INVITAȚIE LA SALA CALDERON
Joi 26 februarie, ora 16:00, la Sala Calderon (str. J.-L. Calderon nr. 39, sector 2), va avea loc
- Remember Grigore Vieru - ar fi împlinit 80 de ani! Prezintă Mihai Prepeliță;
- Aniversare Ion Lazu - 75 de ani. Prezintă: Maria Urbanovici, Radu Voinescu, Ștefan Dimitriu, Marian Drăghici.
În deschiderea Serii de poezie WMP (Mișcarea mondială a poeților de pretutindeni), 12 poeți din București vor citi din poeziile lor;
În încheiere, un microrecital CELESTE, Felicia Popescu (chitară), Nicu Șandru (Flaut)

Scriitorul zilei: Tudor Mușatescu

ilazu.blogspot.com/2012/02/scriitorul-zilei-tudor-musatescu.html

Poezia zilei, Ion Lazu

Ninge în martie

Ninge într-un horn

Din care iese fum

Ninge tot mai dens

Copleşitor

Şi întoarce fumul din drum

Îl îndeasă la loc în cărbuni

Astupă flacăra

Reaşează focul în

Miezul însuşi al Pământului.

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

22 o2. Scrisoare de la Aurel Gagiu şi două tăieturi din Oltul, cu cronicile la Ruptura şi la Sălbaticul. I le citesc Lidiei, foarte încîntată. Îi vorbesc de Aurel, cel mai delicat om pe care l-am întîlnit în viaţa mea, poate Năică Şt. se apropie cumva de felul acesta de a fi, în cumsecădenie, cuviinţă, discreţie şi absolută lipsă de agresivitate. Oricît ar părea de ciudat, există astfel de oameni şi eu am avut norocul să întîlnesc unul, în adolescență - pe Aurel Gagiu, şi poate încă doi trei de aceeaşi factură, într-o viață de om; însă prezenţa lor m-a impresionat atît de tare, încît de fiecare dată am consemnat evenimentul: Mă gîndesc şi la bătrînul Gh. Purcărescu din Ioneşti-Vîlcea.

Seara, telefon lui Liviu, care are o voce alterată, dar încearcă să dea impresia că toate merg bine. Nu prea iese din casă. Iar în fapt nu a venit la lansările mele, nu m-a invitat niciodată la Moara Vlăsiei, unde se spune că au un renci. Și fusesem buni prieteni încă în facultate; am stat la aceeași gazdă în primul an de stagiatură. Apoi telefon lui Mareș Şincan, care a citit din Sălbaticul, am puterea detaliilor, s-a apropiat mai greu de text, din mai multe direcţii, personal i-a căzut rău amintirea unor drame pe care a vrut să le îngroape în el… ştie că sunt înjurat de unii, poate de familia lui Gherasie. Cine e Eliza, cine e X? Îi spun. Pe unii nici nu pare să-i cunoască, deşi i-au fost colegi. L-a întîlnit de curând pe Croitoru şi i-a întors spatele. Pare să aprecieze mult munca grozavă la roman. Da, am muncit pe deşelate, zic. Reluăm legătura după ce termină cartea. A citit-o împrumutată de la cineva, poate o cumpără. Încă o dată constat că o carte inspirată din fapte reale nu poate decît să nemulţumească pe unul şi pe altul, pe destui. Aceşti oameni nu înţeleg că abia eu sunt cel care s-a implicat cu adevărat, (Pobresito sono io!, vorba lui Th. Mann din Mario şi vrăjitorul) punînd totul la bătaie, viaţa, munca, talentul, onoarea etc, pe cînd ei au dat totul la spate, zi de zi, și la o adică nu apar în ţesătura textuală decît întîmplător, dacă nevoile construcţiei romaneşti au impus asta.

Apoi citesc interviul lui Mircea H.S., spune că ei au continuat suprarealismul, dicteul automat, precum Urmuz îşi scria textile ca să-şi amuze surorile; nimic din realitatea “lor” (socialistă) nu veţi găsi în textele noastre, altfel spus: ei au improvizat, au fantazat. Nici o corespondenţă cu fapte şi persoane reale! Complet invers decât ce-am scris eu. Numai imaginar! Acum chiar, avea de transcris nişte benzi de magnetofon, probabil că toată noaptea elucubrează şi a doua zi transcrie. Şi i se pare că în privinţa operei lui lucrurile nu se vor aşeza decît peste încă 50 de ani. Şi încheie: Am încălecat pe-o căpşună / Şi v-am spus o mare minciună. Ăsta zic şi eu, un adevărat artist, care nu ascultă decît vocea lui interioară.

 Va urma

Fotografii... florile Lidiei...