sâmbătă, 25 februarie 2012

Scriitorul zilei: Corneliu Buzinschi; poezii; fotografii

Scriitorul zilei: Corneliu Buzinschi, n.25 februarie 1937 - d.27 mai 2001

    

  Dintr-o familie de ţărani, îşi face liceul la Bacău, iar facultatea de Istorie-filologie la Iaşi, absolvită în 1961.  A scris prouă scurtă, nuvele şi romane, unele cu temă pentru copii şi adolescenţi. S-a inspirat din atmosfera târgului provincial, dar şi din istorie, cu unele mijloace de SF. Din 1967 a fost urmărit de securitate pentru că se abătuse de la realismul socialist.Pentru Hoţii de vise a luat Premiul Uniunii scriitorilor. Imediat după Decembrie 1989 a colaborat intens în presa de atitudine: Baricada, Dreptatea, Alianţa Civică etc.  Tată nenorocit datorită faptului că unica sa fiică Anta Raluca Buzinschi, tânără poetesă de  mare talent, s-a sinucis. Cum spune clasicul: "Nu e pe lume durere mai mare..."
 Opera: Secvenţe dintr-o margine de lume, Bucureşti, 1966; Sfinţii se vând cu bucata, Bucureşti, 1967; Strigătul, Bucureşti, 1967; Numiţi-mă Varahil, Bucureşti, 1969; Ochiul alb al visului, Bucureşti, 1969;
 Porunca cea mare, Bucureşti, 1970; Nuanţa albastră a morţii, Bucureşti, 1971; Hoţii de vise, Bucureşti, 1972; Păcală şi Tândală, prefaţă de Ovidiu Papadima, Bucureşti, 1973; Vina noastră cea de toate zilele, Iaşi, 1973; Nuanţa albastră a căderii, Bucureşti, 1974; Ulise trece pe Strada Mare, Bucureşti 1974; Duhul pământului, prefaţă de Const. Ciopraga, Bucuresti 1976; Contemporanii, Bucureşti, 1978; Divertisment cu măşti, Bucureşti 1980; Aventuri cu Varahil, Bucureşti, 1996; Noaptea umbrelor, Bucureşti 1998;  Noaptea uşilor deschise, Bucureşti, 1999.

***
L-am cunoscut în treacăt pe Corneliu Buzinschi, om înalt, vânjos, cu barbă de lipovean, ochelari şi blajin, însă marcat iremediabil de o mare suferinţă. Mi l-a prezentat poatul-medic Pan Izverna. pe care, conducându-l spre blocul de scriitori din Apolodor 13-15, ne-am întâlnit şi am conversat cu prozatorul băcăuan în dreptul bisericuţei îngropate în pământ din Piaţa Operetei, către restaurantul Bucur. Cei doi se vedeau mult mai des, Pan Izverna redactor la Dreptatea, iar Buzinschi unul dintre colaboratori; se vedeau desigur şi în Apolodor, unde Pan Izverna îşi vizita cumnata, pe profesoara universitară şi traducătoarea din literatura franceză Irina Mavrodin.
Am pus două plăci comemorative la cele două intrări ale blocului cu scriitori.



























 Consemnare: Dublu recital Lidia Lazu - Daniel Făt, la Sărbătoarea de Dragobete - Feţi Frumoşi şi Cosânzene, la Sala Constantin Brâncuşi de la Palatul Parlamentului, 24 februarie 2012.
Ieri, într-o după amiază de iarnă cu mari nămeţi, încolţiţi de săgeţile unui soare primăvăratic, într-o sală înţesată de adolescenţi (dar şi de alţi participanţi, cu suflet tineresc!), s-a desfăşurat o foarte animată (cum altfel?) sărbătorire a Dragobetelui, despre a cărui semnificaţie străveche-întemeietoare a conferenţiat, în deschidere, prof. univ. Mureşanu Ştefan Lucian, prezentat elogios de fostu-i student, amfitrionul soarelei, poetul Ion Gabriel Puşcă. Sponsorul festivităţii: Tea Haouse din Bucureşti.
O desfăşurare rapidă de prestaţii artistice la vârf: Grupul "Celest", interpretând patru creaţii proprii, pe versuri de Otilia Cazimir, Alexandru Macedonski şi Alexandru Vlahuţă; poezii de dragoste de Doina Bârcă, Florin Iordache şi amfitrionul I.G.P.; fluieraşul Lucian Nicolae, cu dragoste de instrumentul pe care şi l-a ales; trupa de dans "Irish Way", care a destins frunţile şi apoi a antrenat la dans parteneri dintre spectatori, pe cei mai iscusiţi întru ţopăială (cu un ochi expert, am fost unul dintre cei selectaţi de protagoniste, la o nostimă polcă!). 
Dar, fără părtinire, vom spune că răsfăţul după-amiezii l-au constituit micro-recitalurile Lidiei Lazu şi al lui Daniel Făt - fără doar şi poate un Făt-Frumos al cântecului dezinhibat, asta nefiind doar un joc de cuvinte la îndemână - vizând chiar numele protagonistului, căci ne-am convins că avem de-a face cu un cantautor de neobişnuite resurse - vocale, de haz, înclusiv actoriceşti, aceasta fiind profesiunea tânărului domn.
Actriţa şi poeta Lidia Lazu a recitat, în maniera care de-acum a individualizat-o pe scenele noastre, dar şi în străinătate, trei poezii de dragoste din lirica lui Lucian Blaga: Dorinţa, Lumina ce o simt năvălindu-mi în piept când te văd... şi Nici cântecul nu e uşor, recitate în română, franceză şi engleză (în faţa unui auditoriu care, se presupune, a surmontat barierele lingvistice, nu?), iar din poezia proprie Un cintezoi oarecare. Şi-a deschis recitalul, cum se şi cuvenea într-o asemenea împrejurare focalizată pe sentimentul iubirii, cu melodia Cine nu ştie ce-i dorul.
Au fost ropote de aplauze pentru cei doi artişti, care meritau din plin răsplata mult râvnită. Daniel Făt şi-a invitat fanii la o continuare a recitalului său, undeva pe o scenă în aer liber, în  centrul istoric al Bucureştiului.
La ieşire, fiind deja ora amurgului, ne-a întâmpinat un cer mirific, de nu m-aş hazarda să-i spun chiar straniu, cu câteva stele extra-luminoase, mari cât pumnul şi (poate nu veţi crede, căci este caz nemaivăzut de mine, într-o viaţă): o lună subţire-subţirică, doar cât un fir de gând argintiu şi poziţionată asemenea unei tipsii - din care să nu se prelingă cumva măcar un strop din magia acestei seri... M-am dus cu gândul încă o dată la sărbătoarea magică a Dragobetelui, sărbătoarea răsucirii Iernii către Primăvară, zi a dragostei şi a fertilităţii, când păsările cerului, sub un imbold irepresibil, se caută din nou, pentru împerechere. La această zi de sărbătoare pură, din zori şi până-n crucea nopţii, cu ocheade spre fetele nenuntite, cu alergarea codanelor şi sărutul furat, consfinţit... Cu iubirea, cea "care mişcă soarele şi celelalte stele", cum atât de frumos a scris Dante... 
Pe sus, Luna, într-o poziţie singulară, cum singulară este naşterea Sentimentului. 


















ion lazu: fotografii de autor