marți, 17 decembrie 2013

Scriitorul zilei: I. A. Bassarabescu, n. 1870  http://ilazu.blogspot.com/2011/12/scriitorul-zilei-ia-bassarabescu-poezii.html

Alti scriitori din Calendar:
Andrei Ionescu, n. 1939
Liviu Petrescu, n. 1941  http://ilazu.blogspot.com/2012/07/scriitorul-zilei-liviu-petrescu.html


Lidia Lazu in recital:

http://youtu.be/LNE1Lsvyv2k

http://youtu.be/iIr5fjjPFeM 

http://youtu.be/-bQEYKn9Cww


Poezia zilei: Ion Lazu


          Mama

Trebuie să aibă vreun rost şi mirosul
de tămîioară, că prea e din cale-afară de plăcut
sufletului. Bagi nasul, aspiri
parfumul neasemuit,
ţi se încălzeşte sufletul. Vrei să te bucuri
în continuare
de farmecul lui, tragi încă o dată pe nări, însă
deja tăria mirosului s-a pierdut. Doar atît a fost –
un semnal scurt,
parcă anume pentru tine, într-o
clipă norocoasă…

          Mother

There has to be some use for the scent
Of incense, because it’s much too overly pleasing
To the soul. Stick your nose in, breathe in
The unrivaled scent,
Your soul warms up. You want to enjoy
Still
Its charm, you sniff again, alas
The potency of the smell is already gone. That’s all there was –
A short signal,
As if especially for you, in a
Lucky moment…


         
Schiţa portretului

Nu e nimic mai interesant la om decît felul cum
îl vezi prima dată - şi niciodată după aceea.
Te surprind anumite trăsături, gesturi -
ai zice că de când eşti
n-ai mai văzut aşa ceva.
Îţi spui că ar merita să le cercetezi
cu de-amănuntul,
pe îndelete. Dar persoana se mişcă din faţa ta,
dispare. Sprîncene arcate. Ochi migdalaţi, un
nas aristocratic, buze nervoase. Trei inele
pe degetele mîinii stîngi, două
pe cealaltă.
Conştiinţa de sine a unei femei tinere, arătoase. Soră
cu cea de alături,
cu care vorbea? Ce crede ea despre sine?
Despre bărbaţi, în timp ce
îşi mută privirile prin preajmă. Poate iubi un
copil spelb?
O mătuşă senilă?



          The sketch of the portrait

There is nothing more interesting in a man that the way
You first see him – and never again.
You’re startled by certain features, gestures –
You’d say that you’ve never
Seen such a thing.
You tell yourself it’s worth a thorough
Investigation,
At length. But the person moves from before you,
They’re gone. Arched eyebrows. Almond eyes, an
Aristocratic nose, nervous lips. Three rings
On the left hand’s fingers two
On the other.
The self-awareness of a pretty, young girl. Sister
To the one next to her,
To whom she was speaking? What does she think of herself?
About men, as she
Roams her eyes around. Can she love
A pale child?
A senile aunt?


          Învierea

Castani înfloriţi, delicatul parfum.
Singur pe drum, iau lumină. Revenind spre
casă, nimeni nu cere să-şi aprindă
de la mine, iar eu, prea emoţionat, nu reuşeam
să îngaim celor ce treceau
pe alături: Hristos a înviat! atît şi nimic
mai mult aş fi dorit…
Zadarnic încercam, fălcile încleştate. Apoi
chiar se opreşte
cineva, cere lumină şi eu, cu voce puternică
de data asta:
Hristos a înviat! Abia acum fericit, exaltat
părîndu-mi-se că iau parte la
minunea Învierii.

         
         

Resurrection

Chestnut trees in bloom, the delicate perfume.
Alone on the road, I take light. Returning towards
Home, nobody asks to light
From me, and I, too emotional, couldn’t manage
To cobble together the words to passers by
Alongside me: Christ has risen! That and nothing
More is what I would have liked…
In vain I tried, jaws locked. Then
Someone actually
Stops, asks for light and I, my voice strong
This time:
Christ has risen! Just now happy, exalted
As if I took part in the
Miracle of Resurrection.


     
Norul de cuvinte

Cum aş scrie fără ochelari, bazîndu-mă doar
pe iscusinţa mîinii, ca într-o noapte a văzului –
ci mintea îşi urmează drumul, mîna poartă
condeiul abstract
pe hîrtie - sub ceaţa unui rînd încerci să aşterni ceaţa
altui rînd –
se adună pe cerul alb al coalei un nor vineţiu.
Ce anume s-a depus acolo
din sufletul neîmpăcat cu sine?


