luni, 11 martie 2013

O pagină de jurnal 1991, Cărţile prietenilor mei, Fotografii de autor...

Scriitorul zilei: Ion Pillat 
  http://ilazu.blogspot.ro/2012/03/scriitorul-zilei-ion-pillat-poazii.html

O pagină de jurnal 1991 
27 iun. Ieri seară C. D. apare la Actualităţi să explice că ei nu fac cenzură a informaţiei, ci asigură transparenţa între guvern şi mas-media de aici şi din lume. Prestaţie nu destul de convingătoate, având în vedere că se adresa cetăţeanului mediu.
Apoi apar liberalii şi spun că legea privatizării nu e bună, că guvernul conduce prin decrete, dar nepublicate în Monitorul Oficial. Că se pompează fonduri în unităţile ce urmează a fi privatizate, iar celelalte sunt lăsate să sucombe; că se face o privatizare a falimentelor. Că se fac prea multe regii autonome, nu doar cele din sectoarele strategice etc. Deci lucruri încâlcite. Legea funciară nu e nici ea chiar ce trebuie. I.A.Stoica şi M. Enache se găsesc să spună că este anul cel mai bun din ultimii 5o de ani de guvernare. În schimb, greva medicilor dă în clocot, vor fi probleme cu învăţământul în limbile minorităţilor. În Parlament, cu întârziere de un an, este condamnat pactul Ribbentrop-Molotov.
În fine, cu mici nemulţumiri, toţi suntem bine pe locurile unde ne găsim: Mircea C., C. Popovici, Pan I., C. D., Lidia şi cu mine.
Ce se întâmplă? La supărare, omul modern “se răzbună pe frigider”, vorba lui Caius; scriitorul se răzbună pe coala de scris.
1 iulie. Sosesc la Blaj, cu A., care în Rapid a uimit cu inteligenţa, cunoştinţele şi vorbirea nuanţată. Rapidul întârzie, ajungem la peron tocmai când trăsese cursa pentru navetişti. Venim încărcaţi de bagaje prin oraş, îl las pe A. la un colţ şi dau o fugă la post-restant, unde mă aşteaptă scrisoarea de la învăţătorul basarabean Ion Cazan. Cumpăr aproape 2 kg. caşcaval şi-l tratez pe A. cu o dublă îngheţată, după care, pe ploaie măruntă, cu glugile săltate, o luăm pe jos până la căminul de nefamilişti, ajungem cu puterile drastic diminuate, urcăm cele trei etaje. A. pare pe moment şocat de imobilul dărăpănat. Despachetez, pun hârtiile în ordine, mă izbesc de o realitate cam strâmbă, improvizez un nou reşou, din BCA scrijelat, îi fac patul lui A., el îşi scoate colile pentru a desena o nouă navă, trage cu urechea la piesa Tristan şi Isolda, mâncăm mai temeinic, mă strecor în pat şi încerc să notez unde am ajuns. Surprizele: cât de comunicativ este Andrei; şi-a mutat atelierul la masă, îl întreb: Cum ţi se pare camera? Foarte frumoasă. Şi o să fie şi mai bine când va veni stagiara. De ce? Tu îmi eşti prea de ajuns. El: Da, dar mie nu-mi place singurătatea. Îmi plac oamenii, compania lor. A. sare la geam, să vadă garniturile care trec cu mare vâlvă. Zice: Azi am văzut mai multe trenuri de marfă. I-a plăcut catedrala. I-am arătat liceul în care a dat examene Eminescu. El ştia că într-un oraş din Bucovina, i-a uitat numele. Cernăuţi.
În legătură cu Anca B.: Dacă ţi-e frică de viaţă, minţi şi minţi. Interesant este că astfel de oameni, cu firea mutilată de viaţă, nu-mi induc silă, antipatie, ci îmi stârnesc compasiunea.
O noapte de idei literare incitante. Şi bucuria de a-l auzi pe Andrei râzând de două-trei ori prin somn. 
Din viaţă nu trebuiesc reţinute contrarietăţile, penibilul, căci viaţa este un dar, dacă nu minunat, oricum cel mai important. Darul sine qua non.
E suspect când toată nemulţumirea cuiva pare că vine numai şi numai de la ceilalţi. Omul care de sine nu se îndoieşte şi nu e niciodată nemulţumit de sine, mai lesne îi umple de vini pe ceilalţi.
(va urma)


Cărţile prietenilor mei





































ion lazu, Fotografii de autor...(Anotimpuri pe verticală)