duminică, 21 decembrie 2014


SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ Î.P.S. DANIEL, PATRIARHUL ROMÂNIEI, 
DIN PARTEA CONGRESULUI  ROMÂNO-AMERICAN DIN CALIFORNIA

Decembrie 10, 2014, California, SUA

În atenţia                                                                                                                 

Înalt Prea Fericitului Patriarh DANIEL al României.


Prea Fericite Părinte Patriarh Daniel,


Vă adresăm această scrisoare deschisă, din partea congresului româno-american din California, Statele Unite ale Americii, în dorinţa de a putea înlesni un dialog între românii creştini ortodocşi în exil în America, cei mai numeroşi din lume, şi conducerea bisericii din România, cu privire la aspiraţiile creştine (ortodoxe) şi sociale din România de astăzi, afectată de evenimentele de după cel de-al doilea război mondial, precum şi cu privire la educarea generaţiilor viitoare, îndreptăţite la îndrumare şi pregătire la nivel instituţional, adecvate nevoilor renaşterii identităţii naţionale.

Statul Român, pe de o parte, ne oferă instituţiile de învăţământ necesare existenţei şi dezvoltării profesionale. Biserica, pe de altă parte, ca o şcoală de etică seculară, ne învaţă implicit “cele zece porunci”, precum şi demnitatea, cumpătarea, respectul omului pentru om, valoarea spiritualităţii. Aceste două foruri au cooperat cu succes în trecut şi ar fi de dorit să coopereze şi în viitor.

În istoria neamului românesc, biserica a condus destinele lui alături de Domnitorii noştri. Suntem singurul popor din Europa, autentic European şi născut creştin, din Dacii monoteişti, ale căror gene şi cromozomi continuăm să le avem în proporţie de 80%. De asemenea vorbim limba lor protolatină din care s-a născut limba latină vorbită în Imperiul Roman.

Dorim să evocăm dreptul universal la “existenţa” noastră ca “neam”, precum şi la salvarea moştenirii specificului “creştin”. Vor fi unii care ne vor acuza că vrem să facem politică. Acestor nihilişti, camuflati în arbitri imparţiali, le răspundem că “nu-şi iubesc neamul şi moştenirea spirituală”.
Nu avem dreptul să facem uitată subjugarea Bisericii de către comunismul ateu sovietic, încurajată prin discursul de numire a noului Patriarh în 1948, discurs radiodifuzat din Bucureşti. Sperăm că textul discursului nu a dispărut din arhive. Trebuie recitit şi denunţat: un discurs politic de preaslăvire a lui Stalin şi de supunere faţă de URSS, discurs care a coincis cu lichidarea regatului României şi înfinţarea republicii de tip comunist.

Biserica este singura adevărată şcoală de etică din cadrul societaţii româneşti. Ea este condusă de preoţime, oameni cu moral şi educaţie desăvârşite. Ar fi foarte de dorit ca preoţii, la egalitate cu alţi intelectuali: profesori, ingineri, doctori, avocaţi, etc., să nu se limiteze la serviciile religioase duminicale, înmormântări, nunţi, botezuri, ci să urmeze periodic cursuri de pregătire pentru a servi publicul.
Preoţii ar trebui să fie obligaţi să se implice în educarea şi reeducarea maselor şi în special a tineretului şi copiilor în spiritul recreerii şi menţinerii esenţei culturale româneşti.

Apelul de faţă nu are merit decât dacă este auzit şi urmat de oamenii determinaţi să contribuie la o renaştere a societaţii româneşti de astăzi şi de mâine.
Suntem în criză de conştiinţă, atât morală cât şi naţională, ale cărei consecinţe vor fi suportate de copiii noştri.

