Scriitorul zilei: Nicolae Breban
Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006
18 ianarie. Aseară, descurajat, îi dau telefon lui Ioan Lăcustă, cu care mă văzusem pe Calea Victoriei înainte să ajung la Luceafărul. Că am făcut treabă serioasă cu Veneticii mei, aşa trebuie scris. Că o să vorbească la Radio despre cartea mea. Că iar se leagă unii de Eminescu. Iar Ţone vrea să scoată o carte cu versurile porno ale Poetului. Zic: Şi ce-i cu asta?! N-au scos şi Argoticele lui Nichita? La telefon îi spun că nu m-am găsit în Dicţionarul Academiei. Ce ar trebui să facă scriitorul român de o anumită ținută ca totuşi să nu fie ignorat la nesfîrşit? Sunt în dicţionarele lui Iorgulescu şi Marian Popa… Înţeleg să nu fii în viziunea cuiva care scoate o istorie a literaturii, dacă nu intri în vederile lui şi pace! Dar aici e vorba de un instrument de informare şi de lucru, etc. Se miră, îi pare rău: dar nu cumva totuşi sunteţi? Domnule, după revista La zi la Indice urmezi dumneata: Lăcustă. Aici îmi era locul, nu? I-am dat lui Eugen Simion Veneticii, cu dedicație. Nu-i pretind să mă citească, dacă nu m-a citit până acum, dar se putea uita pe pagina 2 şi, constatînd că sunt un autor cu 15 cărţi, dintre care 7 romane, putea să transmită vreunui colaborator să mă aibă în atenţie. De acord, zice. Or fi destule greşeli şi omisiuni. Da, zic, articolul despre Murgeanu e scris de Nicolae Iliescu, dar la lista autorilor acesta lipseşte…Asta e lucrare academică? Îl întreb dacă i-am dat ultima carte, Sălbaticul. I se pare că i-am dat-o pe penultima. Deci nu are Veneticii? Nu poate să-mi spună, are cărţile pe-aici… De unde deduc că nici omul meu nu mi-a citit, încă, romanul-romanele…Probabil m-a lăudat de complezență, din laudele prietenului său Costi Stan… Mă bătea gîndul să-i dau şi celelalte cărţi, poate scrie ceva mai substanţial. Căci MMM a citit în pripă, pentru lansare, iar apoi a dat acel text nedigerat la V. Rom., ieşind o cronică alandala, fără nici o formulare peremptorie. Ce să mai speri? Îmi spunea Tupan, cu mare amărăciune: Tinerii nu vor să ne citească… Pusese Sălbaticul, dat pe loc cu autograf, într-un şir lung de cărţi întoarse cu cotorul în sus (ca să ocupe spațiu mai puțin pe masă) şi pe care probabil intenţionează să le propună celor care scriu cronici. Promite să-i dea coperta în revistă. E revoltat că în frunte se află tot marii lăudători ai lui Ceauşescu. Zic: Domnule, eu n-am scris nici un singur articol în presa comunistă… Mă uit prin ultimul număr al Luceafărului: supravieţuiri…, nimic de primă linie… Iar amicul C., cu rubrici în 4 reviste, scrie, scrie la nesfîrşit.
Poezia zilei, Aura Christi
Ia cu tine urletul
Mai e puțin și va veni neapărat
din catacombele indiferente
renunță la tot ce e lest, maculat,
la clipele ce se zvârcolesc ca tritonii pe uscat
fără să lase în suflarea ta memorabile amprente.
Uită glasul pe lucruri, pe fețe, lasă moștenire linistea ucigatoare si numaidecat cuvintele, senine cimitire pentru invizibilii soli ai divinitatii.
Gesturile moi, trezirile din iubire, lasa-le apanaj diminetii.
Ia cu tine urletul de fiara transformat in entropia estetica a singuratatii;
scoate la pascut in casa din intuneric lupii tacerii, umbrele serii, ecoul frigului de micime intaratat; pune-ti mare
batrana sub cap, inserarea asterne-o sub pleoape
si cauta soarele mirarii deghizat ca si cum l-ai gasit de mult, ca si cum momentul acela care va veni neaparat - a trecut.
Amanarea genezei
Nu.
Nu e nici o iesire.
Memoria
imi pune capcane intr-un peisaj senzual.
Vanatori de elita.
Festin al singuratatii de lup.
Sunt un om singur.
Cad singura in golul de sticla, abrupt.
Din caderile mele, oho, ma infrupt.
Paznic dumnezeiesc.
Singura ma iau in brate
si ma aduc ii. zona ostila, scortoasa, a constiintei de
Sine, peste noua mari si noua tari.
La locul meu.
In mine. ingerii negrii ma recunosc dupa semnele vechi.
Nu ma ajuta
Dumnezeul.
Nu ma ajuta nimeni.
Caut cuvinte care sa taie in carnea mea vie.
Caut cuvinte care sa-mi spanzure
singuratatile de cer.
Mint cu nerusinare.
Ma joc ca un handicapat
ostracizat cu ele, facandu-mi cu o nepasare de guster
curaj mie.
Si merg fara somn spre cina de taina
la care o ofranda ma cer.
Sunt flamand de moarte.
M-as infrupta din mine, din rezidurile de sacru - profanat,
rascolit, infrigurat.
Trebuie ca exista cateva oglinzi
in care nu m-am privit.
Si cosmarul dupa care va incepe declinul.
Stiu: soarele cu dinti din scafarlia mea
va trebui indurat.
Nu sunt sigura ca voi fi in stare lumina sa mi-o suport.
Sunt prea slaba, prea neimportanta
in proslavitul scancet universal.
Dar in mine il port ca pe-un orfan care
nu vrea sa se nasca mort si care-si amana iesirea din barlogul primordial, repetand dulce-amar:
NU.
Nu poate fi in zadar. in zadar
ilazu.blogspot.com/2011/11/ion-lazu-o-excursie-in-buila.html
Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006
18 ianarie. Aseară, descurajat, îi dau telefon lui Ioan Lăcustă, cu care mă văzusem pe Calea Victoriei înainte să ajung la Luceafărul. Că am făcut treabă serioasă cu Veneticii mei, aşa trebuie scris. Că o să vorbească la Radio despre cartea mea. Că iar se leagă unii de Eminescu. Iar Ţone vrea să scoată o carte cu versurile porno ale Poetului. Zic: Şi ce-i cu asta?! N-au scos şi Argoticele lui Nichita? La telefon îi spun că nu m-am găsit în Dicţionarul Academiei. Ce ar trebui să facă scriitorul român de o anumită ținută ca totuşi să nu fie ignorat la nesfîrşit? Sunt în dicţionarele lui Iorgulescu şi Marian Popa… Înţeleg să nu fii în viziunea cuiva care scoate o istorie a literaturii, dacă nu intri în vederile lui şi pace! Dar aici e vorba de un instrument de informare şi de lucru, etc. Se miră, îi pare rău: dar nu cumva totuşi sunteţi? Domnule, după revista La zi la Indice urmezi dumneata: Lăcustă. Aici îmi era locul, nu? I-am dat lui Eugen Simion Veneticii, cu dedicație. Nu-i pretind să mă citească, dacă nu m-a citit până acum, dar se putea uita pe pagina 2 şi, constatînd că sunt un autor cu 15 cărţi, dintre care 7 romane, putea să transmită vreunui colaborator să mă aibă în atenţie. De acord, zice. Or fi destule greşeli şi omisiuni. Da, zic, articolul despre Murgeanu e scris de Nicolae Iliescu, dar la lista autorilor acesta lipseşte…Asta e lucrare academică? Îl întreb dacă i-am dat ultima carte, Sălbaticul. I se pare că i-am dat-o pe penultima. Deci nu are Veneticii? Nu poate să-mi spună, are cărţile pe-aici… De unde deduc că nici omul meu nu mi-a citit, încă, romanul-romanele…Probabil m-a lăudat de complezență, din laudele prietenului său Costi Stan… Mă bătea gîndul să-i dau şi celelalte cărţi, poate scrie ceva mai substanţial. Căci MMM a citit în pripă, pentru lansare, iar apoi a dat acel text nedigerat la V. Rom., ieşind o cronică alandala, fără nici o formulare peremptorie. Ce să mai speri? Îmi spunea Tupan, cu mare amărăciune: Tinerii nu vor să ne citească… Pusese Sălbaticul, dat pe loc cu autograf, într-un şir lung de cărţi întoarse cu cotorul în sus (ca să ocupe spațiu mai puțin pe masă) şi pe care probabil intenţionează să le propună celor care scriu cronici. Promite să-i dea coperta în revistă. E revoltat că în frunte se află tot marii lăudători ai lui Ceauşescu. Zic: Domnule, eu n-am scris nici un singur articol în presa comunistă… Mă uit prin ultimul număr al Luceafărului: supravieţuiri…, nimic de primă linie… Iar amicul C., cu rubrici în 4 reviste, scrie, scrie la nesfîrşit.
