sâmbătă, 7 februarie 2015

Scriitorul zilei: Florin Mugur

ilazu.blogspot.com/2012/02/scriitorul-zilei-florin-mugur-poezii.html



Poezia zilei: Florin Mugur
Dansul cu cartea

Cum să fii scund și caraghios
și cu barba ca un văl de mireasă
și cu ochi albaștri

și cum să fii bătrân
și cu hainele ude de lacrimi
și cum să țopăi totuși fericit!

Pe patul meu
dansează beat bătrânul prinț
cu cartea-n brațe.

Îi șiruie udă cămașa pe umeri
îi piuie nasturii veseli -
el țopaie plin de scântei și de țepi

Și ce e scris în cartea Bătrânului? Destinul
meu obosit. Dansează lent. Spre seară
ouă mici, străvezii, îi curg dulce din păr.

De behăit, ce bâlbâială de petale!
Alunecă moale pe-o lacrimă. Uite, se ține
de cartea ce-i tremură leneșă-n brațe.

Și nu-mi mai e frică și nu-mi mai e frică.
Ce fraged e! Capul meu trist și muncit
îndrăznește să râdă.
 



Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006
26. I. Cu partitura lui Murgeanu printată după corectură, mă prezint la el acasă şi-i arăt oferta către Polirom, scrisoarea către Eugen Simion şi cuprinsul cărţii noastre, inclusiv Indicele de nume. I se pare că anii de slujbă m-au făcut conformist; şi că mă autocitez cam mult. Discuţie dificilă, el parcă aşteptînd să plec mai repede. În pasă rea. Tot tremurînd…tremurînd tot. Aşa că uit la el cele 3 dischete pe care nici nu le-a mai băgat în calculator, fiindu-i virusat.
De acolo direct la Polirom, vis-a-vis de Colţea. Las oferta, cuprinsul şi CV, plus cele 3 dischete; vor fi trimise la Iaşi, unde se decide totul, aici fiind doar secţia care se ocupă de traduceri, aferentă Denisei Comănescu. Apare C. Vică, apoi şi B.Al. Stănescu, se miră că nu apelez tot la Vinea. Le spun că e vorba de nişte confesiuni, C. Vică se derobează: el nu se ocupă decît de ultimul tronson (adică de imaginea Polirom, de lansări etc). De fapt nu-i cerusem vreun favor, ci să-mi spună cum să procedez. Plec oarecum mîhnit, cei doi tinerei mi s-au părut prosperi, brusc îmburgheziţi, dolofani, de unde acum vreo doi ani erau nişte ţîri împuşcînd francul. Dar jegul se prinde una-două de sufletul omului.
În autobuz, un venerabil nu vrea să stea pe scaun, a avut o operaţie la genunchi şi dacă se aşează, cu mare greutate se ridică de pe scaun. Iar celălalt bătrîn de lîngă mine îmi spune: Deşi mă văd cu bastonul alb, în 80% din cazuri tinerii întorc capul, se fac ei că nu văd…
Îmi zic: iată că am înşirat povestea a trei ani din viaţa mea, cu tot ce mi se părea mie mai de preţ ca trăire şi meditaţie – dar se dovedește că felul cum am spus-o nu a reuşit să stîrnească acea curiozitate care te face să dai filă după filă, pînă la sfîrşit. Mi se spusese că sunt un bun povestitor. Nu s-ar părea. Totuşi, cîteva telefoane de simpatie, Cireşan, Momea, Anca, Erica, Angela, Liviu, Neacşu F., Edy, etc. Dar şi tăceri: Gimi, Antigona. Se pare că viaţa le echilibrează pe toate. Azi IM îmi reproşa că faptul de a nu fi cunoscut ca scriitor mi se datorează. Zic: Dar i-am dat Veneticii cu autograf lui ES…Acum, că am dus la capăt cartea şi i se pare bună, amicului I.M. începe să-i pară rău că nu s-a asociat cu vreo celebritate.
Succesul mereu amînat, acesta ar fi, în ideea lui IM, titlul bun pentru confesiunile noastre. Mie însă cuvântul succes îmi pare prezumțios, eu n-am avut niciodată în minte să acaparez atenția admirativă a semenilor.
Băile mele de umilinţă. Pe poeţi i-am admirat pentru eclatanta lor imaginaţie, pe cînd eu mă consideram lipsit de această calitate. Acum îmi spun: sunt diferit de ei pentru că mi-am epuizat toate resursele de imaginaţie încercînd să mă pun în situaţia semenilor mei, să simt ce simt ei, să intru în situaţia lor…

Ceslav Miloş, premiul Nobel, polonez din Letonia, crescut în mediu multietnic, cunoscător de rusă, poloneză, idiş etc, mare traducător al Bibliei pentru polonezi, stă sub ocupaţie, în 50 e la ambasada din Paris, nu se acomodează, în 60 emigrează în America, profesor universitar, poet, eseist etc. Cînd revine în Polonia, în 1991, este aclamat ca erou naţional. Dintre ai noştri mari şi bravi intelectuali din exil, nici unul nu a revenit la timp şi în glorie şi să fie primit cu lauri. Ionescu, Eliade, Cioran, Vintilă Horia, atâția alții.  Fiecare cu justificarea lui. Dar probabil jenându-se că au fost legionari… La noi, ca la nimeni…
Va urma


ATENȚIONARE: Cartea mea ”Odiseea plăcilor memoriale” poate fi descărcată gratuit:
http://www.bibmet.ro/Uploads/Lazu_OdiseaPlacilorMemoriale.pdf



Fotografia zilei - Iarna din fereastră...