marți, 7 februarie 2012

Scriitorul zilei: Florin Mugur; poezii; fotografii de autor

Scriitorul zilei: Florin Mugur, n. 7 februarie 1934 - d.9 februarie 1991
 Bucureştean dintr-o familie de evrei, tatăl fost gazetar, îşi face liceul la Sfântul Sava, apoi licenţa îa Filologie: Profesor în provincie, apoi redactor la revista Argeş, până la conflictul cu redactorul-şef Gh. Tomozei, cînd trece la editura Cartea românească, unde lucrează până la sfârşitul vieţii.Debutează cu versuri proletcultiste, dar cu Mituri, 1967 începe să dea măsura adevăratului său talent. Titluri: Visele de dimineaţă, 1961; Destinele intermediare, 1968; Cartea regilor, 1970;  Cartea prinţului, 1973; Roman, 1975; Piatra palidă, Viaţa obligatorie, Dansul cu cartea. Scrie romane: Ultima vară a lui Antim, literatură pentru copii dar şi eseuri, convorbiri cu mari scriitori: Marin Preda, Paul Georgescu. O selecţie din corespondenţa cu prietenii săi, plecaţi toţi peste hotare: Lucian Raicu, Sonia Larian, Virgil Duda, Norman Manea etc a îngrijit Mircea Iorgulescu, 1993: Scrisori de la capătul zilelor.
Citeşte mai mult: http://www.romlit.ro/florin_mugur
Din Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris:

5 aprilie, joi. Azi înainte de 10:00 plec la atac, pe vreme cam rece şi cu vânt. Ies din metrou la Unirii, şi luînd-o pe Bibescu Vodă dinspre D. Cantemir, la primul bloc dau de numărul 5. Unde ar fi numărul 1? Văd o femeie spălând cu furtunul nişte preşuri în spatele blocului, o întreb, ea lucrează la o firmă de pe D. Cantemir. Derută. Merg mai departe, atent pe partea dreaptă, unde cresc numerele fără soţ şi brusc dau de nr. 19, cel în care se pare că a locuit Florin Mugur. Neştiind interfonul, aştept să iasă/să intre cineva şi mi se spune să urc la etajul 3, apartamentul 10; urc, sun, nu răspunde nimeni; uşi masive, de burghezie bogată, vetustă. De la celălalt etaj o doamnă îmi spune că acum colo locuieşte Jurcă Emil, red şef adjunct de la Libertatea. Crede că Florin Mugur a locuit în bloc încă de pe vremea războiului, cu părinţii. Obţin telefonul preşedintei comitetului de locatari: B. Elena. Sun de pe mobil, nu răspunde. Ies, de pe celălalt trotuar fac două poze, în timp ce foile de pe cartonul pus cam unde va fi placa flutură în bătaia vântului.
(...)
12 dec. 2007:
Plecăm spre Unirii, ne oprim mai întâi la Florin Mugur. Telefonez, nu răspunde, sun  la plesneală la interfon, multe încercări, nimeni nu iese-intră, iar chinuiesc interfonul. Răspunde un domn, mă prezint, explic, bine, o să coboare. Însă până vine el: Unde să punem placa? O uşă imensă, de fier forjat, ca pe vremuri, căci e o clădire dintre războaie, cred, iar pe laturi sunt pereţi în semicerc, plină de striuri, dungi, imposibil să găseşti o suprasfaţă plană, să amplasezi placa memorială - oarecum ca dincolo, la Dan Laurenţiu. Să o punem la parter, însă pe suprafaţa apartamentului din dreapta? Raparaţii. Câţiva oameni, nişte panouri. Apare şeful echipei, spune că aici se pregăteşte locul unui local deocheat, deci o placă memorială nu... rimează (bietul poet Florin Mugur, dacă ar şti... dacă ar auzi cu ce trebuie să „rimeze” placa lui...), „sună ca dracu”, conchide şeful. Dincolo, în stânga intrării este o librărie, ar fi chiar o... rimă bună, însă patronii şi-au tras o faţadă falsă, cum se procedează acum, fără suport de ciment, ceva de butaforie, căci plasticul strălucitor ia ochii trecătorului. Şi abia dincolo de librărie, în colţul unde imobilul se lipeşte de celălalt, găsim o fâşie de 60 cm care ar putea suporta placa noastră. Intru la librărie, căci am constatat că firele noastre nu ne ajung până la intrarea blocului, dna de la casă, înţelegătoare, deşi avea mulţi clienţi – sunt zilele lui decembrie, nu? – ne dă voie să ne conectăm pentru curent.  Şi amplasăm placa lui Florin Mugur, ce-i drept mai depărtişor de intrarea locatarilor, totuşi pe faţada blocului cu pricina. Apare un bărbos înspicat, figură de artist plastic, pretinde că mă ştie, când merge la părinţi la cimitir, trece mereu prin faţa mormântului lui Florin Mugur, au fost prieteni, se vizitau, el stă în imobilul de vis-a-vis, la etajul cutare, are atelier, casă deschisă pentru prieteni. Să trec oricând. Promit, formal. Acum ne grăbim, pornim pe Splai, spre Spicul. 







ion lazu
Amin!


Vai ce cumplită cruce
o cruce de sînge
împarte în patru biblioteca mea
de poezie:
de-o parte poeţii morţi
de alta poeţii plecaţi
de-o parte poezia minciunii
de alta poezia nescrisă -
în numele tatălui şi al fiului
şi al sfîntului duh
 (1985)


 Ion Lazu: fotografii de autor: