Crăciun fericit! Belșug pe masă, Bucurii în casă, Lumină în suflete!

Scriitorul zilei: Neagu Rădulescu, n. 26 dec. 1912 - d. 3 iunie 1972

             

Bucureştean prin naştere şi dâmboviţean prin spirit, fiu al unei balerine, a făcut şcoala primară la Sf. Iosif, gimnaziul la Sf. Sava, apoi Literele şi Filosofia, cu licenţa în 1936. Însă un temperament  clocotitor, activ, care s-a manifestat încă pe vremea liceului, editând o revistă a tinerei generaţii, 1931, unde publicau Eugen Ionescu, Emil Botta, Octav Şuluţiu: Între 1933 şi 1934 scoate altă revistă tinerească: XY.Literatură şi artă, cu colaborările lui N. Crevedia, Ilarie Voronca, Andrei Tudor, Mircea Streinul, Vasile Voiculescu, Anton Holban, T. T. Branişte, cu eseuri de C. Noica şi V. Bârna, cu cronici literare de Oct. Şuluţiu. Între 1931-1932 frecventează Cenaclul Sburătorul, citeşte proze, prezintă caricaturile tuturor participanţilor, remarcat de Eugen Lovinescu în Istoria sa, 1937, pentru fantezie, umor şi pitoresc. În 1941, G. Călinescu  îl plasează pe urmele lui Anton Bacalbaşa pentru umorul lui cazon şi în siajul lui G. M. Zamfirescu pentru descrierea mahalalei.

Debutase editorial în 1934, cu Dragostea noastră cea de toate zilele, răsplătită cu Premiul SSR. Scriitorul s-a individualizat printr-o abordare dezinhibată a lumii pe care o privea ca la spectacol, cu înţelegere, îngăduinţă, umor, dar şi cu autoironie, în fond un sentimental şi un fantezist benefic. S-a remarcat şi prin faptul că şi-a însoţit scrierile prozastice cu numeroase caricaturi, inconfundabile stilistic, caracterizări succinte, dintr-o singură tuşă, prin care ironistul şi moralistul exprimă o atitudine. Lumea mahalalei, dar şi lumea cazonă (despre care a dat un serial de 4-5 cărţi, făcând din soldatul Neaţă un personaj gen Svejk, simpatic şi nătăfleţ), a şcolii cu prblemele ei de emancipare a adolescenţilor (Fetele au crescut), a sportului, în special hipodromul şi stadionul de fotbal, dar şi lumea scenei (Teatru în beţe), a vieţii literare (Turnul Babel) au avut în Neagu Rădulescu un cronicar mereu la datorie coparticipativ, necesar. Nu i-au lipsit acestui scriitor ce lăsa impresia că pluteşte la suprafaţa lucrurilor, văzând doar aspectele de spectacol, umoristice, plebee, nici spiritul fin de observator şi analist psiholog, nici subtilităţile de intelectual bine informat cu privire la mersul literaturii europene. A dispărut pretimpuriu, la doar 60 de ani, în plină activitate, când avea rubrici de caricaturi la mai multe publicaţii simultan, la reviste literare, la Informaţia Bucureştiului, la ziarele sportive. A apucat să-şi  reediteze unele romane din Interbelic, citite cu delicii de noua generaţie de intelectuali.

Opera literară:• Dragostea noastră cea de toate zilele,  1934;• Nimic despre Japonia, 1935;• Sunt soldat şi călăreţ,  1937;• Neagu, 1937;• Turnul Babei,  1940;1999;• 4 pe trimestrul 2,  1941;• Fetele au crescut, 1943;• Soldatul Neaţă în război,  1943;• Păţaniile soldatului Neaţă, 1943;• Teatru în beţe, prefaţă de Pamfil Şeicaru, 1943;• Neaţă în concediu,  1944;• Viaţa în patru labe,  1944;• Goe fotbalist,  1945;• Neagu Beagu Cotoiagu,1945;• Luluţa Pămpărluţa, 1947;• Marinică Mănâncătot, 1947;• Napoleon fugea repede, 1947;• Paiaţe,1947;• Un balon râdea în poartă,1968;• Un creion pe stadioane,  1968;• Din fotoliul 13, prefaţă de Aurel Baranga, 1969;• Un catâr binecrescut, prefaţă de Aurel Martin,1970;• Fotbal cu pâine, 1971.Traduceri:• Marcelle Tinayre, Madame de Pompadour, 1945.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Neagu_Radulescu

Ion Lazu / Ion Murgeanu: Himera literaturii, ed. Curtea Veche, 2007, p.138

(...) Dar cîte nu mi-a spus (actorul Ludovic Antal), acest cicerone al vieţii literare trăite, suplinind inabilitatea mea de a penetra în intimitatea ei?! Ca satelit al său, în trecerea printre constelaţiile ilustre sau mai puţin frecventate, pe mulţi i-am cunoscut, cu destui am schimbat o strîngere de mînă, o frază două. Cu convingerea intimă că mi se face o favoare, că nu ei trebuie să fie atenţi la numele şi prestaţia mea improvizată, ci eu trebuia să fiu concentrat asupra momentului de graţie: ochi şi urechi. I-am intersectat pe Al. Philippide, pe Nichifor Crainic, pe Petre Pandrea, dar şi pe Nicolae Tăutu, colonelul Dvs din perioada cazonă, care mi-a lăsat impresia că-şi împărţea viaţa între recitaluri şi restaurant, mereu cu haz, mereu bonom, după ce mai întîi se convinsese că patentul funcţionează; dar şi pe Al. Andriţoiu, cu a sa “Toamnă mai galbenă ca Palia de la Orăştie”, un vers care el singur te poate salva de la anonimat; dar şi pe I. Peltz, conferenţiar la ARLUS; pe Neagu Rădulescu, pe Virgil Carianopol, pe Geo Dumitrescu şi pe Ben Corlaciu. (Cîndva, trecînd pe trotuarul de la Leonida, deodată aud: “Să trăiască poetul Ion Lazu!” Am tresărit, plăcut surprins.  Mă uit, nedumerit: era caricaturistul şi scriitorul Neagu Rădulescu. Abia dacă ne cunoşteam. Şi mi-am zis: Ce generaţie!, ce domni!, ce oameni generoşi, aceşti scriitori mai vîrstnici! În timp ce colegii de generaţie…) Pe cîţiva dintre aceşti scriitori din generaţia anterioară i-am avut oaspeţi la întreprinderea unde lucram: Neagu Rădulescu a prezentat amintiri din viaţa literară; Ben Corlaciu, care tocmai scosese Baritina, un roman despre geologul Bazaca (prototipul fiind Bacalu, care descoperise zăcămîntul de baritină de la Somova), a venit să-şi prezinte cartea, să converseze cu prospectorii, să dea autografe. Însă eu îl preţuiam mai ales pentru versurile sale şi nu în ultimul rînd pentru acea bijuterie, micul roman Moartea lîngă cer, proză fulgurantă, care stă bine lîngă Trîntorul lui Emil Botta şi lîngă Cele patru anotimpuri ale Anei Blandiana. Ca să se confirme aserţiunea mea că atunci cînd poeţii au curajul să scrie proză, te poţi aştepta la mari surprize, la adevărate performanţe. Cu Ben Corlaciu, un alt domn al literelor, am rămas în bune relaţii, l-am vizitat la spitalul Tunari cînd a avut probleme de sănătate, chiar înainte să părăsească ţara. A devenit, vrînd-nevrînd unul dintre personajele romanului meu Curtea interioară, unde apar şi alţi scriitori, despre unii va veni vorba în curînd. Unul dintre personajele principale fiind chiar actorul-prieten Ludovic Antal, în carte actorul Banta.

Poezia zilei, Leonida Lari

 

Rugă de taină

E-o oboseală-n toţi de vorbe goale

Doamne, tu mă priveşti de undeva -

Ţine-mă tare în lumina ta, 

Lumină-a vieţii noastre, lină, moale...

Pentru-a încape bucurii şi jale,

Tu, Doamne, mă înveţi foc a mânca -

Ţine-mă blândă în lumina ta,

Lumină-a vieţii noastre, blândă, moale...

Ştiu, unde sufletul doar are cale

Zbura-voi, Doamne, spre matricea mea, 

Dar voi să las şi pe pământ ceva

Din măreţia veşniciei tale -

Ţine-mă clară în lumina ta,

Lumină-a vieţii noastre, lină, moale... 



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2004

28 octombrie, Joi. Ducem 128 titluri a câte două exemplare la BCS.  Deci  editura Vinea nu se lasă, dușmănită de atâția.... Aranjez cu Dinu Abăluţă să citească Liliuţa, şi poate va vorbi la lansare.

Un om bun are timp pentru nenumărate fapte bune. Un om rău, aprig, e totdeauna prins, ocupat cu ale lui şi cu urzeli, dacă i-ai sugera să sară în ajutorul aproapelui îţi va demonstra cu lux de amănunte cît este el de ocupat, excedat etc. În fapt, doar egoism atroce.

Eu am pus familia în faţă, pe cînd Gherasie a pus cariera. Dar mai e posibil și ca nevasta să nu-l fi primit cum trebuie, încă de la început, descurajându-l.

Faraonii luau totul cu ei, slujitori, comori etc, în ideea că se vor folosi de fastul lor şi după moarte. Faptul pare să decurgă în mod logic din aceea că se considerau nemuritori -  şi ţineau neapărat ca de asta să se convingă toată lumea. Creştinii nu iau nimic, ei cred că în rai vor avea totul la dispoziţie, nu le va lipsi chiar nimic, pus la dispoziţie de Domnul. Tot prin consecinţă la credinţa lor în viaţa de apoi. Însă modul cum este imaginată viaţa celor din rai, festivistă, searbădă, repetitivă, nu pare să dovedească prea multă imaginaţie. Mult mai cu fervoare este descrisă viaţa de cazne și ispăşire din iad...  Ca să nu mai spun de sfârșitul lumii! Aici s-au fructificat toate defulările, refulările, vehemenţa şi spiritul pamfletar... Meschinăria și mizantropia strict umană, chiar a celor care au scris textele sfinte. Se tot întîmplă...
Va urma