17 decembrie: Felicia Marinca, n. 17 dec. 1928 – d. 6 febr. 2012

      

      

Fiica unui inginer topograf, s-a născut la Bicazul Ardelean, a făcut şcoala primară la Vânători-Neamţ, liceul la Piatra Neamţ, Câmpulung şi Vatra Dornei, apoi a urmat Facultatea de Ziaristică, în urmă pe cea de Filologie. A fost profesoară la liceul Elena Cuza din Craiova, redactoră la Editura pentru Literatură, apoi la Editura Albatros. Dintr-o familie moldovenească dăruită cu mulţi copii, este una dintre surorile criticului literar Constantin Crişan. Poetă discretă, a scris şi proză, literatură pentru copii şi a tradus din literatura franceză.

Opera literară:  • Freamăt, prefaţă de Al. A. Philippide, Bucureşti, 1967;• Povestea neauzită, Bucureşti, 1968;• Fiica lui Janus, Bucureşti, 1975;• Bună ziua, istorie, Bucureşti, 1978;• O fată imposibilă, Bucureşti, 1985;• Lacrima incaşului, Bucureşti, 1993;• Jurnal absurd, Bucureşti, 2001. Traduceri:  • Eva Curie, O viaţă închinată ştiinţei, umanismului şi păcii - Marie Curie, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1987.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Felicia_Marinca

http://feliciamarinca.blogspot.ro/

 I.A. Bassarabescu, n. 17  decembrie 1870 - d. 17 martie 1952

    

 Născut la Giurgiu (deci pe Dunăre, precum scriitorul pe care l-am comentat ieri - I. A. Vasilescu-Valjan), familia se mută în 1877 la Bucureşti, unde fiul face liceul la Sf. Sava şi Filologia la Universitate, luându-şi licenţa în 1897, sub smnătura lui Titu Maiorescu şi A. D. Sturdza. Devine profesor la Ploieşti, apoi cariera i se deschide: inspector şcolar, prefect de Prahova şi senator. Dovadă că la început de secol XX a fi licenţiat şi pe deasupra scriitor te propulsa "la vârf", în administraţie, în politică. Poet de resurse mai degrabă modeste şi prozator specializat în nuvelă, schiţă, "momente", a fost dintotdeauna considerat un continuator al lui I. L. Caragiale. Nuvele, 1903, Vulturii, 1907, Norocul, 1907, Noi şi vechi, 1909, Nenea, 1916, Un dor împlinit, 1919, Moş Stan, 1923, Un om în toată firea, 1927, Domnu Dincă, 1928, deja în 1939-1940 ajunsese la Opere complete în 2 volume. Considerat de Călinescu în a sa Istorie un autor din zona moravurilor burgheze, un romantic şi umoristic provincial, povestirile lui I.A.B. au fost mereu la căutare pentru cititorul român fără pretenţii de sofisticărie. În parte, popularitatea sa se bazează şi pe girul manualelor şcolare, care nu l-au ocolit niciodată. Mesajul său direct, pe cât de echilibrat, în ton moralist, ironic, fără a fi vreodată sarcastic/nimicitor, s-a potrivit de fiecare dată subiectelor simple, în care binele este fără echivoc iar răului i se dă şansa corectării din mers. Titlurile în sine: Moş Stan, Domnu Dincă sunt nepretenţioase, de nu cumva şi sentimentale, de fiecare dată în ton just. Ieşit din atenţia criticii literare, nu înseamnă că I.A.B. nu are şi astăzi cititorii săi fideli; mereu apar culegeri de povestiri, antologii pentru elevi, de exemplu în colecţia Literatura de ghiozdan. Dar principalele sale titluri: Nuvele şi schiţe, Un om în toată firea, Pe drezină, Lume de ieri, etc. au apărut în colecţii de masă, în zeci de ediţii (!!), în tiraje care azi pot părea astronomice; asigurate de Biblioteca pentru toţi, de Biblioteca şcolarului.

Ar trebui să se înţeleagă faptul simplu că literatura română şi în primul rînd masa de cititori s-a format ca gust şi conştiinţă pe temeiul acestor truditori ai slovei scrise cu bună-credinţă şi devotament de neam. Scrisul lui I.A.B. nu a creat şcoală, nu a generat emuli, ci i-a format pe şcolari spre a deveni oameni "în toată firea".

Partida nu este de tot pierdută dacă, de exemplu, Bibliotecii judeţene din Giurgiu i s-a dat numele scriitorului ce s-a născut în urbea de pe Fluviu; nici faptul că la Ploieşti, unde scriitorul a fost ani la rând profesor, apoi Prefect şi senator de Prahova, există o şcoală gimnazială care îi poartă numele.

Alţi scriitori:

Andrei Ionescu, n. 1939                                    

Liviu Petrescu, n. 17 dec. 1941 - d. 5 iulie 1999



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2004

10 octombrie, sîmbătă. După masă, la plimbare cu Lidia prin Herăstrău, pînă în amurg. Mereu cu ochii pe faţa lacului, argintie, plumburie, jucînd magic, fenomen care mă subjugă de fiecare dată.  De parcă e vorba de medii diferite, de prezenţe diferite în spaţiu… Impresia asta vine poate din cauză că zonele diferit colorate  de la suprafața lacului sunt net separate, situate parcă în alt plan…Bem cîte o bere pe malul lacului, lîngă debarcader. Chelnerul are cîteva undiţe aruncate. Tocmai prinde un peştişor. Îl fericesc. El: E singurul pe ziua de azi… dar gaşca se bucură.

De dimineaţă telefon de la Florica. O invită pe Lidia la ţară, cu maşina, “ştie că îşi doreşte”. L. e de accord. F. dă din nou telefon şi cînd Lidia îi confirmă că merge, Florica izbucneşte în plîns. Simte că Lidia a trecut peste măgăriile lor și că a iertat-o.

Mă uit prin Corespondenţa lui J. Joyce şi aflu că nu a avut curaj să se ducă la înmormîntarea tatălui iubit pentru că localnicii, “oameni din Dublin”, l-ar fi agresat, cum o mai făcuseră şi cu altă ocazie… La noi, idem era s-o păţească Ion Cărmăzan, cu Povestiri din Bocşa. Poate o păţesc şi eu, după ce public Sălbaticul. Nu-i ziceam mai bine Sălbaticii?

Ieri primesc o scrisoare de la Gh. Grigurcu, care îşi aminteşte de mine, “prezenţă luminoasă”; el nu scrie despre proză, dar Veneticii îl interesează pentru inima lui de basarabean (din Soroca).

La Cărtureşti, lansări Polirom, tineri prozatori. Librărie interesantă, înţesată cu cărţi, pe multe nu le-am citit, mă tem că nici nu le voi citi, după cum decurg lucrurile. Sentiment de frustrare. Ideea de a propune celor de la Polirom Jurnalul, printr-un e-mail. Nu am timp să stau la lansarea Ionuţ Chiva & co, el însoţit de alţi doi băietani slăbănogi, fumînd, cu rucsăcel în spate. E noua modă...

Va urma