marți, 5 martie 2013

Scriitorul zilei: Hortensia Papadat Bengescu...  
http://ilazu.blogspot.ro/2012/03/scriitorul-zilei-hortensia-papadat.html

O nouă cronică la Odiseea plăcilor memoriale,


Magda URSACHE
Despre scriitori „cu pension” şi nu numai... I
Devotatul, generosul Ion Lazu a aflat timp pentru grea războire cu boala uitării ca nimeni altcineva din breasla scriitorilor. Şi-a părăsit masa de scris/ citit pentru o lucrare în marmoră. Cine are vreme de dăruit pro memoria? USR, MNLR sau nimeni. A început chibzuit să făptuiască o istorie lapidară a celor duşi dincolo, fără să se lase descumpănit, demobilizat de piedici peste piedici, pe care cred că nici nu şi le-a imaginat. Bun povestaş cum îl ştim, ne-a împărtăşit Odiseea plăcilor memoriale (Ed. Biblioteca Bucureştilor, 2012), iar  epicitatea finului psiholog e mai mult decît remarcabilă.
În 5 ianuarie 2008, nota în jurnal: „De la prima oră, lucrez la Proiectul Memorialul scriitorilor români încarceraţi”. Asta cînd împlinea 68 de ani. Vedea monumentul aducerii aminte ca pe o carte verticală, înaltă de vreo doi metri; pe feţele-copertă, cîteva dungi de bazalt, închipuind gratii. Pînă să vină aprobările necesare, mai era de făcut ceva: să fixeze dreptunghiurile de piatră albă, pentru fortificarea memoriei comunităţii. Şi cîtă nevoie de repere culturale avem, cînd „barbarii” cîştigă teren! Lazu a decupat din Osip Mandelştam un motto pentru romanul Sălbaticul: „Secol al meu, sălbaticule, cine te-ar putea privi în ochi?”. Asta despre cel trecut, însă nici al XXI-lea nu se lasă mai prejos întru sălbăticire, cultivînd dezinteresul. Amnezia duce la amnistia strategiilor desfiinţării elitei, iar oficioşii socialismului defunct se întorc să-şi laude isprăvile culturalizatoare. Blaga a fost urmărit pînă la groapă de Securitate, prezentă şi acolo ca să cenzureze cuvîntările, două. Una a lui Aurel Rău, cealaltă a lui D.D. Roşca, filosoful citind, cu risc maxim, şi ce se cenzurase. Vasile Netea a făcut 7 ani puşcărie pentru că organizase sărbătorirea poetului la 60 de ani. L-au interzis pe Blaga de la Nobel; semianalfabetul Ioşka Chişinevschi s-a opus, în '56, să fie reprimit în Academie; după ce l-a trecut pe muchie de cuţit, Beniuc a aprobat ajutor de înmormîntare clasa a treia; „toboşarul”, rămas şi după '64 lipit de URSS (soţia primă, Emma, fosta tovarăşă de viaţă a lui Marcel Breslaşu, ilegalist, s-a dovedit a fi agentă a spionajului sovietic), a fost răsplătit de PCR ca meritocrat clasa întîi.
E „treabă de detectiv” să cauţi adrese „pe picioare”;  mai rău, după ce le-ai găsit, să te loveşti de netrebnicia locatarilor, să te expui la ameninţări. Perforaţi pereţii, o să plătiţi daune, „ce, aici e cimitir?” În prima zi de alergătură epuizantă, în 10 ore, Ion Lazu a reuşit să ridice pe zidurile cetăţii doar 7 plăci. Şi înainte mult mai este! Mîhnit, a constatat că nu mai există nu doar case, ci străzi întregi, demolate de zelosul arhitect-şef al mun’cipiului, Ceauşescu, dar şi de alţi zeloşi postsocialişti, la întrecere. Aşa-i şi-n Iaşi: „mai rău ca la bombardament, te ia cu fiori”.
Am o pasiune pentru clădiri vechi. Cine n-are? Cei care „răspund” de arhitectura Dulcelui Tîrg! N-a fost de ajuns că Academia Mihăileană, precursoarea primei universităţi a ţării, unde Kogălniceanu a ţinut primul curs de istorie a românilor, a fost demolată de Dej; acum, în casa Dosoftei, o vreme sediu al Securităţii, funcţionează un bar sordid; casa Muzicescu e adăpost pentru aurolaci. Casa Sadoveanu, fostă Kogălniceanu, fostă reşedinţă a baronului Neushotz, din Podul Verde, cum se numea bulevardul Copou, e în litigiu: nepoţii sau cine-or fi vor restituire. S-a „recuperat” şi Casa Vornic Alecsandri, Muzeul Teatrului. Poetul Lucian Vasiliu a avut gîndul bun de-a face să se audă de dincolo de moarte, în 13 martie 2004, vocea de neconfundat a magistrului Mihai Ursachi. Suna taumaturgic. De acolo au plecat spre Eternitate şi alţii. Nu mai e posibil. Clădirea înstrăinată se năruie. Primarele? E ocupat să taie teii – emblema Iaşului – de pe Ştefan cel Mare şi să-i înlocuiască pe negîndite cu nu’ş ce arbori chinezeşti.
Proiectul URME, inaugurat de fostul de la Cultură-Culte, Toader Paleologu? Nici urmă! Palatului Culturii i s-a suit în cîrcă un MALL lucios, bisericile sînt acoperite de oribile hoteluri termopanate...
