Scriitorul zilei: Vasile Baghiu, n. 1965  http://ilazu.blogspot.ro/2012/12/scriitorul-zilei-vasile-baghiu-poezia.html


Alți scriitori:
Natalia Negru, n. 1882  http://adevarul.ro/locale/galati/femeia-fatala-natalia-negru-stat-originea-mortii-doi-importanti-scriitori-romani-1_5268c3adc7b855ff56737cc0/index.html
Paul Drumaru, n. 1938  http://www.crispedia.ro/Paul_Drumaru
Zaharia Stancu, m. 1974   http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=186

Poezia zilei: Lidia Lazu

(din Continuarea cuvântului, ed. Vinea, 1999)

Uneori în palmele întinse

Şi umede

Încep să răsară tot felul de plante

Acvatice

Vin păsări năzuroase

Cu ciocuri violete

Şi în urma lor rămâne

Scheletul alb

Ca un steag de sărbătoare

Pe cel mai înalt catarg –

Am mai cucerit o zi!

17 oct. 1992

Pământul crăpat

Pomii chirciţi de suferinţă

potecile năpădite de pir şi patlagini

Văzduhul încărcat

Cu zilele de demult

Când mama îi cînta lui Iisus

Şi eu veneam de la şcoală

Şi doar tata nu avea

Cât de puţin timp şi îngăduinţă

Când culegeam struguri

Sau mâncam pâine de ţest

Şi căldura soarelui ne moleşea

pe prispă

Iar durerea dulce a toamnei

Ne ridica laolaltă cu păsările

Şi închideam ochii

Povestind    povestind

Până când izbucneam toţi în râs

Şi ne trezeam din nou

Înşiraţi pe prispa-ncropită…

11 dec. 1993

ion lazu - O pagină de jurnal, 1995

3 iunie 95. Sîmbătă, după două zile de mari ploi, cu grindină. Pe valea Gîrdoaia, la înapoiere, pierd ochelarii cei mici. Revin pe traseu, însă fără succes.

După ce iese dintre munţi, la Ilovăţ, Coşuştea începe să aibă un pic de luncă, întîi doar pe partea stîngă – şi acolo se află comuna Şişeştii, apoi lunca se extinde şi pe partea dreaptă, însă Ciovărnăşanii sunt şi ei plasaţi tot pe stînga rîului respectiv, pînă la intersecţia cu şoseaua Motru-Tr. Severin. Trăgînd sfori în stilul cunoscut, colegul C. a aranjat cu preotul Gheorghescu să ne aciuăm la sediul cooperativei săteşti, unde soţia lui este contabilă; la vreun km de răscrucea amintită, cea cu şoseaua naţională, dai de o altă răscruce, aici se plasează un fel de nucleu al satului: pe dreapta e şcoala sătească, pe stînga un fost spital-sanatoriu de recuperare a bolnavilor de plămîni, după cum am înţeles, căci acum nu mai sunt pacienţi; pe ulicioara asta către Coşuştea, tot pe partea stîngă, e sediul ocolului silvic; vis a vis, un conac părăsit, fost somptuos, înconjurat de mari arbori, brazi, castani etc - conacul boierului Missir (despre care notasem mai sus), fapt ce m-a dus cu gîndul la scriitorul cu acelaşi nume, autorul romanului de război Fata Moartă, citit şi recitit de mine, aproape o capodoperă! Conacul devenise sediul c.a.p-ului, acum desfiinţat, casa lăsată vraişte; am vizitat clădirea, camere mari, privelişte frumoasă asupra văii Coşuştei; pe scară, la jumătatea înălţimii, bucătăria şi camerele slugilor; încă mai impresionantă pivniţa, intrarea/coborîrea prin capătul vestic, dinspre rîu al clădirii, cu boltă de cărămidă, pivniţă foarte încăpătoare, de nădejde pentru o gospodărie boierească; revenind spre uliţa satului, la colţ se plasează sediul cooperativei săteşti, care mai funcţionează într-o singură încăpere, la parter; altă încăpere e magazia cooperativei; printre cele două încăperi urcă o scară de lemn, scîrţîitoare, iar sus sunt două cămăruţe: birourile contabile şi o cameră de oaspeţi, cedată nouă, în care de-abia au încăput două paturi şi un cuier. Suntem plasaţi chiar pe colţul clădirii, spre răscruce. Două ferestre, spre spital şi spre şcoala de vis-a-vis, dar eu am sub observaţie dealul dinspre est, împădurit; lîngă şcoală, pe o ulicioară ce se înfundă sub deal, trei case, una fiind a medicului veterinar Petre Picioruş, văduv, cu un fiu în clasa întîia: Marti. Veterinarul, mai tânăr ca noi, e un om cam ciudat, prezumţios, veleitar, iniţial dornic să-şi asigure un ascendent asupra noastră, însă după ce vorbim un pic şi îi arăt cărţile mele, o lasă mai moale. Uneori facem excursii în grup pe deal, sau la Coşuştea; prietenos, de-ar fi după el n-am mai termina cu vorba. Gospodăria lui ar putea fi înfloritoare, dar nu e decît în delăsare, vorbele multe te ţin din treabă… Ar vrea să vîndă, să se mute la Severin, chiar cu asta ne-a abordat de la început. Are o soră în Canada, sau aşa ceva, iar de loc sunt dintr-o comună situată mai în josul Coşuştei. Cămăruţele noastre se continuă cu un pod rămas ca atare, iar podul acesta, folosit de mine pentru etalarea probelor de nisip, se continuă cu cel al brutăriei de alături. Uneori mă mişc printre căpriorii podurilor, printre scaune şi alte piese dezafectate; fie că mă plictisesc, fie că vreau să aduc îmbunătăţiri ambianţei, cum fac de fiecare dată când ajung la vreo gazdă: îmi amenajez cuibul, găsesc nişte locuri de unde pot privi pe fereastră, spre dealuri, spre pădure… Repar clanţele, reaşez geamurile în cercevele, le şterg de praful care le-a opacizat, dau cu mătura, astup, aranjez, potrivesc - caut să dislocuiesc pustiul… să alung abandonul, delăsarea, sălbăticia. În general, la această răscruce, cu ocolul silvic, sanatoriul, conacul, şcoala etc, s-au păstrat brazii, teii, castanii şi alţi copaci mai aparte, ceea ce atrage atenţia trecătorului. Vin păsări din pădurea de pe deal, în vizită, se mută dintr-un arbore în altul şi cîntă, cântă…

Mă gîndesc la Veneticii care încep să-mi apară ca o epopee, ceea ce nu-mi prea surîde.

(din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris)

Va urma.

Cărţile din bibliotecă 

 


 Fotografii de familie...

La Cuhnea, Palatul Mogoşoaia, 1995: pictoriţa Angela Tomaselli, Lidia, pictorul A.M. Agrippa, Ionu, Andrei, actriţa Doina Ghiţescu, scriitorul Pan Izverna

Andrei şi Lidia la Voroneţ, 1997