Scriitorul zilei, 4 decembrie: Vasile Baghiu, n. 5 dec. 1965

        

Dintr-o familie de ţărani din satul Mastacan, comuna Borleşti, jud. Neamţ, - tatăl său, Vasile Gh. Baghiu a făcut 6 ani de prizonierat în URSS, iar după revenirea în ţară, lucrând ca tăietor la Pădure, a întemeiat o familie şi a scris o relatare despre prizonieratul său, apărută abia în 1998, dar din care au fost publicate nenumărate fragmente prin reviste precum Memoria şi citită aproape integral la postul de Radio Europa liberă: Prizonier în URSS.  

Viitorul poet a făcut şcoala primară în comuna natală, apoi o şcoală tehnică sanitară, lucrând ca asistent medical, inclusiv într-un sanatoriu TBC, dar şi în clinici de psihiatrie.  În 2008 a terminat studiile medicale universitare şi îndeplineşte diverse funcţii  de conducere în domeniul de specialitate.

A debutat cu poezii în 1983, în revista băcăuană Ateneu, apoi şi în Amfiteatru, încurajat de Constanţa Buzea, în Familia, la recomandarea Anei Blandiana; a citit în cenaclurile literare ale lui Mircea Martin şi în colocviile de poezie ale lui Laurenţiu Ulici.  Membru al USR  şi al Penclub,  a beneficiat de diverse burse de creaţie în ţări ale Europei. Tradus în numeroase limbi, prezent în antologii străine, dar şi româneşti. Redactor şi redactor şef la revista Antiteze, al unei reviste despre viaţa sănătoasă, Modus vivendi, prezent cu numeroase poeme, articole de critică literară, rubrici de eseuri în reviste de prestigiu din ţară, participant la colocvii internaţionale. Autor a numeroase volume de poezii, a unuia de proză scurtă şi a două romane.

Opera literară: Gustul înstrăinării (poeme, Ed. Timpul, Iaşi, 1994); Rătăcirile doamnei Bovary (poeme, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1996); Febra (poeme, Ed. Panteon, Piatra Neamţ, 1996); Maniera (poeme, Ed. Pontica, Bucureşti, 1998); Fantoma sanatoriului (antologie de poeme, Ed. Vinea, Bucureşti, 2001); Himerus Alter în Rheinland (poeme, Ed. Vinea, Bucureşti, 2003); Punctul de plecare (proză scurtă, Şaisprezece transcrieri, Ed. Compania, Bucureşti, 2004); Ospiciul (roman, Ed. Vinea, Bucureşti, 2006; premiul Uniunii Scriitorilor - filiala Iaşi); Cat de departe am mers (poeme, Ed. Limes, Cluj Napoca, 2008); Magia elementară (poeme alese, Ed. Dacia XXI, Cluj Napoca, 2011); Gustul înstrăinării (antologie de poeme, Ed. Tipo Moldova, Iaşi, 2011); Depresie (poeme, Ed. Limes, Cluj Napoca, 2012); Planuri de viaţă (roman, Ed. Polirom, Iaşi, 2012)

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Baghiu

vasilebaghiu.blogspot.com/

Poezia zilei,   Vasile Baghiu 

Intâmplare

Ieri m-am intalnit cu poezia
pe malul plin de pietre al Loch Long.

Locul era pustiu si cred
ca ea se simtea bine asa cum era, neglijata si uitata
printre bucati de lemn si alge uscate.

Banuiam eu chiar mai demult
ca poezia nu este ceva scris pe hartie, 
dar acum aveam proba.

Valurile, ca de mare adevarata, 
briza marina, pescarusii, 
vantul insistent care aducea gramezi de nori
si ii purta mai departe
(ca intr-un film rulat cu viteza)
si inca alte amanunte nu prea usor
de descris, 
toate m-au facut s-o recunosc de la distanta.

Aveam camera la mine, asa ca
am facut mai multe poze (la o rezolutie
inalta, ca de fiecare data cand vreau
sa lucrez un pic mai artistic), 
ca sa-i impresionez mai tarziu pe prieteni, 
pentru ca stiam ca nu ma vor crede.

Seara, cand am downloadat imaginile, 
pe monitor nu a aparut nimic clar.

