luni, 25 martie 2013

O pagină de jurnal 1991, Cărţile prietenilor mei, Poezii regăsite, Fotografii cu scriitori...


Aura Christi mă roagă să postez pe blogul meu acest mesaj:

Aura Christi

„O mare naţiune din punct de vedere literar”

și… dictatura vedetelor cu papion?

Cărțile noastre pot fi găsite în librăriile de calitate din țară.
Vă invităm să nu le căutați în Librăriile Humanitas
În data de 21 martie 2013, dna A.M. Nuță, director de aprovizionare a Librăriilor Humanitas, ne-a informat într-un e-mail că din data de 10 Aprilie 2013 putem prelua returul titlurilor editate de noi și distribuite prin Librăriile Humantias. În schimbul de adrese electronice cu reprezentantul Librăriilor Humanitas sunt vizate Editurile Ideea Europeană și EuroPress Group. Nu este pentru prima dată când angajații Librăriilor Humanitas renunță la colaborarea cu unele instituții editoriale și culturale românești. În vara anului trecut, cărțile Editurii Contemporanul au avut aceeași soartă. RevistaContemporanul, acum mai mulți ani, de asemenea. Motivul invocat – slaba vânzare a titlurilor noastre în rețeaua de librării liicene – ascunde, de fapt, o eliminare din circuitul Librăriilor Humanitas pe criterii politice? Noi nu facem politică; nu suntem membri ai nici unui partid politic. Destinul nostru este literatura. Atitudinea revistei Contemporanul față de GDS și față de grupul Liiceanu – Pleșu – Patapivici – Cărtărescu nu este, cu toate acestea, un secret de stat. În paginile acestei vechi publicații de un real prestigiu au fost făcute nu o dată analize referitoare la grupul exclusivist și abuziv, alcătuit din acești intelectuali români – adunați direct sau indirect în jurul GDS – convinși probabil că democraţia, literatura și cultura română vie încep odată cu ei și se vor încheia odată cu domnia lor.
Librăriile Humanitas percep un comision de 43 % din prețul de vânzare, nejustificat prin nici o măsură luată de compania liiceană în sensul promovării titlurilor noastre. Cărțile nici uneia dintre instituțiile menționate – Ideea Europeană, Contemporanul și EuroPress – n-au fost expuse în Librăriile Humanitas la locuri vizibile. Plățile erau efectuate, în majoritatea cazurilor, cu întârzieri, iar odată stocurile anumitor titluri epuizate, pentru a nu efectua plățile cuvenite, comenzile, în majoritatea cazurilor, nu erau înnoite, nu-i așa? Pe coperta revistei Contemporanul, începând cu nr. 4/2013, va apărea următorul text: Cărțile noastre pot fi găsite în librăriile de calitate din țară. Vă invităm să nu le căutați în Librăriile Humanitas. Să publicăm același text și în fiecare carte apărută sub siglele celor trei instituții editoriale: Contemporanul, Ideea Europeană și EuroPress Group?
Literatura română nu începe, evident, nici cu Librăriile Humanitas, nici cu Gabriel Liiceanu, nici cu Horia-Roman Patapievici, nici cu Andrei Pleșu, nici cu Mircea Cărtărescu – un grup de intelectuali obedienți față de regimul politic trecut, măsurile de protecție anti-criză ale căruia – ne referim la domeniul culturii – s-au redus, în bună parte, la tranșarea și ulterior tăierea datoriilor unor instituții de cultură private din fonduri publice, corect? Absența unor măsuri anti-criză, ce-ar fi fost firesc să fie luate, în anul 2008, în domeniul culturii, inclusiv în cel editorial, a dus la căderea drastică a pieței editoriale românești cu 45 % în comparație cu anul 2008, la ultimul loc din Europa, ocupat de România la capitolul producția de carte, creșterea procentului analfabeților (6 %) și la dispariția creatorului român din cetate. Agresivitatea și aroganța unor comentatori de pe malurile Dâmboviței au fost puse în lumină și relativ recent, cu prilejul organizării Salon du Livre (22-25 martie 2013, Paris), unde invitata de onoare a acestui prestigios salon internațional de carte a fost România. Un excelent prilej de a readuce scriitorul român și cartea românească în atenția românilor și a străinilor – în condițiile în care imaginea României în lume este sistematic denigrată – s-a transformat uneori, în țară, grație intervenției unor intelectuali publici, ca dnii Liiceanu, Pleșu și Cărtărescu, într-un spectacol straniu, dacă nu într-o diversiune de un gust cel puțin dubios. Prin refuzul și protestele de a participa la Salon du Livre acești intelectuali n-au reușit decât performanța de a-și manifesta lipsa de politețe față de organizatorii Salonului, în frunte cu Guvernul Franței. Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, a menționat în studioul RFI de la Salonul de Carte de la Paris că inclusiv acești scriitori români au fost invitați de instituțiile Franţei: „Eu sunt mai atent şi am mai mult respect pentru interesul general pentru ca, printr-o luare de poziţie oarecare, să fac publicitate absenţilor. Prin definiţie, absenţii greşesc întotdeauna. Nu voi spune mai mult, eu unul mă bucur că majoritatea autorilor au acceptat. Reamintesc că invitaţia pentru aceşti autori a venit din partea Franţei. Deci, cu atât mai rău pentru cei care au refuzat, iar eu nu vreau să le fac publicitate”.
Acești comentatori, obișnuiți să alimenteze prin unele demersuri o gravă confuzie valorică, cred oare că, neparticipând la Salon du Livre, s-a clătinat literatura română contemporană? Ne întrebăm, de asemeni, oare cum de n-au protestat acești intelectuali atunci când, în ultimii ani, s-au desființat școli, au fost închise spitale, iar Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a făcut, în timpul regimului politic apus, prin programele sale, achiziții de carte în valoare de 0 lei, excepția existentă confirmând dramatic regula. Cum de n-au protestat acești cărturari atunci când erau executați în piața publică mari scriitori români, acuzați, fără dovezi, că ar fi colaborat cu securitatea regimului Ceaușescu? Citiți cartea Cărturari, opozanți și documente. Manipularea arhivei securității de Gabriel Andreescu și veți vedea cât de străini sunt dnii Patapievici, Liiceanu, Pleșu și alții câțiva, de dosariada înscenată pe parcursul ultimilor ani, cu scopul de a macula câțiva mari cărturari ai națiunii române.

