmul, mereu mişcătorul,

şi-n palmă apă-ţi va turna însuşi Izvorul,

caută Raza începătoare a toate -

Ea îţi va deschide uşile ferecate,

Deprins de vâltoarea atâtor primejdii,

Raza te va-mbrăca în straiul nădejdii,

ţesut în tăcere de maicile cerului,

la războiele veşniciei,

la războaiele efemerului…

(preluare din revista Ramuri)

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

31 iulie, deci luni, nu mă duc la VR, în schimb primesc telefon de la Got, vrea noutăţi. Nu-i spun decît că eu sunt angajat ”de probă”, pentru 3 luni, deci vin pînă la 30 august. Nu părea să ştie, poate chiar s-a bucurat că plec. Iar de i-aş fi spus de plecarea lui Cîrstea chiar ar fi jubilat. Ce-mi spunea Murgeanu despre PG: Got ajunge cu un grup de tineri literaţi la mama lui din Maramureş. Aceea îi iese bucuroasă în cale: Petrică, mamă... El: Mamă, te rog, acum sunt poetul Petre Got. Scenă pe care M. o ştie de la Nichita. I-am spus ce scrie despre Got clujeanul Victor Felea, în Jurnalul său: cum nu se poate mai penibil! Oare el știe?

Călduri teribile. Sîmbătă m-am văzut cu Murgeanu, în pasă cam proastă. Îl asigur că voi renunţa la autocitări. La plecare îl însoţesc să cumpere un harbuz. Revin acasă şi pînă astă seară termin a doua oară partitura lui, cu impresie excelentă, frază inspirată, în genul Călinescu, iar unele episoade aproape nişte capodopere, cu Nichita, Turcea, părinţii şi vînzarea casei. Pagini magistrale, fără cusur. Teribil de emoţionante. Iar partea despre boala lui fără nume este zguduitoare ca mărturisire. Mare forţă spirituală şi un chin pe măsură, adică atroce. Şi bine că a mixat Iezerul cu cenaclul Labiş şi a ieşit o minunăţie. Îmi trimite un e-mail că i-a plăcut capitolul De la Nistru. Şi emoţionantă evocarea mamei. Bune corespondenţe emoţionale între textele noastre. Om foarte schimbător. De fapt se declară bolnav (cu nervii, desigur), abia ce-a scăpat de vizita stresantă a cumnatului din Germania, acum aproape infirm, iubit bolnăvicios de dna Elena. Cît era în formă abia dacă dădea pe la ei, acum a căşunat, vine şi nu mai pleacă. Iar mîrîielile lui M. sunt rău văzute de familie. I-am trimis de ieri ultimele două deschete cu revizia generală. Acum la telefon îmi spune că a citit, mai are puţin şi ne vedem să punem textele cap la cap. Se plînge că sunt pagini nenumerotate, greu de stăpînit. O s-o roage pe Irina să... S-ar zice că nu a consultat xeroxul la printarea integrală, pe cînd toată revizia mea se bazează anume pe acest text de bază. Atunci de ce m-am chinuit cu printările alea? M-am gîndit şi la nişte titluri, dar îl voi lăsa pe el să decidă. Are impulsuri de lider. Va fi bine. Să văd cum ne vom descurca cu publicarea unui ditamai volum...

Va urma

Fotografii. Întoarcerea din Elada - O poveste cu nori, IV