marți, 3 decembrie 2013


Ne-a părăsit scriitorul Pan Izverna

Astăzi, marţi 3 decembrie, la orele 12:00 va avea loc slujba de înmormîntare, la Biserica Sf. Paraschiva de la Podul Basarab. Înmormântarea la Cimitirul Străuleşti 2, parcela scriitorilor.
Odihnească-se în pace sufletul lui nobil!

Scriitorul zilei: Dumitru Alexandru, n. 1929  http://ilazu.blogspot.ro/2011/12/scriitorul-zilei-dumitru-alexandru.html
 Alţi scriitori din Calendar:
 Mara Nicoară  http://ilazu.blogspot.ro/2012/12/scriitorul-zilei-mara-nicoara-poezia.html

Petre Ţuţea, m. 1991  http://ilazu.blogspot.ro/2012/10/xxx.html


Poezia zilei: Pan Izverna

Echinox

Ştiuta boare şi vechiul freamăt peste enigmele satului...
Un zâmbet solar firav se apleacă asupră-mi cum floarea de câmp nouă umbreşte furnica uitucă
Acum toate care se aseamănă se adună sărutându-se moale
Departe-s rănile: tot mai străină amintirea lor...

Ce întâmplare ciudată - să fii
după atâtea gigantice ierni
peste atâtea învinse morţi!

Epistolă

Iată lăsându-ne paşii pe ţărm înainte şi după întâmplarea aceea ce avea să ne zdruncine veşnic

Nu fu credinţă prevestire ispită nici o înclinare spre tine... Doar atât: paşii noştri pe ţărm înfundaţi în nisip şi ochii zburătăcind - prea uimiţi copii de pacea violentă şi de unda amorţită clipocind...

Neuitată fie înserarea am jurat şi ne ţintuirăm - castori de lumină - umbrele noastre lungi traversate de pescăruşi gigantici

În urmă am lăsat ziua noastră ferice - pelerină peste vacarmul surd al destinelor şi uitarăm...

O, de ar fi şi acum marea în căldarea ei dacă ai călca tu peste aceleaşi scoici şi eu n-aş insera versul meu neroditor pe alte nisipuri!

Insula întomnată

Întinsu-i şi stăpân albastrul
încât insula mea orfană
îşi vede - o cât de departe - Tatăl

O, insula aşa cred
e sortită harului

Ziua asta a mai fost
dar, Doamne nu va mai fi în vecie

Aştept fără îngrijorare venirea
zilelor din urmă
care par mai aproape decât cea de mâine

Şi soarele e blând iar desfrunzirea caldă
şi nici copacii nici oamenii nu regretă
durerile toate zăcând
într-o pulbere galbenă

E timpul...

 E timpul să intrăm în noi să cădem din tainiţă în tainiţă - zăpezi ne acoperă îndelung - morminte de corăbii să fim...

Din Hiperboreea visăm să revenim cu gândul curat iertător cu râsul sibilin de oameni fără moarte din cânturi să purtăm prin pământuri...

Izvor de chiot peste linişti de ceară şi-un hohot neîmblânzit din morţi pornit de cel blând Zamolxie la toţi făgăduit până la toate arcurile de hotară

Larii noştri albaştri vor mistui cândva în pară prădalnicii şerpi ce ne mulseră sfintele vaci de aur şi povară

Muri-vom din nou şi zăpezile cădea-vor peste nevăzute columne de neamuri veacuri de iarnă şi iarnă

Cu plânsul zvântat (A patra marină)

Iată nisipul închegat sau vânturat pe rănile aceluiaşi pământ surpat -

Poezie - iluzie şi purpura flamurilor pocnind - o cruzime-n văzduh acum iarăşi frângându-se pe roată gândul istovit...

Zgură de spirit în vîrtelniţa timpului - somnambul
năuc şi tragic-fericit fiind încăodată sub crugul neiertător şi sumbru

Cuvântul deopotrivă - zburat pierdut în urletul talazurilor - apus în nisipuri

Celor în aşteptare cu plânsul zvântat sub hulă întru vindecarea relelor spaime - o, tremurător vârtej prăvălindu-se în gol 
zâmbind îmbrăţişaţi fără speranţă din rostogol în rostogol

E totul ca o febră şi nu-i nimeni

E totul ca o febră în umbrele mişcate ale nopţii
şi curge freamătul numit viaţă-moarte

Care îndepărtate s-aud prea sigure de ele năpustindu-se în infern

Cine şi-ar aminti cum să înfrângă înfrângerea...

Nimic nu-i să te-adoarmă nimeni ca să-ţi amâne veghea
sub stelele multe printre molozuri fumegânde

Câini îşi răspund anapoda
şi văpaia arde bezmetică cetatea
Fumul de zgură cu largi temenele se lasă tutelar posedând-o

(din volumul Anotimpuri. Lumi îngropate, Editura Timpul, Iaşi, 1012)


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1995

1 iunie 95. Ce visez în scurtul somn de la prînz? Că eram cu A., undeva, la marginea unui oraş în pantă, cam ca la Slatina şi A. îmi adusese de unde îl lăsasem, la 5-10 m, un rucsac. Eu trebuia să-mi pun bascheţii şi să iau celălalt rucsac, deci i-am spus lui A: Ce mai aştepţi, ia rucsacul şi dă-i viteză, că te ajung din urmă. Dar în curînd mi-am dat seama că mititelul nu-l va putea duce. Atunci m-am ridicat în grabă şi am luat-o la fugă după el, am trecut prin curtea unei şcoli, apoi pe străzi în sus, dar A. nu era de văzut; am început să scrutez străzile goale şi să-l strig: Andrei, Andrei! Mă gîndeam că nu avusese cînd să ajungă prea departe şi am făcut cale întoarsă, pe-o stradă desfundată, cu săpături adînci şi pămîntul aruncat pe trotuare – lucrări de canalizare, sau arheologice? Dar îmi era clar că A. nu putea fi pe-acolo. Am luat-o pe o stradă la dreapta, strigîndu-l. Şi deodată aud că-mi răspunde. Grăbesc pasul şi brusc îl văd culcat peste rucsacul băgat sub o poartă. De acolo îmi spune: Nici gînd să-l pot duce, m-am oprit aici… Şi s-a ridicat de pe rucsacul meu de teren; iar în curtea din spatele porţii îi ştiam pe părinţii mei, le auzeam glasurile, deşi nu ignoram faptul că amîndoi muriseră… Andrei, între mine şi părinţii duşi.
Azi A. pleacă la şcoală în grabă, transpirat, îşi ia la revedere, eu plecînd cu trenul. A citit din Winetou 1, după ce ieri ajunsese la W. 5, dar a simţit nevoia să reia; îmi explică: a trecut mult timp de cînd citise primele trei volume. De dimineaţă şi-a făcut temele, apoi s-a aruncat cu totul în lectură. Aici îmi / ne seamănă grozav! Îi dau să mănînce, îşi face ghiozdanul şi iar mai citeşte o răpăială. Apoi chiar se grăbeşte, fiind responsabil la lucru manual. Dar ce-mi place e că, citind, A. izbucneşte în hohote de rîs, semn că are un psihic sănătos şi e dotat cu umor.
E totuşi de remarcat şi de reţinut că nici măcar odată, la vreo mare înfrîngere, nu mi-am spus: de mîine schimb foaia, o să vedeţi voi ce al naibii pot fi… Mi-am asumat eşecul. M-am gândit că greşeala e a mea, că altfel trebuia să abordez lucrurile.
Va urma


Cărţile din bibliotecă...




























Fotografii de sezon...