sâmbătă, 27 decembrie 2014


27 decembrie: Lazăr Iliescu, n. 27 dec. 1887 - d. 13 iunie 1977

Bucureştean de sorginte, fiul nelegitim al unei tinere care s-a scăpat de povara greşelii sale, lăsându-şi progenitura în grija unchiului său Ioseph Iliescu, tâmplar. Liceul în Bucureşti, iar facultatea de Ştiinţe economice se pare a o fi făcut în Germania, unde în 1912 îşi lua un doctorat în ştiinţe economice. Debutase la doar 18 ani, cu traduceri din franceză; a continuat să trimită din Germania articole, poezii, traduceri. După război se reîntoarce în ţară şi va face carieră de economist. Abia în anii 1936-1940 revine la poezii, în stil clasic, chiar sonete şi se face remarcat prin traducerea de referinţă din Baudelaire: Florile răului. În 1946 candidează pentru parlament din partea PNŢ, criticând regimul nou instalat. Poate fi motivul pentru care nu mai apare în presă timp de un deceniu.
Reîncepe colaborarea la Viaţa Românească şi Ramuri, editând nu mai puţin de 20 volume de traduceri, în poezie, dar şi în proză, în principal din autori francezi şi germani. Lenau, Musset, Becher, Heine, Rimbaud, Elena Văcărescu, Ana de Noailles, Th. Mann, Hermann Hesse, Racine, mulţi alţii... Însă traduceri la cel mai înalt nivel, din care s-a nutrit generaţia de intelectuali de după război.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Lazar_Iliescu



Ion Schinteie, n. 27 dec. 1911 - d. 19 august 1985 

 

Am considerat oportun să prezint la rubrica Scriitorul zilei şi pe Ion Schinteie, pentru că este posibil să nu se mai ivească ocazia să aleg între cei doi literaţi: primul nonagenar, al doilea dispărând la 74 de ani, însă ambii porniţi dezavantajaţi de soartă, primul ca fiu nelegitim, preluat de un unchi, iar Ion Schinteie, de felul său din comuna Peştişani-Gorj, care a fost şi locul de unde a pornit în lume C. Brâncuşi; I. Schinteie, rămas orfan la 6 ani, creşte în orfelinatele de la Tg. Jiu şi Craiova, face o parte din liceu la Tg. Jiu, continuă la Craiova, iar apoi, cu o bursă oferită de primăria din Craiova merge la Litere şi Filosofie dar şi la Drept, în Bucureşti.  Îşi ia licenţa în 1937, iar doctoratul doi ani mai târziu, 1939. Va fi profesor de franceză şi italiană la Craiova, apoi se transferă la catedra de la Institutul Pedagogic craiovean, nou înfiinţat.
Debutase publicistic în 1931, iar editorial în 1938 cu Leopardi şi operele morale. Publică articole şi cronici literare şi dramatice la reviste din Craiova şi Bucureşti. Două volume de poezii, Ibis, 1942 şi Ion ăl Mare, 1946, primul în manieră clasicistă, al doilea dorind să fie pe linia noului regim, nu edifică o operă lirică. S-a remarcat ca traducător (din Ugo Foscolo, din Giono) şi ca autor de dicţionare.

 Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Ion_Schintee 

 
Alţi scriitori:
Tudor Vianu, n. 27 dec 1897 - d. 21 mai 1964.
Emil Giurgiuca, n. 27 decembrie 1906 - d. 3 martie 1992
Ştefania Plopeanu, n. 1944 




Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2004

 29 octombrie. Deschiderea la Casa Poporului a Muzeului de artă modernă – o batjocură! Cu Lidia şi Ţuca, ambele scîrbite de imbecilitatea exponatelor. Dan Grigorescu: Vor fi mari proteste! Eu: Mult tineret... El: Au fost convocaţi, sunt tineretul PSD. Mihai Prepeliţă se laudă că i-au cerut şi lui 3 tablouri, dar nu le dă pentru că nu plătesc nimic. Le poate vinde în SUA, cu 200 mii de dolari (?). Dan Hatmanu, bravînd, se fotografiază în faţa celor două tablouri cu nea Nicu şi ţaţa Leana. Schimbăm cîteva fraze ironice. Ştefan Câlţia, tăcut. Dan Nasta, abia trăgîndu-şi piciorul operat. N. Ţone cu aer rătăcit, obosit rău după 9 ore de lucru la ed. definitivă Abăluţă. Îi spun că Titus Vâjeu vrea să scoată o carte despre Andrej Vaida… Vorbeşte Răvzan Th., nimeni nu-l ascultă. Se duc să chiolhănească într-o sală anexă. La plecare, printre perdele, zărim o unică sală de la parterul imensului imobil, enormă sală, strivitoare ca dimensiuni, inutilizabilă. Ţuca: Ar fi bună pentru recepţii. Aş fi de acord, zic, dar în Casa Poporului există vreo sută de săli de asemenea dimensiuni ciclopice. În ce scop au fost proiectate?! În fapt, casa, privită pe laturile ei, e o imensă hardughie. Încă neterminată dar deja în prăbuşire, cu gunoaie, cu şobolani şi ciori. Cum să încălzeşti pe timp de iarnă o asemenea gaură neagră?! Să constrîngi cel mai sărac popor din Europa să investească în cea mai gigantică hardughie, nefolosibilă – nu e asta curată paranoia pe seama naţiunii? Iar răspunsul verișoarei nu mai contează…
De ce oare e lumea bulversată de traiul acesta prea complicat? Pentru că trebuie să convieţuiască oamenii cumsecade (însă cu nervii deja în pioneze după atîtea hărţuieli...), cu oameni prea răi pentru acestă viaţă...

Tiranul şi poporul... Şi totuşi, din acest binom este eludat un factor esenţial: grupul de executanţi şi de profitori de pe urma cultului personalităţii şi al tiraniei. Imensul aparat funcţionăresc, dependent de sistem şi întreţinându-i maşinăria... Mediocritatea în slujba Paranoiei.
Va urma