luni, 30 decembrie 2013


Scriitorul zilei: George Magheru, n. 1892  http://ilazu.blogspot.ro/2012/08/scriitorul-zilei-george-magheru.html
Al. Marcu, n. 1894  http://ilazu.blogspot.ro/2012/12/scriitorul-zilei-george-magheru-poezia.html
Ion Bănuţă, m. 1986   http://ilazu.blogspot.ro/2011/12/scriitorul-zilei-ion-banuta-poezii.html

Poezia zilei, Ion Lazu:
Visând mai departe

am avut un vis ciudat, viclean
un vis dureros, care m-a strivit
cu nedreptatea sa,
spuse sufletul meu, oprimat, umilit.
Şi pe loc îmi răspunse un glas: 
Tot într-un vis se va lua de la tine
acea nedreptate, peste 30 de ani.
Dar, Doamne, răspund, căci
înţelesesem cine-mi vorbeşte -
mai trăiesc eu 30 de ani
ca să văd cum acea nedreptate
se ia de la mine?
N-am spus că mai trăieşti 30 de ani,
ci am spus că tot într-un vis ca acesta 
nedreptatea lui se va şterge
căci visăm mai departe
cât trăim şi tot astfel în moarte.

29 decembrie 2013



Ion Lazu: O pagină de Jurnal, 1996   
7 ianuarie, continuare: În noaptea cînd împlinesc 6o de ani, şi după cîteva zile de şedere în pat, cu manuscrisul în braţe, ceea ce mi-a dat un teribil mal-de-livre, m-am hotărît ca după 60 de ani să nu mai ating creionul de hîrtie, nici de mi s-ar părea că am dat peste o idee genială! Nu e vorba de ce te alegi după tot zbuciumul şi renunţarea asta, ci e vorba că de lucrurile acelea nu are nevoie nimeni, nici măcar cei din familie, ba dimpotrivă! Un scriitor în plus nu-i mare lucru, ci abia un tată de familie în plus s-ar putea să însemne ceva. Ne-a înveninat de moarte acest scris!
Jurnal: Cea mai elementară explicaţie a faptului că ţin jurnal este aceea că mă ştiu un om cu memoria friabilă, care mă poate da de ruşine în orice moment. Este prin urmare un efort asumat, acela de a suplini prin notaţie sîrguincioasă lacunele de memorie. Este apoi un fel de protest al uitucului faţă de ceilalţi semeni ce au avut norocul unei bune memorii, dacă nu de-a dreptul excepţională. Omul uituc este un veritabil handicapat, dacă realizează că are acest defect şi dacă acest defect i se pare o frustrare. Ca handicapat ce se ştie, uitucul are chiar această obsesie: de a afla cum stau ceilalţi în privinţa asta. Or, chiar de aici începe teroarea: el nu întîlneşte decît oameni care-şi pot aminti cu promptitudine orice şi care pot povesti cu lux de amănunte, ore în şir…
Jurnalul este pentru mine vorbirea din gînd.
Judecata mea de acum o amendează pe cea de acum cîţiva ani, îi găseşte scăderi, inadvertenţe, hibe, are faţă de ea o privire critică, neiertătoare; aşa după cum şi gîndirea mea de acum cîţiva ani avea o atitudine critică faţă de cea anterioară – acesta fiindcred eu, sensul firesc al aprecierilor retroactive la un om normal. Dar se pune problema dacă şi gîndirea mea de atunci nu ar fi amendat-o pe cea de azi – şi, într-un fel chiar aşa stau lucrurile, din moment ce atunci am gîndit într-altfel decît acum, am optat pentru altă rezolvare, nu? Ţin să fac precizarea că nu e vorba de judecăţi de tot felul, ci de judecăţi morale.
Rănile jurnalului. A ţine jurnal, a nu fi singur sub canonadă. A duce în cîrcă trupul cu multe răni al unui camarad, toate sîngerînde… El mai trăia în momentul cînd l-ai aburcat în spate, dar nu mai părea în simţiri. Înaintezi prin viscolul de gloanţe şi schije, dintre care unele adorm scurt în carnea lui densă . Cel puţin aşa crezi, cel puţin aşa speri – că loviturile nu s-au oprit în tine. Dar poţi fi sigur? Prin canonadă înainte, sau cine mai ştie încotro, sînge a curs şi se mai prelinge încă din trupul prietenului, sau şi dintr-al tău? Greutatea lui te deznoadă, îi simţi căldura în boaşe. Mai trăieşte oare? Întrebarea nu are nevoie de răspuns, oricum n-ai să te debarasezi de el: te-a apărat şi o să te mai apere de lovitura mortală. Şi de văzut vom vedea la urmă, îţi spui.
Îngînarea vieţii. Şi aşa se face că, mai mult din cauza (greu de depistat şi încă mai greu de combătut) a vreunei hibe a psihicului meu, decît din dorinţa de a face caz de biata-mi persoană, şi de a mă constitui în scriitor, a trebuit să-mi îngîn spre seară poveştile de peste zi – iar sufletul meu, înaintînd pe întuneric şi pe dibuite prin coridorul destinului, a atins, măcar din cînd în cînd, cu mîna stîngă, cea a sîngelui, o trăire doar parţial asumată iar cu mîna dreaptă, cea a condeiului, a răscolit slovele, încercînd să reconstituie din fragmente şi fărîme o întîmplare doar pe jumătate trăită, doar pe sfert înţeleasă.
Articolul despre C.Popovici., vezi ms.
    (din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris)


Fotografii luxemburgheze...

O imagine emblematică


La Cornish - Luxembourgul medieval fortificat
Am fost acolo...
Cazemate, fortificaţii...


Turnul Bock şi Sf. Ioan ne stau de strajă...



Turnul Bock, podul feroviar, Alzette...


Pe o stâncă neagră...



Ruinele marii fortificaţii: "Dintele spart"..

Unul dintre cele 80 de poduri ale oraşului: podul Europa, cum altfel?


Vitralii, arcade în biserica Sf. Ştefan, construită la anul  986