luni, 4 martie 2013

O pagină de jurnal, 1991, cărţile prietenilor mei, Fotografii cu scriitori...

Scriitorul zilei: A.E. Baconski 
http://ilazu.blogspot.ro/2012/03/scriitorul-zilei-ae-baconski-poezii.html

ion lazu, O pagină de jurnal, 1991
Luni, 3 iunie. În fine, o noapte fără vise, sau cu vise care nu scot capul, ca şerpii / cu şerpi. Iar altele mă sperie după felul cum se strecoară şi dispar…
Zi cu soare, încă de la prima oră, căci mă scol de la 6 dimineaţa şi soarele se iveşte de după deal, printre crengile plopului: un disc imens, portocaliu-alunecător. Dar nu risc să ies pe teren de teamă să nu se reactiveze rosătura şi apoi să mă ţină şi mai multă vreme în casă.
Toate sunt importante, în afară de omul ca atare
Banii sunt importanţi
Timpul e important
Lucrurile sunt importante, nu lăsa o agrafă să zacă pe jos,
sau un ac, apleacă-te,
Ridică-l şi du-l celui care coase
La capătul zării
Acul e mai important decât tine
Cusutul e mai important decât cel care coase
Haina e mai importantă decât cel ce o îmbracă
şi asta nu dintr-un capriciu, ci pentru că
în toate se află înglobată munca umană -
omul ar trebui să fie cel mai important
dar fapt e că numai el nu are nici o importanţă -
să se aplece deci, să ridice de pe jos lucrurile căzute
să-şi piardă ziua adunând şi cărând
lucruri oricât de insignifiante
a căror unică importanţă este
că au fost create de om – ele sunt
rodul trudei umane, a celei mai dispreţuite
dintre vieţuitoarele pământului.
4 iunie. Ieri, abia la ora 14 plecăm pe teren, la Veza şi imediat ne apucă ploaia. Azi noapte a plouat iar zdravăn, şi la radio se anunţă un nou val de ploi în vestul ţării.
Înşir alături, pe contrapagină diverse propoziţii despre tinereţea părinţilor mei şi uneori asta îmi place, ies paragrafe valabile - iar alteori nu sunt prea atent la ce se-ntâmplă cu ei.
Pînă la urmă, Fr. Nietzsche devine excesiv şi chiar plictisitor, căci previzibil! De pe la pagina 50-60 încolo, când te-ai familiarizat cu punctul lui de vedere şi cu mecanismul pe care l-a declanşat.
Să convenim că există firi asemenea unui izvor: pui palmele căuş, bei, le mai pui de cîteva ori şi bei până te saturi. Oare de ce ţi se păruse că izvorul se află acolo anume spre a-ţi potoli ţie setea? Rămâi în faţa lui, oarecum vexat, că izvorul nu se opreşte, nu s-a terminat, ci continuă să curgă, în sine, fără pricină. Cum se scurge bunătatea din unele suflete.
Târnavă, Târnavă, apă mult bolnavă…
În definitiv, de ce să cârtim? Fie fiecare cum îi e fi(e)rea!
Mama ştia să scrie în oglindă. Adolescenţii vor născoci mereu scrieri încifrate, desigur în vederea transmiterii unor f.f. importante mesaje către prieteni, către cei iubiţi.  Ei pierd atâta energie şi ingeniozitate într-aceasta, însă vai, prea iute vor constata că nu prea există mesaje şi nici adresanţi…
Cred în trăsăturile de familie, atât fizice cât şi privind firea, temperamentul, caracterul membrilor unui clan constituit. Chestiune de dozaj infinitesimal a unui patrimoniu preexistent, asta suntem. Cred şi în trăsăturile unei familii, deci şi în trăsăturile neamurilor, de care s-a făcut prea mult caz.
Pe ce se bazează Fr. N. în hipertrofierea eului său? Pe acest torent de vorbe umflate, inspirate? (“umflat peste măsură mi-e norul”…, p. 93). Sau pe multele-i bune intuiţii? “Şi vouă prieteni vă va fi frică de sălbatica-mi învăţătură şi poate că o să fugiţi de mine.”
Ba e bun Fr. N., însă citit în doze mici.
Tot el: A vrea este eliberare!
(va urma)


Cărţile prietenilor mei: Ana Blandiana, Poezii








































Fotografii cu scriitori... 


Lidia Lazu în recital, 2008