Ne lasă indiferenţi această situaţie alarmantă? În decurs de câteva zeci de ani, am fost martori ai reabilitării mai multor naţiuni de pe glob, care nu posedă bogăţiile naturale şi spirituale ale României. Menţionăm aici Finlanda, Japonia, Coreea de Sud, Taivan, India. Aceste ţări “şi-au făcut autocritica”, şi în urma unui efort conştient, la toate nivelele, astăzi prosperă. Aceste ţări au afirmat public şi oficial că prioritatea lor naţională este “educarea tineretului”, educaţie efectuată în mod constant, zi de zi. Educaţia continuă şi la sfârşit de săptămână, când tinerii însoţiţi de preoţi şi dascăli vizitează locuri publice, parcuri, terenuri de joacă, înarmaţi cu caiete şi creioane pentru a consemna și desena ceea ce văd. Explicaţia simplă este că “părinţii au şi ei nevoie de vacanţă la sfârşit de săptămână”. Pe lângă aceasta, copiii primesc educaţie şi îşi dezvoltă spiritul de observaţie şi exprimare artistică. În ţara noastră se proceda la fel în trecut. Toate lucrurile se făceau în spiritul “celor şapte ani de acasă şi al celor zece porunci”.

Se impune ca şcoala de etică, Biserica, să reia misiunea apostolică şi să invite conducerea Statului Român prin Ministerul Educaţiei Naţionale să combine eforturile necesare îndeplinirii acestui scop. Cu îngăduinţa Sfinţiei Voastre, considerăm că reeducarea tineretului se impune din următorul considerent: de aproape cinci generaţii, publicul pauperizat de cei care ne-au ocupat ţara, a recurs, pentru a supravieţui, la nerespectarea legii, la furt şi la minciună, la toate nivelele, asaltând “bunul public” şi “bunul personal”. Această atitudine a devenit o tradiţie, transmisă de la cei mai în vârstă la cei mai tineri. Faptul că adulţii în prezent nu mai pot fi reeducaţi paralizează orice şansă de reabilitare a ţării noastre. Spre deosebire de restul Europei, numai românului îi este ruşine de a fi român. De aceea reeducarea trebuie să se axeze în primul rând pe copiii şi tineretul cu mintea avidă de cunoaştere şi nealterată de sechelele comunismului.
Cu speranţa că apelul de faţă va avea un ecou în sufletele şi minţile românilor, vă mulţumim în calitate de fii ai neamului românesc, solidari cu sacrificiile naţiunii din toate timpurile.


Ai Sfinţiei Voastre întru Domnul,

În numele congresului româno-american (1989)

Dr. Sorin I. Issvoran, B.S. Sorbonne, D.D.S. UC San Francisco, Preşedinte-fondator
1020 Short St., Pacific Grove, CA
U.S.A.                                                                                                           

Dr. Horia T. Ionescu, D.D.S., Vicepreşedinte

Dan Oprică, M.S. Institutul Politehnic Bucureşti, Secretar
Fondator al primului IEEE SSC Chapter din lume




Scriitorul zilei: Ada Orleanu, n. 21 dec. 1915 - d. 30 iulie 1990


           
     
