Scriitorul zilei: Pericle Martinescu

ilazu.blogspot.com/2012/02/scriitorul-zilei-pericle-martinescu.html

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

Continuare 31 ianuarie 2006: Aseară, la filmul documentar despre Iorga, văzînd unele secvenţe cu Hitler, Lidia se minunează: Oare deştepţii de nemţi nu au observat acest lucru flagrant: că Hitler e nebun de legat? L-or fi observat, zic, însă tare mult le convenea ceea ce le promisese nebunul… Din filmul lui C. Vaieni înţeleg mai bine cum a fost cu asasinarea lui Iorga. Ca membru în Consiliul coroanei s-a simţit insultat de discursurile lui Codreanu, l-a dat în judecată, Căpitanul a fost condamnat şi în închisoare asasinat (probabil de oamenii lui Carol II, refuzat de Căpitan, după ce cîștigaseră alegerile…).  Legionarii pornesc represaliile: asasinatele de la Jilava, pe 26 nov., iar în noaptea următoare l-au ridicat pe Iorga de la vila lui din Sinaia, l-au dus la pădurea Strejnic, vest de Ploieşti şi l-au asasinat cu 6 focuri de armă. Poliţia oficială nu a reuşit să oprească crima. Alte aspecte de mare gravitate: pe 14 sept. Antonescu preluase puterea împreună cu legionarii. Imediat Iorga este scos de la catedră, deşi fusese numit profesor pe viaţă. Se retrage la Văleni, dar vine cutremurul din 10 noiembrie, casa e grav afectată, e nevoit să se mute la vila sa din Sinaia. Îşi suspendase ziarul, pensia nu o mai primea…  Stigmatizat. Scrie acele poezii Brad bătrîn etc, care m-au impresionat. Iar după asasinatul marelui bărbat, muţenie totală a autorităţilor, a presei: nu a apărut nici o singură ştire în ziare despre moartea marelui om al naţiunii, necum să-i facă funeralii naţionale. Nu cunosc mai mare rușine.

Abia după război s-a scris… A luat naştere Institutul Iorga, din spatele Institutului Geologic, însă după cîţiva ani i-au schimbat numele, s-a închis sala Iorga şi nu s-a mai vorbit de el decît după 1966. Astfel de lucruri au putut face comuniștii; dar le-o luaseră înainte legionarii, aflaţi pînă astăzi încă la sufletul naţiunii, la inima destul de multor intelectuali, scriitori etc. Păi nu are dreptate Adrian Marino să spună: o ţară fundamentalistă, o rezervaţie folclorică a Europei, naţionalistă, şovină, izolată, retrogradă. Ţara metafizică a Mioriţei. Pe care noatină A.M. ar dori-o jupuită şi cu pielea pusă pe băţ. Pentru el reprezentativă este cealaltă baladă, a Meşterulşui Manole, care mereu încearcă să edifice ceva dar zidul se năruieşte peste noapte.

Iar eu mă întreb: nu din incompetenţa celor 9 meşteri mari? Sau pentru că se întreceau cu băutul? Îmi amintesc: Mama l-a chemat pe Mărin Brînzan să-i ridice o sobă cu plită. Acela s-a aghiazmuit bine şi soba a ieşit strîmbă, a trebuit s-o dărîme Mama şi să o reclădească din temelii, cu mâinile ei. Scîrbită rău de năravul meşterului zidar…

Va urma 

Poezia zilei. Ion Lazu

Ningea pe lângă becuri și spre mine

Mergeam pe unde-i iarna mai bogată

Și înviam cu umbra mea subțire

Umbrele adormite în zăpadă.

(...)

Prin crengi se răsucea un roi înalt

Mă troienise liniștea cea mare

Și mi-era teamă scutul iernii alb

Din piept să nu se surpe la picioare...

(Poezie din 1964, fragment transcris din memorie)

Fotografii de iarnă...