marți, 24 februarie 2015

INVITAȚIE LA SALA CALDERON,  GRIGORE VIERU - 80, ION LAZU - 75
Joi, 26 februarie, orele 16:00, la Sala Calderon (str. J.-L. Calderon nr. 39) va avea loc o Seară de Poezie:
- Remember Grigore Vieru - 80, prezintă Mihai Prepeliță;
- Aniversare Ion Lazu - 75, prezintă: Maria Urbanovici, Radu Voinescu, Ștefan Dimitriu, Marian Drăghici.
În deschiderea Serii de poezie WMP (Mișcarea mondială a poeților de pretutindeni), vor citi din lirica proprie 12 poeți bucureșteni;
În încheiere, un microrecital CELESTE: Felicia Popescu (chitară), Nicu Șandru (flaut).
Ion Lazu va dărui câte o carte cu autograf fiecărui participant.
Vă așteptăm cu mare drag.


Dan Lupescu despre poezia de dragoste a lui Mihai Nenoiu, I

Lansări de carte la Târgul Gaudeamus, Craiova, 25 februarie – 1 martie 2015
MIHAI NENOIU Poezii de dragoste
                Sacerdot al artelor supreme, Muzica şi Poezia -, Mihai Nenoiu (pseudonimul literar-artistic al mehedinţeanului născut în Bucureşti şi înregistrat, în acte, cu prenumele Miltiade) probează, surâzător ca totdeauna, că şi-a însuşit tainele unei veritabile alchimii a solitudinii şi durerii, conform imboldului, cu virtuţi iniţiatice, al lui Eugen Jebeleanu: ,,Fă din durere artă’’( Arma secretă).
            Dar, dacă o ,,constantă a liricii lui Jebeleanu’’ o constituie ,,transformarea durerii în revoltă’’ – după cum observa, încă din 1985, Ovidiu Ghidirmic -, probată prin versurile din poemul Lava: ,,Că mai şi plâng?/ Plâng uneori,/ dar plânsul e al indignării,/ sărat şi amar, el nu coboară,/ ci suie ca grumazul mării’’ -, nu aceleaşi sunt atitudinea, comportamentul şi ipostaza lirică pe care le cultivă, în creaţia sa, Mihai Nenoiu.

1.     Sub semnul orfismului şi apolinicului
         Oltean fiind, cu obârşii în Tâmna (Mehedinţi), Muzicianul-Poet Miltiade Nenoiu, cum strălucit l-a definit marele muzicolog şi imnolog bizantin Doru Popovici, poartă în lamura fiinţei sale temperamentul solar, meridional, specific acestei provincii istorice, pe care Nicolae Iorga o numea ,,măduva romanităţii noastre’’, iar Dan Simonescu: ,,epicentrul spiritului românesc’’.
Adrian Marino observa că aceasta este regiunea cea mai deschisă modernului, modernităţii, modernismului, argumentând prin operele de pionierat ale unor Al. Macedonski, Tudor Arghezi, Constantin Brâncuşi, la care suntem obligaţi să-i adăugăm fie şi numai pe Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Titu Maiorescu (născut la 15 februarie 1840, în Bănie,  unde a urmat şi cursurile şcolii primare), Constantin Rădulescu-Motru, Gogu Constantinescu, Simion Stoilow, Mircea Eliade (bacalaureat al Colegiului Naţional Carol I/ Nicolae Bălcescu din Craiova), Henrie Coandă…, mergând până la titanii mai apropiaţi nouă: Sabin Bălaşa, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Dumitru Radu Popescu.
De o vitalitate debordantă şi de un energetism creator indubitabil, Mihai Nenoiu nu plânge uneori, ca Eugen Jebeleanu, sau – dacă o face – acest ceremonial al descătuşării este unul tainic, nicidecum la vedere.
El ştie că durerea (care-i în fond sursă de inspiraţie pentru poet, ca şi pentru muzician) începe să cânte - asemenea lumii întregi - ,,dacă nimereşti cuvântul magic’’, cum afirma Eichendorff.
Structură pozitivă, având mereu mintea deschisă spre perceperea sonurilor fundamentale ale vieţii, ale erosului, ale cosmosului -, Mihai Nenoiu trăieşte cu întreaga fiinţă toate cele ce-i sunt destinate în ,,raita prin pădurea de întâmplări’’ (Vasile Băran), adică prin călătoria totdeauna dublă: aceea telurică, perceptibilă cu ochiul liber, oglindită, copiată fără încetare de călătorirea, paralelă, în zări metafizice, sub ocrotirea daimonului personal, care nu are nimic luciferic, negativ, de ,,înger căzut’’, ci, dimpotrivă, este unul de sorginte orfică.
În permanenţă de esenţă pozitivă, ca în concepţia lui Socrate, glasul interior daimonul personal, al poetului-muzician Mihai Nenoiu duduie de viaţă, este, ca la Apollo, ,,năvalnic daimon al luminii’’.