M-am resemnat atunci cu tristete, iar astazi
ma multumesc sa scriu aici.

Sunt insa absolut sigur ca ieri
m-am intalnit cu poezia. 

Alţi scriitori:

Natalia Negru, n. 1882

Paul Drumaru, n. 1938

Zaharia Stancu, m. 1974

Dinu Pillat, n. 19 noiembrie 1921 - d.5 decembrie 1975

Mihai Celarianu, n. 30 iulie 1893  - d. 5 decembrie 1985

Leonid Dimov, n. 11 ianuarie 1926 - m. 1987 




În numărul recent apărut, pe decembrie, al revistei Bucureștiul literar și artistic, redactorul ei șef Florentin Popescu publică o cronică la Calendarul scriitorilor români, de Ion Lazu, Ed. Tipo Moldova, 2014; o reproducem aici. Revista respectivă poate fi accesată  pe  w.w.w.bucureștiul-literar.ro:

Solidaritatea de breaslă ca modus vivendi
Într-o vreme în care, vorba unui coleg într-ale scrisului literar, nu sunt deloc puțini cei care își scriu textele cu vitriol în loc de cerneală, în care spiritul de gașcă e mai viu ca oricând, iar politica de  grup se află la ea acasă, solidaritatea de breaslă (de breaslă literară cel puțin) a devenit, se știe, un fel de floare rară. Iar atunci când o mai întâlnim, firavă, prin grădinile câte unui confrate e lucru mare și se cuvine să ne aplecăm asupra ei cu multă grijă, spre a nu-i distruge frunzele și petalele.

De câțiva ani încoace o astfel de plantă, la figurat vorbind, este cultivată cu atenție, acribie și  dragoste și în grădina literară a poetului, prozatorului și memorialistului Ion Lazu, poate autorul cel mai implicat în viața și opera scriitorilor români de ieri și de azi.

Că domnia sa vine dinafara filologilor (deci a celor care și-au cultivat iubirea pentru litere și prin studii de specialitate), fiind de meserie geolog, deci un ins care, colindând țara în lung și-n lat, i-a putut admira peisajele și descoperi specificul fiecărei provincii se știe, după cum se știe că e demult acreditat și ca scriitor.

Dar nu despre opera literară a d-sale, originală și valoroasă desigur, vom scrie aici (lăsând criticilor plăcerea de a o supune unor judecăți adecvate) ci de cu totul altceva.

De ceva ce ține de o incomensurabilă iubire pentru oamenii scrisului și pentru valorile pe care ei le-au dat / le dau, într-o continuitate ea însăși grăitoare, țării și urmașilor.

Așadar, dl. Ion Lazu și-a asumat o mare răspundere și și-a făcut, dacă putem zice așa, un modus vivendi din a lucra într-o deplină, benefică, lăudabilă solidaritate cu ceea ce d-sa numește cobreslași ai scrisului. De mai multă vreme a dovedit-o, o dovedește cu prisosință.

După ce s-a înhămat (scuzați termenul, însă el ni se pare a fi cel mai adecvat) la un proiect dificil (și nu știu dacă altcineva ar mai fi fost dispus s-o facă) acela de a identifica locuințele scriitorilor bucureșteni care au trecut în eternitate și de a monta câte o placă memorială pe zidurile clădirilor, ștergând astfel, vorba poetului colbul, dar nu de pe cronice bătrâne, ci de pe nume cu totul uitate sau trecute într-un nemeritat con de umbră, după ce a tipărit și o carte al cărei titlu spune mult, Odiseea plăcilor memoriale (care s-a adăugat altor două volume,  veritabile ghiduri de orientare în literatura contemporană, Himera literaturii și Scene din viața literară), dl. Ion Lazu revine acum în atenția publicului cu volumul Calendarul scriitorilor români (Editura TipoMoldova, Iași, 2014), conceput și realizat în trei volume și având la bază un blog al autorului, deschis în ziua de 23 iulie 2011 și continuat pe parcursul a peste 500 de zile, răstimp în care respectivul blog a fost vizitat de nu mai puțin de 166.550 de persoane interesate de domeniu.