 

„România este o mare naţiune

din punct de vedere literar”

 

„Dintre câţi refuză... cât sunt de scriitori? Sunt mofturi de mici vedete locale care nu au nici o importanţă. Nu se zguduie cultura Europei, nu se întâmplă nimic şi dacă merg şi dacă nu merg” susține, pe bună dreptate, domnul acad. Augustin Buzura, referindu-se la vedetele cu papion de pe malurile Dâmboviței. (Ring, 22 martie 2013) „Trebuie să vorbim, de fapt, despre un mare spectacol al literaturii române susţinut la un astfel de târg de carte. Am fost uimit să văd că există o întreagă literatură română tradusă într-o limbă de mare circulaţie” a declarat Eugen Simion Agenției AGERPRESS. În cadrul unui dialog realizat de Luca Niculescu la RFI cu Preşedintele Centre National du Livre, Jean-François Colosimo susține că „literele româneşti la Paris, la Salonul de Carte, reprezintă un eveniment, iar acest eveniment cristalizează ambiţiile. Evenimentul în sine e o reuşită: de mult timp literatura română nu a fost atât de bine reprezentată la Paris, atât  de global. Evident că relaţiile dintre cele două state sunt foarte vechi şi că România a dat Franţei câţiva dintre scriitorii săi, chiar pe unii dintre cei mai celebri: Ionescu, Cioran, Eliade. Iar ce se întâmplă astăzi e că noua literatură română a putut să-şi arate dinamismul, creativitatea, spiritualitatea şi diversitatea la Paris. Şi cu această ocazie ne-am reamintit că România este o mare naţiune din punct de vedere literar”.

Poate e mai bine pentru România că intelectualii noștri cu papion, exclusiviști de când îi știm, au refuzat să participe la salonul parizian. Riscam probabil să ne trezim cu afirmații de genul „să trăiești în România e ca și cum ai înota în acid sulfuric”, declarație făcută de Mircea Cărtărescu în ziarul spaniol El Dia. Din ce pricini oare același bun scriitor inegal uită că are probleme cu preluarea citatelor fără ghilimele, devine subit doctor în domeniul plagiatului și se arată ciudat de grăbit să calomnieze imaginea României? „Ne apropiem de un nou Ev Mediu, de data aceasta mediatic, în care cultura se va produce din nou în mânăstiri” scrie autorul Levantului. Pentru cultura României pare a fi o șansă ca ea să fie produsă inclusiv în mânăstiri și biserici. Poate, după douăzeci de ani de politică liiceană exclusivistă, românii ar afla, în sfârșit, că pentru Premiul Nobel, acordat de Comitetul Nobel al Academiei Suedeze, nu este nominalizat exclusiv ilustrul M. Cărtărescu. În atenția Comitetului Nobel al Academiei Suedeze sunt aduși mari scriitori români, între care Nicolae Breban, Augustin Buzura, Dumitru Radu Popescu și Paul Goma. Alături de acești mari creatori români, care merită această distincție de prestigiu, figurează și alte nume grele ale literaturii române: Ileana Mălăncioiu, Dumitru Țepeneag, Emil Brumaru, Ion Mureşan, Eugen Uricaru, George Bălăiţă și alți scriitori care au o operă.

Dacă literatura română ar avea șansa să fie produsă, ca în Evul Mediu, în mânăstiri și biserici, e limpede că și dl Pleșu, cu tratatele d-sale despre îngeri, și dl Liiceanu, cu predicile d-sale privind adevărul universal, dreptatea, corectitudinea și alte noțiuni cu încărcătură morală incontestabilă, ar avea un succes incomparabil, nu-i așa? Problema e să și aplice preceptele propagate în exces răstimp de circa douăzeci de ani. Căci e limpede faptul că la capitolul praxis acest librar exclusivist, acest sabotor al marilor creatori români, acest justițiar, cum l-a numit Doamna Eleonora Cioran, agresată verbal de ex-discipolul lui C. Noica, are carențe, nu-i așa? Între ultimele e cea semnalată de singura Cioran rămasă în viață, Doamna care i-a adresat acestui pretins filosof fără operă o Scrisoare deschisă, unde menționa, între altele, faptul că revoltătoare a fost reacţia pe care ai avut-o [Liiceanu] la apariţia, în cadrul Academiei Române, a operelor scrise de Emil Cioran în România. Este cea mai frumoasă ediţie pe care eu am văzut-o cu creaţia cumnatului meu. Este o ediţie de lux, excelent elaborată. Mulţumesc Domnului Academician Eugen Simion şi cercetătorului Marin Diaconu pentru realizarea lor. În loc să te bucuri şi să apreciezi această realizare editorială de excepţie, ai trimis avocaţi, pretinzi fără jenă despăgubiri materiale descurajante, convins fiind că numai dumneata ai dreptul să publici opera lui Emil Cioran”. Cum este posibil să falsifici neîncetat adevărul, fără să te jenezi? – se întreabă Doamna Cioran – Oare nu ţi-au ajuns beneficiile importante dobândite? Conform dorinţei lui Emil şi Aurel Cioran, din aceste beneficii trebuia să dai două burse anual unor studenţi săraci. Ai dat câteva burse sporadic, fără un bilanţ declarat al veniturilor din tipărirea operei lui Emil Cioran. În plus, ai afirmat mincinos că şi eu beneficiasem din acest profit”. „Te-am cunoscut om de cultură, nu om de afaceri. În ce calitate îţi permiţi să faci pe justiţiarul? Cine eşti dumneata? Dacă tăceai, filosof rămâneai!”

Cum este posibil, Vă întrebăm și noi, dle Liiceanu, să faceți atâta rău culturii române, literaturii române vii și României? În ce calitate blocați propagarea operelor unor uriași creatori români, ca Lucian Blaga sau Emil Cioran, care ar fi onorat prin opera lor majoră oricare dintre literaturile mari ale lumii? În ce calitate vă arogați dreptul să faceți pe justițiarul, dvs. și dnii Cărtărescu, Pleșu sau Patapievici? Cine sunteți Dumneavoastră și interesele cui le serviți? De vreme ce vă aliați cu indivizi convinși de faptul că noțiunea de cultură este „suspectă din punct de vedere politic” nu credem că la mijloc e cultura română.