În Bucureşti, casa lui Al. Rosetti (clădire de patrimoniu?) – praf şi pulbere; a ars casa lui Vasile Alecsandri, din Bacău. Să fie cultura naţională bună de pus pe foc, ca BCU, în decembrie '89? Una dintre cele două plăci memoriale Sadoveanu a fost dată jos de locatari cu apetenţă revoluţionară. Lazu notează că în „Cancan” s-a putut citi că locuinţa lui Ilarie Voronca e denumită „casa cu fantome”, din cauza degradării, pesemne. O intra în viziunea turistică Dracula Land?
„Toţi ne daţi afară din literatură, fiecare pe cît poate, unii din dicţionare, alţii din Istorii, alţii din antologii, alţii din albume. Şi scriitorul ce să facă?” notează diaristul contrariat, dacă nu stupefiat. Îi răspund lui Ion Lazu: să nu se lase bîntuit de acedie. E nevoie de participarea întregii colectivităţi pentru apărarea zestrei culturale comune, pe care ne-am repezit s-o minimalizăm.
Unii au parte de onoruri, de plăci memoriale pe „faţade domnoase” (ca G.C. Nicolescu, de ce?), alţii – nu. Norocosul albanez Victor Eftimiu are placă, pusă la 110 ani de la naştere. Prevăzător, îşi comandase şi-şi plătise statuia. G. Călinescu deţine un bust (de sculptorul Constantin Popovici), e şi nume de stradă, la fel Arghezi, la fel Al. Philippide; veşnicului chiriaş grăbit Topîrceanu nu i se ştie adresa trecătoare prin Bucureşti. Puţini, foarte puţini condeieri au avut parte de răcoarea şi verdeaţa Cartierului Primăverii, al nomenklaturii; sărăntocii, majoritari, au stat pe nisipuri mişcătoare: situaţii sociale instabile egal domicilii instabile. Amărîţii de cărţari au tot schimbat 5-10 adrese; nu le-a ocupat mintea construcţia de vile, ci truda jurnalieră a scrisului. Ca G. Almosnino, bătînd la maşină cu stînga, după ce „palma dreaptă nu mai funcţiona”. De morte douce a avut parte Paler, moarte dulce însemnînd, după mine, să poţi lucra pînă aproape de capăt.
Damian Stănoiu, răs-călugăritul, a fost în civilie chiriaş. G.M. Zamfirescu a murit (ca homeless) la o secţie de poliţie. După închisoare, Stelaru a locuit în prelungirea Ferentari, fără canalizare/ bec/ sonerie. Dar ce vers a scris! „Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut fericirea...”
Camil Petrescu are intrare cu numele său şi basorelief în bronz; dar casa unde a locuit înainte de război (Cîmpineanu, 58) nu mai există: loc ocupat de un bloc turn. A rămas cea unde a murit, nefericit de soţia-actriţă care-i aducea musafiri suspecţi. Ochii săi fantastici care vedeau idei, vedeau boxeri. Şi cîte bîrfeme nu află discretul domn Lazu de la vecini indiscreţi: că pe Sonia Larian o brusca Lucian Raicu, soţul, că Aurel Dragoş Munteanu ar fi fost nepotul lui Brucan... Despre D.I. Suchianu istoriseşte, cu un zîmbet, că îşi desena, cochet, pe chelie cîteva fire de păr. A purtat Romulus Vulcănescu paltonul soţiei cînd locuia pe colţ cu Calea Plevnei? Dacă atunci ieşise din puşcărie (s-a ferit mereu, nu l-am auzit vorbind vreodată despre asta) nu-i exclus.
Gigi Astaloş crede că ştie: „Da, Ahoe a stat şi pe Polonă. La el erau atîtea ploşniţe”. Şi ce departe de răutate e prietenul Ion Murgeanu care îl visează pe Cezar Ivănescu nu altfel decît „curat, tînăr, resemnat”, „însă foarte trist”. Fiica spirituală a lui Don Cezar a refuzat placa venită de la USR, motivînd că poetul s-a stins chinuit de o acuzaţie nedreaptă şi că Uniunea s-a debarasat de caz. Şi Geo Dumitrescu s-a dus singur, deşi îi ajutase pe mulţi să ajungă scriitori.

Dureroasa neîmplinire a lui Ion Lazu? Deşi proiectul în memoria scriitorilor martiri fusese votat în 30 ianuarie 2008 de Uniune, „Ministerul nu aprobă monumentul în curtea USR, e imobil de patrimoniu. N.M. mai încearcă”. Va rămîne numai în visul lui Lazu Memorialul celor victimizaţi de comunism, pe care îl şi vedea plasat „lîngă tufa roz înflorită”: sediul a fost pierdut...
(va urma) 

Cărţile prietenilor mei: Magda Ursache, Vieţile cărţarilor contimporani după Magda U., Ed. Eikon, 2012.



















Fotografii cu scriitori...

Petru Ursache şi Ion Lazu

Petru Ursache, Ion Lazu şi Camilian Propinaţiu


Magda Ursache, Radu Mareş, Bedros Horasangian

..., Magda Ursache, Radu Mareş, Bedros Horasangian