23 decembrie: Radu Ionescu, n. 1834  - d. 23 dec. 1872

 Bucureştrean prin naştere, probabil dintr-o familie cu stare, a făcut Colegiul Sf. Sava. Preocupat de poezie încă din prima tinereţe, la numai 20 de ani, în 1854, îşi adună versurile într-o culegere: Cânturi intime. În anul următor va semna prefaţa la o antologie din poezia lui Dimitrie Bolintineanu. Îşi continuă studiile de Litere şi Filosofie la Paris, acolo colaborând cu satire şi articole politice la revista Buciumul. Tot acolo, în 1859, îi apare volumul Odă la România. Revenit în Bucureşti, va fi pe rând redactor la câteva reviste: Dâmboviţa, 1860, alături de D. Bolintineanu, al cărui discipol se dovedeşte, apoi la Independenţa, revistă suprimată, de unde trece la Uniunea română, iar din 1862 devine director şi proprietar la Independenţa română. (De observat insistenta utilizare a sintagmei română). Intense colaborări cu versuri, studii, articole de atitudine, adesea semnate Radion. A militat pentru înlăturarea lui Al. I. Cuza.  Va fi apoi deputat de Argeş, reprezentant diplomatic al ţării la Belgrad.

Vremurile fiind cum erau, iar RI având de protejat un nume cu implicaţii oficiale, multe din articolele sale nu sunt semnate, cum nici unele dintre lucrările sale literare. Astfel, este considerat unul dintre posibilii autori ai romanului apărut în foileton, 1861-1862: Don Juanii din Bucureşti (ceilalţi bănuiţi autori putând să fie Ion Ghica sau Pantazi Ghica). Nesemnat este şi studiul introductiv la Catastihul amorului, ca şi romanul La gura sobei, 1865.  Este în mod sigur autorul unei bune nuvele O zi de fericire.

Cu temeinică pregătire în variate domenii, articolele şi studiile sale se bazează pe o bună cunoaştere a problemelor de filosofie, istorie, economie, sociologie, politică, dar şi a literaturii străine. Ca poet, este un epigon al lui Bolintineanu, însă a reuşit să introducă în lirică, după modelul german, teme pe care le va dezvolta Mihai Eminescu, tot aşa după cum o dovedesc şi abordările sale cu privire la rolul criticii literare, care trebuie să se exerseze după o temeinică cercetare a speciilor literare în evoluţia lor, spre a fi cunoscute direcţiile, tendinţele, sensul literaturii. Criticul ar trebui să unească două deziderate: cel al raportării la evoluţia genului şi cel al raportării la frumosul ideal. Inspiraţia este obligatorie şi "nimic nu poate înlocui talentul în arte". Literatura nu este imitaţie, ci creaţie, iar criticul literar musai să cunoască specificul acestora. Este deci un teoretician precursor al junimismului maiorescian. O notă specială pentru teatru, căruia îi recunoştea rolul educaţional asupra maselor.

Dispărut pretimpuriu, la doar 38 de ani, acest spirit luminat ar fi putut da multe alte lucrări importante pentru literatura română aflată  în plină edificare.

Întorcându-mă la Istoria... lui G. Călinescu, acesta îi publică o fotografie cu deosebire expresivă, interesantă pentru un intelectual clarvăzător. Cânturile intime, remarcabile uneori, sunt " de un romantism negru delirant"(p. 336). Ni se spune că a studiat la Paris cu sprijinul unui boier şi al unui arhiereu. Cunoştea germana, franceza şi slavona. A tradus sonete din germană, a scris un studiu despre Al. Donici. A fost închis din motive politice. Tablourile vremii îl arată ca participant la detronarea lui Cuza.

Dintr-o perspectivă mult mai cuprinzătoare, N. Manolescu vorbeşte în a sa Istorie critică..., în termeni entuziasmanţi, despre structura Catehismului..., a Don Juanilor..., a  romanului La gura sobei, unde sunt juxtapuse relatări directe, alături de naraţiuni, de fragmante de jurnal, scrisori,  forme apocrife etc, criticul nostru canonic văzând aici tehnici romaneşti dezinhibate, sofisticate, dacă nu chiar mai mult: nişte texte precursoare directe ale metaromanului, redescoperit apoi de Mircea Horia Simionescu,. de Mircea Ciobanu, de Costache Olăreanu şi desigur, livrat nouă ca mare noutate-mare, de actanţii postmodernismului. Foarte incitante pagini de istorie şi teorie literară! (p. 350-353)

Opera literară:• Cânturi intime, Bucureşti, 1854;• Odă la România, Paris, 1859;• Scrieri alese, ediţie îngrijită şi prefaţă de Dumitru Bălăeţ, Bucureşti, 1974;• Catastihul amorului şi La gura sobei, ediţie îngrijită şi introducere de Dumitru Bălăeţ, Cluj Napoca, 1986.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Radu_Ionescu

Poezia zilei: Radu Ionescu

Nopturnă 

Ascunde-te o lună în marea de uitare

Acolo şi voi stele duceţi-vă-a pieri!

Să peară a vostre raze, ş-o noapte de teroare

Să vie acum din haos pe ceruri a domni!

Să fie noaptea neagră! aşa îmi place mie,

Căci noapte şi în mine etern a esistat;

Să plane noapte-asupră-mi, căci cerul cu urgie

În noaptea fioroasă pe mine m-a uitat.

În noaptea asta neagră să meargă-a mea durere

Spre cerul fără milă de nori acoperit;

Căci nimeni nu m-aude acuma în tăcere,

Căci nimeni nu mă vede şi asta am dorit!

Suflaţi şi voi acuma, o vânturi furioase,

prin munţii cei gigantici, prin văile adânci;

Suflaţi pe mări întinse, şi undele spumoase

Făceţi-le să geamă, spărgându-se de stânci.

(preluată din Istoria lui G. Călinescu, p. 336)

Alţi scriitori:

Ion Trandafir, n. 1924



Ion Lazu: Calendarul scriitorilor români, I,II, III, ed. TipoMoldova, 2014

 
















Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2004

 14 octombrie. Cine i-a adus pe ruşii țarului în Paris? Înfrîngerea lui Napoleon. Cine i-a adus pe aceiaşi, de data asta bolșevici,  la Berlin? Înfrângerea lui Hitler! De ce n-am spune că pe ruşi la Bucureşti i-a adus înfocatul lor inamic Ion Antonescu?

Cum adică au colaborat basarabenii? Diversiune. Deturnare de atenţie. În Regat s-au refugiat anume basarabenii care se temeau de sovietici, știind prea bine ce ne făcuseră în anul de Ocupație. Adevărat că erau luaţi de translatori, de voie-de nevoie. În schimb au colaborat din plin cu sovieticii tocmai ungurii, care luptaseră alături de Hitler pînă la abdicare. Au colaborat ţiganii. Evreii în unanimitate și de la un capăt la altul. Cei care s-au dus la studii la Moscova şi s-au întors în ţară pe şapte cai. Iliescu, Gurău. Chişinevschi? El era mai întîi evreu şi golan şi abia apoi basarabean. Şi era din Comintern, era din structură!

Dînd în neştire telefoane pentru sponsorizare, un domn Daniel din Drumul Taberei îmi promite hîrtie pentru Sălbaticul…. Se mai întîmplă minuni…

17 octombrie. O după-amiază în parcul Carol. Vedem şi turnul medieval din vremea lui Vlad Țepeș, care a funcţionat apoi drept castel de apă pentru parc. În două luni va fi dat gata pentru vizitare. Ne dusesem să protestăm la Catedrala neamului. Nimeni dintre organizatori. Însă amplasamentul ar fi bun, şi nu departe de Patriarhie. Spun asta eu, care nu cunosc dedesubturile…

19 octombrie. Întîlnire în zona Baba Novac cu Ion Gheorghe, care vrea să-şi dea colecţia de megalite statului rus! Vorbim, îi explic punct cu punct, nu acceptă nici un argument ştiinţific. Pleacă supărat, spunînd: Nu mai avem ce discuta!

Apucasem să-i spun lui Ion Gheorghe: V-aţi da viaţa ca să dovediţi că pe aceste meleaguri se află leagănul dintîi al omenirii. Ar părea că o faceţi din fierbinte patriotism. Iar după 30 de ani de cînd cu osîrdie susţineţi aceste idei, pentru simplul fapt că academicienii vă contestă afirmaţiile, iar autorităţile vă ignoră, vreţi să donaţi colecţia de statuete ruşilor. Duşmanul numărul unu al poporului pe care pretindeţi că-l iubiţi fără limită! Ca să nu mai spun că pentru I. Gh. nisipurile Miocene sunt doar locuri de depozitare. Dar se află aceste megalite şi la mii de metri adîncime! Ştie că pămîntul s-a scufundat… Dar sunt şi în Paleozoic, pe cînd omul nu exista, ci doar trilobiţii…  A!  Aşa susţineţi voi, dar omul exista şi pe atunci. Nebunie curată în capul bietului poet. Iar Ion Murgeanu, căruia i-am relatat scena, zice: Bine că unii oameni rămîn copii…

 (din Gândirea înceată, jurnal 2000-2006, în manuscris)