        
 The cloud of words

How would I write without glasses, dependent solely
On the skill of the hand, as in a night of sight –
For mind follows its path, the hand carries
The abstract pen
On the paper – in the mists of a line you attempt to include the mist
Of another line –
Gathered on the white paper’s sky a purple cloud.
What exactly is deposited there
From the restless soul?

Traduceri de Andrei Lazu 

Ion Lazu - O pagina de Jurnal, 1995
26 sept 95. Trăim cum putem şi vine prea repede un moment cînd nu mai putem trăi nici aşa… Transcriu la maşină Jurnalul, la pag. 615 apare tema Gherasie şi cred că ar fi bine să las de-o parte tot ce ţine de ea; vom vedea pe urmă ce vom face cu acest material, poate nu merită efortul, poate miza e prea mică.
14 oct. 95. Sîmbătă, deja la prînz – asta ar fi trebuit să fie la mine o zi a jurnalului, dar Lidia e la Şoimu, încă de joi, iar A. e la V., să guste noul must. La piaţă, apoi şmotru, curăţenie, rufe spălate şi abia acum ajung la masa de chin / de scris.
Mario Vargas-Llosa. Ieri, o zi de roman, dacă aş avea răbdarea şi puterea să mă concentrez asupră-i. Plec de la slujbă, sunt la casa Vernescu pe la 9:45, pe o vreme ca de carte poştală ilustrată cu toamna pe calea Mogoşoaiei. Pe marele peruan îl aşteptau deja reporterii, televiziunile. În faţa treptelor, Andrei Ionescu. Înăuntru se pusese în vînzare cartea Peştele în apă, 10 000 lei, o cumpăra lumea pe capete. Mă văd cu diverşi, cu C. Regman, vine şi Mircea Zaciu, despre care tocmai îi spuneam lui C.R. că m-a dezamăgit profund cu Dicţionarul său. Aranjază să-i dea cartea despre Creangă. Apare Dăian, chel, îşi scoate trompeta din sacoşă şi o încearcă din uşă şi Angela Marinescu, în negru de sus pînă jos, parcă în mare doliu; C. Mohanu, Platon Pardău, G. Dimisianu şi cam atît dintre scriitori. Puseseră o măsuţă în hol, la baza scării, dar văzînd că e multă lume, au mutat-o în sala mare.
Intrăm în sală. Apare MVL, aplauze. Îl prezintă L. Ulici, vorbeşte Andrei Ionescu, directoarea şi traducătoarea, apoi MVL. Un om de 6o de ani, înalt, tip de spaniol rasat, chip prelung, păr cărunt, lung, pieptănat cu cărare pe stînga, foarte spilcuit, nas coroiat şi ochi mari, verzi, făcînd ape transparente. Nu reuşesc să iau autograf, se mută la masa cu cărţile, din hol, acolo altă mare înghesuială, iese cineva şi-i văd iscălitura: MVL şi atît, dar foarte mari aceste iniţiale. O să fie altă întîlnire luni dimineaţa, cu scriitorii, la casa Sadoveanu. Ies şi intru de cîteva ori, înăuntru fiind prea cald, C. Regman şi M. Zaciu s-au răzleţit, constat că lumea s-a adunat în altă sală, la bufet. Aici Dimisianu şi alţii pe care nu-i văzusem la înghesuială: Paleologu, Blandiana, C. Crişan, M.L. Cristescu, Maria Urbanovici. Vine şi V. Rebengiuc, apoi Octavian Paler, dar MVL se retrăsese într-o încăpere mai mică, unde nu-i lasă să intre pe Paler şi Dimisianu. Apare şi Pleşu în uşă, patrat. Îl văd pe Mircea Ciobanu traversînd sala bufetului, e cu Rodica şi încă alte persoane. Ea îmi spune că M. are o editură, că au lansat o carte a lui Paleologu despre Sadoveanu şi că deja a promis la 50 de prieteni că îi publică – dar de unde bani? Unde e difuzarea? De un an sunt fără un salariu, patru oameni, doi studenţi. Din ce trăim? Numai la fax au datorie un milion, M. se implică prea mult, visează, promite, dar nu e un manager abil. Cine cumpără exegeze Sadoveanu? Sau pe ceilalţi amici? Îi spune dnei redactoră că trebuie instituit un orar, scriitorii îi telefonează la orice oră din noapte; M. e cardiac, nu? Partitura ei: că Mircea nu e realist, nu au bani, trăiesc din cei 50 