marți, 14 februarie 2012

Scriitorul zilei: Mihai Cantuniari; consemnări; fotografii de autor; poezii


Scriitorul zilei: Mihai Cantuniari, n. 14 februarie 1945.





S-a născut în Bucureşti, ca fiu al Mariei Zamfirescu (familie faimoasă în România, de boieri civilizatori, un unchi a fost Duiliu Zamfirescu, bunică i-a fost prima ingineră chimist cu doctorat la Sorbona) şi al unui inginer. Copilărie mirifică, la moşiile din Vrancea şi de la Buşteni-Valea Prahovei, evocată magistral în Bărbatul cu cele trei morţi ale sale, 2007, primul volum memorialistic dintr-un ciclu Omul ca iarba, din care anul trecut a apărut al doilea volum: Ocarina de lut, 2011, Ed. Humanitas. 
A făcut liceul la Matei Basarab, absolvit în 1962, coleg cu Petru Popescu. Facultatea de Limbi romanice, clasice şi orientale, secţia spaniolă, terminată în 1967. Pentru început, cercetător la Institutul de lingvistică, apoi bibliotecar la Academie, o carieră cu  vicisitudini, din care s-a salvat excelentul traducător al unor mari scriitori de limbă spaniolă: Cesar Vallejo, Mario Vargas Llosa, Fernando Pessoa, dar şi scriitori români stabiliţi în Spania: Al. Ciorănescu, Vintilă Horia, dar şi Omar Lara, poetul cilian refugiat politic în România şi care, după câţiva ani a plecat înapoi, în America de Sud.
A debutat cu poezii în Luceafărul, 1972 şi a publicat volume de versuri clasicizante, de influenţă hispanică, însă beneficiind de amprenta foarte personală a poetului traducător, estetizantă, spiritualizată, îndeaproape strunită lingvistic şi stilizată la maxim.Un orgolios "asfinţit de lume", o iscusită punere în scenă a unei  nobleţi de stirpe, căzută "din scări". Titluri: Poezii, 1977; Ultramar, 1978; Plante carnivore, 1980; Nova, 1980; Amadeus, 1983; Cavalerul cu mîna  pe piept, 1984.

 Citeşte mai mult: http://www.romlit.ro/mihai_cantuniari

http://www.crispedia.ro/Mihai_Cantuniari
 
Cum e şi firesc, pe scriitor îl recomandă cel mai bine propriile texte:

Premiul Milan Kundera
„Eu îmi amintesc. Amintindu-mi, suspend timpul cu o putere de mag.
Mi-a murit tinereţea şi stau s-o priveghez. De altfel, ce altceva sunt paginile mele de jurnal din ultimii cinci ani, dacă nu un priveghi tăcut şi resemnat la catafalcul tinereţii, adică al veşniciei mele? Ca un bondar zănatec îmbătat de corole, m-am căptuşit cu polenul răpit tuturor florilor, lucernelor, miriştilor parfumate de pe parcursul vieţii mele şi îl deşert aici pe paginile albe. Aşa se face că tot mai dese imagini din copilăria-mi îndepărtată, dar şi din adolescenţa zvăpăiată mă împresoară, deşertându-mi la picioare al lor corn al abundenţei, plin de isprăvi, şolticării, hazlii situaţii irepetabile.
Ce rămâne din noi? Ce rămâne dintr-un om minunat ca Mama, femeia plină de viaţă, de dârzenie, de caracter, de demnitate şi simţul onoarei, de grijă şi devotament? Rămâne un nume necitit pe o lespede sfărâmicioasă cu pisanie, nume drept şi cinstit deasupra căruia veneraţia mea a aşternut, cizelată în piatră, o floare; rămân amintirile vreme de cel mult o generaţie şi, iată, câte o poză pe care se depune praful. Atât. Generaţia următoare nu mai ştie ce-i cu fotografia aceea şi – stingherită, confuză – o strecoară întâi într-un sertar uitat, apoi într-o valiză cu vechituri pe care o suie în pod, dacă mai are aşa ceva. Aşa se va întâmpla şi cu mine, şi cu tine, aşa se va întâmpla cu noi toţi.“ (Mihai CANTUNIARI)
(Preluare de pe site-ul ed. Humanitas.
***