Unele dicţionare o trec pe 21 decembrie, altele pe 3 ianuarie, probabil stil nou.  O parte din neconcordanţe se datorează acestei neaduceri la zi, oficial, a datelor de naştere, altele pot fi puse pe seama nedeclarării copilului decât după nişte zile, săptămâni chiar...)
S-a născut ln comuna Romani, de lângă Horezu, ca fiică a unui inginer silvic (C. Marinescu, însă viitoarea scriitoare a adoptat numele de familie al mamei sale: Orleanu. A făcut şcoala primară şi prima parte a liceului la Rm. Vîlcea, dar a continuat la Constanţa, cu bacalaureat în 1933, după care a făcut Filologia la Bucureşti, 1934-1938, avându-i profesori pe  Simion Mehedinţi, pe Dimitrie Gusti. A fost mai întâi redactor la o revistă, iar între 1947 şi 1958, profesoară de istorie şi franceză în comune din judeţul Argeş şi la Călan, în jud. Hunedoara. După care s-a dedicat scrisului.
A debutat cu povestiri, a colaborat la diverse reviste literare ale timpului, printre care Revista Fundaţiilor Regale, Fapta, Vremea, Viaţa românească, Luceafărul; a fost redactor la Revista scriitoarelor şi scriitorilor; a citit în cenaclul Sburătorul fragmente din romanul autobiografic Adio, crânguri de alun, apărut abia după război, primind un premiu al Asociaţiei E. Lovinescu 1947.  A scris şi cărţi pentru copii. A tradus romane, de obicei în colaborare, probabil stilizând traduceri brute.
Prozele Adei Orleanu, care a semnat şi cu pseudonime, au stil viguros, cu ceva din duritatea bărbătească şi sunt centrate pe evenimente istorice sau îşi aleg subiectele din lumea satului, cu predilecţie, în momente special alese, de mare tensiune: Boarii sunt câţiva văcari ce mână o cireadă de vite spre păşunile din muntele Parâng; îi prinde vremea rea, furtuna, vieţile oamenilor şi ale animalelor se află în mare primejdie, câteva vite se prăpădesc într-o prăpastie. În altă povestire, o bătrână este surprinsă de viscol într-o căsuţă de la munte, va fi încolţită de o haită de lupi, va lupta cu disperare, iar săteni care pornesc să o salveze au ei înşişi mari dificultăţi să ajungă în pustietatea munţilor. Câteva romane sunt din timpul primului război mondial, altele din luptele pentru Independenţă. Tatăl autoarei, ca ofiţer de rezervă a luat parte la campania din 1916-1918, situaţia de pe front este cu precizie descrisă, fără ca totuşi să avem scene din linia întâi, ca de exemplu în Fata Moartă, de Ioan Missir, ca în Ultima noapte.. a lui Camil Petrescu -, în fapt unul dintre mentorii mai tinerei scriitoare, ca de altfel şi al Cellei Serghi, ambele debutante mişcându-se în preajma maestrului.
Afirmată încă din 1942, totuşi prima apariţie editorială este în 1958, cu o carte pentru copii, iar Boarii vede lumina tiparului abia în 1968. Se vede cu ochiul liber că prea puţini dintre scriitorii ce se afirmaseră înainte de venirea comuniştilor au fost promovaţi  în primul deceniu după instalare, iar mai exact abia pe la sfârşitul anilor 60.
Prima carte de Ada Orleanu, autoare despre care până atunci nici nu auzisem, am citit-o chiar la Horezu, în 1974, în vreme ce bântuiam satele dinspre munte: Vaideeni, Urşani, Romani etc, ceea ce mă sensibilizase la peisajul din nordul judeţului Vâlcea... Unele poezii scrise în acea perioadă ar putea da seamă despre starea mea de spirit...

Opera literară: E pace noaptea asta-n codru, Bucureşti, 1958;• Boarii, Bucureşti, 1968;• Cavalerul libertăţii, I-II, Bucureşti, 1968;• Atunci au tras toate clopotele, Bucureşti, 1970;• Bun rămas, crânguri de alun, Bucureşti, 1973;• Urechea năzdrăvană, Bucureşti, 1973;• Însemnaţi cu stea în frunte, Bucureşti, 1977;• Doi ani de cutezanţă, Bucureşti, 1981;• Evadare în timp, Bucureşti, 1984;• Lumea prietenilor, Bucureşti, 1985;• Hoţii în templu, Bucureşti, 1986;• Rotirea anotimpurilor, Bucureşti, 1987;
 De veghe la Dunăre şi mare, Bucureşti, 1987.

Citeşte mai mult:http://www.crispedia.ro/Ada_Orleanu
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ada_Orleanu


Poezia zilei: Dan Laurenţiu, m. 21 dec. 1998

 

Căţelul pământului


Astfel îmi zise cățelul
misterios care vorbește
o limbă intraductibilă
fiindcă soarta lui

a limbii sale intraductibile
trebuie să ascundă

soarta noastră
astfel îmi vorbi cățelul
de sub pământ

eu am tradus cât am putut
dintr-o limbă latină
canis latrans ce vrei să spui
că eu voi coborî din poem
și voi ajunge în iad


Tu eşti o persoană sacră


Tu ești o persoană sacră
tu ești mort
și nu trăiești
pe acest pământ

eu am răspuns
cu un surâs pe buze
eu nu trăiesc pe acest 
pământ
locuința mea este în cer


Îngerul mi-a vorbit


Nu există o mai mare nenorocire
decât să fii poet
pe acest pământ al durerii
nu există o mai mare nenorocire

decât să fii un înger albastru
căzut din cer
și să nu poți zbura

spre țara care ți-a fost
promisă de Dumnezeu



Alţi scriitori:
Dan Zamfirescu, n. 1933
Valeriu Ciobanu, n. 4 aprilie 1917 - d. 21 decembrie 1966
Pericle Martinescu, n. 11 februarie 1911 - d. 24 decembrie 2005.