marți, 19 mai 2015

Scriitorul zilei, H. Bonciu, n. 19 mai 1893 - d. 27 aprilie 1950 

    

Se naşte la Bucureşti, unde părinţii (familie de evrei Bercu Haimovici) se mutaseră de la Iaşi şi face şcoala în urbea natală. Apoi pleacă la Viena, între 1917 şi 1921, unde nu se ştie ce studii va fi urmat (s-ar părea că studii tehnice), dar concomitent a frecventat cercurile literare şi artistice ale capitalei austriece, amintirile, interviurile, portretele de scriitori şi pictori vor fi retopite în textele publicate, iar numele şi portretizările unor scriitori austrieci apar ca atare: Altemberg, Hille, Widgans, Schnitzler, la modul caricatural. Începe cu colaborări vieneze şicontinuă să publice la revistele din interbelicul românesc; versuri originale, traduceri din Rilke, Baudelaire etc. Revenit în ţară, duce o existenţă în afara mişcărilor şi grupărilor literare; totuşi, la insistenţele bunului prieten Anton Holban va citi un fragment de roman la Cenaclul Sburătorul. Cantonat în limba română, spiritualiceşte trăia în continuare o aventură literară vieneză. Îşi luase oficial numele Benjamin Bonciu, dar semna şi cu Sigismund Absurdul. În fapt, tatăl său se numise iniţial Carol Haimovici Bercu, schimbat în Bonciu. H. B, trăia marginal, mai ales după căsătorie, acum având un magazin de dantelării, perdele, umbrele. Temperamant romantic, cu pusee de sarcasm, s-a folosit de procedee expresioniste, de secvenţe dure alternând cu altele onirice ori halucinante, cultivând straniul, comicul, autopersiflarea, grimasa.
După 1945 se pare că a fost chemat într-o funcţie administrativă ministerială. Poeziile de tinereţe le-a publicat în 1932: Lada cu năluci şi în acelaşi an Eu şi Orientul. În 1934 îi apare romanul Bagaj... Strania dublă existenţă a unui om în patru picioare, prefaţat de Tudor Arghezi. În 1935 apare Pensiunea Doamnei Pipersberg, la drept vorbind o continuare a precedentei proze, cu aceleaşi personaje în vânătoare de episoade erotice; pentru al doilea roman a fost acuzat (laolaltă cu Geo Bogza şi Mircea Eliade) de pornografie, atac la pudoarea publică, fiind condamnat la 3 luni închisoare. Scriitorimea a sărit în apărarea autorilor.  I-au mai apărut cărţile Brom, 1939 şi Recviem, 1945, iar alte două romane şi o culegere de poezii s-au pierdut. După 1970, în colecţia Restituiri girată de Mircea Zaciu i-au apărut principalele romane.
A tradus excelent din Baudelaire, din marii poeţi de limbă germană: Rilke, Morgenstern, Werfel, Widsgans
                       
Mi se pare cumva nedrept să scriu despre H. Bonciu numai din referinţele din istorii şi dicţionare sau de pe internet, deşi acum acolo găseşti studii foarte docte. Totuşi, practic nu am citit nici un text de H. Bonciu.  Îmi vorbea despre poet, cu mare entuziasm, Nicolae Ţzone, pe când lucram la Vinea, în centrul atenţiei editurii aflându-se mişcarea avangardistă românească şi nu numai. Am intenţionat să-i pun şi o placă memorială. N-a fost să fie...Oricum am identificat imobilul din Şelari nr. 2 şi am chestionat locatarii, pătrunzând în curtea interioară. Reţin faptul că la parterul imobilului de 4 etaje, colţ cu str. Lipscani, se află în continuare un magazin cu rochii de mirese... Continuitatea operei, nu?
O explicaţie a necunoaşterii mele  privind scrierile lui H.B., desigur nu o justificare, ar fi că romanele sale, considerate partea cea mai consistentă a oprei au fost reeditate abia în 1984 şi nu integral, ci cu croşetarea nemiloasă a scenelor erotice. Or, se pare că tocmai aceasta este partea cea mai reuşită, proprie a prozelor sale. Bine receptate în epocă, G. Călinescu îl prezintă foarte colorat, dar şi comprehensiv, asemenea Marian Popa în primul volum al Istoriei sale, ca de altfel şi N. Manolescu.  Ion Simuţ semnează prezentarea din DSR, numindu-l cel mai important prozator avangardist.  Personal, crezusem că ar fi M. Blecher, de care îl apropie de fapt toţi exegeţii săi amintiţi aici, neuitându-i nici pe Urmuz, Sebastian, Aderca.
Dispărut pretimpuriu, în 1950, la doar 57 de ani, cu ultima lucrare publicată în 1945, cazul lui Bonciu ne dă speranţa că pentru scriitorul de vocaţie există o postumitate.