Normal ar fi să scriu ceva la vreuna dintre reviste.
Să-l somez măcar pe E.S. să-şi asume răspunderea. Să-i spun că i-am dat V., că
despre această carte au apărut cronici la următoarele reviste:..., dar și la
radio, la TV, cartea/cărţile se află la Bibl. Acad, la Bibl. Centrală de stat.
Zădărnicie, numele tău este Academia română!
Va urma
Poezia zilei. Rodian Drăgoi, n. 1 februarie 1951
*
Viaţa mea e o căţea credincioasă
"Opeşte-te"
mi se strigă în toate limbile pământului,
dar eu nu mă opresc nici o clipă
mi se strigă în toate limbile pământului,
dar eu nu mă opresc nici o clipă
am acasă un poem care plânge
şi mă aşteaptă
şi mă aşteaptă
"dar tu nu mai ai casă
dar tu nimic nu mai ai
numai numele ţi-a mai rămas"
dar tu nimic nu mai ai
numai numele ţi-a mai rămas"
îmi ascund numele
sub cămaşa mea zdrenţuită
şi alerg mai departe
sub cămaşa mea zdrenţuită
şi alerg mai departe
şi după mine
viaţa ca o căţea credincioasă.
viaţa ca o căţea credincioasă.
*
Mi-au promis că vor veni în dimineaţa aceea
Mi-au promis că vor veni în dimineaţa aceea
nu au venit
doar ei mă puteau ajuta
aşa că am continuat cu disperare să-i aştept
zilele şi nopţile treceau fără ca ei să apară
fără ca eu să pun geană pe geană
după vreo lună de aşteptare
somnul m-a doborât
nu au venit
doar ei mă puteau ajuta
aşa că am continuat cu disperare să-i aştept
zilele şi nopţile treceau fără ca ei să apară
fără ca eu să pun geană pe geană
după vreo lună de aşteptare
somnul m-a doborât
Dumnezeule taman atunci
au venit m-au zgâlţâit au turnat apă rece pe mine
degeaba lăsaţi-l în pace
e limpede că nu are nevoie de noi
a zis cel mai bătrân dintre ei
şi au plecat supăraţi
au venit m-au zgâlţâit au turnat apă rece pe mine
degeaba lăsaţi-l în pace
e limpede că nu are nevoie de noi
a zis cel mai bătrân dintre ei
şi au plecat supăraţi
They promised me they’d come in that morning
They promised me they’d come in that morning
but they wouldn’t
only they could help me
so I kept on to wait for them in despair
but they wouldn’t
only they could help me
so I kept on to wait for them in despair
days and nights were passing by without they to appear
without I could fall asleep
after a month of waiting
sleep defeated me
without I could fall asleep
after a month of waiting
sleep defeated me
Good Heavens just then
they came shaked me flushed me with cold water
it’s all for nothing leave him alone
it is quite obvious he needn’t us
said the eldest of them
and they went away angrily
they came shaked me flushed me with cold water
it’s all for nothing leave him alone
it is quite obvious he needn’t us
said the eldest of them
and they went away angrily
Pe strada Reşiţa
În costumul meu negru
puţin uzat pe la mâneci
puţin uzat pe la mâneci
mă întorc de la înmormântarea
unui prieten
unui prieten
abia îmi mai târăsc picioarele prin aerul obosit
de pe strada Reşiţa
de pe strada Reşiţa
plouă
gura mi se umple de întuneric şi nici măcar
nu ştiu în ce zi suntem
gura mi se umple de întuneric şi nici măcar
nu ştiu în ce zi suntem
cineva a închis
calendarul într-un arici
calendarul într-un arici
In Reşiţa street
In my black suit
a little worn-out at the sleeves
a little worn-out at the sleeves
I come back from the funeral
of a friend
of a friend
I hardly drag along my feet through the tired air
of Reşiţa street
of Reşiţa street
it rains
my mouth is filled up by darkness and
I don’t know what day is today either
my mouth is filled up by darkness and
I don’t know what day is today either
somebody locked
the calendar into a hedgehog
the calendar into a hedgehog
Mâinile poetului s-au amestecat cu mâinile nenăscutului
Mâinile poetului s-au amestecat cu mâinile nenăscutului
şi cu mâinile mortului
şi cu mâinile mortului
cu mâinile copilului
şi cu mâinile bătrînului
şi cu mâinile bătrînului
cu mâinile soldatului
şi cu mâinile generalului
şi cu mâinile generalului
cu mâinile judecătorului
şi cu mâinile criminalului
şi cu mâinile criminalului
acum poetul cu disperare îşi caută mâinile
dacă va greşi
cu mâna cui va scrie poetul de acum înainte ?
cu mâna cui va scrie poetul de acum înainte ?
The poet’s hands mingled with the unborn’s hands
The poet’s hands mingled with the unborn’s hands
and with the dead’s hands
and with the dead’s hands
with the child’s hands
and with the old man’s hands
and with the old man’s hands
with the soldier’s hands
and with the general’s hands
and with the general’s hands
with the judge’s hands
and with the killer’s hands
and with the killer’s hands
now the poet is desperately seeking for his hands
if he’ll fail
whose hand will he write from now on with?
whose hand will he write from now on with?
Translated by Victoria Milescu
(poezii preluate de pe internet)
Ia cu tine urletul
Mai e puțin și va veni neapărat
din catacombele indiferente
renunță la tot ce e lest, maculat,
la clipele ce se zvârcolesc ca tritonii pe uscat
fără să lase în suflarea ta memorabile amprente.
Uită glasul pe lucruri, pe fețe, lasă moștenire linistea ucigatoare si numaidecat cuvintele, senine cimitire pentru invizibilii soli ai divinitatii.
Gesturile moi, trezirile din iubire, lasa-le apanaj diminetii.
Ia cu tine urletul de fiara transformat in entropia estetica a singuratatii;
scoate la pascut in casa din intuneric lupii tacerii, umbrele serii, ecoul frigului de micime intaratat; pune-ti mare
batrana sub cap, inserarea asterne-o sub pleoape
si cauta soarele mirarii deghizat ca si cum l-ai gasit de mult, ca si cum momentul acela care va veni neaparat - a trecut.
Amanarea genezei
Nu.
Nu e nici o iesire.
Memoria
imi pune capcane intr-un peisaj senzual.
Vanatori de elita.
Festin al singuratatii de lup.
Sunt un om singur.
Cad singura in golul de sticla, abrupt.
Din caderile mele, oho, ma infrupt.
Paznic dumnezeiesc.
Singura ma iau in brate
si ma aduc ii. zona ostila, scortoasa, a constiintei de
Sine, peste noua mari si noua tari.
La locul meu.
In mine. ingerii negrii ma recunosc dupa semnele vechi.
Nu ma ajuta
Dumnezeul.
Nu ma ajuta nimeni.
Caut cuvinte care sa taie in carnea mea vie.
Caut cuvinte care sa-mi spanzure
singuratatile de cer.
Mint cu nerusinare.
Ma joc ca un handicapat
ostracizat cu ele, facandu-mi cu o nepasare de guster
curaj mie.
Si merg fara somn spre cina de taina
la care o ofranda ma cer.
Sunt flamand de moarte.
M-as infrupta din mine, din rezidurile de sacru - profanat,
rascolit, infrigurat.
Trebuie ca exista cateva oglinzi
in care nu m-am privit.
Si cosmarul dupa care va incepe declinul.
Stiu: soarele cu dinti din scafarlia mea
va trebui indurat.
Nu sunt sigura ca voi fi in stare lumina sa mi-o suport.
Sunt prea slaba, prea neimportanta
in proslavitul scancet universal.
Dar in mine il port ca pe-un orfan care
nu vrea sa se nasca mort si care-si amana iesirea din barlogul primordial, repetand dulce-amar:
NU.
Nu poate fi in zadar. in zadar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu