Scriitorul zilei: Ovidiu Cotruş, n. 24 februarie 1925 - d 1977
Nepot al poetului de răsunet Aron Cotruş, şi-a făcut liceul la Oradea şi liceul Moise Nicoară din Arad, filologia la Cluj şi debutul poetic, sub pseudonim: Ovidiu Sabin, la Cercul literar de la Sibiu, prieten de-o viaţă cu Ştefan Augustin Doinaş. Dar mai întâi se manifestase, la doar 17 ani, în critică literară şi exegetică pe teme filosofice, estetice, literare. De o inteligenţă subtilă, pe cât de cuprinzătoare, beneficiar al unei biblioteci imense, selecte, cea a unchiului său Ovidiu Cotruş, în casa căruia locuia, într-un Arad cu eclatante tradiţii culturale dar şi politice, căci aici se militase pentru Unirea din 1918, se făcuse remarcat în paginile revistei Tribuna Română, chiar de la primul ei număr, septembrie 1943, unde semna alături de Ştefan Augustin Doinaş, dar şi de Victor Eftimiu.
În 1950, la doar 24 de ani, este condamnat politic şi face 14 ani de detenţie, eliberat în 1964. Din 1965 devine redactor la revista orădeană Familia. A murit la numai 51 de ani, suferind de ficat, boală atroce, contractată în închisoare. Şi ca nedreptatea să fie dusă până la capăt, cum numai în comunism, poetul, traducătorul, criticul literar nu a apucat să vadă tipărită niciuna dintre cărţile sale. Postum, în 1977, Ştefan Augustin Doinaş a izbutit să publice unul dintre volumele sale de exegeză: Opera lui Mateiu I.Caragiale, apoi şi altele (manuscrise păstrate de credincioasa-i soţie): Meditaţii critice,1983, pe care a şi prefaţat-o; Dialoguri, 1990, cu prefaţă de Cornel Ungureanu; Titu Maiorescu şi cultura românească, 2000.
Trebuie menţionat faptul că în închisoare a memorat poeziile lui Radu Gyr, pe care apoi le-a transcris în cîteva volume. Fie numai şi acest fapt excepţional (memoria sa prodigioasă dar şi iubirea sa de poezie, l-au ajutat într-aceasta; iar despre poeyia lui radu Gyr adolescentul de 17 ani scrisese chiar la debutul său critic!!! - iată unul dintre noroacele mult urgisitei noastre literaturi române...), îi asigură în postumitate recunoştinţa noastră emoţionată.
În 1950, la doar 24 de ani, este condamnat politic şi face 14 ani de detenţie, eliberat în 1964. Din 1965 devine redactor la revista orădeană Familia. A murit la numai 51 de ani, suferind de ficat, boală atroce, contractată în închisoare. Şi ca nedreptatea să fie dusă până la capăt, cum numai în comunism, poetul, traducătorul, criticul literar nu a apucat să vadă tipărită niciuna dintre cărţile sale. Postum, în 1977, Ştefan Augustin Doinaş a izbutit să publice unul dintre volumele sale de exegeză: Opera lui Mateiu I.Caragiale, apoi şi altele (manuscrise păstrate de credincioasa-i soţie): Meditaţii critice,1983, pe care a şi prefaţat-o; Dialoguri, 1990, cu prefaţă de Cornel Ungureanu; Titu Maiorescu şi cultura românească, 2000.
Trebuie menţionat faptul că în închisoare a memorat poeziile lui Radu Gyr, pe care apoi le-a transcris în cîteva volume. Fie numai şi acest fapt excepţional (memoria sa prodigioasă dar şi iubirea sa de poezie, l-au ajutat într-aceasta; iar despre poeyia lui radu Gyr adolescentul de 17 ani scrisese chiar la debutul său critic!!! - iată unul dintre noroacele mult urgisitei noastre literaturi române...), îi asigură în postumitate recunoştinţa noastră emoţionată.
Nu l-am cunoscut personal, deşi nu este exclus să-l fi zărit în redacţia Familia de la Oradea, unde (venind de la Pocola-Beiuş, sediul meu de campanie geologică) am intrat o dată sau de două ori, revăzându-mă cu Alexandru Andriţoiu, căruia îi fusesem prezentat de Ludovic Antal, în Bucureşti şi cu dramaturgul Mircea Bradu, cunoscut şi acela mie dintr-o vacanţă studenţească la Costineşti. Mi-a fost prezentat, de nu mă înşeală memoria, graficianul Eduard Pamfil, om ca de pe altă lume, de-o extremă delicateţe. înlalt, slab, ochelarist, cu păr negru ondulat. (Să nu se creadă că în aceste împrejurări favorabile aş fi publicat ceva la Familia, în speţă poezii, căci pe-atunci altceva nu prezentam la redacţii, în astfel de împrejurări. O poezie mi-a apărut totuşi în ziarul local, cu bunăvoinţa poetului Teodor Crişan.).
Citeşte mai mult: http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=8485http://ro.wikipedia.org/wiki/Ovidiu_Cotru%C8%99
Bătrânii mei au defrişat păduri
La începutul lumii lor punând
Un orizont de arbori la pământ
Iar lumea se lărgea cu arături.
Se retrăgea mereu învinsa oaste
Din faţa rotitoarelor securi
Până sub munţii depărtaţi şi suri
Oprindu-se în pâlcuri verzi, pe coaste.
A mai rămas aşa, prin bătături
Câte-un copac ce zice-ntreaga seară
Un cânt pe care nu poţi să-l înduri –
Şi-o grea nelinişte te împresoară.
De şapte ani mă-nchin tot la păduri,
Doar i-or ierta pe-ai mei, de-odinioară.
1968, Pocola-Beiuş
ion lazu: fotografii de autor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu