sâmbătă, 14 februarie 2015

Scriitorul zilei: Mihai Cantuniari
http://ilazu.blogspot.ro/2012/02/scriitorul-zilei-mihai-cantuniari.html

Poezia zilei: Mihai Cantuniari

Lecția întâi


Iei inima stângă în mâna dreaptă.
O ascuți cu tot ce poate fi mai tăios pe lume:
bunăoară cu căutătura semenului.
O storci încet în pumn până apare
primul strat carat de sânge, în care înmoi vârful penei.
Îi strigi femeii tale să se pună la adăpost.
Acum ești pregătit.
Cu oglinda înainte
îți dai foc din toate părțile odată,
apoi, cuprins de pălălăi, încerci să scrii ce vezi.
Nu, nu ce simți. Ce vezi.

(preluare de pe internet)

Poezia zilei: Grigore Vieru, n. 14 februarie 1935
Un secol grăbit

Prieteni, mirati-va-n graba
Cat inca zapada e alba.
Mircea Dinescu
Ploua
Si umbrela mea
E in alt troleibuz.
Unul isi uita umbrela,
Altul manusile. Celalalt
Usa deschisa. Celalalt
Crivatul deschis.
Unuia, de la etajul de sus,

Ii curge uncropul pe cap.
Altuia necuratenia.
In magazinul de marfuri
O domnisoara isi uita norocul
Invelit in hartie de staniol.
Un chirurg uita foarfecul
In abdomenul meu.
Niste constructori
Uita neterminat drumul.
Un vanzator
Uita sa ne intoarca restul.
Ecoul uita cum sa raspunda,
Spune: hau-hau! in loc de: hei-hei!
O minciuna uita de unde vine
Si zice ca vine din rai.
Ghicitoarea uita raspunsul,
Nebunul ce-a intrebat.
Unul isi uita bucatica in gura,
Altul gura in bucatica.
Cineva are carte
Si uita ca are si parte.
Un poet uita-a se naste,
Un calau uita sa piara.
Ploua
Si umbrela mea
E in alt troleibuz.
O inima tanara uita sa bata.
Un bocanc
Uita sa-si mute pintenii
Din palma frunzei cazute.

Unul se culca
Cu pieptul pustiu,
Uitandu-si cerul afara.
Altul apuca de palos cu mana,
De-al lui ascutis,
Uitand ca-i gol.
Unul uita inceputul cantecului,
Altul niste cuvinte. Altul
Mama isi uita.
Ploua
Si umbrela mea
E in alt troleibuz.
Unul isi uita ochii pe altul.
Altul urechea lipita de usa.
Unul uita unde se duce. Altul
De unde vine.
Gura uita de inima.
Ideea de cel care o a nascut.
Unul uita pe inima Hirosimei
O bomba atomica.
Altul uita sa iasa din pestera.
Se uita o fagaduinta,
Un juramant.
Niste flori
Uita sa mai rasara,
Niste izvoare uita sa curga.
Incotro, globule,
Atat de grabit,
Incotro atat de distrat?!

* * *
Acest tintas
E grozav
El imi reteaza lacrima
Fara ca glontele
Sa-mi atinga ochiul.
Acest tintas
E nemaipomenit
El poate dintr-o ochire
Sa-mi zboare marul
Din crestet
Fara ca glontele
Sa-mi zgarie teasta.
Acest tintas harnic
Ocheste acum
In sufletul meu
Cel fluturand ca o frunza
Pe buzele mele.
 

Poezia zilei: Radu Cârneci, n. 14 februarie 1929


Ca un paing ţesându-şi pânza fină

LXIX
Ca un paing ţesându-şi pânza fină
în colţul său de umbră şi lentore
ştiindu-şi singur patima ce-l doare
şi cerului găsind mereu pricină
Aşa-mi ascund păgâna mea ardoare
şi mă sculptez din vârf la rădăcină
iar clipa cu abisul se-nvecină
că nu-mi soseşti de gând mântuitoare.
De vei veni când am să fiu gheenă
cu trupul nesfinţit de mângâiere
zvâcnindu-mi tâmpla diavoleasca venă
Zadarnic te vei zbate a scăpare:
vei fi atunci a imnului plăcere
ţesută-n melodii de aiurare…


Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

4.02.08, continuare. E drept că n-am scris nimic explicit împotriva regimului, considerîndu-l supra-statal, acceptat la nivel planetar, ceva deasupra puterilor noastre de decizie, dar n-am scris nimic nici despre el, cu atât mai puţin în sprijinul lui - ci l-am ignorat deplin. (Un fel de a zice, căci așa de amănunțit am descris condițiile de trai din noul cartier muncitoresc Berceni – vezi romanul meu Despre vii numai bine, ed. Eminescu,1971 -, încât cei de la Europa liberă au făcut mare caz: Iată care sunt adevăratele condiții de viață în mult lăudata Românie socialistă multilateral dezvoltată etc, așa că tovarășii vigilenți m-au trecut pe lista neagră și n-am mai putut publica nimic vreme de 8 ani…Noroc cu Mircea Ciobanu, care mi-a scos la Cartea românească volumul de povestiri Blana de viezure, 1979. Apoi tot el romanele: Rămășagul, 1982 și Capcana de piatră, 1987, cărți ocolite cu strășnicie de critica literară obedientă).
Iar dacă e vorba de articolele patriotice, nici din acelea n-am scris, cu dinadins – pentru că prea se buluceau atîţia şi prea făceau spume la gură, la modul dezgustător. Patria mi-o iubesc cu ardoare, vezi bine, însă iubirea mea nu e de paradă, nici în acest caz.

Telefon de la fostul coleg întru geologie Mihai Olteneanu, se nimerește să fie din generația personajului meu principal Gligorie, deci cu vreo zece ani mai vârstnici; a citit Sălbaticul, vrea să discutăm, într-o sîmbătă-duminică, are o adresă în Vatra Luminoasă. Aflu de la el că a murit Iancu Drăghici, un personaj episodic din Veneticii, chiar cu acest nume; în schimb fostul nostru director pre-revoluţie Florin Tănăsescu e bine-mersi. Probabil cineva îi va fi spus că eu l-am considerat mort. Că la o revedere cu colegii de facultate, F.T. s-a izolat, stătea ca un sfinx, inabordabil. Etilism…(Astfel înțeleg de ce directorul îl ridicase în ierarhie pe colegul său de facultate) Şi că Mihail Cristian (alt coleg și amic de-al lor) a luat-o razna. Probabil Mișală al nostru doreşte completări, explicaţii, obiecţii, reinterpretări. Justificări. Nu mă mai interesează. Bine că a citit-o, poate va citi şi alte cărţi de-ale mele. Am să-i spun că nu fac completări: Cînd te apuci să scrii o carte, deja nu te mai documentezi-informezi, opreşti la un moment dat documentarea şi treci la scris – atunci te interesează doar valorizarea a ceea ce deja ai asimilat. În cazul Sălbaticului, după 15 ani de amînare, apele se limpeziseră în capul meu, nu mai aveam nimic cu nimeni, singura mea grijă a fost să dau un tablou cît mai corect al stării de fapt şi al stării de spirit a românilor, înainte de Decembrie, scenă cu care se şi încheie cartea. Şi am să-i spun lui MO ce mi-a transmis Vodă: Lazu a fost un domn, a ştiut multe lucruri rele despre mine şi nu le-a scris. Iată singura atitudine corectă faţă de o astfel de carte. La drept vorbind, răutăţile din carte nu provin de la mine, ci de la colegii care le colportau.
Va urma



Fotografii de iarnă...


Adăugaţi o legendă