13 decembrie: Mitropolitul Dosoftei,
n. 26 oct. 1624 - d. 13 dec. 1693
Acest mare întemeietor de limbă românească
literară, de felul lui din părţile Sucevei, a lăsat culturii noastre lucrări de
temelie, a tradus cărţi de cult, introducând limba română în slujba religioasă,
a înfiinţat tipografii etc - n-a avut însă ideea postmodernă să-şi întocmească un Curriculum Vitae atotcuprinzător, aşa încât până în
ziua de astăzi, când interesul general a slăbit nepermis, dar şi al
cercetătorilor de istorie literară, ei nu au putut recompune decât aproximativ
şi lacunar datele principale ale vieţii lui Dosoftei, pe numele său mirean
Dimitrie Barilă.
Dintr-o familie de vechi răzeşi, dacă nu
cumva prin mama sa Misira şi cu ascendenţe aromâne, a dovedit înclinaţii
cărturăreşti şi se pare că a urmat Şcoala Domnească de la Trei Ierarhi, pe acea
vreme de şcoală fiind şi ieromonah la Mitropolie, deci în legătură cu
mitropolitul Varlaam. Învaţă la Iaşi: latina, elena, dar şi limbi slavoneşti:
polona, ucraineana, rusa, chiar şi neogreaca, de unde se presupune că şi-ar fi
continuat învăţătura la Lvov. În 1649 este ieromonah la mânăstirea Probota. De
aici începe o carieră ecleziastică mereu ascendentă: în 1650 episcop de Huşi,
în 1659 episcop de Roman, urbe unde se pare că s-a împrietenit cu Miron
Costin...Prieten şi cu Dositei Notară, viitor patriarh la Ierusalim şi care avea
să-l susţină în momente de cumpănă, nu puţine, la schimbarea domnilor, a
alianţelor....
Din 1665 începe versificarea Psaltirii, ce va fi tipărită
apoi la Uniev, 1673. Devine mitropolit al Moldovei în 1671, susţine politica
antiotomană a lui Ştefan Petriceicu, iar după lupta de la Hotin, 1673 se
retrage în Polonia, revenind în Moldova în 1675, iar după o scurtă detenţie,
recapătă scaunul de mitropolit, prin înţelegerea dintre Dumitraşcu Cantacuzino
şi Dositei. Începe traducerea şi tipărirea cărţilor de cult în limba română,
convins că numai astfel se va edifica o conştiinţă naţională: creştinul trebuie
să înţeleagă slujba.... Probabil în ideea că versificarea făcea mai lesne de
reţinut slujbele. Reînfiinţează tipografia de la Trei Ierarhi, în 1679. Obţine
sprijinul lui Milescu Spătarul, de la Moscova pentru o nouă tipografie;
instalează şi o tipografie grecească şi traduce intens, după izvoare greceşti,
slavoneşti şi bizantine: Psaltirea,
Preasfîntul Acatist, Dumnezeiasca liturghie, Viaţa şi petrecerea sfinţilor, în patru tomuri, 1682-1686...
Pornit spre Moscova, pentru pertractări şi
sprijin, este reţinut la Kiev, nimereşte în acţiunile militare ale momentului ,
în fine reuşeşte să se retragă în Polonia, unde, semicaptiv, câştigă bunăvoinţa
mai marilor traducînd din greacă în ruseşte diferite lucrări de cult. În timp,
cercetătorii au recurs la multe atribuiri de lucrări, după maniera
traducerilor. Hronograful
împăraţilor..., Istoriile lui
Herodot, etc.
S-a stins fără vreme, în acel semiexil
polon... Unul dintre principalii umanişti de tip renascentist, din stirpea lui
Miron Costin. Eminescu s-a nevoit pentru achiziţionarea Psaltirii în versuri pentru Biblioteca Centrală din Iaşi.
Nu-mi închipui o mai adevărată glorie
cărturărească pentru Dosoftei decât ca slovele ticluite de dânsul să fie citite
la slujbele din fiece zi, în orice loc unde există românime.