2.     Adame! – un poem-bijuterie
De o blândeţe celestă, bun ca azima proaspăt scoasă din ţest, în care spiritul rumen al bobului de grâu – sarea pământului nostru strămoşesc – ne soarbe, ne absoarbe prin bourii aburoşi pe care-i degajă în eter, Mihai Nenoiu s-a născut cu vocaţia prieteniei (care ascunde, poate, şi înfrigurarea, teama de singurătate), sub zodia exclusivă a omului bun şi frumos la suflet, care nu ştie să facă decât bine, tuturor celor deschişi întru lumină, şi cărora le împărtăşeşte – fie prin sonurile fantaste ale fagotului, fie prin acelea, la fel de line, dar, la nevoie, tăiate direct, cu mână forte, în piatra poemului nemuritor – bucuria curată pe care o trăieşte, pe care, din toată inima, îşi doreşte să o trăiască împreună cu ei, cu semenii săi.
Publicat în condiţii grafice şi poligrafice de excepţie, volumul Poezii de dragoste (Editura ARTprinter, Sfântu Gheorghe, 2014; Consilier editorial: Laszlo Bogdan; Proiect carte: Attila Kopacz; Ilustraţii/ detalii din desenele lui Egon Schiele) se deschide printr-un fulger liric hipnotic, de limpiditate latină, cu titlu în vocativ: Adame!, avertizându-l pe inocentul om primordial că se apropie …Eva. Candoarea cu care este consemnată mişcarea ispititoare, dar şerpească a diavoliţei e seducătoare, dar şi mai demn de laudă este rafinamentul cu care poetul notează iminenţa păcatului originar: ,,Uită-te cum se unduie-n mers/ Numai linii şi curbe/ Şi cum se îneacă în oglinzile trupului tău/ Învăţându-l cu ele să umble.// Stolul ascuţitelor se coboară/ Năpustite ca o toporişcă/ Şi se frânge dunga pieptului, portuoară/ Şi, Adame! Liniile Domnului se mişcă.’’ De reţinut muzicalitatea inefabilă a acestui poem-bijuterie de o diafanitate parcă extraterestră, dar şi ştiinţa savantă de a sugera sensuri multiple prin simpla alăturare a unor cuvinte nevinovate, cum nevinovat era cuplul dintâi, înainte de a fi muşcat din mărul interzis.

3.     ,,Pe noi, de-acum, se caţără un şarpe’’
Graţioasă ca un menuet, ca o gavotă este poema Calde paturi, urmată de cea cu titlu golgotian: Urcând cerul, poezii care au şi nevinovăţia ţăncuşului oltenesc, a jocului de şotron, derulat ,,Lângă o pădure-naltă (…)/ Între o lume şi altă’’.
Piesa Pe un fotoliu ne poate duce cu gândul la vreo Odaliscă a întemeietorului Şcolii Naţionale de Arte, Theodor Aman, sau la nudurile aparent ,,noduroase’’, însă atât de muzicale, ale lui Theodor Pallady, pictorul român care, în anii interbelici şi imediat după,  avea cea mai semeaţă cotă la Paris.
Acest poem are interferenţe cu atmosfera levantină şi smalţul eclatantelor policromii din După-amiaza unui faun, compusă de Claude Debussy după binecunoscuta capodoperă a lui Paul Valery: ,,Pe un fotoliu verde, leneş,/ Şedeai cu pantalonii roşii,/ Cu mâinile atârnătoare/ Visând bărbaţii domni, frumoşii…’’ Strofa a doua şi a treia au un dulce ecou baudelaireean: ,,Erai un puls atât de leneş,/ La putred trup atât de caldă,/ Că-n mâinile-ţi atârnătoare/ Otrăvuri începeau să ardă// Şi pe covorul de nămol/ Curgeau din degete subţiri/ Cercei de lene şi alcool/ Topitele împotriviri’’. Finalul reia, contrapunctic, prima strofă, nu identic, ci într-o variaţiune ce dă jos noi văluri de pe trupul legendarei Maya: ,,Erai cu pantalonii roşii/ Pe un fotoliu leneş, verde,/ Şi-n ochii tăi, întunecoşii,/ Ştiam că lumea se va pierde.’’
Versurile din Te du refac aventura cuplului primordial al omenirii, însă într-o tandră superbie, fără conştiinţa păcatului adamic: ,,Te du în aşternut şi-ţi află pacea,/ Pe noi de-acum se caţără un şarpe,/ Am până şi privirea de otravă/ Iar mâinile-s ca fierul înroşit’’.
Forţa expresivă este ranforsată, în cercuri concentrice, de logodirea inspirată, în aceeaşi sintagmă, a unui element concret, greu de materialitate: călăul, cu unul abstract: poftei -, strofa atingând performanţe specifice numai marilor creatori: ,,Te va strivi călăul poftei mele;/ În părţi egale trupul ţi-l voi rupe/ Şi fiecare parte, trădătoare,/ Te va mărturisi şi te va pierde.// Dar ţintele ce le voi bate-ntr-una/ Crucificându-ţi marmora sub Lună,/ Se vor topi de trupul ce va arde/ Aprins şi răsturnat cu focu-n sus’’.
Poetul Mihai Nenoiu le ademeneşte, dar nu le abandonează, pe cititoarele sale, în mitica fierărie a lui Hefaistos, unde jarul, fumul, scânteile şi ţimbalul loviturilor de baros şi de ciocane de diverse game aţâţă simţurile şi stârnesc patimi de tot felul .