plus 50 dolari trimişi de soră şi de cumnată. Iar pe M.C. îl văd foarte agitat, traversează încoace şi încolo, vine spre mine şi de cîteva ori mă întreabă ce mai fac. A găsit-o pe dna colaboratoare, aceasta îmi spune că editura e pe numele ei şi al lui David, acesta numai cu numele. Mircea e totul. Ieşim în faţa scărilor, M.C. vorbeşte cu mai mulţi, cu Aurel Rău, se pare, un domn plăcut la vedere, blajin la vorbă, ca la 60-65 de ani, apoi are un fel de altercaţie cu V.P.Fati, care se cam ţinuse după el; îi reproşază, exasperat: De ce faci asta? Chestiile astea? De ce le faci mereu? Însă obiectul reproşului nu mi-e cunoscut. R., cînd plecăm îl atenţionează: Eşti nervos, galben… El: Sunt palid de supărare, nu vezi ce-mi fac? Pînă la teatrul C. Tănase mergem împreună, apoi R. pleacă spre casă, iar noi spre Pţa Romană. Mircea se apucă să-mi spună marile planuri şi se lansează: dacă ai o carte care crezi că te poate reprezenta, cu ultimele modificări, sau un eseu, ideile tale, cam 180 de pagini. Ce crezi despre lumea pietrelor, despre oamenii munţilor. Şi insistă că eu sunt un gînditor interesant, care trebuie să lase mărturie ideile sale despre această lume, pentru viitorime. De la colaboratoarea sa, nu i-am reţinut numele, o doamnă la 40 de ani, înaltă de tot, cu ochelari şi ochi albaştri, cu o mapă în care spune că are aprobări şi contracte de difuzare cu diverse librării, aflu că editura contează pe sponsorizările fundaţiei Soroş. Acum înţeleg că Mircea voia să afle la ce lucrez; îi spun de Mai devreme decît niciodată, 175 pagini, de Rămăşagul, încă 175 pagini, de Nistrul, prima mea amintire; l-ar interesa şi un număr de poezii care să mă reprezinte, publicate sau inedite; mă gîndesc îndată la o selecţie din Muzeul… şi din manuscrisul de la C. Rom.; îi spun de un Jurnal, tocmai îl bat la maşină. Cîte pagini? Am ajuns la p. 700, zic. Se arată încîntat că am un jurnal, zice: N-am ştiut, dar am bănuit că ţii un jurnal – şi o spune cu bucurie, de parcă dintr-odată amîndoi am fi cîştigat ceva. (Ce nu s-a pierdut din întîlnirile noastre…). Zice: Deja îi public lui M.H.S. 500 pagini de jurnal, ţi-l public şi pe-al tău! Eu: pot da numai jurnalul literar, si să scot unele părţi, să-l aduc la 399 pagini. El: Nu numai jurnalul literar, un jurnal Lazu. Şi tot vorbind, foarte prinşi de subiect, el foarte decis să mă publice, ajungem la Pţa Romană, cumpărăm covrigi şi ne despărţim. Mă întrebase şi de Lidia, de cartea ei: s-a vîndut, 500 exemplare, nu mai avem în casă decît două-trei exemplare! Că a cîntat în catedrala de la Satu Mare, visul vieţii ei, a sunat extraordinar. De A. că e un copil foarte ataşat, tandru, că ne merge foarte bine la toţi trei. E teribil ce mult se poate bucura pentru bucuriile mele! Poate lucrul cel mai impresionant, în afară de faptul că-mi oferă prietenia lui necondiţionată şi că face dovada unei reale consideraţii pentru scrisul meu.
Vin acasă cu această mare bucurie, împărtăşită Lidiei, după ce-i dădusem alte două veşti bune: că C. Turturică vrea ca ea să dea un recital la Casa Americii Latine şi că m-a căutat la telefon N. Corjos, care se arată interesat de scenariile mele, îndeosebi de cel cu Basarabia.
Lidia bucuroasă de aceste veşti. Îi zic: Vezi, nu degeaba băteam eu la Jurnal. Ea: O să-l iau la lectură şi o să fac o primă selecţie, la fel cu poeziile. Zice: Mă cam temeam că n-ai să mai reuşeşti să publici. Tot ieri aflasem de la Rodica: soţia lui Nelu Ivan are o tumoră la creier. “Asta după ce toată viaţa a tras atîtea cu ea.”

(din Lamentatiile Uitucului, in manuscris)

Va urma


ion lazu - Fotografii luxemburgheze...