Scriitorul zilei, 20 decembrie: Magda Ursache, n. 20 dec. 1943

          

       

  

Bucureşteancă prin naştere, fiica unui avocat Alexandru Marinescu, face liceul B. P. Hasdeu din Buzău, cu bacalaureat în 1961; între 1962-1967 urmează Filologia la Universitatea din Iaşi, absolvită cu diplomă de merit, devenind apoi redactor la revista Cronica, până în 1975, când i se înscenează o "greşeală de tipar", fiind destituită din redacţie şi pierzând dreptul de semnătură, până în 1990. În cei 15 ani de interdicţie a lucrat 8 ani ca asistent la Filologia din Iaşi, apoi scurt timp la Secţia din Iaşi a Institutului de Istorie literară, Lingvistică şi Folclor.

Debutase publicistic în Cronica, 1968, cu o recenzie la volumul Rod, de Cezar Ivănescu, iar editorial  în 1973 cu A patra dimensiune. Eseuri despre poezia contemporană. Scria despre lirica unor A. E. Baconski, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu şi alţii. După Decembrie 1989 a început să publice romane, cărţi de eseuri, culegeri de cronici literare, de publicistică, totodată colaborând cu etnograful şi istoricul literar Petru Ursache (a cărei soţie este) la volume de exegeză privind cultura românească. O notă specială au romanele "cu cheie" ale Magdei Ursache, scrise într-o formulă postmodernă, combinaţie de ficţiune, de eseu, comentarii, jurnal, rememorare, pamflet etc, totuşi punând la lucru mai mult decât o formulă a postmodernităţii, anume o reţetă personală, prin care autoarea îşi valorizează neobişnuita-i înzestrare scriitoricească, dar şi verva intelectuală, dispoziţia ludică, stilul delectabil etc. Sunt datele curente despre Magda Ursache, accesibile acum şi pe Google. Nu stăruim acum, o vom face cu altă ocazie, miza fiind ieşită din comun.

Totuşi, pentru că în mod indubitabil (dacă nu cumva unanim acceptat) autoarea este considerată cel mai combativ condei al acestor ani (indiferent de vârstă, sex, filială, bisericuţă etc), un temperament bătăios ("Magda, fii bărbată!"), mergând cu dezvăluirile şi desfiinţările până în pânzele albe, nu mă pot abţine să mă întreb: Cum ajunse Iaşul / Să-şi găsească Naşul? (Pentru că nu-mi amintesc vreun alt caz în care scriitorimea unei urbe, dar şi universitarii, gazetarii, editorii, intelectualii "toată floarea cea vestită..." să fi fost în aşa măsură "scuturaţi"-purecaţi-deratizaţi, până le-au căzut de pe chip absolut toate măştile, prefăcătoriile, lucrăturile, uneltirile etc?! ). Poate că "dulcele târg" va fi început să aibă "o problemă" chiar din clipa în care i s-a înscenat Magdei Ursache "greşeala" care a adus după sine demiterea, luarea dreptului de semnătură. Deşi premize neliniştitoare vor fi existat şi până atunci: Să faci liceul la Buzău, de unde au pornit atâtea mari personalităţi ale culturii noastre... Să termini facultatea cu diplomă de merit...  femeie fiind, o domnişoară, o ingenuă..., ca dintru început, la locul de muncă şi în viaţa literară a cetăţii să ignori ierarhiile, convenienţele, să nu faci pasul înapoi în faţa autorităţii constituite, omologate; să nu le dai nicio şansă lor, Bărbaţilor puternici ai vremii, pe motive de "eu ştiu mai bine!", "eu am parcurs la rând tomurile Bibliotecii...". Apoi, zic eu, toate astea seamănă a sfidare, a afront, nu? A "zacherlină" (G. Topârceanu). Cine te crezi dumneata, "stimată doamnă domnişoară"?, vorba lui Nichita. Vrei să "răstorni căruţa cu mere?", ca să-l cităm şi pe clasicul englez.  Pentru securişti, pentru sicofanţii universitari ori gazetari improvizaţi ori activişti culturali, ori toate la un loc, a fost o bagatelă să o înlăture pe Magda Ursache de la revistă. De la catedră... Mai oricine ar fi tras concluzii oportune, după lovituri atât de profesionist aplicate, eficiente etc... (Te trezeşti din pumni, arunci prosopul etc). Nu însă şi Magda Ursache! Cei 15 ani de înlăturare din publicistică, în loc să devină un handicap de nesurmontat, o descalificare pe viaţă, s-au transformat - prin lecturi intense, incredibile -, în marele atuu al Magdei U., constituită de la an la an într-o bombă cu ceas. Şi, cum-necum, ceasul acela a şi venit. Universitatea care ucide, iată o privire din interior, neiertătoare, demitizantă, asupra intelectualilor universitari de carton care se instalaseră doctoral-academic la Al. I Cuza. Cine ar fi putut pune în pagină, cu mai mare acurateţe, intrigăriile securistice, coalizarea nonvalorilor, "înscenările" care aveau să ducă la marginalizarea (la moartea...), unui cercetător destoinic, dedicat muncii sale? Alte dezvăluiri - alte demascări cu mijloacele stilistice magistrale privind lucrăturile "organelor", în volumul din 2000, cum nu se poate mai bine intitulat: Strigă acum..., zicere preluată din Cartea lui Iov, şi care frază se continuă în text astfel: "...dacă se va găsi cineva care să te audă!"...