Opera: • Stihuri
la luminatul herb a Tărâi Moldovei, în Psaltire a svântului proroc David, Uniev, 1673, reeditat în Dumnezăiasca liturghie, Iaşi, 1679, în Psaltirea de-nţăles, Iaşi, 1680, în Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681, reeditat (Stihuri
pre herghia Moldovei) în Viaţa şi petrecerea svinţilor, Iaşi, 1682, în Parimiile preste an, Iaşi, 1683, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de I. Bianu,
Bucureşti, 1887, reeditat în Psaltirea
în versuri, ediţie
îngrijită de N.A. Ursu, Iaşi, 1974;• Epigrama la psalmul 132, în Psaltire a svântului proroc David, Uniev, 1673, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de I. Bianu,
Bucureşti, 1887, reeditat în Psaltirea
în versuri, ediţie
îngrijită de N.A. Ursu, Iaşi, 1974;• Apostrof, în Psaltire a svântului proroc David, Uniev, 1673, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de I. Bianu,
Bucureşti, 1887, reeditat în Psaltirea
în versuri, ediţie îngrijită
de N.A. Ursu, Iaşi, 1974;• Domnii
Ţării Moldovei, în Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681, reeditat în Parimiile preste an, Iaşi, 1683, reeditat în Cronicele României sau Letopiseţele
Moldovei şi Valahiei, III,
publicat de M. Kogălniceanu, Bucureşti, 1874, reeditat în CPV; ediţia (publicitate Ion-Radu
Mircea), în MS, VII, 1976, 1; • Epigramă
omagială către Ionaşcu Bilevici, în Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681;• Epigramă omagială către Ioachim,
patriarhul Moscovei, în Parimiile preste an, Iaşi, 1683;• Opere, I, ediţie îngrijită de N.A.
Ursu, introducere de Al. Andriescu, Bucureşti, Minerva, 1978;• Poezie veche românească, îngrijită şi postfaţă de Mircea
Scarlat, Bucureşti, 1985;• Opere
poetice, îngrijită şi
postfaţă de Pavel Balmuş, Chişinău, 1989;• Versuri
albe, îngrijită şi
prefaţă de N.A. Ursu, Iaşi, 1994. Traduceri: • Psaltire a svântului proroc David, prefaţa traducătorului, Uniev,
1673; ediţia II (Psaltirea în versuri), îngrijită şi introducere de I.
Bianu, Bucureşti, 1887; ediţia III (Psaltirea în versuri), ediţie îngrijită de N.A. Ursu,
prefaţă de I.P.S. Iustin Moisescu, Iaşi, 1974, reeditat în Opere, I, Bucureşti, 1978;• Preacinstitul Acatist şi Paraclis
al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Uniev,
1673;• Dumnezăiasca liturghie, Iaşi, 1679; ediţia II, Iaşi,
1683; ediţie îngrijită de N.A. Ursu, introducere de I.P.S. Teoctist, Iaşi,
1980;• Psaltirea de-nţăles, Iaşi, 1680;• Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681;• Viaţa şi petrecerea svinţilor, I-IV,Iaşi, 1682-1686, reeditat
fragmente, Bucureşti, 1895 şi 1903;• Parimiile
preste an, Iaşi,
1683;• Gheorghios Chortatzis, Erofili
(Prolog), publicat de
N.A. Ursu, în Opere, I, Bucureşti, 1978.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Dosoftei
http://ro.wikipedia.org/wiki/Dosoftei_Baril%C4%83
Poezia zilei: Nichita Stănescu, m.
13 dec. 1983
Îngerul cu o carte în mână
Trecea un
înger,
pe un scaun negru aşezat.
Trecea prin aer, liniştit
şi mândru.
Eu îl priveam de la fereastră, cum
prin ziduri trece ca prin fum.
Primeşte-mi un cuvânt, strigai,
tu, îngere, împins din rai
de-un vânt stârnit, de-o apăsare
a vreunui gând cu mult mai mare.
Dar îngerul tacea, trecea
pe-un scaun negru stând, citind
o carte veche, strălucind
în legatura-i de argint, şi grea.
Trecu prin blocul nou din piaţă.
Trecu prin chioşcul alămiu
al staţiunii de benzină,
abstras, divin.
pe un scaun negru aşezat.
Trecea prin aer, liniştit
şi mândru.
Eu îl priveam de la fereastră, cum
prin ziduri trece ca prin fum.
Primeşte-mi un cuvânt, strigai,
tu, îngere, împins din rai
de-un vânt stârnit, de-o apăsare
a vreunui gând cu mult mai mare.
Dar îngerul tacea, trecea
pe-un scaun negru stând, citind
o carte veche, strălucind
în legatura-i de argint, şi grea.
Trecu prin blocul nou din piaţă.
Trecu prin chioşcul alămiu
al staţiunii de benzină,
abstras, divin.
Alţi scriitori:
Mihai Cruceanu, n. 1887 – d. 7 iunie 1988
Gr. Băjenaru, n. 1907
Zaharia Bârsan, m. 1948
Marcel Mihalaş, n. 15 aug. 1937 - m. 1987
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2004
20 septembrie.
Lui Gherasie, personajul meu din Sălbaticul:
Se zice că Dumnezeu ne călăuzeşte prin înger şi ne încearcă prin diavol. Iar
ceea ce mi se pare sigur: ne încearcă prin oameni. Fiecare întrevedere cu
semenii noștri este un test. Fiecare ins care se prezintă înaintea ochilor mei
mi se pare un test, o încercare. Îmi pun întrebarea: mă port eu cum trebuie,
aşa încît el / ei să mă considere un om adevărat? Și îmi dau seama, o dată în
plus, cu îngrijorare și emoție: numai răspunsul la această întrebare contează
pentru mine.
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2004
20 septembrie.
Lui Gherasie, personajul meu din Sălbaticul:
Se zice că Dumnezeu ne călăuzeşte prin înger şi ne încearcă prin diavol. Iar
ceea ce mi se pare sigur: ne încearcă prin oameni. Fiecare întrevedere cu
semenii noștri este un test. Fiecare ins care se prezintă înaintea ochilor mei
mi se pare un test, o încercare. Îmi pun întrebarea: mă port eu cum trebuie,
aşa încît el / ei să mă considere un om adevărat? Și îmi dau seama, o dată în
plus, cu îngrijorare și emoție: numai răspunsul la această întrebare contează
pentru mine.
Nu e doar chestiune de educaţie, aici e vorba şi de
firea omului. Am imboldul de a face plăcere celor din jur. Într-asta îi semăn Tatei.
Se scula cu noaptea în cap, iarna, se ducea pe-afară, pe la hambare şi coteţe
şi, de cum intra în casă se străduia să ne dea o veste bună, fie ea cît de
mică. Am muls caprele, Vera; am strîns vreo patru ouă de la găini şi să vezi că
a început să ouă şi răţuşca! E frig, dar nu cine știe ce…Aceste mici veşti
liniştitoare ne dădeau nouă un pic de curaj ca să înfruntăm ziua cea aspră de
iarnă. Un curaj de care Tata ştia că avem mare nevoie, pentru că el însuşi avea
nevoie de acel curaj… Îl încropea din ultimele resurse ale sufletului său
generos.
Va urma
NOTĂ: Pe blogul lui DAD am făcut aceste două comentarii în legătură cu poetul Ovidiu Genaru și cu debutul meu la revista Ateneu, nr. 5/1964:
Ion Lazu spunea...
1. Pe blogul meu de scriitor am postat la data de 10 noiembrie curent o prezentare a poetului octogenar Ovidiu Genaru
http://ilazu.blogspot.ro/2014/11/scriitorul-zilei-poezia-zilei-o-pagina.html
La textul succint al prezentării mele, altfel admirativă, am adăugat o poezie de-a autorului, dar și o poezie ce i-am dedicat în primul meu volum Muzeul Poetului, 1981 și două autografe de la poet, pe volumul de debut ”Un șir de zile” și pe volumul ”Flori de câmp”.
Ceea ce nu spun explicit pe blogul meu, dar se poate să fi scris în Himera literaturii, 2007 este că am debutat în primul an de apariție al revistei Ateneu (numărul 5/1964), cu bunăvoința poeților Radu Cârneci, Ovidiu Genaru și a prozatorului George Bălăiță. Cu acesta din urmă am purtat și o corespondență, în care GB mă încuraja să scriu și proză, debutându-mă în Ateneu și ca prozator. Corespondența respectivă, cum se mai întâmplă, a dispărut pe undeva, spre marele meu regret. Ce-mi amintesc, totuși? Că la sfaturile și încurajările lui GB i-am răspuns, la un moment dat: Știu că scrisul meu prozastic are defectele, limitările și neajunsurile sale, mă voi strădui să fac din defectele mele un stil. Auziți ce idee! Nu am ca scuză decât timerețea, cum s-ar zice.
