joi, 12 februarie 2015

Scriitorul zilei: Banu Rădulescu

ilazu.blogspot.com/2011/12/scriitorul-zilei-banu-adulescu-poezii.html

Poezia zilei

Ion Lazu: O pagină de jurnal, 2006

3 02. Pe 1 februarie, seara, telefon de la C., după ce vorbise cu Lidia – îmi propune să vin redactor la Viaţa Românească. Accept.
La ora 17:00 la lansarea Adam Puslojic, în mare vervă. La plecare îi dau o carte cu autograf lui Eugen Simion şi îi spun: V-am trimis o scrisoare acum o săptămînă. Zice: Da, şi pleacă. Lidia, foarte bucuroasă de oferta lui Caius. Iar eu simt o nervozitate. Şi sentimentul că va fi ultimul meu serviciu. Ceea ce nu am simţit cînd am ieşit la pensie. O simt acum.
Pe unii îi menajezi la nesfîrşit, altora însă simţi nevoia să le spui în faţă tot ce pretinzi de la ei. Vlad Neagoe.
Observăm la convivi diverse defecte, însă abia în cazul prietenilor ele capătă proporţii scandaloase. De supărare că ne-am înșelat grav, sau de teama consecinţelor asupra noastră?
5 februarie. Nu mă pot abţine să nu citez un pasaj din Luceafărul nr. 4, Ioan Suciu, Fariseii culturii de ieri şi de azi: “Într-o emisiune a lui Mircea Micu de pe DDtv, invitat fiind Ion Coja, discuţia a alunecat spre vechea temă că ne fură ungurii Ardealul, că noi suntem cinstiţi şi buni, iar relele vin întotdeauna de la alţii; între timp a intervenit la telefon un anume Stoica. I s-a adresat lui M.M.: - Mirciulică! - Da! - Băi Mirciulică, ţi-aminteşti cînd veneaţi voi la mine pentru pui şi alte alea? - Nu! Adică da. Adică cine spuneţi că sunteţi? - Hai, măi Mirciulică, nu-ţi mai aminteşti cînd veneaţi la fermă la noi pe timpuri, la Viorel Chiriţă, directorul combinatului? Micu spune: - A, păi zii aşa, da, cînd veneam noi la Crevedia, cu Vadim Tudor, cu Eugen Barbu, cu Sabin Bălaşa, să luăm pui, contra cost! - Alooo, ce cost, să fim serioşi… - Na, că s-a întrerupt! Dar în telefon, acelaşi Stoica tot spunea: - Da, s-a întrerupt, că n-aţi mai venit de cînd e cu plată… Mircea intervine: - Uite, domnule Coja, ce păcat, atunci cînd să vorbeşti cu prieteni vechi mereu se întrerupe legătura telefonică şi nu se mai poate discuta… - Dar se aude foarte bine! spune domnul Coja. Chiar dacă s-ar putea mai puţine telefoane de-astea în emisiune, că eu n-am apucat să spun mai nimic despre Tăriceanu, care se duce foarte des la Budapesta, pentru complotul… Fu întrerupt de vocea de la telefon: - Şi venea şi Fănuş Neagu, şi Claudiu Tănăsescu şi mîncau şi beau şi luau şi la sacoşă… - Alo! Cine eşti, domnule? Contra cost! - Ce cost, Mirciulică, să fim serioşi! Păi era pe vremea cealaltă! Nu plătea nimeni nimic, ce eram proşti?! - Domnule, allo, te rog să termini, nu te cunosc! Ion Coja spune nervos: - Dar nu mai răspunde, dragă, nu poţi să vorbeşti cu regia să întrerupă telefonul? - Mirciulică, pa, să trăieşti, am închis eu, păcat că nu mai vrei să vorbim de timpurile bune! spuse Stoica în telefon.”
Tare mi-ar plăcea să-i citesc acest pasaj dlui General…
Va urma


Fotografii de iarnă...