marți, 3 februarie 2015

Scriitorul zilei: Ioan Flora


ilazu.blogspot.com/2011/12/scriitotul-zilei-ioan-flora-poezii.html


Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

2 februarie, continuare: Vezi atîţi foști militanţi ai comunismului naţional care acum scot fără excepţie reviste religioase. Militanţi în continuare, mereu pe teme mănoase, oficiale.
Tot ce scriau ariviştii era spre publicare - şi se chiar publica, tot ce scriam noi era pentru sertar – şi doar arareori ajungea la tipar…
Ce poate să iasă bun cînd una gândești/simţi şi alta scrii?
Toate căile omeneşti sunt valabile, omologabile, dacă sunt căile omeniei. Ale demnității, adică.
Poate nu e întîmplător ci plin de semnificaţie aspectul acesta: din Apus am adus mai întîi pungi, apoi am început să fabricăm şi noi şi le înşfăcau sovieticii veniţi în vizită. (S-au făcut averi din vânzarea de pungi de plastic.). Societatea de consum produce de toate, dar în primul rînd produce multe ambalaje.
„Omul, ce mîndru sună acest nume!” Omul ridicat de Gorki la nivelul/ în locul lui Dumnezeu. S-a văzut unde a dus asta…
M.C. a citit vreo 3 pagini din Jurnalul meu şi a exclamat: „Mare boierie! Asta va fi opera vieţii tale…”
Unchiu Mihail ar fi putut să-mi fie mentor, să-mi explice că socialismul este o mascaradă, o fundătură. Ce-i drept, am avut cîteva discuţii şi apoi s-a temut, s-a dat de-o parte. Propaganda delirantă făcuse ravagii în…lipsa mea de cunoştinţe filosofice, sociologice, istorice, politice. Fost ofițer în armata regală, ajuns prizonier la nemți, apoi deținut politic vreme de 3 ani și jumătate, rebutat social, neîncadrabil în câmpul muncii, s-a strecurat cum a putut. Scopul unchului M. era să ajungă la pensie fără probleme pentru el și pentru familia noastră de venetici. „Salut voios de pioner!”, aşa i se spunea la Semănătoarea. Probabil o spusese la încept în autoironie, dar a sfîrşit prin a i se potrivi.
După o anumită perioadă în care lumea aspira spre bunăstare şi civilizaţie, imediat după demembrie, acum a cîrmit-o spre sălbăticie, din nou. Democraţie de chermeză, televiziune de divertisment şi viață de consumism.
Va urma


Poezia zilei: Ioan Flora
Memoria asasină

Treceam liniștit strada, cu ochii ațintiți in față
respiram din plin, respiram nevăzut,
mă inclinam până la pământ in fața marmoreenelor statui,
rânind cu palma, cu limba,
scârna de vrăbii de pe trunchiurile lor eterne și fragile.
Mergeam drept inainteși nici gând să mă intunec
ori să inghit in sec,
nici când că aș putea cădea
obosit la pat, de atâtea perspective luminoase,
când, deodată, tu răsăriș
i in cale-mi in chip de pajură,
cu o gură imensă in loc de trup,
cu ochii străvezii in loc de cuvinte,
acționând in numele unei viziuni magnifice și amețitoare
a viitorului,
in dauna unei mirifice imagini a tărâmului de dincolo.
Mergeam, strivit de aer, inainte și deodată simții o nebănuită incrâncenare a cărnii impotriva oaselor, a pământului impotriva privirii, a sângelui impotriva gândului, a privirii impotriva căderii stelelor.
Nu mai asmuteam cainii la luna si nu mai treceam
linistit strada.
Atarna un fel de nor violet deasupra orasului,
se facuse seara, plouase intre timp,
piata si strazile din jur erau dogoratoare si pe mai departe,
oasele mele se infipsesera unele in altele,
incat puteau servi drept schele metalice,
drept rampă de lansare și punct de reper, la o adică.
Nu mai visam camasi si oameni in flacari,
nici mantii inveninate,
nici ruguri, nici labirinturi.
Mergeam drept inainte, cu privirea atintita spre cate un copac
razletit prin camp
si era de parca tu nici nu mi-ai fi rasarit in cale.
Ea nu-i nici vultur, nici castor, nici cainele marii,
ea nu-i nici batlan, nici uliu, nici cotofana,
nici inorog,
nici nevastuica,
nici caprioara de 
Arabia;
ea nu-i nici dropie, nici camila cu doua picioare,
nici strut cu aripi si pene,
nici porumbel si nici catelul pamantului;
ea se misca anevoie printre munti miscatori,
prin campii nestatornice ca niste plauri si fiind
o idee doar
de pasare camilita si de cpmila pasarita in acelasi timp,
vantul desertului n-o poate salta
de-un cot de la pamant.
Ea-i pasare de apa si peste de aer totodata, prinzandu-se
in navoade ca scrumbiile albastre.
Ei se pot atribui
cap de hartie si creieri de arama,
si coarne, spre a putea fi mai usor prinsa in plasa.
Ea-i oarecum ignorata
cand e vorba de categoriile loghicesti,
ea-i alcatuita din pene si copite
si mai ales din aripi sfrijite si nu figureaza
in nici un bestiar, de la egipteni incoace.
Ea rade si nu rade,
dar de zburat sigur nu zboara, astfel incat
ar fi impropriu sa-i zicem ptinon, sau hof, sau tair.
Si totusi:
"Orice dihanie cu doua picioare, cu pene si ouatoare
este pasare.
Strutocamila este cu doua picioare, cu pene si ouatoare.
Slrutocamila este un soi de pasare, deci.
Pasare este 
Strutocamila, dihania aceasta,
Strutocamila este pasare.
Pasarea se oua, ouale sunt ale pasarii. 
Strutul se oua, oua are strutul. 
Pasare este, deci, strutul.
Pasarea are pene.
Strutocamila are pene.
lata, deci, ca 
Strutocamila este pasare."
Ea nu-i si nu-i si nu-i nici nevastuica, nici batlan,
nici dropie, nici strut, nici camila,
ea fiind o idee doar de pasare camilita,
o idee de camila pasarita,
de trestie pe malul marii cu o suta de varfuri,
intunecand soarele si partea trupului cea roditoare