O pagină de jurnal, 1991, Cărţile prietenilor mei, .Poezii regăsite...Fotografii..

Scriitorul zilei Valeriu Cristea, 
http://ilazu.blogspot.ro/2012/03/scriitorul-zilei-valeriu-cristea-anunt.html

ion lazu, O pagină de jurnal, 1991

Visul Sonicăi: După ce s-a omorît două-trei zile cu pomana de un an pentru maică-sa, o visează că-i spune: Bine, Sonica, îmi dai tu pomană peşte?! Ştiam că-ţi place, mamă… Tu nu ştii că eu nu mai văd, cum să mănînc peşte? Să-mi fi pregătit o friptură de oaie. Dar n-am avut oaie, mamă. (N-o visase niciodată pe maică-sa, în acest an care a trecut de la decesul ei.) Minţi, că ai, e în colţul drept al frigiderului. Mamă, da eşti supărată pe mine că nu te-am luat la noi?. Spune! Şi nu ştie ce i-a răspuns maică-sa, visul s-a tulburat…

Epilog: De dimineaţă se scoală, caută în frigider şi găseşte un miel la congelator: uitase de el… Însă maică-sa din vis nu uitase...

4 sept.  De mult n-am mai scris cît de cît sistematic în acest jurnal, practic de la începutul lui iulie, cînd a venit Andrei la Blaj şi a trebuit să-i acord lui aproape tot timpul meu liber. (S-a înţeles oare că nu scriu decât după ce mă achit de toate obligaţiile profesionale, de familie etc.?) Ca să nu mai spun că uneori m-a însoţit pe teren, foarte mîndru că alcătuim o echipă! Acum l-am lăsat la Bucureşti, pentru că nici eu nu mai am de stat aici decît o săptămînă, apoi intru în concediu pînă la sfîrşitul lunii. Oricum, n-am să mai lungesc vorba cu descrieri detailate, pentru că aseară l-am ascultat la Tv pe M. H. Simionescu. S-a retras la Pietroşiţa, lîngă Tîrgoviştea natală, încă din ‘77, imediat după cutremur – probabil se teme pentru viaţa lui preţioasă ca şi pentru opera lui. Şi-a construit casa cu mîinile lui, inclusiv cărămizile; a ţinut tot timpul un jurnal, iar acum e derutat, nu ştie cum să-l prelucreze, pentru că sunt 6.000 de pagini, şi, vorba lui, cine citeşte atîta amar de text pentru a afla ce a devenit după 30 de ani cutare personaj?! Va scrie un Bine temperat prescurtat, în care va da adevăratele nume (în ce scop? Pe cine interesează? / Nota mea) ale celor la care făcuse aluzie în prima lui carte. De aici reţin atenţionarea să nu scriem jurnale lungi, mai ales dacă viaţa ne îngăduie un şir mai lung de ani. MHS nu se consideră un luptător din categoria lui Paul Goma, a cărui proclamaţie nu a semnat-o, drept e că nici nu a fost solicitat; însă şi pentru el a început hărţuiala şi a trebuit să se retragă la Pietroşiţa.

Nu este un luptător, spune, dar consideră că a fost mereu în opoziţie şi speră că n-o să se schimbe tocmai acum. E drept, a scris cîteva articole festiviste, în preajma apariţiei unei noi cărţi, ăsta fiind tributul plătit cezarului, ca să-i apară cărţile. Şi mai spune multe MHS, în stilul lui cam împiedicat. Îmi dau seama încă o dată că fără un pic de ţicneală, fără o doză de fanatism în ceea ce faci şi fără o încredere disperată în vocaţia ta, nu poţi da lucruri importante. Vreau nu vreau, îmi place sau nu, (sunteţi sau nu de acord),  acesta e contextul în care au apărut, apar şi vor apărea întotdeauna operele deosebite, capodoperele.

Mă duc la editura Ion Creangă pentru cartea mea Întâmplări din pădure şi Carmen C., pierită, îmi spune că manuscrisul e în pericol de a fi casat pentru că nu a primit la anchetă decît un tiraj de 4.500, insuficient pentru a fi rentabil. Vorbesc la contabilitate, apoi cu Daniela Crăsnaru, sunt resemnate, pronunţă mereu cuvîntul faliment. Paralizat de o atare veste. Nu ştiu ce să le spun. Mi se sugerază: ori să dau lucrarea altei edituri, particulare, care să le achite cheltuielile de pînă acum, cam 300.000 lei, ori să renunţ, căci dacă editura IC o scoate, paguba se va dubla. Editura optează pentru casare. Rog să fiu amînat o săptămînă, să revin de pe teren, să mă pot ocupa de o suplimentare a tirajului. Trec şi pe la Gh. Zarafu, îmi dă alte aspecte ale falimentului, să nu mă supăr şi să iau cumva cartea de la editură. Plec spre casă negru de supărare, foarte descurajat. Îi spusesem directoarei sictirite: Nu mi s-au topit cărţi în comunism şi o să mi se topească după Revoluţie?! Lidia primeşte vestea cu adîncă tulburare, apoi găseşte resurse să se angajeze că o vinde ea, pe la şcoli, prin parcuri, grădiniţe etc. O să ia contact cu difuzorii particulari.

Azi am lucrat la Glogovăţ, ieri la Mănărade, mîine merg la Blaj şi să încerc nişte telefoane la centrele de librării Alba, Cluj etc.

Nepotul B. se prezintă într-o seară cu adventista lui Ioana, reiese că trag sfori să se facă remarcaţi printre coreligionari, să fie promovaţi etc, fac pe zeloşii… nimic nou sub soare, nici măcar în domeniul credinţei, al sectelor. Mereu vechiul joc al prefăcătoriei. Mă gîndesc cu oarecare tristeţe: nici măcar un sectant de succes n-aş putea fi…

E bine, am văzut în zori un domn pensionar, cu pălărie de pai, săpînd la porumb, pe-o tarla de la marginea cătunului.

Parcă altfel dau la sapă ardelenii, cu înţelegere, cu răbdare, nu cu ură, nu în duşmănie, ca oltenii mei… Claxonul fazanului, în lunca Tîrnavei.

E de necrezut cît de exigenţi se arată în judecarea altora unii indivizi care, în ce-i priveşte, fac fel şi fel de năzbîtii, una după alta.

Din Lamentaţiile Uitucului, jurtnal 1990-1999

(va urma)

Cărţile prietenilor mei, 

ion lazu, Poezii regăsite...

***
Două ninsori se amestecă-n aer
una molcomă, visătoare, blajină
alta piezişe, tăioasă, ostilă
rău voitoare
folosind-o pe cealaltă doar ca fundal
căci pusă pe rele, ultimativă   ninsori
din doi nori din două ceruri
pentru lumi paralele...

Ca două sorţi înghesuite-ntr-o viaţă

Ca un noroc subţirel

 asuprit de marele nenoroc...

8 februarie 2010



ion lazu, Fotografii cu scriitori..

Poetul Ion Murgeanu