Ion Lazu: Scene din viaţa literară, Ed. Ideea europeană, 2007: 
7-8 mai 1980.(...) Am ieşit cu aparatul fotografic şi cu teleobiectivul în zona Brezoianu-Universitate şi am făcut poze pe stradă; apoi spre Cartea Romînească şi în uşă îi întîlnesc pe Mircea Ciobanu, Ion Iovan, M. Cantuniari şi încă o persoană. Le-am făcut cîteva poze chiar pe scări, “ca la nuntă”, cum a zis Damian Necula, care s-a băgat şi el în cadru, cu tot cu pipă. Ne-am suit apoi în maşina lui Nelu I., pornind către Casa Scriitorilor; cînd ne dăm jos, unul dintre amicii lui M.C. mă întreabă cine e Iovan, îi spun şi-l întreb la rîndu-mi: Nu sunteţi bucureştean? Atunci aflu că e din Chile şi pe loc realizez că este Omar Lara; mă prezint şi-i spun că am citit poezii de-ale lui şi frumoase traduceri. În grădină la Casa Monteoru, lume multă şi nu găsim decît cîte un loc, pe ici pe colo, deci nu puteam sta împreună; nervoşi, indispuşi, M. Cantuniari se roşise la nas într-un mod foarte expresiv.
La o masă, Ion Sofia Manolescu şi Dan Laurenţiu, acesta anesteziat şi cu deosebire binevoitor. Alături de Mihai Ursachi, foarte blond, de fapt chiar roşcat şi urîţel, însă tocmai aceşti oameni sunt fotogenici (îmi spuneam, pipăindu-mi teleobiectivul…). Eugen Suciu, numai umeri şi plete, Tudor George înconjurat de-o gaşcă, Gh. Pituţ cu amicii de la Luceafărul; la o masă Ileana Mălăncioiu, la alta Nicolae Breban şi aşa mai departe; iar în clădirea Uniunii, în semiobscuritatea barului, se întrezăreau doi lungani în balonzaide largi, ca pe vremuri: Pucă şi Hagiu; prin spaţiul rămas liber evolua Dorin Tudoran – dar fapt este că nu se găseau locuri pentru grupul nostru, deşi pe Mircea îl strigau de pe la mese. A reapărut, mai anevoie, iar în poartă a schimbat cîteva fraze cu N. Manolescu, suplu şi grăbit.
Am căutat un alt restaurant, spre Piaţa Victoriei., colţ cu Lemnea, într-o fostă farmacie. Comesenii s-au jucat pe rînd cu aparatele mele fotografice şi ne-am făcut unii altora poze. Omar Lara mi-a şoptit că ar vrea să se reîntoarcă în Chile, dar nu ştie dacă va fi posibil. Cantuniari are doi copii, unuia îi trimite pensie alimentară, o fată a lui e în Italia. Şi sunt cel mai tînăr dintre voi, dar mă simt bătrîn, zice. Mircea se uită pe rînd la mîinile noastre şi decide că el şi Cantuniari au mîini de tineri, iar noi ceilalţi, de bătrîni. Iovan are 42 de ani, iar Lara 29. Despre mizerabilele reviste literare. Despre traducerea prea anemică a literaturii romîne în alte limbi. Se afirmă că de-alde J. Updike la noi sunt pe puţin 20 de prozatori; încă mai bine stau lucrurile cu poeţii…


















Mircea Ciobanu. Ion Iovan, Damian Necula, Mihai Cantuniari. Editura cartea românească, 7 mai 1980.


 Ion Lazu: Fotografii de autor: