consemnări, poezii, eseuri

vineri, 27 februarie 2015

Și a fost, la Sala Calderon, Seara de poezie Gr. Vieru -80, Ion Lazu-75...

Cărți dăruite de Ion Lazu tuturor participanților

Mihai Prepeliță evocându-l pe Grigore Vieru

Radu Voinescu vorbind despre Ion Lazu

Scriitorul zilei: Al. Rosetti

ilazu.blogspot.com/2012/02/scriitorul-zilei-al-rosetti.html

Poezia zilei, Ion Lazu

Cabana forestieră

O cabană părăsită, între arini, lângă pârâu

Acolo unde drumul se fereşte-n lături

Cu silă; străjuită de maluri ruinoase

O cabană forestieră unde cauţi adăpost

Până va trece ploaia cu pântecu-i lăsat –

Bântui dintr-o cameră în alta, călcând

Peste cioburi, surprins de curenţii ursuji

Şi de sclipătul straniu din geamuri – o casă

Părăsită nu se iartă: i se sparg ferestrele –

Să sară-n ţăndări ochii nenorocului!

I se dărâmă sobele, i se strâmbă cuiele-n pereţi

I se destupă nodurile din podele, i se

Scrijelează pân-la sânge tencuiala –

Se loveşte cu şpiţul în cârpe şi ghemotoace.

O casă părăsită nu se rabdă – e ca un vacuum

Pândit de bălăriile în expansiune, pândind

Surparea pereţilor, ca să pătrundă cu primele

Şuvoaie ale ploii. Într-o casă părăsită

Scândura miroase a bejenie, cimentul

Răzbubuie a catacombă – te trezeşti

Jinduind la picioarele ţigăncii

Întâlnită pe drumul spre casă – picerele

Ei subţiri ca ploaia, înnegrind în fugă dungile

Stropilor. O cabană părăsită este un

Abis al propriei firi, un cuţit fierbinte

Desfăcându-ţi viscerele...

1979, Goranu - Vâlcea

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

11 martie. Sîmbătă fiind şi un pic de soare, Lidia mă somează să mergem în parcul IOR. Stăm puţin la soare pe o bancă la coada lacului, apoi pe alta, unde astă iarnă era puhoi de raţe; urcăm scările la brazi, unde adăstam cu căruciorul lui Andrei, să-și facă somnul de la amiază; şi mai stăm pe o bancă, la umbră înmiresmată de răşină, „ca în crîng”, îi zic Lidiei. Dar bate vîntul, plecăm dincolo de şosea, fac o poză unor plimbăreţe, cu mulţi pescăruşi pe bordura insulei. Observ că unii au capul negru, iar cei mai mulţi au capul alb; deducem că negrii sunt masculii. Dar unde sunt raţele?, se tot miră Lidia. La cuibărit, zic. Cînd ajungem spre ieşirea din parc, L. mă trage mai departe – înţeleg: a zărit cîteva raţe şi vrea să vadă de aproape capetele răţoilor, verzi ca safirul, în lumina blândă a soarelui. Vreo două perechi răzlețite pe lac – căci deja se constituie perechile: un el şi o ea, care l-a acceptat. O răţuşcă singură. Poate că perechea ei este la cuib. Vin în zbor doi răţoi, se apropie de mireasă, dar ea zboară mai încolo. Fidelitatea ca atare. Urmărim un timp aceste tentative, în care ea nu se lasă abordată dar ei insistă. Superbia instinctelor, jocurile pure ale naturii care are exigenţele şi imperativele sale.

Ieri am dat pe la Vinea şi luînd 20 exemplare din Metafizica practică, i le-am dus lui Murgeanu – şi pe loc am făcut cele cîteva modificări-retuşuri pe care el le reclamă. Vorbim despre lupta cu ispitele. Zice: Primind refuzul Polirom, nu m-am supărat atît pentru mine, căci sunt obişnuit cu de-astea, ci m-a mîhnit gîndul că ţi-am purtat ghinion dumitale... A recitit poeziile mele şi mă sfătuieşte să încerc să le strîng într-o carte. Dar eu nu pot să le rescriu, zic. Îi spun că am lansat ofertă către Paralela 45, dar şi către Romania-Press, adică lui Matei Gavril, care mi-a trimis mesaj că a primit şi va citi oferta. La o editură sau alta, sper să scoatem anul ăsta cartea noastră în doi. Poate şi Tinereţea... Deşi a scoate încă o carte în aceste vremuri...

Aud la Radio că o bună revistă de cultură este citită de 500-1000 de inşi, pe cînd un text similar pe Internet este citit de 30.000 inşi. Aşa trebuie să facem şi cu Viaţa Rom., cum îmi sugera şi Lidia. Ea e deja cu gîndul la Siena... ce să cumpere pentru fiecare.

Va urma

Fotografii de la Sala Calderon, I.