Păstrez, cum e și firesc, o amintire de neșters acelor vremuri și mai ales acestor trei scriitori care mi-au girat începuturile de condeier.
Venind la autorul pe care cu atâta adecvare îl prezentați în Argeș și pe-al Dvs blog, nu am de adăugat decât că Ovidiu Genaru este pentru mine unul dintre poeții români preferați. Citările pe care le produceți ni-l relevă ca un liric extraordinar, meritând fără ezitare un Nobel. Că acest lucru nu se prea întâmplă cu marii noștri poeți, că nici exegeții autohtoni nu-i acordă unui talent excepțional precum Ovidiu Genaru atenția și prețuirea cuvenite, asta e altă căciulă. Neaoșă sută la sută. Din a Mioriței blană bîrsană. Suntem prea obișnuiți cu asta, pe cât de mâhniți în fibra noastră sufletească. În ce mă privește, mă bucur din răsputeri că un poet precum Ovidiu Genaru există și continuă să ne furnizeze o poezie fără egal! Vivat Poezia!
Ion Lazu12 decembrie 2014, 21:37 
Augustin spunea...
Mă bucură rândurile acestea. Omul şi poetul Genaru le merită pe deplin. Din păcate juriul Nobel nu ştie limba română, nu vrea s-o ştie, apoi nu dă Nobelul la poeţi decât o dată pe deceniu, sau nici măcar...
2. Da, m-am uitat prin Himera literaturii, în căutarea referirilor la debutul meu băcăuan, în decembrie 1964, ehei! Însă Himera..., nefiind o carte de memorii, nici un jurnal - jurnalele mele de până la 1979, când începe Vreme închisă (1979-1989), s-au volatilizat și dânsele - ci niște confesiuni în dialog epistolar, nu cuprinde decât referiri fugare la vremea Ateneului. Și doar îmi notasem atâtea lucruci ”cruciale” pentru acea perioadă a debutului meu! Pe vremuri - dar de câtă naivitate putem da dovadă, noi aceștia, care trăim pentru a scrie, vivir para contarla ! - mi se părea abracadabrant, dacă nu de-a dreptul o minciună sfruntată să aflu că romanul Cutare al marelui Cutărescu s-a pierdut, pur și simplu. Cum să se piardă un manuscris important etc?! Cumva de înțeles mi s-a părut, mai târziu, ce-i drept, că unui Mihail Sebastian i s-a furat cufărul în gară, la Paris, pierzându-se manuscrisul romanului pe care îl comisese în sejurul lui francez... (Un românaș căscat, excedat de minunile Parisului, nu? Acum sunt edificat, sunt vindecat de toate iluziile cu privire la unicitatea unui roman și la destinul său cosmic...
Ce-ar fi de reținut din campania 1964, la Măgirești și Valea Rea, jud. Bacău? Plecam uneori cu rucsacul la Bacău, pentru aprovizionare, căci la prăvălia sătească nu găseai de niciunele: fitil de lampă și covrigi, vorba ceea. Am dus câteva poezii la Ateneu, revistă abia apărută. M-a primit bine dl Cârneci, dându-mă pe mâna lui George Bălăiță și Ovidiu Genaru, care tocmai debutaseră în volum. M-am văzut publicat cu 2 poeme, imediat criticate în Tribuna de la Cluj, pentru cosmopolitism, cică. Pentru influențe din Ungaretti... Însă cei de la Ateneu au continuat să mă publice, în anii următori, căci campaniile mele se desfășurau de ani buni în Subcarpații Moldovei. Să fim înțeleși: sălbatic cum mă știu, nu aveam relații personale cu redactorii cei amabili, eu treceam pe la redacție în fugă, presat de orarul autobuzelor... La un moment dat m-au îndemnat să citesc în cenaclul revistei, despre care nu știam nimic. Am făcut-o și n-a fost spre blamul meu. Îmi amintesc că Ovidiu Genaru a opinat că se simte în poezia mea un fel de monotonie. (Asta pentru că ați vorbit despre monotonia gri din lirica lui Genaru.) La care Ionid Romanescu a venit cu precizarea: Lazu nu este monoton, ci monocord. IR ar fi vrut ca în poezia mea să se simtă cum îmi cade cerul în cap, vorba Eminescului. Se referea desigur la tristețea din versurile mele de june tânjitor, în așteptarea Iubirii, nu? Iar după vreo 2 ani de colaborare, același Ovidiu Genaru mi-a făcut o prezentare în revista lor. Scria cam așa: Ion Lazu este un poet autentic, aflat în faza preeditorială. Și mai spunea lucruri de bine, pe trei sferturi de coloană. Cu poza de rigoare. (Dar unde este acel articol?)
Acei oameni de condei, mereu cooperanți: Cîrneci, Bălăiță, Genaru, dar și Sergiu Adam, Ioanid Romnescu, Mihail Sabin, Constantin Călin, Horia Gane s-au purtat neobișnuit de bine. Nu ne-am revăzut decât întâmplător, dar le-am păstrat o foarte frumoasă amintire recunoscătoare. La primele alegeri de după Decembrie, sperând că va veni și Genaru, m-am pregătit cu o carte de-a lui Flori de câmp, pe care cu mare drag mi-a dat un autograf. Sunt lucruri de acum 50 de ani, de acum 25 de ani, însă asta nu schimbă nicicum sentimentele mele.
Ion Lazu
NOTĂ: Pe blogul lui DAD am făcut aceste două comentarii în legătură cu poetul Ovidiu Genaru și cu debutul meu la revista Ateneu, nr. 5/1964:
1. Pe blogul meu de scriitor am postat la data de 10 noiembrie curent o prezentare a poetului octogenar Ovidiu Genaru
http://ilazu.blogspot.ro/2014/11/scriitorul-zilei-poezia-zilei-o-pagina.html
La textul succint al prezentării mele, altfel admirativă, am adăugat o poezie de-a autorului, dar și o poezie ce i-am dedicat în primul meu volum Muzeul Poetului, 1981 și două autografe de la poet, pe volumul de debut ”Un șir de zile” și pe volumul ”Flori de câmp”.
Ceea ce nu spun explicit pe blogul meu, dar se poate să fi scris în Himera literaturii, 2007 este că am debutat în primul an de apariție al revistei Ateneu (numărul 5/1964), cu bunăvoința poeților Radu Cârneci, Ovidiu Genaru și a prozatorului George Bălăiță. Cu acesta din urmă am purtat și o corespondență, în care GB mă încuraja să scriu și proză, debutându-mă în Ateneu și ca prozator. Corespondența respectivă, cum se mai întâmplă, a dispărut pe undeva, spre marele meu regret. Ce-mi amintesc, totuși? Că la sfaturile și încurajările lui GB i-am răspuns, la un moment dat: Știu că scrisul meu prozastic are defectele, limitările și neajunsurile sale, mă voi strădui să fac din defectele mele un stil. Auziți ce idee! Nu am ca scuză decât timerețea, cum s-ar zice.
Păstrez, cum e și firesc, o amintire de neșters acelor vremuri și mai ales acestor trei scriitori care mi-au girat începuturile de condeier.
Venind la autorul pe care cu atâta adecvare îl prezentați în Argeș și pe-al Dvs blog, nu am de adăugat decât că Ovidiu Genaru este pentru mine unul dintre poeții români preferați. Citările pe care le produceți ni-l relevă ca un liric extraordinar, meritând fără ezitare un Nobel. Că acest lucru nu se prea întâmplă cu marii noștri poeți, că nici exegeții autohtoni nu-i acordă unui talent excepțional precum Ovidiu Genaru atenția și prețuirea cuvenite, asta e altă căciulă. Neaoșă sută la sută. Din a Mioriței blană bîrsană. Suntem prea obișnuiți cu asta, pe cât de mâhniți în fibra noastră sufletească. În ce mă privește, mă bucur din răsputeri că un poet precum Ovidiu Genaru există și continuă să ne furnizeze o poezie fără egal! Vivat Poezia!
