Scriitorul zilei: Mihai Ursachi

ilazu.blogspot.com/2012/02/scriitorul-zilei-mihai-ursachi-poezii.html

Poezia zilei Mihai Ursachi

Poemul de purpură

"Iubito, hai să ne jucăm
 de-a Ildiko şi de-a Attila.
 Acesta-i cortul meu de blăni
 în care te-am adus cu sila.
 Dar jocul nu-i adevărat.
 Vedem fantasme ca nebunii,
 a fost odată-un împărat...
Nuntaşii-aceştia nu sunt hunii.
 Iubite, oare pentru ce
 e-atît de roşu-acest fluviu?
Şi numele lui care e?
 Iubito, acesta e Danubiu.
Iubite, oare fraţii mei
dorm liniştiţi în roşii ape?
 Şi oare tata e cu ei?
 Iubito, vino mai aproape.
Iubite, toate au trecut,
să-ţi spun un vis din multe vise:
dar mai întîi să te sărut,
căci toate uşile-s închise.
Părea că am fost copii cîndva
în verdele Septentrion
 şi doica noastră ne citea
din cartea lui Marcel Brion.
Că ne jucam un straniu joc, 
un joc cu flăcări şi cu sînge;
 iubite, dă-mi, te rog
pumnalul tău, ceva mă strînge.
Să ne jucăm un joc frumos,
ce se va scrie în istorii.
.. Deasupra pustei colbul gros,
şi lung se tînguie cocorii".

(preluare din România literară)

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

continuare: Seara, la RRC ascultăm spectacolul din 1968 de la Sala Palatului, din poezia lui Alex. Philippide, redactor C. Săbăreanu, recită cei mai mari actori ai timpului. C. Codrescu, Silviu Stănculescu, Gh. Cozorici, Dan Nasta, Fory Eterle, Dinu Inaculescu, Traian Stănescu, Matei Gheorghiu şi desigur Ludovic Antal, care-i şi întrece. Foarte mare poet acest Al. Ph., un neoromantic inspirat. Sala arhiplină, aplauze dezlănţuite. Pe atunci poezia mai făcea săli arhipline. Mi-am amintit în detaliu respectivul recital, cu marile lui emoţii.

Scrie Cărtărescu în Jurnalul Naţional: Lucrez de 8 ani la volumul 3 din Orbitor, o carte de 1.200 pagini pe care nu o va citi nimeni. Dacă o public, dacă se vinde, voi cîştiga cca 3.000 euro, deci un venit lunar de 25 euro! Scrie nu pentru bani, nici pentru faimă, ci din sentimentul de onoare…

Scriitorii se plîng… dar nu chiar toţi, excepţiile se pare că sunt două-trei. Iată: Patapievici, scriu ziarele (Gîndul) cîştigă 175 milioane anual: de la CNSAS, ICR, Humanitas, conferinţe; are (deocamdată!) 3 (trei) case, maşină etc…

Între războaie exista un respect special pentru scriitorul român ca atare; nu neapărat un aflux de cititori, nu o faimă  răsunătoare, nu un succes eclatant, însă un mare respect. Balul intelectualilor! Nu se mira nimeni că scriitorul român avea permis gratuit pe CFR, de exemplu. Din 2-3 sute de scriitori onorabili, erau cunoscuţi de marele public vreo 30 de scriitori, însă exista respectul aprioric privindu-l pe scriitorul ca atare. Pe vremea dictaturii comuniste, s-a constatat un aflux mare de ţărani şi muncitori spre literatură, de activişti, numărul scriitorilor a sărit de 1500. Înregimentaţi, supuşi cenzurii nemiloase, răsplătiţi pe sprînceană, în măsura în care colaborau cu regimul, iar cei duşmănoşi erau ţinuţi la margine, cînd nu ajungeau direct în puşcărie… Aveam scriitori oficiali, ai regimului, inşi intraţi în manuale. Barbu, Stancu, Preda, Beniuc, Banuş, Deşliu, Porumbacu, Casian, Lăncrănjan, Săraru, Păunescu, Jebeleanu, aceştia luau caimacul. Acum sunt mii şi mii de scriitori, s-a liberalizat cu totul accesul la tipar, nu e ins de la Dumnezeu care să ştie a scrie gramartical (aici supralicitez, desigur!) şi care să nu fi scos 2-3-20 de cărţi. Dacă nu neapărat de beletristică, atunci măcar de ştiinţă – toţi suntem autori! Există deci o magie a numelui adunat pe-o carte. Fie ea şi rizibilă, tipărită să fie… Însă lumea nu mai citeşte, lumea aleargă după agonoseala zilnică, iar în momente de relaxare se uită la TV, la emisiuni de divertisment. Or, din miile de scriitori, actori, cîntăreţi, fotbalişti etc., etc., e de înţeles că lumea nu poate reţine fizic decît cîteva zeci de nume, cîteva figuri – cei care apar mai des la Tv şi nu oricum, ci în emisiunile şi la posturile TV pe care ei le frecventează.

Va urma

Fotografii...