luni, 13 februarie 2012

Scriitorul zilei: Otilia Cazimir; poezii, fotografii de autor

Scriitorul zilei: Otilia Cazimir, n. 13 februarie 1894 - d. 8 iunie 1967

 

Otilia Cazimir 

Lumini si umbre

Ai ochii negri, mincinosi si rai
Fîntînile cu ape moarte- ascund
Pupile negre licarind în fund,
Ce ma atrag spre-adînc ca ochii tai.

Cînd vreau sa plec, ma tii în loc cu un cuvînt
Asa se zbat copacii în furtuna;
Ca pentru fuga crengile- si aduna,
Dar radacina- i leaga de pamînt.

De azi încolo n- am sa- l mai iubesc…
Dar cînd îi vad privirile pagîne
Si zîmbetul copilaresc,
Ma jur ca n- am sa-l mai iubesc- de mîine.

Pe zi ce trece- ti seman tot mai mult;
Asa izvorul ce se- arunca- n balta,
Se- nvaluie cu mîlul laolalta
Si- n loc sa- i spele apele verzui, îsi tulbura izvorul apa lui.

Ma iscodesti ca pasarea de prada,
Ma urmaresti cu ochii reci si rai,
Dar uiti ca daca- s urme pe zapada,
Noroiul e lasat de pasii tai.

Mi- e fata împietrita ca o masca
Si- n ochi lumina- i gata sa se stînga
Chiar diamantului ca sa sclipeasca
Îi trebuie o raza s- o rasfrînga.

Iubirea ta nu creste si nu moare,
Ci totdeauna- i rece si egala
E ca o floare artificiala
Pe- o pajiste cu maci arzînd în soare.

Cînd voi pleca, ma vei uita usor
Si stiu ca nici nu s- ar putea altfel:
Abia o clipa valul calator
Pastreaza chipul oglindit în el.

Am vrut în ciuda zîmbetelor tale,
Din ochii sterpi o lacrima sa storc
Si am plecat sa nu ma mai întorc,
Dar azi, din zori de zi îti umblu- n cale.

Ce demon oare mi te- a scos în drum?!
De- ar vrea viata azi sa ma dezlege
Si raiul ei sa mi- l ofere- acum
Tot iadul nostru dulce l- as alege.

Azi mi- a venit cu ochii calzi si buni
Si nu l- am întrebat de unde vine
Pe floarea de pe marginea de drum
N- o- ntrebi de- i înflorita pentru tine.

Te vad mereu ca- n clipa de pe urma;
Încremenit în capul scarii
Cu zîmbetul uitat în coltul gurii
Si- n ochi, taisul crud al nepasarii.

Esti rau. Dar cînd aud c- o spune altul
Ma uit în jos si strîng din pumni si tac.
Ca numai eu în toata lumea asta
Am dreptul sa te cert si sa te- mpac.

Eu am sa plec cu sufletu- mpacat
Ca nu las nimanuia mostenire
Un suflet greu de ura si iubire
Banuitor si trist si- nfrigurat.

M- am resemnat; atît a fost sa fie.
Ma uit cum cade soarele- n apus
Si- astept raspunsuri care n- or sa vie
La întrebari pe care nu le- am pus.


*** 
Cea mai mică dintre cei 5 copii ai unui învăţător nemţean, Otilia Cazimir (pseudonimul Alexandrei Gavrilescu), copil cuminte, prea timid, a dus lipsa tovarăşilor de joacă, iar în adolescenţă, atrasă de lumea curată a copilăriei, a început prin a le povesti nepoţilor ei, doar cu puţin mai mici, închipuiri de-ale sale, dar şi din ce ea însăşi citise, dar şi despre stele, de pildă, una dintre pasiunile sale. Liceul şi facultatea de litere la Iaşi, pe care nu l-a părăsit niciodată. Scria poezii încă din şcoală, a continuat în adolescenţă şi la 18 ani a debutat în paginile Vieţii româneşti, unde şi-a publicat mai toate scrierile. Pentru copii, în primul rînd. Delicateţea, umorul, tonul jucăuş fiind principalele ei atuuri, ceea ce i-a asigurat preeminenţa în sectorul literatură pentru copii. Dar mai târziu şi amintiri, evocări ale scriitorilor pe care i-a cunoscut la Viaţa românească şi în târgul Iaşului.  Este prea cunoscută prietenia de o viaţă cu George Topârceanu,  căruia i-a supravieţuit 3 decenii.  În ce mă priveşte, îmi vin în minte mai ales versurile în care Topârceanu face aluzie la prietena lui. Poate pornind de la faptul că mi se părea neverosimil că poeta ieşeană era încă în viaţă la mijlocul anilor 60, pe când minunatul George Topârceanu pierise încă înainte de a doua conflagraţie mondială... Cu surprindere constat că memorasem şi prima parte din poezia pe care am reprodus-o mai sus...Memorie de tânăr...
Câteva titluri: Jucării, Baba Iarna intr-n sat, Lumini şi umbre, Fluturi de noapte, Cântec de comoară. Prietenii mei, scriitorii, A murit Luchi, Cumătra vulpe...

  Ion Lazu: fotografii de autor:iarna de sticla...