 VA URMA


Scriitorul zilei : Ovidiu Cotruș; Horia Bădescu


ilazu.blogspot.com/2012/02/scriitorul-zilei-ovidiu-cotrus-poezii.html



Poezia zilei: Mihai Nenoiu

Adame!

Uită-te cum se unduie-n mers
Numai linii şi curbe
Şi cum se îneacă în oglinzile trupului tău
Învăţându-l cu ele să umble.

 Stolul ascuţitelor se coboară
Năpustite ca o toporişcă
Şi se frânge dunga pieptului, portuoară
Şi, Adame! Liniile Domnului se mişcă.’’




Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006
27 II. Ieri a sosit Gelu, ne vedem la garsonieră, punem multe la cale. Acasă, buchiseală la Jurnalul ’79-‘81, vreau să adaug Vînturariţa şi Jurnalul călătoriei în Luxemburg, sunt vreo 90 de pagini, o să mă cocoşeze. Dar am renunţat la idea de a publica Bucuria privirii, o carte separată cu călătoriile mele în Europa. Azi duc dosarul Confesiunilor la Muzeul literaturii şi-l înscriu pe numele lui Murgeanu. La Asociaţie aflu că s-au făcut validări, însă Mano şi noul Comitet s-au declarat foarte exigenţi, în special Agopian şi Prelipceanu: Cine e ăsta? Cine-l recomandă? Cine a scris în presă despre? Şi au început să citească de prin cărţi. Pînă pe la 8 seara, picîndu-i pe cei mai mulţi. Precum că s-au bulucit să intre în Uniune de cînd au aflat că se măresc pensile. Complet fals, căci s-au validat dosare depuse acum 2-3 ani, cînd nu se ştia de… Însă bătrînii noştri au parapon pe tineret, pe noii veniţi. Dintre care unii îi sfidează public, declarînd că nu-i interesează Uniunea, o formulă comunistă… Trec pe la Agenţie, directorul e ocupat, trec pe la Centrala sării, Minciunescu mă primeşte cu veşti rele, s-au primit dispoziţii să nu mai acorde sponsorizări. După fix un an de cînd insist…
Trec pe la Murgeanu, îi dau veştile bune, îi place fotografia profesorului univ. George  M, zice: Avem şi un academician în familie. Îi instalez antivirusul. El vesel-plutitor, scoţînd cîte un chiot. Îi spun că bucovinenii vor sărbători centenarul naşterii lui Traian Chelariu, zice: E omul care mi-a spus că sunt genial. Apoi insistă ca Vinea să-i dea cartea, sub orice formă. Îmi arată ultimul număr, adus de mine de la cutia poştală, suplimentul cultural din Meridianul românesc,  un supliment cultural de 6 pagini înţesate, scrise numai de IM. Eu de ce nu scriu despre chestia asta? Cam are dreptate. Dar unde să le public?
Seara, la Sala Oglinzilor, se citesc 2 piesuţe umoristice de H. Gârbea, începute bine spre foarte bine şi continuate ca la Vacanţa Mare. Oare de ce coboară ştacheta chiar aşa? Altfel, sala plină. Îl zăresc şi pe Ţone, dar nu stă pînă la urmă. Spre casă vin cu Neli Oprea, care-mi dă dreptate.
Va urma



Fotografii cu prieteni scriitori... 
Mihai Nenoiu îndrăgostit
Ion Lazu, Mihai Nenoiu, 2015

Lidia Lazu și Maria Urbanovici, 2014