vineri, 3 ianuarie 2014

Scriitorul zilei: Iacob Negruzzi, n. 1842  http://bibliophyle.wordpress.com/2012/02/05/iacob-negruzzi-amintiri-din-junimea/
Ion Creangă, m. 1889  http://ilazu.blogspot.ro/2012/12/scriitorul-zilei-ion-creanga-poezia.html
Jean Grossu, n. 1919  http://www.luceafarul.net/scriitori-botosaneni-grosu-jean
Ana Mâşlea, m. 1980
Ioan Zamfirescu, m. 2001 http://ilazu.blogspot.ro/2011/12/scriitorul-zilei-ion-zamfirescu.html



Poezia zilei

Ion Lazu - Asta-i floarea de Anul Nou

Spre seară v-aţi întins: să vă relaxaţi după

atîta trebăluială

în vederea Revelionului. Şi ca să-i puteţi face faţă.
M-am dus la mine în birou, aş fi vrut să încerc un bilanţ
al anului ce a trecut; să rezum cele mai importante momente:
nu mi-a apărut nici o carte, dar am publicat
trei fragmente din romanul la care scriu, două articole;
am început munca de redactor, am scris
o prefaţă,
am vorbit la cîteva lansări. Şi ce alteva încă? Firimituri…

Am tras o coală albă din sertar, am dibuit briceagul

de altoit, cel găsit de Andrei în tren, aşa cum descriu în Veneticii
să ascut cîteva creioane, să le am de rezervă.
În fond asta e
meseria mea: să ascut creioane şi să aştept.
Pe coală au căzut
petale galbene de lemn şi polen sclipitor de grafit.
Cît să le fi privit, în muţenia totală a sufletului.
Apoi mi-am zis:
Asta-i floarea cea stranie a poetului – floarea cu care 
Poetul întîmpină Anul cel Nou. 

31 decembrie 2006


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1996
11 ianuarie 96. Damavoiul: Vera Negură, mama dlui avocat Andrei Negură, avea negi urîţi pe mîna dreaptă, s-a dus la doctor şi acela i-a spus să-i lase în pace. Într-o noapte visează că damavoiul îi spune că o să o vindece, dar să pună în pod, la al treilea horn, o monedă de 5 copeici. Şi tot prin vis a pus un ştergar pe mînă, iar cînd s-a trezit din somn s-a uitat la negi şi nu-i mai avea. Dar un văr preot a sfătuit-o să nu-l plătească pe Necuratul, că el nu o mai primeşte în biserică; ea mai era şi foarte zgîrcită, se gîndea că cele două femei au să se urce în pod după ea şi au să ia copeicile, deci nu a pus banii. Dar din pod a aruncat cineva cu o boabă de fasole. Apoi le-au murit păsările din ogradă, vite, li s-au îmbolnăvit copiii şi au trebuit să se mute din acea casă, căci noaptea se auzeau trosnituri, vaiete, cucuvele, răsuflarea cuiva etc.
Textul despre Victor-Motoraş şi caietele lui de însemnări zilnice din studenţie, vezi ms.
Am acum vreo patru cărţi nepublicate, pe lîngă cele zece editate deja. Dacă le public şi pe astea, printr-o minune, eu cu ce mai rămîn, pe ce-mi mai sprijin speranţele scriitoriceşti?
Cehov, Stepa: rusului îi plac mai mult amintirile decît viaţa propriu-zisă. A trăi în trecut. E un grup de oameni pe trotuar, vorbesc, rîd, privesc în preajmă, se plictisesc, aşteaptă s-o ia din loc, au treabă în altă parte. I-ai privit în treacăt, ai ridicat din umeri. Dar peste vreo 2o de ani, nostalgia  poate face din această scenă o comoară fără preţ…
Ţin minte ca acum – o expresie des folosită de tata
L-am auzit la TV pe MHS povestind fără pic de prevedere cum scrie el înregistrîndu-se pe bandă de reportofon, noaptea; şi mi-am dat seama că e lovit cu leuca – poate că şi noi asemenea, aşa că e de mirare că totuşi îi păcălim pe unii. (Iar eu acum de ce notez asta? Nu e tot zădărnicie şi ţicneală?)
Va urma 

Fotografii luxemburgheze...  Lasauvage I. Bruma..., umbra...