Va urma


NOTĂ: Ieri, poetul Liviu Ioan Stoiciu a redeschis blogul său atât de frecventat de scriitori șide mulți alții, întreprupt intempestiv în momentul revenirii lui Băsescu la Cotroceni, printr-o hotărâre judecătorească, împotriva Referendumului.
Am postat un comentariu și imediat LIS mi-a răspuns:

ion lazu
decembrie 22, 2014

Mă bucură relurea blogului Dumitale, prietene poet LIS. Un frumos cadou de sărbători, care și așa ”vin și de duc…”. Un blog necesar, care mi-a lipsit în tot acest răstimp. Zilnic îmi reaminteam, căci pe prima pagină a blogului meu ( pe care din păcate nu-l frecventați nicicum), s-a perpetuat în tot acest timp fraza cu care s-a încheiat precedenta rundă: ” Șase judecători ai CSM…” etc. Cum s-a păstrat și primul paragraf al postării mele pe blogul Asociației, dispărut și acela, fără ca măcar să fim preveniți… – era un tescris întru memoria lui Pan Izverna, care tocmai ne părăsise…
Despre mersul politicii, eu dintru început am renunțat la comentarii pe blogul meu sau al amicilor. Îi las pe dânșii să-și verse focul pe nări… În ce mă privește, ”Sufăr și tac”, asta mi-e alegerea. Că a plecat definitiv sinistrul TB, că printr- minune am scăpat de o belea cu mult mai cumplită, VVP, asta nu depinde nicicum de-alde mine. Citesc tocmai acum (abia acum!) ”Bucureștiul de altădată” al lui Constantin Balalbașa și sunt scandalizat să aflu cum s-au purtat rușii, în cap cu țarul Alexandru al II-lea în timpul războiului de la Plevna (stârnind indignarea unanimă a românilor, care au sfârșit prin a-și revărsa mila asupra prizonierilor turci!!!), dar și de mizerabila atitudine a Marilor puteri: Germania, Anglia, Austria, Franța), care nu ne-au primit la masa tratativelor de la Berlin, 1878, iar prin Tratatul de pace ne-au condiționat să schimbăm Art. 7 din Constituție…Ce ne-am fi făcut fără Carol I, pe care vajnicele partide Conservator și Liberal l-au sabotot din răsputeri în primii 15 ani de Domnie?! Răul vine peste noi năvală, din toate direcțiile – iar puținul bine cu care ne alegem ni se face cu de-asila…
Succes pentru acest Mergem mai departe, cu resemnare.
Ion Lazu

Răspuns 

• Liviu Ioan Stoiciu
  decembrie 22, 2014
  

  Vă salut cu drag. Vă înșelați, domnule Ion Lazu, vă citesc blogul (din care am întotdeauna ce învăța; e extraordinar că l-ați transformat într-un dicționar al scriitorilor români, după data de naștere; sunt pagini unice, extraordinare scrise de dumneavoastră despre scriitori de legendă; nu spun că zilnic aproape citesc poeme de vis; nu mai pun la socoteală paginile de jurnal, în care nu o dată mă văd încondeiat), personal îl consider cel mai avizat, mai serios, mai devotat literaturii române. Mi-am tot propus să vă caut cărțile cu fișe de scriitori apărute întâi pe blog și apoi în cărți, mutarea domiciliului mi-a dat peste cap orice plan…

ion lazu
decembrie 23, 2014

Prietene LIS, Mai bine să mă fi înșelat eu, căci m-ați convins că ați frecventat blogul meu, în acești ultimi 2-3 ani. (Și atunci, întrebarea mea: De ce niciun semn, de orice fel, din parte-vă? Știut fiind că avem nevoie de confirmări ca de aer, mai ales într-o lucrare în regim de hazard, luată pe cont propriu). Da, ați sesizat corect: În acești din urmă 3 ani, am prezentat (fără pretenții doctorale) scriitorimea română, de la cronicari la milenariști, am referit despre vreo 550 de autori, care fiecare în parte merită un cuvânt de recunoaștere. (cam ca la o despărțire definitivă…) Și da, în paralel am postat nu mai puțin de 500 poezii de-ale autorilor (dacă sunt și poeți, sau a altora din Calendar), prezentați fie după data nașterii, fie după cea a decesului… Ar fi deci un Calendar al scriitorilor români și totodată o antologie din lirica noastră, de la Viața lumii și până în stricta actulitate. Chiar cu acest titlu a apărut cartea, în 3 volume format mare, aproape 2000 pagini, la TipoMoldova, Mi-au trimis 23 cărți, nici măcar 30, cât am dreptul, deși cerusem exemplare în plus, pe banii mei – dar ce să le faci acestor geambași de carte?! Am pus copertele pe blog, am publicat Cuprinsul, după luni și după alfabet, precum și Prefața explicativă. Acum caut, dar fără chef, vreo editură care să posteze cartea pe internet. Deși nici postarea pe internet nu te scoate în față… Am vreo 18 cărți pe Amazon, pe Ebook etc, și nu m-a asaltat nimeni cu lude, cu atât mai puțin cu bani.
Mergem mai departe, prin opțiune personală, căci nu ne obligă nimeni, dar nici nu ne stopează, nu?
Un gând bun, I. Lazu