miercuri, 13 martie 2013

Scriitorul zilei, O pagină de jurnal 1991, Cărţile prietenilor mei, Fotografii de autor...

Scriitorul zilei: Romulus Rusan,  
 http://ilazu.blogspot.ro/2012/03/scriitorul-zilei-romulus-rusan.html


ion lazu, O pagină de jurnal, 1991 
4 iulie. Fără creion şi hârtie de scris sunt cel mai stupid ins, împins de colo-colo de împrejurări, dat peste cap şi năucit de valurile şi sloiurile şi răgăliile vieţii; niciodată pe fază, niciodată destul de prompt spre a evita la timp lovitura, necum spre a da eu una, preventiv; cu creionul în mână şi retras într-un colţ, singuratic, se întâmplă uneori să observ, deşi cu o întârziere inoperantă, unele mişcări şi chichiţe, să dezleg unele dintre enigmele care pe dedesubt leagă lucrurile pentru totdeauna şi le fac să se ducă împreună, la vale: de neoprit… 
Şi, în final, care e înţelesul ce ar trebui să se ivească (şi să se adreseze celuilalt) din spatele îndelungatului meu demers scriptural, în care eu mă expun, cu ideile şi argumentele, cu mometele semnificative din viaţa mea, cu tot ce am făcut şi gândit până acum, -  lucruri scoase la iveală cu destulă trudă, cu deplină sinceritate? Înţelesul simplu ar fi acesta: că dacă eşti destul de înţelept ca să nu te tenteze luxul, puterea, falsele succese şi izbânzi pe scara socială, viaţa e bună de trăit, ba chiar este de trăit cu plăcere. Căci, în fond, mult mai important decât cum trăieşti este faptul că trăieşti – ca om demn, bucurându-te nu neapărat de înlesnirile şi comodităţile şi decoraţiile vieţii, ci de norocul că eşti viu şi trăitor printre atâtea miracole din afara ta: lume, natură, lumină, cosmos, frumuseţe, iubire, copii, gânduri etc, etc. Viaţa e de trăit, cu bune şi rele, fără cârteli şi resentimente; nu avem niciodată motive temeinice să dezertăm din ea – iar asta e esenţialul.
A., despre Larousse: Ce de lucruri are cartea asta, parcă e făcută anume pentru mine!
Azi după masă, pe deal cu A., coechipier inimos, foarte încântat de colaborare şi foarte receptiv, curios etc. Va urma.
În schimb azi dimineaţă, fiind tot a ploaie, pierd ore încercând să prind nişte convorbiri interurbane şi să aranjez cu tirajul cărţii pentru copii. Cel de la Sibiu a comandat deja 300 şi nu mai saltă cu nimic, cel de la Alexandria promite să vadă ce se poate aranja până săptămâna viitoare. Pe ceilalţi nu-i prind, apoi se strică telefonul şi abandonez. Măcar apucasem să vorbesc cu L., ea promite să vină vineri seara. A avut luni şi marţi nişte zile mai dificile, pentru că nu s-a menajat.
5 o7. Ieri discut pe deal cu un nene chior: Am făcut tot războiul şi n-am păţit nimic, şi mi-am pierdut ochiul la Copşa Mică. Aşa e pe lumea asta. Nevasta lui, nesigură pe picioare, slabă, foarte palidă, operată acum trei luni la stomac, ajunsă la doctor în ultima clipă. Fostă femeie frumoasă. Îmi apăruseră pe-o costişă, urcând dinspre satul vecin, poate mergând la vreun loc de-al lor, poatetăind peste deal ca să ajungă în vreo comună vecină, la vreun vraci, femeia fiind rău prăpădită. Şi-mi dau seama încă o dată ce nenorocire este boala care nu mai trece, ci te seacă, de la o zi la alta, mereu...
Andrei îmi spune despre un Barbu Haiduc, pe care l-au vânat poterele, masacrându-l împreună cu haiducii lui. Copacul lui Barbu = Pădurea lui Barbu (toponimice de pe harta mea de teren). Mă întreb dacă nu a născocit această povestioară. De la cine să o fi aflat?
Sâmbătă-duminecă, Lidia la noi, cu multă bucurie şi cu lungi plimbări pe dealuri. La plecare, îşi uită un imens buchet de sânziene. Îmi spun, ca să mă consolez cumva: dar le-am cules cu drag; dar a ştiut că sunt anume pentru sufletul ei...
(va urma)
(din volumul ion lazu: Lamentaţiile Uitucului - poate fi descărcat de pe www. bibliotecaeuropeană.ro)


 Cărţile prietenilor mei




















ion lazu, Fotografii de autor...Anotimpuri pe verticală, IV...