Citeşte mai mult:  http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2005-06-09/excentricul-h-bonciu-si-literatura-pornografica.html
http://www.romaniaculturala.ro/images/articole/mvb32009.pdf
 http://www.crispedia.ro/H__Bonciu


*** 
Poezia zilei, Al. Macedonski

Rondelul beat de roze



De roze e beată grădina

Cu tot ce se află împrejur

E beat şi cerescul azur,

Și zizâie, beată, albina.

Se clatină parcă lumina,
Un tunet e simplu murmur. --
De roze e beată grădina
Cu tot ce se află-mprejur.

Dar iată... -- A mea nu e vina...
Chiar eu, în gentil trubadur,
Visînd, lângă-al apei susur,
Mă schimb, aşteptându-mi regina... -




De roze e beată grădina.


*




E vremea rozelor ce mor,

Mor în grădini, și mor și-n mine --

Ș-au fost atât de viaţă pline,

Și azi se sting aşa ușor.

În tot, se simte un fior,
O jale e în orişicine.
E vremea rozelor ce mor --
Mor în grădini, şi mor şi-n mine.

Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmăşaguri de suspine,
Și-n marea noapte care vine,
Duioase-şi pleacă fruntea lor... --



E vremea rozelor ce mor.



Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

7 august. O preafrumoasă plimbare de seară în doi, prin parcul din cartier. Lidia încîntată la culme. Ce puţin îi trebuie ca să fie fericită.
Marţi, 8 august. Ieri la prînz dau telefon lui IM, mi se prezintă mahmur, a revenit acasă după miezul nopţii, se odihnea. S-a înfuriat că nu am marşat pe titlul propus de el, Gloria celor absenţi (adică a celor morţi?, se întreabă Lidia). Pare în continuare încîntat de găselniţă, iar titlul propus de mine nici nu l-a descifrat ca lumea, necum să-l rumege, cum îl rugasem. N-a avut timp, a fost plecat... Vrea să se odihnească, nu se poate concentra, întrerupe discuţia. Iac-aşa! Mereu aceste fiţe de primadonă care din orice se şifonează. Complet lipsit de umor, pînă la urmă. Cum să-şi facă prieteni? Un caz de nervi, nu-l invidiez nicicum.
Îmi telefonează Got, a ieşit numărul, ne vedem mîine ca să-l ajut să expedieze exemplare colaboratorilor.
10 august. De dimineaţă xeroxez ultima printare, trec pe la Murgeanu, cădem de acord asupra titlului Himera literaturii, confesiuni paralele. Şi să băgăm fragmentul Literatura este un scandal  la capitolul final. Îmi spune că a fost 2 zile la cuscrii, la Săcele-Braşov şi le-a vorbit fără oprire despre Hristos. Neconsolat că fiica lui trăieşte în păcat cu partenerul, necununaţi religios. Deşi ştie că 90% din căsătoriile religioase sunt nefericite, inclusiv a lui. Să-i fi spus că eu şi Lidia nu suntem cununaţi religios, aş fi fost prea crud. Se simte în agonie, etc. Scîrbit că alde Patapievici vor să-l scoată cel mai mare român pe Carol I şi nu pe Eminescu. Merg apoi la Curtea Veche, las toată dublura şi cîteva xeroxuri din presă, deja se stabilise că ne va citi Doina Jela. Să aştept 2 săptămîni. Ei scot cărţile în 1000 exemplare. Îi arăt dnei respective schiţa Zidul şi îi spun că acţiunea se petrece chiar pe trotuarul lor... Atunci să vorbesc şi cu directorul Arsene.

La TV Mona Muscă se face de rîs spunînd: Cum să nu fi semnat un astfel de text patriotic? Şi dă citire odiosului text. Măcar securiştii executau nişte sarcini de serviciu, aveau salarii pe sprânceană, mari privilegii...; M.M. ori e ticăloasă, ori imorală, ori ne crede loviţi cu leuca, ceea ce e acelaşi lucru: o nemernică. Pe cînd Noica, spune I.M. care a citit dosarul filosofului publicat în presă, le-a spus: Apreciez politica externă a lui Ceauşescu, dar 1: nu sunt informator şi 2: scriu la nivelul culturii mele, nu la cel al miliţiei. Şi s-a luptat ca un leu să-l aducă în ţară şi să-l publice pe Eliade, în ideea (protocronistă) că noi am putea face joncţiunea între culturile Occidentale şi Est. Iar regişorul Mihăiţă, mai spune I.M., după care atîta am oftat, ce face? Revinde statului român averile care îi fuseseră retrocedate... Sfîrşit de lume!
Va urma 


Fotografii... Flori care ne așteaptă...



E vremea rozelor...