Despre această muncă foarte incitantă și cu reale câștiguri pentru mine în ceea ce privește cunoașterea cât de cât a scriitorului român, clasic sau contemporan autorul ne dă detalii într-un scurt text (În loc de prefață) în care între altele citim: ”... la portretul autorului și fotografii cu copertele cărților sale am adăugat, când s-a putut, în afară de viața și opera, privite desigur în survol, fragmente din Jurnalele mele consemnând întâlniri cu scriitorul în cauză, note de lectură la cărțile sale, mai recente sau extrase din volumele Scene din viața literară, din Himera literaturii, din Odiseea plăcilor memoriale, texte aflate pe-atunci în manuscris; în câteva cazuri, am postat evocarea detaliată a unor scriitori care au însemnat mult pentru cariera mea literară; am adăugat și fotografii cu casele unde au locuit scriitorii comentați, cu plăcile memoriale puse de subsemnatul, în urmă cu 4-5 ani. Și apoi: când a fost cazul, texte lirice ale scriitorilor comentați au fost plasate la rubrica Poezia zilei, măcar o poezie de-a autorului, de nu s-a putut mai mult,  cu mențiunea că unele coperte, nefiind de găsit pe Google, le-am scanat chiar eu, după cum s-a întâmplat cu multe dintre poeziile postate, au fost selectate de mine din biblioteca proprie și bătute pe calculator.”

Este limpede ca lumina zilei că o astfel de trudă nu și-o poate asuma, cu bună știință, decât un om cu totul dăruit unei cauze. Și această cauză nu poate fi alta decât solidaritatea de breaslă și prețuirea necondiționată a tuturor celor care s-au dedicat / se dedică scrisului literar, fie ei autori mai vechi sau din imediata noastră contemporaneitate. E, de asemenea, la fel de limpede că elaborarea și traspunerea în viață a unui astfel de proiect nu putea intra decât în atenția unui om pe deplin conștient de răspunderea lui în fața colegilor de azi, dar mai ales în fața posterității, fiindcă, fără nicio îndoială, cei ce vor veni după noi vor afla în cele trei tomuri însumând aproape 2000 de pagini format mare ale d-lui Ion Lazu deopotrivă un dicționar, o bibliografie, o mini-antologie lirică, dar mai cu seamă o fișă la cald a vieții literare românești de la sfârșit de secol douăzeci și de început al celui următor. Spun fișă la cald întrucât volumul despre care scriem aici depășește cu mult granițele unui dicționar în sensul clasic al termenului, fiind, fără exagerare, și un panoramic al lumii literare contemporane, al celei bucureștene mai ales. Relatând despre un scriitor sau altul, mergând în căutarea locuințelor în care acesta a trăit, romancierul Ion Lazu nu se desminte: relatările lui sunt pline de nerv și de viață, constituindu-se în tot atâtea posibile, virtuale puncte de pornire pentru narațiuni de mai mari dimensiuni. Și cine știe dacă nu cumva chiar dl. Lazu nu va fi acela care se va încumeta într-un viitor apropiat să le scrie. Așa cum îl cunoaștem: tenace, perseverant, permanent implicat în viața obștii scriitoricești, mereu pe fază și nescăpându-i nimic, sau aproape nimic din ce mișcă în arealul respectivei obști nu ne-ar mira ca în viitorul apropiat să ne facă o surpriză și în acest sens.

Fără pretenții de exhaustivitate, uzând de datele oferite de dicționare și istorii literare (semnatarii unora dintre acestea din urmă fiind admonestați cu eleganță atunci când d-lui Ion Lazu i se pare că un autor a fost nedreptățit prin omisiune sau prin expediere mult prea rapidă), dar și de cunoștințe personale în ce privește biografia unor contemporani, dovedind și un bun gust atunci când selectează texte pentru Poezia zilei, dl. Ion Lazu ne-a dat o carte de zile mari. Între copertele ei a adunat informații, texte beletristice de valoare. D-sa pune în circulație idei și subiecte pentru care îl pot invidia mulți autori de istorii literare, de panorame ori sinteze cu pretenții.

Calendarul scriitorilor români este o carte care n-ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă, fiind în egală măsură instrument de lucru, dar și volum ce se poate citi aidoma unui roman. Beneficiile celui care îl va parcurge se subînțeleg.
                                                 Florentin Popescu