Odată perfectată în toate articulaţiile sale imbatabile (precum la vreme de război tancurile T34), formula romanescă a autoarei este pusă la lucru în Conversaţie pe Titanic, 2001. Însă pare evident pentru cine cunoaşte măcar fragmentar activitatea publicistică a Magdei Ursache că nici măcar această formulă nu-i oferă auroarei suficient spaţiu strategic pentru marile-i manevre, pentru a spune câte are de spus despre fauna intelighenţiei iaşiote în speţă -, un bestiar de securişti reciclaţi, mutaţi fără jenă, cu imens tupeu, în noile combinaţii din pseudo-democraţia ce s-a instalat prin dislocarea Dictaturii. O conştiinţă trează, un spirit lucid, oripilat de mucavalele pseudoliberale, nu poate decât să se indigneze de relele alcătuiri, să se revolte fără margini în faţa celor decişi că "la vremuri noi tot noi!" - , acest Rău de România, 2003...

Nici o mirare că se teme o lume să nu stârnească fulgerele acestei Zeus tonans al publicisticii contemporane.  În mod firesc, Magda Ursache îşi îndreaptă preferinţele spre un Paul Goma, spre Gheorghe Grigurcu, spre Luca Piţu, spre DRP, Radu Mareş, Leonard Gavriliu, Cassian Maria Spiridon, Radu Ulmeanu, Vasile Andru, iar dintre cei ce ne-au părăsit, spre Tudor Arghezi, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Ioanid Romanescu . după cum reiese din materia volumului Vieţi de cărţari contimporani, 2012. Altfel spus, chiar cu vorbele autoarei: "Micul ei eroism... într-o lume de prostcrescuţi" (Bursa de iluzii, p. 85).

LA MULŢI ANI, MAGDA URSACHE !!! Cu sănătate, putere de muncă, inspiraţie, cu Bărbăţie şi Credinţă spre a combate pe linia întâi a frontului literelor române! Lazu

P.S. Fragmente din "Vieţile cărţarilor contimporani după Magda U" au fost postate, cu acordul autoarei, pe acest blog,  la începutul verii acestui an. I.L.

Opera literară:  • A patra dimensiune, Iaşi, 1973;• Universitatea care ucide, Iaşi, 1995;• Astă vară n-a fost vară..., Iaşi, 1996;• Strigă acum..., Iaşi, 2000;• Conversaţie pe Titanic, Iaşi, 2001;• Rău de România, Iaşi, 2003;• Bursa de iluzii, 2005. Ediţii, antologii:  • Magda Isanos, Poezii, postfaţa editorului, Bucureşti, 1974;• Mircea Eliade, Meşterul Manole. Studii de etnologie şi mitologie, introducere de Petru Ursache, Iaşi, 1992 (în colaborare cu Petru Ursache), Arta de a muri, prefaţă de Petru Ursache, Iaşi, 1993 (în colaborare cu Petru Ursache);• Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului, prefaţă de Dumitru Stăniloae, postfaţă de Petru Ursache, Iaşi, 1994 (în colaborare cu Petru Ursache), Puncte cardinale în haos, prefaţă de Petru Ursache, Iaşi, 1996 (în colaborare cu Petru Ursache);• Poezia creştină românească, postfaţă de Petru Ursache, Iaşi, 1996 (în colaborare cu Petru Ursache);• Mihai Eminescu, Doina, introducere de Petru Ursache, Iaşi, 2000 (în colaborare cu Petru Ursache), Luceafărul, introducere de Petru Ursache, Iaşi, 2001 (în colaborare cu Petru Ursache). Publicistică:• Bolile spiritului critic. Eseuri atipice, Ploieşti, 2006;• Pe muchie de hârtie, Bucureşti, 2007;• Să citiţi bine!, 2010; Vieţile cărţarilor contimporani, după Magda.U., 2012

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Magda_Ursache

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Magda_Ursache

Alţi scriitori:

Constantin Mille, n. 1861

Al. Căprariu, n.  1929

Daniel Drăgan, n. 1935

N. Cartojan n. 4 decembrie 1883 - d. 20 dec. 1944

Ioan Flora, n. 20 decembrie 1950 - d. 3 februarie 2005.

Mihail Sorbul, m. 1966

Poezia zilei: 

Daniel Drăgan, n. 20 decembrie  1935 

Hohote mari auzind 

Tânăra femeie nu exista decât în zile cu sot,
rupea macaroane deasupra oalei cu supă
si macaroanele trozneau ca sentimentele
vreascuri călcate-n picioare.

De ce râzi?
Intreba el hohote mari auzind.

Nicăieri nu se mai afla pentru el
o altă oală cu supă.
Nicăieri nu se mai afla pentru ea
o altă oală cu supă.

La zid

Se făcea că fixam în pioneze
inimile noastre puse la zid,
apoi luam distanţa regelmentară
atenţi să nu ne prăbuşim cu plutonul în vid.

Puneam arma la ochi,
cine-ar mai putea să ne mintă?

Suntem gata, suntem gata cu toti
să tragem la ţintă!

 Umbra

Cuvintele au umbră
ca pietrele de hotar
ca arborii si viţa de vie
ca adevărul
dincolo de care

e incă ceva.

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ Î.P.S. DANIEL, PATRIARHUL ROMÂNIEI, 

DIN PARTEA CONGRESULUI  ROMÂNO-AMERICAN DIN CALIFORNIA

Decembrie 10, 2014, California, SUA

În atenţia                                                                                                                 

Înalt Prea Fericitului Patriarh DANIEL al României.

Prea Fericite Părinte Patriarh Daniel,

Vă adresăm această scrisoare deschisă, din partea congresului româno-american din California, Statele Unite ale Americii, în dorinţa de a putea înlesni un dialog între românii creştini ortodocşi în exil în America, cei mai numeroşi din lume, şi conducerea bisericii din România, cu privire la aspiraţiile creştine (ortodoxe) şi sociale din România de astăzi, afectată de evenimentele de după cel de-al doilea război mondial, precum şi cu privire la educarea generaţiilor viitoare, îndreptăţite la îndrumare şi pregătire la nivel instituţional, adecvate nevoilor renaşterii identităţii naţionale.

Statul Român, pe de o parte, ne oferă instituţiile de învăţământ necesare existenţei şi dezvoltării profesionale. Biserica, pe de altă parte, ca o şcoală de etică seculară, ne învaţă implicit “cele zece porunci”, precum şi demnitatea, cumpătarea, respectul omului pentru om, valoarea spiritualităţii. Aceste două foruri au cooperat cu succes în trecut şi ar fi de dorit să coopereze şi în viitor.

În istoria neamului românesc, biserica a condus destinele lui alături de Domnitorii noştri. Suntem singurul popor din Europa, autentic European şi născut creştin, din Dacii monoteişti, ale căror gene şi cromozomi continuăm să le avem în proporţie de 80%. De asemenea vorbim limba lor protolatină din care s-a născut limba latină vorbită în Imperiul Roman.

Dorim să evocăm dreptul universal la “existenţa” noastră ca “neam”, precum şi la salvarea moştenirii specificului “creştin”. Vor fi unii care ne vor acuza că vrem să facem politică. Acestor nihilişti, camuflati în arbitri imparţiali, le răspundem că “nu-şi iubesc neamul şi moştenirea spirituală”.

Nu avem dreptul să facem uitată subjugarea Bisericii de către comunismul ateu sovietic, încurajată prin discursul de numire a noului Patriarh în 1948, discurs radiodifuzat din Bucureşti. Sperăm că textul discursului nu a dispărut din arhive. Trebuie recitit şi denunţat: un discurs politic de preaslăvire a lui Stalin şi de supunere faţă de URSS, discurs care a coincis cu lichidarea regatului României şi înfinţarea republicii de tip comunist.

Biserica este singura adevărată şcoală de etică din cadrul societaţii româneşti. Ea este condusă de preoţime, oameni cu moral şi educaţie desăvârşite. Ar fi foarte de dorit ca preoţii, la egalitate cu alţi intelectuali: profesori, ingineri, doctori, avocaţi, etc., să nu se limiteze la serviciile religioase duminicale, înmormântări, nunţi, botezuri, ci să urmeze periodic cursuri de pregătire pentru a servi publicul.

Preoţii ar trebui să fie obligaţi să se implice în educarea şi reeducarea maselor şi în special a tineretului şi copiilor în spiritul recreerii şi menţinerii esenţei culturale româneşti.

Apelul de faţă nu are merit decât dacă este auzit şi urmat de oamenii determinaţi să contribuie la o renaştere a societaţii româneşti de astăzi şi de mâine.

Suntem în criză de conştiinţă, atât morală cât şi naţională, ale cărei consecinţe vor fi suportate de copiii noştri.

Ne lasă indiferenţi această situaţie alarmantă? În decurs de câteva zeci de ani, am fost martori ai reabilitării mai multor naţiuni de pe glob, care nu posedă bogăţiile naturale şi spirituale ale României. Menţionăm aici Finlanda, Japonia, Coreea de Sud, Taivan, India. Aceste ţări “şi-au făcut autocritica”, şi în urma unui efort conştient, la toate nivelele, astăzi prosperă. Aceste ţări au afirmat public şi oficial că prioritatea lor naţională este “educarea tineretului”, educaţie efectuată în mod constant, zi de zi. Educaţia continuă şi la sfârşit de săptămână, când tinerii însoţiţi de preoţi şi dascăli vizitează locuri publice, parcuri, terenuri de joacă, înarmaţi cu caiete şi creioane pentru a consemna și desena ceea ce văd. Explicaţia simplă este că “părinţii au şi ei nevoie de vacanţă la sfârşit de săptămână”. Pe lângă aceasta, copiii primesc educaţie şi îşi dezvoltă spiritul de observaţie şi exprimare artistică. În ţara noastră se proceda la fel în trecut. Toate lucrurile se făceau în spiritul “celor şapte ani de acasă şi al celor zece porunci”.

Se impune ca şcoala de etică, Biserica, să reia misiunea apostolică şi să invite conducerea Statului Român prin Ministerul Educaţiei Naţionale să combine eforturile necesare îndeplinirii acestui scop. Cu îngăduinţa Sfinţiei Voastre, considerăm că reeducarea tineretului se impune din următorul considerent: de aproape cinci generaţii, publicul pauperizat de cei care ne-au ocupat ţara, a recurs, pentru a supravieţui, la nerespectarea legii, la furt şi la minciună, la toate nivelele, asaltând “bunul public” şi “bunul personal”. Această atitudine a devenit o tradiţie, transmisă de la cei mai în vârstă la cei mai tineri. Faptul că adulţii în prezent nu mai pot fi reeducaţi paralizează orice şansă de reabilitare a ţării noastre. Spre deosebire de restul Europei, numai românului îi este ruşine de a fi român. De aceea reeducarea trebuie să se axeze în primul rând pe copiii şi tineretul cu mintea avidă de cunoaştere şi nealterată de sechelele comunismului.

Cu speranţa că apelul de faţă va avea un ecou în sufletele şi minţile românilor, vă mulţumim în calitate de fii ai neamului românesc, solidari cu sacrificiile naţiunii din toate timpurile.

Ai Sfinţiei Voastre întru Domnul,

În numele congresului româno-american (1989)

Dr. Sorin I. Issvoran, B.S. Sorbonne, D.D.S. UC San Francisco, Preşedinte-fondator

1020 Short St., Pacific Grove, CA

U.S.A.                                                                                                           

Dr. Horia T. Ionescu, D.D.S., Vicepreşedinte

Dan Oprică, M.S. Institutul Politehnic Bucureşti, Secretar

Fondator al primului IEEE SSC Chapter din lume

Referinţe personale (Sorin Issvoran)

1.   Între anii 1954-1990 am iniţiat şi condus activităţile comunităţii românilor exilaţi sau vechi imigranţi, din California Centrală şi California de Nord, în asociaţie cu ceilalţi români din SUA, Canada, Mexic şi Franţa.

2.   Am scris cartea de memorii considerate document istoric “Astăzi începe de mâine”, publicată la Cluj de Casa Cărţii de Ştiinţă. Cartea a fost prezentată la Uniunea Scriitorilor din Bucureşti şi la Televiziunea Română de către scriitorul Ion Lazu, profesorul universitar Valeriu Râpeanu şi cunoscutul diplomat, istoric şi scriitor român Neagu Djuvara, martor al multor evenimente descrise în carte.