Ion Lazu
2. Da, m-am uitat prin Himera literaturii, în căutarea referirilor la debutul meu băcăuan, în decembrie 1964, ehei! Însă Himera..., nefiind o carte de memorii, nici un jurnal - jurnalele mele de până la 1979, când începe Vreme închisă (1979-1989), s-au volatilizat și dânsele - ci niște confesiuni în dialog epistolar, nu cuprinde decât referiri fugare la vremea Ateneului. Și doar îmi notasem atâtea lucruci ”cruciale” pentru acea perioadă a debutului meu! Pe vremuri - dar de câtă naivitate putem da dovadă, noi aceștia, care trăim pentru a scrie, vivir para contarla ! - mi se părea abracadabrant, dacă nu de-a dreptul o minciună sfruntată să aflu că romanul Cutare al marelui Cutărescu s-a pierdut, pur și simplu. Cum să se piardă un manuscris important etc?! Cumva de înțeles mi s-a părut, mai târziu, ce-i drept, că unui Mihail Sebastian i s-a furat cufărul în gară, la Paris, pierzându-se manuscrisul romanului pe care îl comisese în sejurul lui francez... (Un românaș căscat, excedat de minunile Parisului, nu? Acum sunt edificat, sunt vindecat de toate iluziile cu privire la unicitatea unui roman și la destinul său cosmic...
Ce-ar fi de reținut din campania 1964, la Măgirești și Valea Rea, jud. Bacău? Plecam uneori cu rucsacul la Bacău, pentru aprovizionare, căci la prăvălia sătească nu găseai de niciunele: fitil de lampă și covrigi, vorba ceea. Am dus câteva poezii la Ateneu, revistă abia apărută. M-a primit bine dl Cârneci, dându-mă pe mâna lui George Bălăiță și Ovidiu Genaru, care tocmai debutaseră în volum. M-am văzut publicat cu 2 poeme, imediat criticate în Tribuna de la Cluj, pentru cosmopolitism, cică. Pentru influențe din Ungaretti... Însă cei de la Ateneu au continuat să mă publice, în anii următori, căci campaniile mele se desfășurau de ani buni în Subcarpații Moldovei. Să fim înțeleși: sălbatic cum mă știu, nu aveam relații personale cu redactorii cei amabili, eu treceam pe la redacție în fugă, presat de orarul autobuzelor... La un moment dat m-au îndemnat să citesc în cenaclul revistei, despre care nu știam nimic. Am făcut-o și n-a fost spre blamul meu. Îmi amintesc că Ovidiu Genaru a opinat că se simte în poezia mea un fel de monotonie. (Asta pentru că ați vorbit despre monotonia gri din lirica lui Genaru.) La care Ionid Romanescu a venit cu precizarea: Lazu nu este monoton, ci monocord. IR ar fi vrut ca în poezia mea să se simtă cum îmi cade cerul în cap, vorba Eminescului. Se referea desigur la tristețea din versurile mele de june tânjitor, în așteptarea Iubirii, nu? Iar după vreo 2 ani de colaborare, același Ovidiu Genaru mi-a făcut o prezentare în revista lor. Scria cam așa: Ion Lazu este un poet autentic, aflat în faza preeditorială. Și mai spunea lucruri de bine, pe trei sferturi de coloană. Cu poza de rigoare. (Dar unde este acel articol?)
Acei oameni de condei, mereu cooperanți: Cîrneci, Bălăiță, Genaru, dar și Sergiu Adam, Ioanid Romnescu, Mihail Sabin, Constantin Călin, Horia Gane s-au purtat neobișnuit de bine. Nu ne-am revăzut decât întâmplător, dar le-am păstrat o foarte frumoasă amintire recunoscătoare. La primele alegeri de după Decembrie, sperând că va veni și Genaru, m-am pregătit cu o carte de-a lui Flori de câmp, pe care cu mare drag mi-a dat un autograf. Sunt lucruri de acum 50 de ani, de acum 25 de ani, însă asta nu schimbă nicicum sentimentele mele.
Ion Lazu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu