miercuri, 20 martie 2013

O pagină de jurnal, 1991, Cărţile prietenilor mei, .Poezii regăsite...Fotografii..

Scriitorul zilei, G. Topârceanu :
 http://ilazu.blogspot.ro/2012/03/scriitorul-zilei-george-toparceanu.html

ion lazu, O pagină de jurnal, 1991 
20 aug.  A doua zi de dictatură în URSS: Puciştii nu vor avea sprijinul armatei şi al populaţiei. Elţân este piua-ntâi, a prelua lupta contra puciştilor, declarându-i ilegitimi etc. Moldovenii noştri se comportă eroic, au apărat Chişinăul de trupele armate şi sunt cei mai vehemenţi în condamnarea puciştilor, afirmându-şi voinţa de independenţă.
Iar cu puciştii nu sunt decât caracudele: China, Irak, probabil şi Cuba plus Palestina. Iliescu şi Roman au fost la înălţime, inclusiv în privinţa Basarabiei. Dar, pe de altă parte, cum să-l trădeze Ilici pe colegul Gorby?
Andrei: Gorbaciov mai dădea şi desene, ăştia au să ne dea numai tancuri!
21 aug. Miercuri. Azi-noapte au murit la Moscova cinci oameni, călcaţi de tancuri. Lumea liberă dezavuează puciul, au fost îngheţate toate ajutoarele pentru ruşi. Basarabenii rezistă eroic, la amiază va fi şedinţa extraordinară a Parlamentului şi sper să declare independenţa, cum au făcut deja azi-noapte parlamentele Estoniei şi Lituaniei. Se dovedeşte că KGB-iştii sunt duri, dar şi foarte proşti, sau doar disperaţi. Mincinoşi, fără obraz, dar şi foarte nepopulari, duc o luptă pierdută din start.
Eu nu sunt bătrân, eu sunt de mai multă vreme om, ceea ce este un mare avantaj, tinere domn!
Nu e vorba de nimic mai mult decât de acel handicap pe care îl au neisprăviţii de tineri faţă de omul matur. În loc să înţeleagă că această diferenţă e de atenuat în timp, ei, exasperaţi prea curând şi dorind mereu să tranşeze totul pe loc, în forţă, de s-ar putea, dau buzna, incriminează, cer socoteală, vor privilegii. Or, îi orbeşte această ciudă, acest negru în faţa ochilor, de câte ori e vorba de părinţi, de cei din generaţia anterioară, pe care îi găsesc vinovaţi de tot răul din lume, de faptul că vremurile sunt neprielnice, că ei nu au posturi bune, nici avantaje. Lor li se “pune pata” – urâtă expresie!
Sunt oare aceşti tineri absolvenţi nişte inşi pe care propria medioritate îi aduce la disperare, sau sunt doar oameni care vor fi având, ca noi toţi, pe lângă defectele de care nu scapă nimeni şi unele calităţi – îndemânări, aptitudini, disponibilităţi în stare latentă - dar nişte oameni cărora le lipseşte răbdarea pentru a şi le cultiva şi modestia celui care ştie să aştepte şi să persevereze? Aceşti oameni încă neformaţi, sau deja de-formaţi, turbează în faţa realizărilor mici sau mai mari ale altora, le contestă după principiul straniu: dacă eu n-am realizat nimic, atunci nici alţii nu au realizat nimic, prin propriile puteri. Orbiţi de furie neputincioasă, căci simt că ai publicat nişte cărţi, dar precis că ai avut prieteni; ai luat premiul pentru scenariu de film, dar e sigur că l-ai câştigat? Aici se amestecă şi puţină nebunie-demenţă, nu?

(va urma - Din Lamentaţiile Uitucului)

ion lazu, Poezii regăsite...
Calea spre lumină

Am învăţat scriind Veneticii
marea lecţie a umilinţei
care îţi înalţă sufletul -
de-acum drumul prin hăţişurile lumii
îmi e larg deschis

am învăţat scriind Elegii
de când scriu poezie
marea lecţie a tristeţii
purificatoare -
de-acum drumul spre fericire
î


am învăţat scriind Sălbaticul
neiertătoarea lecţie a subteranului -
de-acum îmi e larg deschisă
calea spre lumină 

31 decembrie 2009


Cărţile prietenilor mei...





  








ion lazu, Fotografii de scriitori...




Poeta Simona-Grazia Dima, MNLR, 2011.