3.   În anul 1955, la Universitatea Berkeley din California, împreună cu studenţii din Ţările Baltice şi cu savantul în fizica nucleară Edward Teller, am fondat prima organizaţie anti-comunistă “The Academic Society for the Independence of Eastern Europe”.

4.   În august 1959 am înfiinţat Parohia Ortodoxă “Învierea Domnului” din zona San Francisco, o filială a bisericii Sfânta Treime din Los Angeles. Tot atunci am înfiinţat societatea culturală cu caracter patriotic şi nediscriminator “Unirea de la Vest”. Mai târziu am înfiinţat Casa Română din Oakland, California.

5.   În anul 1960, ca reprezentant român, am fost ales vicepresedinte al “Consiliului Naţiunilor Captive”, organizaţie înfiinţată de Preşedintele SUA Dwight D. Eisenhower, care cuprindea un număr de 80 de naţiuni din Europa, America şi Asia. În această capacitate am iniţiat un dialog cu Vaticanul, care a ajutat foarte mult, material şi spiritual, pe refugiaţii din lumea imperiului sovietic, în momentele cele mai critice din viaţa lor.

Am solicitat sprijinul în numele “drepturilor omului”. Am conceput şi redactat apelul către Papa Ioan Paul II. Apelul cosemnat de toţi cei 80 de membrii ai consiliului a produs un răspuns favorabil. Am sugerat ca Papa Ioan Paul II să viziteze România. Papa a acceptat sugestia mea şi România a fost singura ţară vizitată de Papa, pe langă ţara sa natală, Polonia.  La sosire a îngenunchiat şi a sărutat pământul românesc. Prea Sfinţia Sa, cu modestie de apostol, ne-a ajutat tot timpul cât am fost  sub dominaţia sovietică.

Îmi amintesc că i-am scris să uite de “Schisma cea Mare” de la 1054, până la care am fost aceeaşi biserică apostolică. În scrisoarea de răspuns Papa a subliniat că a fost impresionat de această remarcă.

6.   În aceeaşi perioadă prin organizaţiile româneşti din America am cooperat în  spirit frăţesc cu exilaţii din ţările vecine României, reamintindu-le de Mica Antantă şi de vechea solidaritate comună, care se impune tuturor în Europa de mâine. În special am colaborat cu polonezii, cehii şi slovacii.

7.   În anul 1965, la iniţiativa Nunţului Papal, Monseniorul Bârlea, am înfiinţat “Academia Româno-Americană de Ştiinţe şi Litere”(ARA) împreună cu alte două personalitaţi româneşti: profesorul universitar Nicolae Ţimiraş de la UC Berkeley şi Domnul Vasile Moldovan din Oakland, California.

8.   În anul 1966 am înfiinţat “Muzeul Etnografic Internaţional“ cu sediul in Monterey County-California. Muzeul se concentreaza asupra inceputurilor civilizaţiei umane, reprezentate în Europa prin contribuţiile celţilor în vest şi ale dacilor şi iliro-tracilor în est, în epoca neolitică si în epoca bronzului. Guvernul Ceauşescu a participat în activităţile preliminare prin Ambasadorul Corneliu Bogdan. Însă, după un timp, am fost boicotaţi şi Ambasadorul a fost înlocuit din funcţie. Aşa s-a pierdut ocazia de consacrare cultural-istorică a românilor, într-o perioadă critică când unii cereau ca România şi Bulgaria, să devină parte a URSS

9.      În anul 1989, în prezenţa binecunoscutului om politic şi de afaceri român, Ion Raţiu, venit special de la Londra, am înfinţat “Congresul Româno-American”, pentru a comunica oficial cu “Casa Albă” şi cu “Congresul legislativ al SUA”, după precedentul oferit de polonezi şi de unguri.

10.  În apărarea unei Românii democrate, libere şi descătuşate de imperiul sovietic, am întreţinut o legatură personală, verbal şi pe calea scrisului, cu preşedinţii Franţei Charles de Gaule şi Georges Pompidou, cu preşedinţii Statelor Unite Truman, Eisenhower, Nixon, Ronald Reagan şi Bill Clinton  şi de asemenea cu prima doamnă Eleanor Roosewelt şi cu generalul Marshall, fondatorul “Planului Marshall” de reabilitare a Europei post-belice.