  
Asociatia Contemporanul     


Scriitorul zilei: Ticu Arghip...http://ilazu.blogspot.ro/2012/03/scriitorul-ticu-archip-consemnare.html

ion lazu, O pagină de jurnal 1991

Miercuri, 16 oct. Zi lungă pe dealul Şona, traseu derutant prin faptul că e împădurit; drumurile nu seamănă cu cele de pe hartă, aşa că m-am învîrtit pe ambele laturi ale acestui “uluc” cu roci andezitice, despre care bibliografia mă lăsa să înţeleg că e vorba de o intruziune, însă acum îmi e clar că e vorba de o curgere de lave plus aglomerate – în totul o placă de 20 m pînă la 30 m grosime, însă destul de extinsă în suprafaţă, mult peste ce se vede pe hartă, cam de 4-5 ori mai extinsă. Iată o descoperire geologică; altcineva ar face un capăt de ţară din asta... 
Revin peste deal, preţ de vreo 10 km. Două trei ore de mers întins. Şi de gândit; de privit. De aşteptat: ideea...

Ieri, zi frumoasă şi plină de noroc: plecăm cu trenul din Cîmpia Libertăţii la 8:20 şi de la gara Teiuş, mai mult pe jos, cam 18 km, prin Stremţ, Geoagiu de Sus (biserică fostă episcopală) şi tot pe jos, pe un drum ce se strecoră printre grădini cu pruni, nuci, meri şi vii, ajungem la Mînăstirea Rîmeţ, pe la ora 13:00; vizităm vechea biserică de la 1377, inclusiv un foarte interesant muzeu cu obiecte de cult, de folklor şi numismatică şi o bijuterie de biserică nouă, curată, frumos gândită – iar în jur “schituri în soare” – albe, cochete, cu flori la ferestre – o mînăstire de maici.

Dar ce e nemaipomenit, e priveliştea pe care o dă această lamă/cornişă de calcare albe, crenelate, cu izbucniri de ţancuri mîndre, în armonizare cu acoperişurile ţuguiate ale bisericii – s-ar putea face nişte poze de mare efect. Tocmai erau nişte englezi care aduseseră ajutoare: îmbrăcăminte, în special pentru copii (şi o măicuţă îmi spune că le vor împărţi familiilor nevoiaşe de prin împrejurimi). Aici casele moţilor sunt înşirate la mare distanţă una de alta, iar familiile astea ce trăiesc în izolare au mulţi copii. Aici e inima românismului, de aici au plecat Sofronie, Horia, Avram Iancu, iar pentru că românii s-au ţinut de legea strămoşască, au urmat represiuni; la 1762, Bucow a tras cu tunurile în 150 de biserici.

De neuitat galbenul frunzelor de octombrie în munţi, pe fondul de umbră dat de soarele scăzut pe boltă; şi brînduşile de toamnă, străluminînd mov. În vuietul rîului, fără istov. La ora 15 o luăm înapoi, spre Teiuş, tot pe jos, bucuroşi de un asemenea timp blajin.

Iar azi s-a văzut că fusese ultima zi înainte de perioada ploilor.

Ieri noapte l-am visat pe A. băietan de 12-13 ani, cîntînd la vioară, profesorul lui era foarte mulţumit de harul elevului, îi dăduse cadou un arcuş ciudat, pe care l-am încercat şi eu. Bucuros şi plăcut impresionat de aplicaţia fiului pentru muzică – dar era vorba şi despre pictură, unde se făcuse remarcat de asemenea.

Acum, la ora 8 seara, plouă şi fulgeră şi tună ca în plină vară, de tresare lumina becului meu de carte. Plouase şi pe la 16:00, iar după apus, se vedeau la orizont Culmile Rîmeţilor şi ale Galdelor, pe care o vară întreagă le-am pîndit şi abia acum am avut norocul să le văd de aproape, în cea mai frumoasă zi a acestei toamne.
(va urma)