Scriitorul zilei, 8 decembrie: Radu Voinescu, n. 8 dec. 1958

   

Buzoian din comuna Dâmbroca (toponim mai aparte, ce s-ar cuveni cândva decriptat/explicat!), viitorul remarcabil scriitor al generaţiei sale: poet, prozator, eseist, critic literar şi teoretician al literaturii a urmat Liceul Militar Dimitrie Cantemir din Breaza, apoi Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de la Sibiu, absolvită în 1980, după care, urmându-şi cariera armelor, s-a înscris la Filologia din Bucureşti, secţia română-franceză, cu licenţa în 1987. A trecut un doctorat în ştiinţe filologice, Magna cum Laude, 2004, avându-l ca îndrumător pe profesorul Romul Munteanu: Trivialul în literatură, lucrare pentru care a învăţat şi limba germană, la îndemnul profesorului. (Cunoaşterea perfectă a limbii lui Voltaire i-a fost de ajutor în marile biblioteci parisiene.)

Reorientarea spre literatură s-a făcut în timp, însă temeinic şi pe deplin motivat. Debutul cu poezii în Luceafărul, 1989, iar cu povestiri în 1991 şi cu eseuri în 1993. După care au început să apară volumele de poezie, proză, critică literară, eseu etc. A fost redactor la Editura Militară. A iniţiat la Buzău, în 2008, şi a fost directorul revistei lunare Diagonale, din care nu au apărut decât 8 numere, din motive financiare. A înfiinţat şi conduce, din 1997, un cenaclu al scriitorilor militari. A deţinut şi deţine rubrici în mari reviste literare ale vremii; prezent şi foarte combativ ani de-arândul la şedinţele cenaclului Uniunii Scriitorilor, sub toate conducerile ce s-au succedat. Deschis spre mişcarea literar-culturală a vestului european, a dovedit preocupări multidisciplinare, de filosofie, psihologie socială, antropologie culturală. S-a vorbit în cazul lui R. V.  despre o abordare temeinică, pe cât de echilibrată, echidistantă faţă de mode şi curente, plasată între clasicism şi modernism, cu păstrarea unor rezerve faţă de literatura ce se înregimentează în postmodernism, pe care, de altfel, o cunoaşte în mare detaliu, dovadă cronicile sale la cărţi ale celei mai noi falange scriitoriceşti. Face parte din juriul permanent care acordă premiile literare anuale ale Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Actualmente preşedinte al Filialei critică şi istorie literară din Bucureşti.

Un cititor atent şi pătrunzător, un critic literar al valorificărilor, un stilist fin, un eseist cu opţiuni originale, nu în ultimul rând un poet parcimonios, pe cât de inconfundabil.

Opera literară:  • Hierofantul, Bucureşti, 1999 (cu o prefaţă de George Astaloş);• Modernităţi, Bucureşti, 2001;• Poezii, Drobeta Turnu Severin, 2002;• Spectacolul literaturii, Bucureşti, 2003;• Printre primejdiile criticii, 2004;• Trivialul, 2004;• Erezii pioase, 2005;• Subiecte I. Scriitori români contemporani, 2005;• Encyclopedia of Erotic Literature, consilier şi contributor, New York, 2006. Antologii:• Spectre lyrique. Anthologie de poesie roumaine contemporaine, 2000;• Canon şi canonizare, 2003.

Traduceri:  Kari Heinz Frieser. Mitul blitzkreg-ului

Citeşte mai mult:

http://radu-voinescu.lydo.org/cartipub.htm

http://mirceaiordache.blogspot.ro/2011/10/radu-voinescu-scriitor-si-critic.html

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Voinescu

http://www.crispedia.ro/Radu_Voinescu

http://www.youtube.com/watch?v=8qXuacGdpeY

Poezia zilei: Radu Voinescu

Anestezii, I

*

Îţi aminteşti? Era o iarnă a cuvintelor;

focul măreţ, ca o marmură albă, înaltă,

îngheţase şoaptel ca pe corali riipiţi

într-un deşert care a stat mai demult

sub apăsarea apelor.

Gestul tău încremenise la jumătatea

dintre întâmpinare şi rămas-bun,

ochii aveau liniştea unui sanctuar de gheaţă.

Numai cuvintele, din care noi făuriserăm sănii,

lunecau cu o beţie rece, trase de reni somnoroşi

printre zăpezi gabuloase.

Un timp boreal, bătăt cu ţintele stelelor,

ne înveşmânta şi, ciudat, ne era bine.

*

A trecut un înger cu aripile-albastre

prin zgura trupului meu...

Îngere, i-am strigat

 nu mai văzusem îngeri niciodată -

ce cauţi tu prin această păcură

a materiei mele?

M-a străbătut lin, fără să-mi răspundă,

o clipăvârfurile aripilor i-au mai zăbovit

pe umerii mei.

Şi ne-am înălţat, urmăriţi

de ochii mulţimii adunate în stradă,

deasupra spitalului.

*

Apropie-te, pândeşte-mă, hîrţuieşte-mă

toarnă-mă-n bronzul insomniilor tale;

dumnezeul meu nu-mi îngăduie

să alerg după femeia altuia!

 Ce sofism neruşinat şi pervers pun la cale

pentru o poveste de dragoste

ce nu va reînnoi mersul lumii!

Vino, treci peste mine ca umbra

unui nor prelung peste lună!

(din volumul Hierofantul, Ed. Vinea, 1999)

Poezia zilei: Vladimir Udrescu, n. 8 dec. 1940

 Notează Dumitru Augustin Doman pe-al său blog, despre recenta antologie de autor a lui Vladimir Udrescu:

  ”Desenul poemelor e de o mare finețe, iar discursul e de o vagă inspirație expresionistă, curgând lin pe linia subțire dintre livresc și trăire tensionată, ca-n aceste

      

câteva umbre:

  “în noaptea catedralei

 de aburi a sufletului se ivește

 memoria

pe două cărări

lațul se strânge și istoria

glisează ușor

înspre un bănuit continent

fii foarte atent zice sfetnicul orb

cu stiletu-ntre dinți

la capătul acestui principiu

se naște vecia

cum firul de vis

coboară-n abis

de ivoriu e raza infernului

din ochiul interzis

știu desigur

e o clepsidră în care s-a scurs

apocalipsa visată

cum ar fi semnul de carte

al prințului

în amurgul valpurgic

doar câteva umbre-ți calcă

pe urme

ca și cum ai veni

să anunți facerea lumii.

Scriind poeme de-o asemenea profunzime în substanță și de o asemenea finețe stilistică, Vladimir Udrescu cel tardiv ieșit la lumină ar trebui să nu mai facă spovedanii de învins, ci mărturisiri de învingător.”

Subsemnatul am comentat astfel: Pe 13 mai a.c., convins de excelența liricii sale, la rubrica Poezia zilei am postat pe-al nostru blog această poemă a lui Vladimir Udrescu –

o fi cu putinţă

e cineva

o boare de slavă atinge
floarea reginei crescută
acolo
pe un colţ de univers
numele întâmplării e privit cu sfială

n-ai de ales
lângă tine un fulg îşi răneşte
aureola
dar cine să scoată din flăcări
infinitul ce adie
în captivitate

(din volumul Îmblânzitorul de lumini, Colecţia Opera omnia, Ed. TipoMoldova, 2014)

Alţi scriitori:

Marin Sorescu, n. 19 februarie 1936 - m. 8 dec. 1996




Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2004

3 septembrie. Vineri. Ajung cu 20 exemplare Veneticii la sediul UNESCO, str. Cehov 6, acolo chiar Mironov, care vorbea la telefon. Se scuză. Apoi vede pachetele, facturile pe care le pregătisem la editură şi pare alarmat de formele contabile. Crampa matematicianului în faţa cifrelor? El nu-mi poate vira banii, o să vîndă din mînă, pe unde merge în ţară, pe la judeţe, cîteva cărţi – şi să-mi dea banii pe măsură ce le vinde, aşa face şi cu propriile cărţi şi cu ale lui Herivan, dîndu-i banii văduvei. Nu-mi poate da de pe-acum suma de 10 milioane din buzunarul lui, aici e plătit cu doar 300 Euro. Eu trăiesc dintr-o pensie sub 100 euro, zic. Şi am publicat cartea pe banii mei. Am dat din mînă, pe gratis deci! 120 exemplare, asta face 18 milioane, mai scoteam o carte… Or, fac precizarea că astea nu sunt cărţile mele, ci ale editurii Vinea (cu facturile, cu ştampilele), care pentru romanul meu Veneticii, despre refugiul istoric al basarabenilor nu a primit nici o subvenţie. Nu poate primi 20 de ex, îi las doar 10 ex. Şi plec cu unul dintre colete, foarte sictirit. Dau pe la bancă să plătesc Conexul, las jos pachetul cel gfreu şi cineva de la coadă se alarmează. Speriaţi de bombe?!

Acasă: la TV, pe toate posturile, criza ostaticilor ceceni, la o şcoală din Beslan, în nordul Osetiei; după 3 zile, 300 de inşi spitalizaţi, copii, mame. Cam 40 de terorişti. Cîţiva s-au blocat într-o casă particulară, sub asaltul tancurilor şi helicopterelor ruseşti. Peste puţin, aflăm că  sunt mulţi morţi, vreo sută în sala de gimnastică.

Facit indignatio versus.

Despre efectul salutar al gesturilor gratuite, de generozitate. Dacă nu eşti disponibil pentru gesturi gratuite, înseamnă că eşti un ins meschin, mărginit etc.

Despre tiranul mare sau mic. Care e diferenţa dintre ei? Nici una! Aceeaşi structură, ca la cristalul mărunt de pirită, cu nimic deferit de marele cristal expus în vitrină. Cel mic nu bate la ochi, însă dacă ar fi vorba de ceva nociv, e la fel de nociv, dacă e vorba în speţă de spiritul agresiv primar, de exemplu, tot nu e nici cea mai mică diferenţă. Doar cantitativă. Nu a avut condiţii să se dezvolte. Dar structura, cifrul e acelaşi. Menirea rea.

Trădătorule! De ce ai scris despre noi? Păi voi nu ştiaţi că asta e meseria mea de căpetenie? N-aţi citit ce şi cum am scris despre alţii? Să-mi fi pus o etichetă: scriitor? Oare asta v-ar fi făcut să vă purtaţi ca la carte? Năravul din fire/  N-are lecuire…Nu sunt cruci şi biserici la toate intersecţiile? Vă face asta mai buni, mai toleranţi, mai virtuoşi, mai prudenţi?

Marin Preda, în Delirul pune ideile lui Tolstoi în gura unui fel de Nae Ionescu, iar în Cel mai iubit… se foloseşte copios de date din propriile căsnicii – o mai făcuse de altfel şi în Risipitorii… Şi se inspiră la discreţie din destinul unor intelectuali clujeni, despre care generaţia mea continuă să nu ştie mare lucru: Liviu Rusu, Ion Bianu, Blaga, dar și I.D. Sârbu sau Caraion - context pe care se pare că îl cunoştea îndeaproape (de la Geo Dumitrescu?).

Ce scriitori săriţi de pe fix, precum Camil Petrescu, dispreţuit pentru asta de Marin Preda (vezi jurnalul lui), căci pe vremea marilor bombardamente se dădea de ceasul morţii să i se pună în scenă piesa Mioara. Tot Camil dorea să scrie despre Stalin, probabil nu i-au dat voie, pur şi simplu! Şi cine vorbeşte despre ciudăţeniile altora, tocmai Preda! S-ar putea să dai nişte cărţi grozave fără a fi “ciudat”?

 Va urma